Available languages

Taxonomy tags

Info

References in this case

Share

Highlight in text

Go

Cauza C-569/07

HSBC Holdings plc

și

Vidacos Nominees Ltd

împotriva

The Commissioners of Her Majesty's Revenue & Customs

(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de

Special Commissioners of Income Tax, London)

„Impozite indirecte – Majorări de capital – Aplicarea unei taxe de 1,5 % pe cesiunea sau pe emiterea de acțiuni într-un serviciu de compensare de operațiuni («clearance service»)”

Sumarul hotărârii

Dispoziții fiscale – Armonizarea legislațiilor – Impozitarea indirectă a majorării de capital

[Directiva nr. 69/335 a Consiliului, art. 11 lit. (a)]

Articolul 11 litera (a) din Directiva 69/335 privind taxele indirecte aplicate majorării capitalului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 85/303, trebuie interpretat în sensul că se opune aplicării unei taxe cu ocazia emiterii de acțiuni într-un serviciu de compensare.

Astfel, a permite aplicarea unui impozit sau a unei taxe pe prima achiziție a unui titlu de valoare nou emis echivalează în realitate chiar cu impozitarea emiterii acestui titlu de valoare în măsura în care aceasta face parte integrantă dintr-o operațiune globală referitoare la majorarea capitalului.

Această primă achiziționare nu poate fi considerată o „cesionare” în sensul articolului 12 alineatul (1) litera (a) din Directiva 69/335 fără a priva articolul 11 litera (a) din directiva menționată de efectul său util și fără să se pună în discuție distincția clară pe care aceste două articole o stabilesc între noțiunea de „emitere” și cea de „cesiune”. Astfel, o asemenea interpretare ar face să se poată aplica totuși un impozit sau o taxă operațiunii de emitere, care, deși implică în mod necesar o achiziționare de titluri de valoare nou emise, nu trebuie, conform articolului 11 litera (a), să fie supusă niciunui alt impozit și niciunei alte taxe decât impozitul pe capital. Prin urmare, o taxă aplicată acestei prime achiziționări nu poate intra sub incidența derogării prevăzute la articolul 12 alineatul (1) litera (a). În fond, nu se poate considera că taxa menționată se aplică, în realitate, unor cesiuni viitoare, în condițiile în care nici baza impozabilă, nici persoana impozabilă nu sunt stabilite în raport cu asemenea cesiuni viitoare, care, de altfel, sunt ipotetice.

Prin urmare, în măsura în care taxa menționată este aplicată unor titluri de valoare noi imediat după majorarea capitalului, o astfel de taxă constituie un impozit în sensul articolului 11 litera (a) din directiva menționată, a cărui aplicare este interzisă de această dispoziție.

(a se vedea punctele 32 și 34-38 și dispozitivul)







HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)

1 octombrie 2009(*)

„Impozite indirecte – Majorări de capital – Aplicarea unei taxe de 1,5 % pe cesiunea sau pe emiterea de acțiuni într-un serviciu de compensare de operațiuni («clearance service»)”

În cauza C-569/07,

având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Special Commissioners of Income Tax, London (Regatul Unit), prin decizia din 19 decembrie 2007, primită de Curte la 24 decembrie 2007, în procedura

HSBC Holdings plc,

Vidacos Nominees Ltd

împotriva

The Commissioners of Her Majesty’s Revenue & Customs,

CURTEA (Camera a doua),

compusă din domnul C. W. A. Timmermans, președinte de cameră, domnii J.-C. Bonichot, K. Schiemann, J. Makarczyk (raportor) și L. Bay Larsen, judecători,

avocat general: domnul P. Mengozzi,

grefier: doamna K. Sztranc-Sławiczek, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 15 ianuarie 2009,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru HSBC Holdings plc, de doamna R. Norton, solicitor, precum și de domnii I. Glick, QC, și D. Jowell, barrister;

–        pentru guvernul Regatului Unit, de doamnele M. Hall și I. Rao, precum și de domnul R. Thomas, în calitate de agenți;

–        pentru Comisia Comunităților Europene, de domnul R. Lyal și de doamna M. Afonso, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 18 martie 2009,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolelor 10 și 11 din Directiva 69/335/CEE a Consiliului din 17 iulie 1969 privind taxele indirecte aplicate majorării capitalului (JO L 249, p. 25, Ediție specială, 9/vol. 1, p. 9), astfel cum a fost modificată prin Directiva 85/303/CEE a Consiliului din 10 iunie 1985 (JO L 156, p. 23, Ediție specială, 9/vol. 1, p. 75, denumită în continuare „directiva”), precum și a articolelor 43 CE, 49 CE sau 56 CE sau a oricărei alte dispoziții de drept comunitar.

2        Această cerere a fost prezentată în cadrul unui litigiu între HSBC Holdings plc (denumită în continuare „HSBC”) și Vidacos Nominees Ltd, pe de o parte, și Commissioners of Her Majesty’s Revenue & Customs (autoritățile fiscale britanice), pe de altă parte, referitor la aplicarea unei taxe numite „stamp duty reserve tax” (denumită în continuare „SDRT”), în temeiul articolului 96 din Legea finanțelor din 1986 (Finance Act 1986, denumită în continuare „LF 1986”).

 Cadrul juridic

 Dreptul comunitar

3        Potrivit primului și celui de al șaselea considerent ale directivei:

„întrucât obiectivul tratatului este de a crea o uniune economică ale cărei caracteristici să fie similare cu cele ale unei piețe interne și întrucât una dintre condițiile esențiale de realizare a pieței interne este promovarea liberei circulații a capitalurilor;

[…]

întrucât este inerent, conform conceptului de piață comună având caracteristicile unei piețe interne, ca taxa aplicată majorării capitalului în interiorul pieței comune de către o societate sau firmă să fie prelevată o singură dată, iar nivelul său să fie același în toate statele membre pentru a nu afecta circulația capitalurilor;”

4        Articolul 4 din directivă stabilește lista operațiunilor care pot fi supuse impozitului pe capital, în care figurează, printre altele, înființarea unei societăți de capital și creșterea capitalului unei asemenea societăți prin aporturi de active de orice fel.

5        Articolul 10 din directivă interzice aplicarea, pentru operațiunile prevăzute la articolul 4 din aceasta, a oricărui alt impozit în afara impozitului pe capital.

6        Potrivit articolului 11 din directivă:

„Statele membre nu aplică nicio formă de impozitare pentru:

(a)      crearea, emiterea, admiterea în vederea cotării la bursa de valori, punerea în circulație sau tranzacționarea acțiunilor sau a altor titluri de valoare de același tip sau a certificatelor reprezentând astfel de titluri de valoare, indiferent de emitent;

(b)      împrumuturile, inclusiv obligațiunile guvernamentale contractate prin emiterea de obligațiuni sau de alte titluri de valoare negociabile, indiferent de emitent sau alte formalități aferente sau crearea, emiterea sau admiterea la bursa de valori, punerea în circulație sau tranzacționarea acestor obligațiuni sau a altor titluri de valoare negociabile.”

7        Cu toate acestea, în temeiul articolului 12 alineatul (1) litera (a) din aceeași directivă, statele membre pot, prin derogare de la dispozițiile articolelor 10 și 11 din aceasta, să impună „taxe pe cesionarea de titluri de valoare, impozitate sau nu la o cotă unitară”.

8        În temeiul articolului 7 alineatul (1) din directivă, aceste state trebuie să scutească de impozitul pe capital operațiunile care, la 1 iulie 1984, erau scutite sau impozitate cu o cotă mai mică sau egală cu 0,50 %. În ceea ce privește celelalte operațiuni pentru care poate fi aplicat un impozit pe capital în temeiul directivei, acestea pot fi fie scutite, fie supuse unei cote unice care nu depășește 1 %.

 Dreptul național

9        În temeiul articolului 87 alineatul 1 din LF 1986, orice cesiune cu titlu oneros de acțiuni sau de alte valori mobiliare impozabile este supusă SDRT la cota de 0,5 % din valoarea titlurilor sau a prețului cesiunii. SDRT nu se aplică în situația în care transferul proprietății acțiunilor se face prin intermediul unui formular timbrat corespunzător, conform articolului 92 din LF 1986.

10      Articolul 87 alineatul 1 din LF 1986 nu se aplică decât operațiunilor de cesiune de „titluri de valoare impozabile”. Noțiunea de „titluri de valoare impozabile” este definită la articolul 99 din legea menționată și vizează acțiunile emise de societăți stabilite în Regatul Unit sau acțiunile emise de societăți străine dacă aceste din urmă acțiuni sunt înscrise într-un registru din Regatul Unit sau „cuplate” cu acțiuni emise de societăți stabilite în Regatul Unit, precum și anumite drepturi la și asupra unor asemenea acțiuni. Articolul 86 alineatul 4 din LF 1986 prevede că taxa este datorată indiferent de locul operațiunii și de locul unde părțile au reședința.

11      Articolul 96 alineatele 1 și 2 din LF 1986 prevede:

„1.      Sub rezerva […] articolelor 97 și 97 bis de mai jos, SDRT este datorat, în temeiul prezentului articol, atunci când:

a)      o persoană A, a cărei activitate constă, exclusiv sau neexclusiv, în prestarea de servicii de compensare în operațiunile de achiziționare și de cesiune de titluri de valoare impozabile a încheiat un acord cu un terț pentru a-i furniza asemenea servicii; și

b)      conform acestui acord, titluri de valoare impozabile sunt emise sau transferate în favoarea unui terț, a cărui activitate constă, exclusiv sau neexclusiv, în deținerea de titluri de valoare impozabile în numele lui A.

2.      […] taxa datorată în temeiul prezentului articol este de 1,5 %:

a)      din prețul de emisiune, dacă titlurile de valoare fac obiectul unei emisiuni;

b)      din prețul cesiunii, dacă proprietatea asupra titlurilor de valoare este transferată cu titlu oneros;

c)      din valoarea titlurilor de valoare, în celelalte cazuri.”

12      Noțiunea de „serviciu de compensare” nu este definită de lege. Potrivit manualului administrației fiscale privind taxele de timbru, această noțiune trebuie înțeleasă după cum urmează:

„14.10 Serviciile de compensare constau în general într-un sistem de deținere a valorilor mobiliare și de gestiune a operațiunilor cu asemenea valori prin intermediul unor acorduri scrise. Valorile mobiliare pot fi deținute pe termen nelimitat în sistem, în pofida unor schimbări de titular; acestea sunt deținute de societatea care gestionează sistemul de compensare sau de mandatarul acesteia și pot face obiectul unor operațiuni fără întocmirea unor acte care să ateste transferul de proprietate.

14.11 Serviciile de compensare sunt larg răspândite pe continentul european. Se întâmplă frecvent ca acțiunile să fie la purtător, iar sistemul să asigure securitatea fizică (certificatele la purtător fiind depuse în seifuri), facilitând totodată operațiunile cu valori mobiliare și plățile aferente.

14.12 SDRT nu este aplicabilă contractelor privind transferul proprietății asupra valorilor mobiliare deținute de un serviciu de compensare.”

13      După plata taxei inițiale, articolul 90 alineatul 5 din LF 1986 scutește de taxa datorată în mod normal în temeiul articolului 87 din legea menționată operațiunile de transfer de proprietate realizate în cadrul unui serviciu de compensare.

14      Articolul 97 bis din LF 1986 prevede că operatorul serviciului de compensare, cu acordul administrației impozitelor directe, poate opta ca taxa de timbru și SRDT să fie aplicate conform articolului menționat. Optarea pentru articolul 97 bis din LF 1986 devine efectivă în ziua în care administrația impozitelor directe notifică operatorului serviciului de compensare acordul său. Câtă vreme această opțiune este în vigoare, taxa de timbru și SDRT sunt aplicate, în cadrul serviciilor de compensare pentru care s-a făcut opțiunea (de exemplu, pentru orice cesiune sau emitere în temeiul articolului 96 alineatul 1 din LF 1986), astfel cum ar fi fost aplicate în lipsa aplicării articolului 96 din LF 1986. În consecință, dacă o astfel de opțiune este exercitată și aprobată, operațiunile efectuate în cadrul serviciului de compensare sunt taxate cu cota normală de 0,5 % și nu se datorează nicio taxă la admiterea valorilor mobiliare respective în serviciul de compensare.

15      Articolul 97 alineatul 4 din LF 1986 scutește de taxa prevăzută la articolul 96 din LF 1986 emiterile de acțiuni în schimbul altor acțiuni deținute în cadrul unui „regim de serviciu de compensare” dacă emitentul fie deține controlul celeilalte societăți, fie îl va deține în urma ofertei de schimb. Efectul articolului 97 alineatul 6 din LF 1986 este că acest regim nu este aplicabil decât dacă și celelalte acțiuni sunt titluri de valoare impozabile.

 Acțiunea principală și întrebarea preliminară

16      Din decizia de trimitere rezultă că, la 7 iunie 2000, HSBC, societate constituită și rezidentă din punct de vedere fiscal în Regatul Unit, a lansat o ofertă publică de cumpărare a totalității acțiunilor Crédit commercial de France (denumită în continuare „CCF”), societate pe acțiuni constituită și rezidentă din punct de vedere fiscal în Franța, ale cărei acțiuni erau cotate la Bursa din Paris.

17      Oferta era formulată în termeni de achiziție cu plata în numerar a acțiunilor CCF, însă aceasta prevedea și posibilitatea unui schimb de acțiuni între cele două societăți, la nivelul de treisprezece acțiuni ale HSBC pentru o acțiune a CCF. Pentru a face această ultimă posibilitate atractivă pentru acționarii CCF cu reședința în Franța, HSBC a obținut cotarea la Bursa din Paris. În urma acestei cotări, HSBC a trebuit să deschidă în nume propriu un cont la Societatea Interprofesională pentru Compensarea Valorilor Mobiliare (Sicovam), și anume sistemul de compensare francez care deținea, la data faptelor din acțiunea principală, monopolul în materie pentru acțiunile negociate la Bursa din Paris. Prin urmare, existau trei căi de a obține acțiuni ale HSBC în schimbul acțiunilor CCF:

–        prin intermediul Sicovam, sistemul francez de compensare pentru acțiunile cotate la Bursa din Paris;

–        prin intermediul CREST, sistemul britanic de decontare pentru acțiunile dematerializate;

–        prin înscrierea lor nominală în registrul acționarilor HSBC, cu emiterea unui certificat reprezentativ.

18      HSBC a acceptat să plătească orice SDRT care ar fi fost datorată pentru acțiunile negociate prin intermediul Sicovam. Altfel, oferta ar fi fost dezavantajoasă din punct de vedere financiar și, în consecință, neinteresantă pentru numeroși acționari francezi.

19      Acțiunile HSBC emise în schimbul titlurilor de valoare ale CCF erau valori mobiliare impozabile în sensul articolului 99 alineatul 3 din LF 1986. Cu ocazia emiterii acestora în favoarea unui serviciu de compensare, și anume, în acțiunea principală, Vidacos Nominees Ltd, mandatarul Sicovam pentru Regatul Unit, SDRT era datorată, în temeiul articolului 96 alineatele 1 și 2 din LF 1986, la cota de 1,5 % din prețul sau din valoarea acestor acțiuni. În schimb, în ceea ce privește celelalte două opțiuni, nicio taxă de timbru și nicio SDRT nu era datorată cu ocazia emiterii acestor acțiuni. O taxă la cota de 0,5 % era aplicată numai cu ocazia transferului ulterior al acțiunilor.

20      Din decizia de trimitere reiese că acționarii CCF au ales să primească 255 607 131 de acțiuni ale HSBC prin intermediul Sicovam. Dintre aceste acțiuni, aproximativ 105 milioane, respectiv 41 %, au fost retrase de la Sicovam și negociate într-un termen de două săptămâni la Bursa din Londra. Transferurile ulterioare ale acțiunilor menționate în cadrul CREST au fost supuse SDRT la cota normală de 0,5 %.

21      În plus, HSBC, ale cărei acțiuni sunt cotate încă la Bursa din Paris, oferă acționarilor săi posibilitatea de a primi dividendele mai degrabă în acțiuni decât în numerar. Cu toate acestea, când acțiunile HSBC care dau dreptul la dividende sunt deținute de Sicovam, acțiunile emise cu titlu de dividende sunt emise în favoarea Sicovam, deoarece acestea sunt, în cadrul acestui sistem, înregistrate pe numele acestei ultime societăți. Întrucât pentru aceste acțiuni s-a plătit SDRT la cota de 1,5 %, costul acestei sarcini fiscale este repercutat asupra acționarilor francezi ai HSBC care dețin acțiuni prin intermediul Sicovam, astfel încât acești acționari primesc cu 1,5 % mai puține acțiuni decât ceilalți acționari.

22      HSBC a introdus o cerere de rambursare a SDRT plătite la cota de 1,5 % pentru acțiunile emise în favoarea Sicovam. În urma respingerii acestei cereri de către administrația fiscală, HSBC a introdus o acțiune la Special Commissioners.

23      În aceste împrejurări, Special Commissioners a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolele 10 sau 11 din directivă […] sau articolele 43 CE, 49 CE sau 56 CE sau orice altă dispoziție din dreptul comunitar interzic aplicarea de către un stat membru (denumit în continuare «primul stat membru») a unei taxe de 1,5 % pe cesiunea sau pe emiterea de acțiuni într-un serviciu de compensare în cazul în care:

a)      o societate (denumită în continuare «societatea A») stabilită în primul stat membru lansează o ofertă de achiziționare a acțiunilor cotate și negociate la bursă ale unei societăți (denumită în continuare «societatea B») stabilită într-un alt stat membru (denumit în continuare «al doilea stat membru») în schimbul unor acțiuni ale societății A care urmează a fi emise la bursa de valori în al doilea stat membru;

b)      acționarii societății B au opțiunea de a primi noile acțiuni ale societății A:

–        fie în formă materializată;

–        fie în formă dematerializată, prin intermediul unui sistem de decontare în primul stat membru;

–        fie în formă dematerializată, prin intermediul unui serviciu de compensare în cel de al doilea stat membru;

c)      în esență, legislația primului stat membru prevede că:

–        în cazul emiterii de acțiuni în formă materializată (sau în formă dematerializată în cadrul sistemului de decontare a acțiunilor dematerializate în primul stat membru), nu se impozitează emiterea acțiunilor, ci fiecare cesiune subsecventă a acțiunilor, la o cotă de 0,5 % din prețul cesiunii, dar

–        la transmiterea sau la emiterea de acțiuni dematerializate către operatorul unui serviciu de compensare, impozitul este aplicat (în cazul emiterii de acțiuni) la o cotă de 1,5 % din prețul de emitere sau (în cazul transmiterii acțiunilor cu titlu oneros) la o cotă de 1,5 % din prețul sau valoarea cesiunii sau (în celelalte cazuri) la o cotă de 1,5 % din valoarea acțiunilor, niciun alt impozit nefiind aplicat ulterior asupra cesiunii acțiunilor (sau asupra drepturilor la sau asupra acestor acțiuni) realizate în cadrul serviciului de compensare;

–        operatorul unui serviciu de compensare poate opta, cu acordul autorității fiscale competente, în sensul neimpozitării cesiunii sau a emiterii acțiunilor în cadrul serviciului său de compensare, ci al impozitării fiecărei cesiuni a acțiunilor în cadrul serviciului de compensare, la o rată de 0,5 % din prețul cesiunii. Autoritatea fiscală competentă poate impune (și face acest lucru în prezent), drept condiție pentru aprobarea acestei opțiuni, ca operatorul serviciului de compensare care dorește să aplice această opțiune să instituie și să mențină proceduri (pe care autoritatea fiscală le consideră satisfăcătoare) în scopul aplicării impozitului în cadrul serviciului de compensare și al respectării sau al asigurării respectării reglementării aferente;

d)      procedurile în vigoare aplicabile bursei de valori în al doilea stat membru impun ca toate acțiunile emise în cadrul acesteia să fie deținute în formă dematerializată prin intermediul unui serviciu unic de compensare stabilit în acest al doilea stat membru, al cărui operator nu a exercitat opțiunea menționată mai sus?”

 Cu privire la întrebarea preliminară

24      Prin intermediul întrebării adresate, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolele 10 și 11 din directivă, precum și articolele 43 CE, 49 CE sau 56 CE sau orice altă dispoziție a dreptului comunitar se opun aplicării unei taxe precum cea din acțiunea principală cu ocazia emiterii de acțiuni într-un serviciu de compensare.

25      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că directiva efectuează o armonizare completă a situațiilor în care statele membre pot supune majorarea capitalului unor impozite indirecte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 iunie 2007, Comisia/Grecia, C-178/05, Rep., p. I-4185, punctul 31).

26      Or, astfel cum Curtea a statuat deja, atunci când o chestiune face obiectul unei armonizări la nivel comunitar, măsurile naționale aferente trebuie să fie apreciate în lumina prevederilor acelei măsuri de armonizare, și nu a celor din Tratatul CE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 decembrie 2001, DaimlerChrysler, C-324/99, Rec., p. I-9897, punctul 32, și Hotărârea din 24 ianuarie 2008, Roby Profumi, C-257/06, Rep., p. I-189, punctul 14).

27      Rezultă că, pentru a răspunde la întrebarea preliminară, Curtea trebuie să se limiteze la interpretarea directivei.

28      Trebuie subliniat de la bun început că, astfel cum reiese din preambulul său, directiva urmărește promovarea liberei circulații a capitalurilor, considerată esențială pentru crearea unei uniuni economice având caracteristici similare cu cele ale unei piețe interne. Realizarea unui astfel de scop presupune, în ceea ce privește impozitarea majorării de capital, desființarea impozitelor indirecte în vigoare până la acel moment în statele membre și înlocuirea lor cu un impozit aplicat o singură dată în cadrul pieței comune, al cărui nivel să fie același în toate statele membre.

29      În această privință, directiva prevede în special, conform ultimului considerent, desființarea taxelor indirecte având caracteristici similare impozitului pe capital sau taxei de timbru aplicate titlurilor de valoare, a căror menținere poate deturna scopurile urmărite de directivă. Aceste taxe indirecte, a căror aplicare este interzisă, sunt enumerate la articolele 10 și 11 din directivă.

30      Prevederile articolului 12 alineatul (1) din directivă stabilesc o listă exhaustivă a taxelor și a impozitelor, altele decât impozitul pe capital, care, prin derogare de la articolele 10 și 11 menționate, pot fi aplicate societăților de capital cu ocazia operațiunilor prevăzute de aceste din urmă dispoziții (a se vedea Hotărârea din 2 februarie 1988, Investeringsforeningen Dansk Sparinvest, 36/86, Rec., p. 409, punctul 9). Articolul 12 din directivă prevede, printre altele, la alineatul (1) litera (a), „taxele pe cesionarea de titluri de valoare, impozitate sau nu la o cotă unitară”.

31      În acțiunea principală, faptul generator al SDRT constă în realizarea unei operațiuni specifice privind achiziționarea de titluri de valoare nou emise cu ocazia unei oferte publice de cumpărare. În această privință, astfel cum amintește avocatul general la punctul 23 din Concluzii, acțiunile HSBC introduse în serviciul de compensare pentru a fi schimbate cu acțiuni ale CCF erau acțiuni noi, care corespundeau unei majorări de capital.

32      Or, trebuie amintit că a permite aplicarea unui impozit sau a unei taxe pe prima achiziție a unui titlu de valoare nou emis echivalează în realitate chiar cu impozitarea emiterii acestui titlu de valoare în măsura în care aceasta face parte integrantă dintr-o operațiune globală referitoare la majorarea capitalului. Astfel, o emitere de titluri de valoare nu constituie un scop în sine, ci are sens numai din momentul în care aceste titluri își găsesc cumpărători (Hotărârea din 15 iulie 2004, Comisia/Belgia, C-415/02, Rec., p. I-7215, punctul 32).

33      Efectul util al articolului 11 litera (a) din directivă presupune, prin urmare, că „emiterea”, în sensul acestei dispoziții, trebuie să includă prima achiziționare a titlurilor de valoare care are loc în cadrul emiterii acestora (a se vedea Hotărârea Comisia/Belgia, citată anterior, punctul 33).

34      În această privință, interpretarea termenului „cesiune”, prevăzut la articolul 12 alineatul (1) litera (a) din directivă, în sensul preconizat de guvernul Regatului Unit și de Comisia Comunităților Europene, și anume că SDRT la cota de 1,5 % ar fi o taxă pe cesiunile de acțiuni care ia forma unui „abonament” (season ticket), ar însemna ca articolul 11 litera (a) din această directivă să fie privat de efectul său util și să se pună în discuție distincția clară pe care articolul 11 litera (a) și articolul 12 alineatul (1) litera (a) din directivă o stabilesc între noțiunea de „emitere” și cea de „cesiune”. Astfel, o asemenea interpretare ar face să se poată aplica totuși un impozit sau o taxă operațiunii de emitere, care, deși implică în mod necesar o achiziționare de titluri de valoare nou emise, nu trebuie, conform acestei dispoziții, să fie supusă niciunui alt impozit și niciunei alte taxe decât impozitul pe capital.

35      Prin urmare, prima achiziționare de titluri de valoare în cadrul emiterii lor nu poate fi considerată o „cesionare” în sensul articolului 12 alineatul (1) litera (a) din directivă și, așadar, o taxă aplicată acestei prime achiziționări nu poate intra sub incidența derogării prevăzute de această dispoziție.

36      În fond, nu se poate considera că o taxă precum SDRT se aplică, în realitate, unor cesiuni viitoare, în condițiile în care, astfel cum arată avocatul general la punctul 38 din Concluzii, nici baza impozabilă, nici persoana impozabilă nu sunt stabilite în raport cu asemenea cesiuni viitoare, care, de altfel, sunt ipotetice.

37      Având în vedere aceste considerații, trebuie să se constate că, în măsura în care o taxă precum SDRT este aplicată unor titluri de valoare noi imediat după majorarea capitalului, o astfel de taxă constituie un impozit în sensul articolului 11 litera (a) din directivă, a cărui aplicare este interzisă de această dispoziție.

38      În consecință, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 11 litera (a) din directivă trebuie interpretat în sensul că se opune aplicării unei taxe, precum cea din acțiunea principală, cu ocazia emiterii de acțiuni într-un serviciu de compensare.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

39      Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:

Articolul 11 litera (a) din Directiva 69/335/CEE a Consiliului din 17 iulie 1969 privind taxele indirecte aplicate majorării capitalului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 85/303/CEE a Consiliului din 10 iunie 1985, trebuie interpretat în sensul că se opune aplicării unei taxe, precum cea din acțiunea principală, cu ocazia emiterii de acțiuni într-un serviciu de compensare.

Semnături

* Limba de procedură: engleza.