Available languages

Taxonomy tags

Info

References in this case

Share

Highlight in text

Go





Hotărârea Curții (Camera a treia) din 13 martie 2008 – Comisia/Spania

(Cauza C-248/06)

„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Libertatea de stabilire – Libera prestare a serviciilor – Restricții – Cercetare și dezvoltare – Regim de deducere a cheltuielilor efectuate în străinătate”

Libera circulație a persoanelor – Libertatea de stabilire – Libera prestare a serviciilor – Restricții – Legislație fiscală – Impozite pe profit (art. 43 CE și 49 CE; Acordul SEE, art. 31 și 36) (a se vedea punctele 25, 42 și 43 și dispozitivul)

Obiectul

Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Încălcarea articolelor 43 CE, 48 CE și 49 CE și a articolelor 31 SEE și 36 SEE – Regim de deducere a cheltuielilor privind activitățile de cercetare și dezvoltare și de inovare tehnologică efectuate în străinătate care este mai oneros decât cel aplicabil cheltuielilor efectuate în Spania

Dispozitivul

1)

Prin menținerea în vigoare a unui regim de deducere a cheltuielilor aferente activităților de cercetare și de dezvoltare, precum și de inovare tehnologică mai puțin favorabil pentru cheltuielile efectuate în străinătate decât pentru cele realizate în Spania, un astfel de regim, rezultând din prevederile articolului 35 din Legea privind impozitul pe profit, astfel cum a fost modificată prin Decretul regal legislativ 4/2004 din 5 martie 2004, Regatul Spaniei nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 43 CE și 49 CE privind libertatea de stabilire și libera prestare a serviciilor, precum și al articolelor corespunzătoare din Acordul privind Spațiul Economic European din 2 mai 1992, respectiv articolele 31 și 36 din acest acord.

2)

Obligă Regatul Spaniei la plata cheltuielilor de judecată.