Available languages

Taxonomy tags

Info

References in this case

References to this case

Share

Highlight in text

Go

18.7.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 167/4


Acțiune introdusă la 4 mai 2009 — Comisia Comunităților Europene/Republica Elenă

(Cauza C-155/09)

2009/C 167/07

Limba de procedură: greaca

Părțile

Reclamantă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: R. Lyal și D. Triantafyllou)

Pârâtă: Republica Elenă

Concluziile reclamantei

Constatarea faptului că Republica Elenă nu își îndeplinește obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 18 CE, 39 CE și 43 CE, interpretate în lumina articolului 12 CE (și în temeiul articolelor 28, 31 și 4 din Acordul SEE), întrucât împiedică exercitarea libertăților fundamentale care rezultă din aceste dispoziții în condițiile în care:

scutește de impozitul pe transferul proprietăților imobiliare numai persoanele stabilite deja în mod permanent în Grecia, cu excluderea persoanelor care au intenția de a se stabili în viitor în această țară;

acordă, în anumite condiții, o scutire de impozitul pe transferul proprietăților imobiliare în Grecia numai cetățenilor greci, pentru dobândirea în această țară a unei prime locuințe, discriminând astfel în mod expres rezidenții din străinătate care nu sunt cetățeni greci;

obligarea Republicii Elene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Scutirea de impozitul pe transferul proprietăților imobiliare avantajează în principal cetățenii greci. Excluderea de la această scutire a cetățenilor comunitari care nu au reședința deja în Grecia constituie o discriminare pe motiv de cetățenie care îngreunează și împiedică, în acest mod, dobândirea unei prime locuințe în această țară de către cetățeni ai altor state membre. Acest obstacol discriminatoriu este confirmat și întărit de limitarea expresă a scutirii numai la cetățenii greci rezidenți în străinătate.

În lipsa unei obligații corespunzătoare în ceea ce privește folosirea imobilului, această măsură nu este de natură să faciliteze accesul rezidenților în țară la proprietatea locuinței lor. De altfel, aceasta se dovedește excesivă, întrucât locul șederii efective ar putea fi constatat prin declarații ale dobânditorilor, însoțite de înscrieri în registre și de diverse controale.

În ceea ce privește limitarea expresă a scutirii la cetățenii greci rezidenți în străinătate, aceasta nu poate fi justificată prin obiectivul de a îi repatria pe aceștia, întrucât un astfel de obiectiv este contrar principiului liberei circulații.