Available languages

Taxonomy tags

Info

References in this case

References to this case

Share

Highlight in text

Go

Cauza C-155/09

Comisia Europeană

împotriva

Republicii Elene

„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Articolele 12 CE, 18 CE, 39 CE și 43 CE – Articolele 4, 28 și 31 din Acordul privind Spațiul Economic European – Legislație fiscală – Condiții de scutire de impozitul pe transferuri la prima cumpărare a unui bun imobil – Scutire rezervată numai rezidenților pe teritoriul național, precum și resortisanților de origine greacă care nu sunt rezidenți pe acest teritoriu la data cumpărării”

Sumarul hotărârii

1.        Cetățenia Uniunii Europene – Dreptul la libera circulație și la libera ședere pe teritoriul statelor membre – Impozit pe transferurile de bunuri imobile

(art. 18 CE, 39 CE și 43 CE; Acordul privind SEE, art. 28 și 31)

2.        Cetățenia Uniunii Europene – Egalitate de tratament – Discriminare pe motiv de cetățenie sau naționalitate – Interzicere – Impozit național pe transferurile de bunuri imobile

(art. 12 CE, 18 CE, 39 CE și 43 CE; Acordul privind SEE, art. 4, 28 și 31)

1.        Nu își îndeplinește obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 18 CE, 39 CE și 43 CE, precum și al articolelor 28 și 31 din Acordul privind Spațiul Economic European un stat membru care scutește de impozitul pe transferurile de bunuri imobile numai persoanele cu reședința permanentă pe teritoriul național, în timp ce nerezidenții care au intenția de a se stabili pe acest teritoriu în viitor nu sunt scutiți de acest impozit.

Astfel, normele privind egalitatea de tratament interzic nu numai discriminările evidente, întemeiate pe naționalitate sau cetățenie, ci și orice forme disimulate de discriminare care, prin aplicarea altor criterii de diferențiere, conduc, în fapt, la același rezultat. Or, această situație se regăsește în cazul măsurii care prevede o distincție bazată pe criteriul domiciliului sau al reședinței, în sensul că acest criteriu riscă să acționeze în principal în defavoarea resortisanților altor state membre în măsura în care persoanele care nu au domiciliul pe teritoriul național, precum nerezidenții, sunt cel mai adesea străini. O astfel de condiție a reședinței permanente nu este de natură să justifice obiectivele invocate de statul membru în cauză constând în facilitarea achiziționării unei prime locuințe, în prevenirea oricărei speculații imobiliare și în susținerea familiilor ale căror venituri sunt de nivel scăzut sau mediu și nu este necesară pentru a restrânge frauda fiscală și pentru a evita abuzurile constând în eludarea obiectivului scutirii.

(a se vedea punctele 45, 46, 59 și 63 și dispozitiv 1)

2.        Nu își îndeplinește obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 12 CE, 39 CE și 43 CE, precum și al articolelor 4, 28 și 31 din Acordul privind SEE un stat membru care, la achiziționarea unei prime locuințe pe teritoriul acestui stat, scutește, în anumite condiții, de impozitul pe transferurile de bunuri imobile numai resortisanții săi naționali sau persoanele de această origine națională.

Acest tratament diferit între resortisanții naționali și cei ai celorlalte state membre care au intenția să se stabilească în statul membru în cauză, întemeiat în mod explicit și exclusiv pe cetățenie, constituie o discriminare directă interzisă de dispozițiile menționate. Obiective care urmăresc, pe de o parte, facilitarea achiziționării unei locuințe de emigranții resortisanți ai statului membru menționat și de persoanele de aceeași origine națională, precum și încurajarea întoarcerii lor, dat fiind că acest stat membru ar fi suferit o importantă scădere a populației din cauza unei emigrații masive spre străinătate, și, pe de altă parte, menținerea legăturilor dintre emigrații respectivi și statul lor de origine nu sunt de natură să stabilească existența unor împrejurări obiective, independente de cetățenia persoanelor vizate, care pot justifica o discriminare precum cea care rezultă din scutirea menționată, în măsura în care se întemeiază pe însăși cetățenia persoanelor vizate.

(a se vedea punctele 69-71 și 75 și dispozitiv 1)







HOTĂRÂREA CURȚII (Camera întâi)

20 ianuarie 2011(*)

„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Articolele 12 CE, 18 CE, 39 CE și 43 CE – Articolele 4, 28 și 31 din Acordul privind Spațiul Economic European – Legislație fiscală – Condiții de scutire de impozitul pe transferuri la prima cumpărare a unui bun imobil – Scutire rezervată numai rezidenților pe teritoriul național, precum și resortisanților de origine greacă care nu sunt rezidenți pe acest teritoriu la data cumpărării”

În cauza C-155/09,

având ca obiect o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor formulată în temeiul articolului 226 CE, introdusă la 4 mai 2009,

Comisia Europeană, reprezentată de domnii R. Lyal și D. Triantafyllou, în calitate de agenți, cu domiciliul ales în Luxemburg,

reclamantă,

împotriva

Republicii Elene, reprezentată de domnul P. Mylonopoulos și de doamna V. Karra, în calitate de agenți, cu domiciliul ales în Luxemburg,

pârâtă,

CURTEA (Camera întâi),

compusă din domnul A. Tizzano, președinte de cameră, domnii J.-J. Kasel, E. Levits, M. Safjan și doamna M. Berger (raportor), judecători,

avocat general: domnul J. Mazák,

grefier: doamna R. Șereș, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 20 mai 2010,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin cererea introductivă, Comisia Comunităților Europene solicită Curții să constate că:

–      prin scutirea de impozitul pe transferul de bunuri imobile (denumit în continuare „impozit”) numai a persoanelor cu reședința permanentă în Grecia, dar nu și a nerezidenților care au intenția de a se stabili în țară în viitor și

–      prin scutirea, în anumite condiții, de același impozit numai a resortisanților greci la achiziționarea unei prime locuințe în Grecia, stabilind astfel o discriminare explicită în detrimentul rezidenților în străinătate care nu sunt resortisanți greci,

Republica Elenă nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 18 CE, 39 CE și 43 CE, interpretate în lumina articolului 12 CE, precum și în temeiul articolelor 4, 28 și 31 din Acordul privind Spațiul Economic European din 2 mai 1992 (JO 1994, L 1, p. 3, Ediție specială, 11/vol. 53, p. 1, denumit în continuare „Acordul privind SEE”), în măsura în care acest stat membru împiedică exercitarea libertăților fundamentale care decurg din aceste dispoziții.

 Cadrul juridic

 Dreptul Uniunii

2        Articolul 12 primul paragraf CE prevede:

„În domeniul de aplicare a prezentului tratat și fără a aduce atingere dispozițiilor speciale pe care le prevede, se interzice orice discriminare exercitată pe motiv de cetățenie sau naționalitate.”

3        Articolul 18 alineatul (1) CE prevede:

„Orice cetățean al Uniunii are dreptul de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de prezentul tratat și de dispozițiile adoptate în vederea aplicării sale.”

4        Articolul 39 alineatele (1)-(3) CE are următorul cuprins:

„(1)      Libera circulație a lucrătorilor este garantată în cadrul Comunității.

(2)      Libera circulație implică eliminarea oricărei discriminări pe motiv de cetățenie între lucrătorii statelor membre, în ceea ce privește încadrarea în muncă, remunerarea și celelalte condiții de muncă.

(3)      Sub rezerva restricțiilor justificate de motive de ordine publică, siguranță publică și sănătate publică, libera circulație a lucrătorilor implică dreptul:

(a)      de a accepta ofertele reale de încadrare în muncă;

(b)      de a circula liber în acest scop pe teritoriul statelor membre;

(c)      de ședere într-un stat membru pentru a desfășura o activitate salarizată în conformitate cu actele cu putere de lege și actele administrative care reglementează încadrarea în muncă a lucrătorilor statului respectiv;

(d)      de a rămâne pe teritoriul unui stat membru după ce a fost încadrat în muncă în acest stat, în condițiile care vor face obiectul unor regulamente de aplicare adoptate de Comisie.”

5        Potrivit articolului 43 CE:

„În conformitate cu dispozițiile care urmează, sunt interzise restricțiile privind libertatea de stabilire a resortisanților unui stat membru pe teritoriul altui stat membru. Această interdicție vizează și restricțiile privind înființarea de agenții, sucursale sau filiale de către resortisanții unui stat membru stabiliți pe teritoriul altui stat membru.

Libertatea de stabilire presupune accesul la activități independente și exercitarea acestora, precum și constituirea și administrarea întreprinderilor și, în special, a societăților în înțelesul articolului 48 al doilea paragraf, în condițiile definite pentru resortisanții proprii de legislația țării de stabilire, sub rezerva dispozițiilor capitolului privind capitalurile.”

6        Dispozițiile menționate la punctele 2-5 din prezenta hotărâre, cu excepția articolului 18 CE, sunt identice cu cele enunțate la articolele 4, 28 și 31 din Acordul privind SEE.

 Reglementarea națională

7        Articolul 1 alineatul 1 din Legea 1078/1980 prevede:

„Contractele de cumpărare a unui bun imobil, în totalitate și în deplină proprietate, de o persoană căsătorită sunt scutite de impozitul pe transferul de bunuri imobile atunci când cumpărătorul sau soțul sau copiii săi minori nu au un drept de proprietate deplină ori de uzufruct ori de abitație asupra unei alte case sau asupra unui alt apartament care răspunde necesităților familiei sale în privința locuinței ori un drept de proprietate deplină asupra unui teren construibil sau asupra unei cote-părți de teren corespunzând suprafeței unei clădiri care răspunde necesităților lor în privința locuinței și care se află într-o localitate sau într-o comună cu o populație mai mare de trei mii (3 000) de locuitori.”

8        Articolul 1 alineatul 3 din aceeași lege este redactat după cum urmează:

„Dispozițiile prezentului articol nu se aplică contractelor de transfer cu titlu oneros al bunurilor imobile în cazul în care cumpărătorul nu are reședința permanentă în Grecia.

În mod excepțional, se acordă o scutire la cumpărarea unei case, a unui apartament sau a unui teren de greci sau de persoane de origine greacă ce au lucrat în străinătate cel puțin șase (6) ani și care sunt înscriși în registrul municipal național al țării, chiar dacă nu au reședința permanentă în Grecia în momentul cumpărării.”

9        Articolul 1 alineatul 7 din legea menționată prevede că scutirea se acordă cu condiția ca imobilul să rămână proprietatea cumpărătorului timp de cel puțin cinci ani.

10      În temeiul abilitării conferite prin articolul 1 alineatul 12 din Legea 1078/1980, o decizie ministerială din 7 aprilie 2005 a stabilit la un an perioada continuă minimă de rezidență în Grecia necesară pentru orice persoană interesată.

 Procedura precontencioasă

11      La 6 decembrie 2007, Comisia a adresat Republicii Elene o scrisoare de punere în întârziere în care susținea că, prin faptul că scutește de acest impozit, pe de o parte, numai persoanele cu reședința permanentă în Grecia, dar nu și nerezidenții care au intenția de a se stabili în viitor în acest stat membru și, pe de altă parte, în anumite condiții, numai resortisanții greci la cumpărarea unei prime locuințe în Grecia, stabilind astfel o discriminare explicită în detrimentul rezidenților în străinătate care nu sunt resortisanți greci, statul membru menționat a încălcat obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 12 CE, 18 CE, 39 CE și 43 CE, precum și al articolelor 4, 28 și 31 din Acordul privind SEE.

12      La 13 februarie 2008, Republica Elenă a răspuns la scrisoarea menționată respingând integral motivele invocate de Comisie.

13      Întrucât a considerat neconvingător acest răspuns, Comisia a adresat la 23 septembrie 2008 un aviz motivat Republicii Elene, invitând-o să se conformeze obligațiilor în termen de două luni de la primirea acestui aviz. Statul membru menționat a răspuns la aviz la 21 noiembrie 2008, reiterând termenii răspunsului său la scrisoarea de punere în întârziere.

14      Întrucât a considerat neconvingătoare explicațiile furnizate de Republica Elenă, Comisia a decis să introducă prezenta acțiune.

 Cu privire la acțiune

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe restricția privind anumite libertăți fundamentale

 Argumentele părților

15      Făcând trimitere în special la Hotărârea din 13 iulie 1993, Commerzbank (C-330/91, Rec., p. I-4017), Comisia susține, în primul rând, că, deși criteriul reședinței permanente prevăzut la articolul 1 alineatul 3 primul paragraf din Legea 1078/1980 nu implică în mod obligatoriu un tratament discriminatoriu față de resortisanții Uniunii, întrucât se aplică independent de cetățenia persoanei interesate, nu este mai puțin adevărat că persoanele cu reședința permanentă în Grecia sunt, în mare majoritate, resortisanți greci, ceea ce poate permite stabilirea caracterului discriminatoriu al dispoziției în cauză.

16      În această privință, Comisia susține că dispoziția menționată exclude de la beneficiul scutirii fiscale nerezidenții care cumpără o primă locuință în Grecia în vederea stabilirii lor viitoare în acest stat. Această diferență de tratament ar determina astfel un tratament discriminatoriu între rezidenții actuali și cei viitori.

17      În al doilea rând, făcând trimitere în special la Hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca (C-464/02, Rec., p. I-7929), precum și la Hotărârea din 13 noiembrie 2003, Schilling și Fleck-Schilling (C-209/01, Rec., p. I-13389), Comisia amintește că formularea generală de la articolul 18 CE, prin care se stabilește dreptul oricărui cetățean al Uniunii la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, este concretizată la articolele 39 CE și 43 CE. Potrivit acesteia, în temeiul unei jurisprudențe constante a Curții, dispozițiile Tratatului CE referitoare la libera circulație a persoanelor urmăresc facilitarea exercitării de activități profesionale de orice natură de către resortisanții Uniunii și se opun măsurilor care ar putea defavoriza persoanele ce doresc să exercite o activitate economică pe teritoriul unui alt stat membru. Dispozițiile care împiedică sau descurajează resortisantul unui stat membru să părăsească statul său de origine pentru a-și exercita dreptul la liberă circulație ar reprezenta obstacole în calea acestei libertăți, chiar dacă se aplică indiferent de cetățenia acestor lucrători. Întemeindu-se pe această jurisprudență, Comisia susține că este evident că legislația greacă în cauză este contrară articolelor 18 CE, 39 CE și 43 CE, întrucât face mai puțin atractivă situația persoanelor care nu au încă reședința permanentă în acest stat membru și care doresc să se stabilească aici în mod permanent decât situația persoanelor cu reședință permanentă cărora li se acordă avantajul fiscal.

18      În această privință, Comisia precizează că există o încălcare a articolelor 39 CE și 43 CE în cazul în care este vorba despre persoane active. În schimb, articolul 18 CE s-ar aplica direct persoanelor care nu au activitate economică și nici legături cu Grecia, ceea ce, în speță, ar privi în special pensionarii.

19      Potrivit aceluiași raționament, Comisia consideră că articolul 1 alineatul 1 și alineatul 3 primul paragraf din Legea 1078/1980 este contrar articolelor 28 și 31 din Acordul privind SEE.

20      În ceea ce privește justificarea restricției instituite prin dispozițiile menționate, Comisia susține că nu poate fi justificată de niciunul dintre obiectivele de interes general invocate de Republica Elenă și că, în orice caz, contravine principiului proporționalității.

21      În privința obiectivului constând în facilitarea achiziționării unei locuințe de către rezidenți și în prevenirea oricărei speculații imobiliare în acest context, Comisia susține, în primul rând, că acest obiectiv ar putea fi urmărit de asemenea pentru persoanele care cumpără o primă locuință pentru a se stabili ulterior în Grecia. În al doilea rând, Comisia susține că Legea 1078/1980 nu prevede obligația dobânditorului de a utiliza bunul cumpărat ca locuință permanentă și nici nu îi interzice să îl închirieze sau să îl revândă. Or, în lipsa unei astfel de obligații, acest obiectiv nu poate fi atins și, prin urmare, nu ar putea fi invocat în mod util de Republica Elenă.

22      Pe de altă parte, Comisia susține că există mecanisme de control mai puțin constrângătoare pentru atingerea obiectivelor menționate, cum ar fi, de exemplu, înregistrarea la autoritatea greacă competentă a persoanelor care se stabilesc în Grecia, înscrierea acestora în registrul fiscal, verificarea declarațiilor lor fiscale și acordarea, sub rezerva îndeplinirii anumitor condiții, a unui tratament fiscal avantajos. În plus, un astfel de sistem de control ar putea fi completat de „declarații pe propria răspundere”. Prin urmare, refuzul de a acorda această scutire fiscală persoanelor care nu au încă reședința permanentă în Grecia, dar care cumpără un bun imobil în acest stat membru cu intenția de a se stabili acolo ar depăși ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului constând în prevenirea oricărei speculații asupra bunurilor imobile în Grecia.

23      Comisia contestă că, în lipsa oricărei informații fiscale privind cumpărătorul, este imposibil să se stabilească, dacă este cazul, existența altor bunuri imobile în Grecia aparținând acestuia, astfel încât dispoziția națională contestată nu poate fi privită în sensul că urmărește să prevină eludarea legii. Comisia susține în această privință că, referitor la persoanele care vin să se stabilească în Grecia, aspectul dacă posedă deja sau nu posedă un bun imobil în Grecia nu este mai dificil de stabilit decât pentru cele care locuiesc deja pe teritoriul național. Întrucât declarația fiscală nu poate fi considerată un mijloc foarte fiabil, nimic nu s-ar opune ca autoritățile grecești să întrebe cumpărătorii dacă sunt deja proprietari ai unui bun imobil în Grecia. Astfel, Comisia face trimitere la posibilitatea de înscriere în registre adecvate, precum cadastrul întocmit recent, și la posibilitatea de a se introduce controale care să permită prevenirea abuzurilor.

24      În final, Comisia contestă de asemenea argumentul invocat de Republica Elenă, potrivit căruia dreptul Uniunii nu suprimă dreptul legiuitorului național de a subordona anumitor criterii acordarea de facilități și de avantaje fiscale. În această privință, Comisia susține că tratatul nu interzice numai tratamentul discriminatoriu direct, ci și, mai general, restricțiile privind libertățile fundamentale în domeniul fiscalității directe. Articolul 1 alineatul 3 primul paragraf din Legea 1078/1980 ar constitui în mod incontestabil o restricție privind libera circulație a persoanelor, întrucât această dispoziție ar descuraja persoanele care trăiesc în alte state membre și care sunt în majoritate resortisanți ai acestor state, iar nu resortisanți greci, să se stabilească în Grecia.

25      Republica Elenă contestă în totalitate pretinsa neîndeplinire a obligațiilor susținând mai întâi că, deși este adevărat că atât articolul 12 CE, cât și articolul 39 CE interzic în mod expres orice discriminare pe motiv de cetățenie sau naționalitate, din ansamblul dispozițiilor adoptate prin diverse intervenții ale legiuitorului național, precum și din excluderea oricărei cerințe privind cetățenia greacă din condițiile de acordare a scutirii fiscale în cauză rezultă că voința constantă a acestuia a fost întotdeauna în sensul de a acorda această scutire nu numai resortisanților greci, ci, mai general, tuturor persoanelor fizice care au reședința permanentă în Grecia, indiferent de cetățenia lor.

26      În această privință, Republica Elenă subliniază că o circulară emisă în 1992, ca urmare a unui aviz al Consiliului de Stat, pentru a ajuta administrația să aplice în mod corect Legea 1078/1980 precizează în mod clar că prevederile contestate ale acesteia din urmă se aplică de asemenea resortisanților celorlalte state membre, exact în aceleași condiții ca pentru resortisanții naționali. În plus, potrivit unei decizii ministeriale din 21 iunie 2004, s-ar prevedea că, pentru a beneficia de scutirea menționată, reședința permanentă și activitatea profesională ale resortisanților Uniunii ar putea fi dovedite prin depunerea de declarații fiscale, de adeverințe ale organismelor de asigurări sociale, de contracte de muncă, de documente privind începerea unei activități, de contracte de închiriere a locuințelor etc.

27      În continuare, în ceea ce privește principiul general al egalității de tratament între resortisanții Uniunii care își exercită dreptul la liberă circulație și resortisanții naționali care se află într-o situație comparabilă, astfel cum rezultă din articolele 12 CE și 18 CE, Republica Elenă își exprimă îndoiala cu privire la aspectul dacă restricțiile impuse în materie de scutire fiscală resortisanților Uniunii trebuie să fie comparabile cu cele care privesc resortisanții naționali. Astfel, potrivit acestui stat membru, dreptul Uniunii nu impune în niciun mod ca, pentru îndeplinirea obligației de integrare totală a resortisanților Uniunii în statul membru gazdă, aceștia să fie scutiți de impozit în condiții echivalente celor aplicate resortisanților naționali. Republica Elenă precizează că, pentru a beneficia de scutirea de impozit pentru cumpărarea unei prime locuințe, resortisanții naționali trebuie să demonstreze că sunt îndeplinite mai multe condiții și să depună declarații fiscale. Or, dacă s-ar pune în aplicare raționamentul Comisiei, consecința ar fi să se acorde resortisanților altor state membre decât Republica Elenă același avantaj ca cel acordat resortisanților acesteia pe baza unei simple declarații, ceea ce nu poate fi corect.

28      În final, în ceea ce privește justificarea articolului 1 alineatul 3 primul paragraf din Legea 1078/1980, Republica Elenă precizează că aceasta se aplică numai la cumpărarea unei prime locuințe și, prin urmare, unei categorii foarte restrânse de transferuri care răspund unei necesități de interes general.

29      Pe de altă parte, potrivit acestui stat membru, dispoziția menționată este justificată de faptul că urmărește să faciliteze achiziționarea unei locuințe de către particulari și, prin urmare, să susțină familiile. Ea s-ar înscrie în cadrul mai general al politicii sociale a statului, care și-ar manifesta astfel solicitudinea în privința claselor medii și inferioare, cărora le acordă un ajutor pentru locuință, care ar constitui un avantaj fiscal cu dimensiune socială.

30      În plus, decizia ministerială din 7 aprilie 2005 ar fi stabilit la un an perioada continuă minimă de rezidență în Grecia necesară pentru orice persoană interesată. Această condiție ar fi proporțională, adaptată și necesară, dat fiind că este vorba despre o durată rezonabilă, care permite unui resortisant al Uniunii să cunoască țara, să se adapteze la aceasta și la modul de viață și să studieze piața pentru cumpărarea unui bun imobil. Această condiție ar constitui o garanție că respectivul cumpărător achiziționează o primă locuință pentru a o utiliza și că nu urmărește să cumpere imobile în scop lucrativ sau în alt scop. În lipsa unor criterii mai sigure, perioada minimă de rezidență menționată ar fi fost considerată oportună pentru restrângerea fraudei fiscale și pentru prevenirea abuzurilor. Pe de altă parte, ea nu ar fi atât de lungă încât să pună în dificultate persoanele care doresc să se stabilească în Grecia sau să descurajeze proiectele lor de a se stabili în viitor pe teritoriul grec.

31      În această privință, Republica Elenă respinge consecințele formulate de Comisie pe baza faptului că nu i se impune dobânditorului nicio obligație de a utiliza bunul imobil cumpărat ca reședință permanentă și, așadar, nicio interdicție de a-l închiria sau de a-l revinde. În ceea ce privește posibilitatea de a revinde bunul, acest stat membru susține că respectiva afirmație a Comisiei este falsă în măsura în care articolul 1 alineatul 7 din Legea 1078/1980 prevede că scutirea se acordă cu condiția ca imobilul să rămână proprietatea cumpărătorului timp de cel puțin cinci ani. Legiuitorul național, urmând o abordare realistă, nu ar fi stabilit criterii stricte privind utilizarea primei locuințe, ținând cont de faptul că atât centrul activității economice, cât și situația familială a dobânditorului pot evolua.

32      Republica Elenă consideră de asemenea că propunerile Comisiei privind mecanisme mai puțin constrângătoare care permit atingerea obiectivelor avute în vedere de Legea 1078/1980, și anume o obligație de înscriere în registrele municipale sau fiscale ori o obligație privind declarația fiscală, sunt ineficiente. În această privință, Republica Elenă amintește că resortisanții Uniunii care se stabilesc în Grecia nu sunt obligați să se înscrie la primărie și nici să obțină un cod de înregistrare fiscală sau să depună declarații fiscale atât timp cât nu au achiziționat un bun imobil. În plus, vânzările imobiliare nu ar fi fost încă integrate în sistemul informatic al cadastrului, punerea în aplicare a acestuia aflându-se încă într-un stadiu incipient.

33      Republica Elenă concluzionează că suprimarea criteriului reședinței permanente ar face astfel mult mai dificil controlul condițiilor impuse pentru a beneficia de scutirea de impozit și, eventual, ar avea consecința că dispozițiile relevante ar fi eludate, în măsura în care, în lipsa oricărei informații fiscale referitoare la cumpărător, ar fi imposibil să se verifice dacă acesta posedă sau nu posedă alte imobile în Grecia.

34      De asemenea, Republica Elenă înlătură ca inadecvată propunerea Comisiei constând în a-i solicita o simplă declarație cumpărătorului pentru a se constata dacă nu este deja proprietar al unui bun imobil în Grecia, întrucât o astfel de declarație nu oferă nicio garanție administrației fiscale.

35      În final, Republica Elenă susține că, deși dispozițiile dreptului Uniunii impun, în cadrul suprimării discriminărilor pe motiv de cetățenie sau naționalitate, restricții privind exercitarea competenței statelor membre în materie fiscală, aceste dispoziții nu suprimă totuși competența legiuitorului național de a stabili criterii concrete pentru acordarea de avantaje fiscale, în special atunci când scutirile fiscale sunt create în temeiul unor criterii sociale. Făcând trimitere la Hotărârea Comisia/Danemarca, citată anterior, și la Hotărârea din 27 ianuarie 2000, Graf (C-190/98, Rec., p. I-493), acest stat membru susține că dispoziții chiar aplicabile în mod nediferențiat care împiedică sau descurajează un resortisant al unui stat membru să își părăsească statul de origine pentru a-și exercita dreptul la liberă circulație nu constituie obstacole în calea acestei libertăți decât dacă subordonează unor condiții accesul lucrătorilor la piața muncii.

36      În memoriul în replică, Comisia menține în totalitate argumentația pe care a prezentat-o în cererea introductivă.

37      În schimb, Republica Elenă apreciază în memoriul în duplică faptul că nu s-a ținut cont de către Comisie de argumentele sale referitoare la dimensiunea socială a dispozițiilor contestate din Legea 1078/1980. Aceasta consideră că acordarea avantajelor sociale, fără reflecție și fără control, tuturor cetățenilor Uniunii care își exercită dreptul la liberă circulație, pe de o parte, ar conduce la o eludare a reglementărilor naționale existente în materie socială și, pe de altă parte, ar face să dispară natura socială a obiectivelor pe care acestea le urmăresc, din moment ce acordarea unor astfel de avantaje s-ar întemeia numai pe faptul că persoanele care și-au exercitat dreptul la liberă circulație au cetățenia Uniunii.

38      Astfel, Republica Elenă, făcând trimitere la Hotărârea din 24 februarie 1994, Roks și alții (C-343/92, Rec., p. I-571), precum și la Hotărârea din 1 februarie 1996, Posthuma-van Damme și Oztürk (C-280/94, Rec., p. I-179), susține că practicile naționale referitoare la punerea în aplicare a unor obiective sociale intră în sfera competenței discreționare pe care statele membre o păstrează în definirea politicii lor sociale, în ceea ce privește natura și dimensiunile protecției sociale pe care o pun în aplicare, cu condiția ca acțiunile lor să fie proporționale cu obiectivul urmărit. Prin urmare, Republica Elenă susține că articolul 1 alineatul 1 și alineatul 3 primul paragraf din Legea 1078/1980 nu este contrar dreptului Uniunii și subliniază că obiectivele urmărite prin această dispoziție nu pot fi atinse prin mijloace mai puțin restrictive.

 Aprecierea Curții

39      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, deși fiscalitatea directă este de competența statelor membre, acestea trebuie totuși să o exercite cu respectarea dreptului Uniunii (a se vedea printre altele Hotărârea din 4 martie 2004, Comisia/Franța, C-334/02, Rec., p. I-2229, punctul 21, Hotărârea din 18 ianuarie 2007, Comisia/Suedia, C-104/06, Rep., p. I-671, punctul 12, și Hotărârea din 17 ianuarie 2008, Comisia/Germania, C-152/05, Rep., p. I-39, punctul 16).

40      Prin urmare, trebuie să se examineze dacă, astfel cum susține Comisia, articolul 1 alineatul 1 și alineatul 3 primul paragraf din Legea 1078/1980 constituie o restricție privind libertățile de circulație a persoanelor, prevăzute la articolele 18 CE, 39 CE și 43 CE, precum și la articolele 4, 28 și 31 din Acordul privind SEE.

41      Articolul 18 CE, care prevede, în general, dreptul oricărui cetățean al Uniunii la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, își găsește o expresie specifică în articolul 39 CE, în ceea ce privește libera circulație a lucrătorilor, și în articolul 43 CE, în ceea ce privește libertatea de stabilire (a se vedea Hotărârea din 26 octombrie 2006, Comisia/Portugalia, C-345/05, Rec., p. I-10633, punctul 13, și Hotărârile citate anterior Comisia/Suedia, punctul 15, și Comisia/Germania, punctul 18).

42      Prin urmare, trebuie să se examineze, în primul rând, dacă articolele 39 CE și 43 CE se opun unei reglementări naționale precum cea reprezentată de articolul 1 alineatul 1 și alineatul 3 primul paragraf din Legea 1078/1980.

43      Ansamblul dispozițiilor tratatului referitoare la libera circulație a persoanelor urmărește facilitarea exercitării de activități profesionale de orice natură de către resortisanții Uniunii pe întreg teritoriul acesteia și se opune măsurilor care i-ar putea defavoriza atunci când doresc să exercite o activitate economică pe teritoriul unui alt stat membru (a se vedea Hotărârile citate anterior Comisia/Danemarca, punctul 34 și jurisprudența citată, Comisia/Portugalia, punctul 15, Comisia/Suedia, punctul 17, precum și Comisia/Germania, punctul 21).

44      În speță, Republica Elenă susține că dispozițiile în litigiu exclud, în ceea ce privește condițiile de acordare a scutirii de impozit, orice cerință referitoare la cetățenia greacă, singura condiție necesară fiind cea a reședinței permanente în Grecia.

45      În această privință, este suficient să se amintească faptul că rezultă dintr-o jurisprudență constantă a Curții că normele privind egalitatea de tratament interzic nu numai discriminările evidente, întemeiate pe naționalitate sau cetățenie, ci și orice forme disimulate de discriminare care, prin aplicarea altor criterii de diferențiere, conduc, în fapt, la același rezultat (a se vedea în special Hotărârea din 12 februarie 1974, Sotgiu, 152/73, Rec., p. 153, punctul 11, Hotărârea Commerzbank, citată anterior, punctul 14, și Hotărârea din 1 octombrie 2009, Gottwald, C-103/08, Rep., p. I-9117, punctul 27).

46      Această situație se regăsește în special în cazul măsurii care prevede o distincție bazată pe criteriul domiciliului sau al reședinței, în sensul că acest criteriu riscă să acționeze în principal în defavoarea resortisanților altor state membre în măsura în care persoanele care nu au domiciliul pe teritoriul național, precum nerezidenții, sunt cel mai adesea străini (a se vedea în special Hotărârea din 29 aprilie 1999, Ciola, C-224/97, Rec., p. I-2517, punctul 14, Hotărârea din 16 ianuarie 2003, Comisia/Italia, C-388/01, Rec., p. I-721, punctul 14, și Hotărârea Gottwald, citată anterior, punctul 28).

47      Or, în speță, articolul 1 alineatul 3 primul paragraf din Legea 1078/1980 se întemeiază tocmai pe acest tip de criteriu, dat fiind că această dispoziție rezervă beneficiul scutirii de impozit numai persoanelor cu reședința permanentă în Grecia. În această privință, trebuie să se arate că, deși se aplică indiferent de cetățenia dobânditorului bunului imobil, criteriul reședinței pe teritoriul național pentru a beneficia de scutirea de impozit riscă să se aplice în special în detrimentul persoanelor care nu sunt resortisanți greci. Astfel, cel mai adesea acestea sunt persoanele care își vor fi stabilit reședința în afara teritoriului grec.

48      Prin urmare, dispoziția menționată dezavantajează persoanele nerezidente în Grecia și care cumpără o primă locuință pentru o viitoare stabilire în acest stat membru, în măsura în care nu permite acestor persoane să beneficieze de respectiva scutire de impozit datorat la cumpărarea unei prime locuințe, în timp ce persoanele care locuiesc deja în Grecia și care cumpără aici o primă locuință pot să beneficieze de această scutire.

49      În aceste condiții, dispoziția sus-menționată are un efect disuasiv în privința persoanelor nerezidente în Grecia și care, în temeiul dreptului la liberă circulație care decurge din articolele 39 CE și 43 CE, doresc să achiziționeze o primă locuință în acest stat membru.

50      Rezultă că, rezervând beneficiul scutirii de impozitul perceput la cumpărarea unei prime locuințe persoanelor care au reședința permanentă în Grecia, articolul 1 alineatul 1 și alineatul 3 primul paragraf din Legea 1078/1980 poate constitui un obstacol în calea liberei circulații a lucrătorilor și a libertății de stabilire, astfel cum sunt garantate de articolele 39 CE și, respectiv, 43 CE.

51      Cu toate acestea, rezultă dintr-o jurisprudență consacrată că măsurile naționale susceptibile să îngreuneze sau să facă mai puțin atractivă exercitarea libertăților fundamentale garantate de tratat pot fi totuși admise, cu condiția ca ele să urmărească un obiectiv de interes general, să fie în măsură să asigure realizarea acestuia și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmărit (a se vedea în special Hotărârile citate anterior Comisia/Portugalia, punctul 24, Comisia/Suedia, punctul 25, și Comisia/Germania, punctul 26).

52      În această privință, Republica Elenă susține că această condiție a reședinței permanente este justificată în special de obiectivele constând, pe de o parte, în facilitarea achiziționării unei prime locuințe de către particulari, precum și în prevenirea oricărei speculații imobiliare și, pe de altă parte, în restrângerea fraudei fiscale și în prevenirea abuzurilor. În plus, o astfel de condiție s-ar înscrie în cadrul mai general al politicii sociale a statului membru vizat, în raport cu care practicile naționale referitoare la punerea în aplicare a unor obiective sociale intră în sfera competenței discreționare pe care statele membre o păstrează în definirea politicii lor sociale, în ceea ce privește natura și dimensiunile protecției sociale pe care o pun în aplicare, cu condiția ca acțiunile lor să fie proporționale cu obiectivul urmărit.

53      Presupunând că pot fi invocate astfel de argumente pentru a justifica obstacolul în calea libertății de circulație a persoanelor, trebuie să se constate că această condiție a reședinței pe teritoriul grec impusă prin articolul 1 alineatul 3 primul paragraf din Legea 1078/1980 nu permite, în orice caz, atingerea obiectivelor pe care aceasta pretinde că le urmărește și, în plus, depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective.

54      Astfel, în primul rând, în ceea ce privește caracterul adecvat al reglementării naționale în cauză, deși dispoziția menționată urmărește evitarea situației în care cumpărătorul unui bun imobil obține un profit și, prin urmare, favorizarea prevenirii oricărei speculații, trebuie să se constate că această dispoziție impune o condiție care nu permite atingerea obiectivului urmărit în măsura în care Legea 1078/1980 nu prevede obligația cumpărătorului unui bun imobil de a-l utiliza ca locuință permanentă și nici nu îi interzice să îl închirieze. În lipsa unei astfel de obligații, argumentul Republicii Elene referitor la lupta împotriva speculei nu poate fi acceptat.

55      Această constatare este valabilă de asemenea în privința argumentului întemeiat pe politica socială, invocat în mod expres de Republica Elenă, întemeiat pe necesitatea de a susține familiile ale căror venituri sunt de nivel scăzut sau mediu. Dat fiind că nu există o obligație precum cea menționată la punctul precedent, nu rezultă că Legea 1078/1980 este aptă să garanteze realizarea obiectivului menționat în măsura în care avantajul fiscal acordat la cumpărarea unei prime locuințe este conferit tuturor persoanelor care îndeplinesc condiția de reședință indiferent de apartenența lor la clasele medii și inferioare. În aceste condiții, nu se poate prezuma că acordarea neselectivă a acestui avantaj fiscal îndeplinește pretinsul obiectiv sociopolitic al Legii 1078/1980. Pe de altă parte, Republica Elenă nu a demonstrat că scutirea de impozit la cumpărarea unei prime locuințe constituie un avantaj fiscal cu dimensiune socială care nu vizează decât persoanele aparținând claselor sociale celor mai defavorizate.

56      În al doilea rând, în ceea ce privește aprecierea care trebuie formulată în legătură cu caracterul necesar al reglementării în cauză, trebuie să se constate că argumentele invocate de Republica Elenă, întemeiate pe obiectivul care urmărește restrângerea fraudei fiscale și evitarea abuzurilor care constau în eludarea obiectivului scutirii, de exemplu, solicitând beneficiul acesteia pentru cumpărarea mai multor bunuri imobile, nu sunt de natură să demonstreze că dispozițiile în litigiu sunt necesare pentru atingerea acestui obiectiv. În schimb, acesta poate la fel de bine să fie atins în cazul în care cumpărătorii nu au reședința permanentă pe teritoriul național.

57      Astfel, după cum în mod întemeiat susține Comisia, există mecanisme mai puțin constrângătoare care permit autorităților grecești să se asigure că un cumpărător al unui bun imobil respectă toate condițiile necesare pentru a beneficia de scutirea de impozit, verificând în special că nu este proprietar al unui alt bun imobil în Grecia, cum ar fi înscrierea în registrul fiscal sau în cadastru, solicitarea de declarații fiscale sau privind locuința ori punerea în aplicare a unor controale efectuate de autoritățile fiscale, completate de declarații sub jurământ ale cumpărătorilor, aceștia răspunzând penal pentru conținutul și pentru exactitatea declarațiilor lor.

58      Rezultă că o reglementare națională precum cea prevăzută la articolul 1 alineatul 1 și alineatul 3 primul paragraf din Legea 1078/1980 depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmărit.

59      Având în vedere aceste considerații, trebuie să se constate că această condiție a reședinței permanente prevăzută la articolul 1 alineatul 1 și alineatul 3 primul paragraf din Legea 1078/1980, pe de o parte, nu este de natură să justifice obiectivele constând în facilitarea achiziționării unei prime locuințe, în prevenirea oricărei speculații imobiliare și în susținerea familiilor ale căror venituri sunt de nivel scăzut sau mediu și, pe de altă parte, nu este necesară pentru a restrânge frauda fiscală și pentru a evita abuzurile constând în eludarea obiectivului scutirii, astfel încât trebuie să se concluzioneze că o asemenea condiție este contrară articolelor 39 CE și 43 CE.

60      În al doilea rând, în ceea ce privește persoanele nerezidente în Grecia și care nu exercită aici o activitate economică, se impune aceeași concluzie din identitate de motive în legătură cu obiecția întemeiată pe articolul 18 CE (a se vedea Hotărârea din 5 iulie 2007, Comisia/Belgia, C-522/04, Rep., p. I-5701, punctul 72, și Hotărârea Comisia/Germania, citată anterior, punctul 30).

61      De asemenea, Comisia susține că, din cauza existenței dispozițiilor menționate, Republica Elenă nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 28 și 31 din Acordul privind SEE, referitoare la libertatea de circulație a lucrătorilor și, respectiv, la libertatea de stabilire.

62      În această privință, trebuie să se sublinieze că normele care interzic restricțiile privind libertatea de circulație și libertatea de stabilire prevăzute la articolele 28 și 31 din Acordul privind SEE sunt identice cu cele prevăzute la articolele 39 CE și 43 CE.

63      Prin urmare, prin scutirea de impozit, în temeiul articolului 1 alineatul 1 și alineatul 3 primul paragraf din Legea 1078/1980, numai a persoanelor cu reședința permanentă pe teritoriul național, în timp ce nerezidenții care au intenția de a se stabili pe acest teritoriu în viitor nu sunt scutiți de acest impozit, Republica Elenă nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin potrivit articolelor 18 CE, 39 CE și 43 CE, precum și articolelor 28 și 31 din Acordul privind SEE.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe discriminarea pe motiv de cetățenie sau naționalitate

 Argumentele părților

64      Comisia susține că articolul 1 alineatul 3 al doilea paragraf din Legea 1078/1980 creează o discriminare explicită pe motiv de cetățenie, întrucât numai resortisanții greci și persoanele de origine greacă pot beneficia de scutirea de impozit, chiar dacă nu îndeplinesc condiția generală referitoare la reședința permanentă în Grecia. O astfel de scutire nu ar fi în niciun caz recunoscută pentru resortisanții altor state membre decât Republica Elenă.

65      Conform principiului general enunțat la articolul 12 primul paragraf CE, orice distincție pe motiv de cetățenie sau naționalitate care reprezintă un tratament discriminatoriu în favoarea resortisanților greci și în detrimentul resortisanților celorlalte state membre ar fi interzisă în mod expres. Resortisanții celorlalte state membre care doresc să achiziționeze o primă locuință în Grecia ar trebui astfel să achite un impozit care nu se aplică achizițiilor efectuate de resortisanții greci, ceea ce ar face achiziționarea unei prime locuințe în Grecia mai puțin atractivă pentru străini și ar constitui, prin urmare, un obstacol în calea liberei stabiliri a acestora în respectivul stat membru.

66      Republica Elenă susține că statutul de cetățean grec sau de persoană de origine greacă drept motiv de exceptare de la îndeplinirea condiției reședinței permanente în Grecia confirmă că, pentru a beneficia de scutirea de impozit, condiția esențială este locul reședinței permanente, care constituie criteriul cel mai obiectiv și adecvat posibil. Dispoziția în litigiu a fost introdusă în Legea 1078/1980 în urma suprimării scutirii fiscale aplicabile la importul de valută și are ca obiect facilitarea achiziționării unei locuințe de persoanele de origine greacă sau de cetățenii greci care au emigrat, precum și încurajarea întoarcerii lor în Grecia. Dat fiind că Republica Elenă face parte dintre statele care au suferit o importantă scădere a populației din cauza unei emigrații masive spre străinătate, s-a considerat oportun să se acorde facilități, prin intermediul unor scutiri fiscale, pentru a stimula resortisanții greci stabiliți în străinătate să revină în Grecia. Această excepție specifică și punctuală servește unor obiective evidente de politică socială pentru menținerea legăturilor existente între grecii stabiliți în afara teritoriului național și statul lor de origine. Ținând cont în special de dimensiunea socială a dispoziției în litigiu și de obiectivul urmărit prin aceasta, restricția criticată de Comisie nu depășește limitele a ceea ce este proporțional și acceptabil.

 Aprecierea Curții

67      În ceea ce privește al doilea motiv al Comisiei, întemeiat pe faptul că scutirea de impozit nu se acordă decât resortisanților greci sau persoanelor de origine greacă, trebuie să se constate că articolul 1 alineatul 3 al doilea paragraf din Legea 1078/1980 operează o distincție având la bază criteriul cetățeniei.

68      Este suficient să se amintească în această privință că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, principiul nediscriminării, fie că se întemeiază pe articolul 12 CE, fie pe articolul 39 CE sau 43 CE, impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod. Un astfel de tratament nu ar putea fi justificat decât dacă s-ar întemeia pe considerații obiective, independente de cetățenia persoanelor vizate și proporționale cu obiectivul legitim urmărit (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 iunie 2008, Wood, C-164/07, Rep., p. I-4143, punctul 13, și Hotărârea din 16 decembrie 2008, Huber, C-524/06, Rep., p. I-9705, punctul 75).

69      În speță, trebuie să se constate că resortisanții greci și cei ai altor state membre decât Republica Elenă care au intenția să se stabilească în Grecia se află, în ceea ce privește achiziționarea unei prime locuințe în acest stat membru, într-o situație comparabilă. Or, în temeiul articolului 1 alineatul 3 al doilea paragraf din Legea 1078/1980, singurul element care poate opera o distincție între situația resortisanților greci sau de origine greacă și cea a resortisanților care nu sunt greci, în privința dreptului lor de a fi scutiți de impozit, este cetățenia. Astfel, numai resortisanții greci sau persoanele de origine greacă beneficiază de scutirea menționată. Așadar, acest tratament diferit, întemeiat în mod explicit și exclusiv pe cetățenie, constituie o discriminare directă.

70      Republica Elenă susține că distincția menționată este justificată în speță în special prin obiectivele care urmăresc, pe de o parte, facilitarea achiziționării unei locuințe de emigranții greci și de persoanele de origine greacă, precum și încurajarea întoarcerii lor, dat fiind că acest stat membru a suferit o importantă scădere a populației din cauza unei emigrații masive spre străinătate. Pe de altă parte, scutirea prevăzută de dispoziția menționată ar fi de asemenea justificată prin motive de politică socială, în sensul că ar viza menținerea legăturilor dintre grecii emigrați și statul lor de origine.

71      Cu toate acestea, astfel de considerații nu sunt de natură să stabilească existența unor împrejurări obiective, independente de cetățenia persoanelor vizate, care pot justifica o discriminare precum cea care rezultă din scutirea prevăzută la articolul 1 alineatul 3 al doilea paragraf din Legea 1078/1980, în măsura în care se întemeiază pe însăși cetățenia persoanelor vizate.

72      Rezultă că diferența de tratament operată între resortisanții greci sau persoanele de origine greacă și cetățenii Uniunii care nu sunt resortisanți ai Republicii Elene, în măsura în care articolul 1 alineatul 3 al doilea paragraf din Legea 1078/1980 îi exclude pe aceștia din urmă de la beneficiul scutirii prevăzute de această dispoziție, constituie o discriminare interzisă de articolul 12 primul paragraf CE și de articolele 39 CE și 43 CE.

73      De asemenea, Comisia susține că, din cauza existenței dispoziției menționate, Republica Elenă nu și-a îndeplinit nici obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 4, 28 și 31 din Acordul privind SEE, referitoare la interzicerea discriminării pe motiv de cetățenie, la libertatea de circulație a lucrătorilor și, respectiv, la libertatea de stabilire.

74      În această privință, trebuie să se arate că interzicerea discriminării pe motiv de cetățenie, prevăzută la articolul 4 din Acordul privind SEE, precum și normele care interzic restricțiile privind libertatea de circulație și libertatea de stabilire prevăzute la articolele 28 și 31 din acordul menționat sunt identice cu cele prevăzute la articolele 12 CE, 39 CE și, respectiv, 43 CE.

75      Prin urmare, trebuie să se constate că, prin scutirea de impozit, în anumite condiții, numai a resortisanților greci sau a persoanelor de origine greacă la achiziționarea unei prime locuințe pe teritoriul național, Republica Elenă nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin potrivit articolelor 12 CE, 39 CE și 43 CE, precum și articolelor 4, 28 și 31 din Acordul privind SEE.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

76      În temeiul articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a solicitat obligarea Republicii Elene la plata cheltuielilor de judecată, iar Republica Elenă a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară și hotărăște:

1)      Republica Elenă:

–        prin scutirea de impozitul pe transferul bunurilor imobile, în temeiul articolului 1 alineatul 1 și alineatul 3 primul paragraf din Legea 1078/1980, numai a persoanelor cu reședința permanentă pe teritoriul național, în timp ce nerezidenții care au intenția de a se stabili pe acest teritoriu în viitor nu sunt scutiți de acest impozit, și

–        prin scutirea de același impozit, în anumite condiții, numai a resortisanților greci sau a persoanelor de origine greacă la achiziționarea unei prime locuințe pe teritoriul național,

nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin potrivit articolelor 12 CE, 18 CE, 39 CE și 43 CE, precum și articolelor 4, 28 și 31 din Acordul privind Spațiul Economic European din 2 mai 1992.

2)      Obligă Republica Elenă la plata cheltuielilor de judecată.

Semnături

* Limba de procedură: greaca.