Available languages

Taxonomy tags

Info

References in this case

Share

Highlight in text

Go

Cauza C-270/10

Lotta Gistö

(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Korkein hallinto-oikeus)

„Protocol privind privilegiile și imunitățile Comunităților Europene – Articolul 14 primul paragraf – Stabilirea domiciliului fiscal al soțului unui funcționar al Uniunii – Legislație națională care include o normă potrivit căreia persoana interesată care a avut reședința în străinătate timp de trei ani nu mai este considerată rezident în statul de origine și, prin urmare, nu mai este supusă integral la plata impozitului”

Sumarul hotărârii

Privilegiile și imunitățile Comunităților Europene – Funcționarii și agenții Comunităților – Domiciliul fiscal al soțului unui funcționar al Uniunii care nu desfășoară o activitate profesională proprie

(Protocolul privind privilegiile și imunitățile Comunităților Europene, art. 14 primul paragraf)

Articolul 14 primul paragraf din protocol trebuie interpretat în sensul că se consideră că soțul unei persoane care, pentru unicul motiv că aceasta din urmă intră în serviciul Uniunii Europene, își stabilește reședința pe teritoriul unui alt stat membru decât cel în care avea domiciliul fiscal în momentul intrării în serviciul Uniunii a persoanei menționate își păstrează domiciliul fiscal în acest din urmă stat membru dacă el însuși nu desfășoară o activitate profesională proprie.

(a se vedea punctul 22 și dispozitivul)







HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a cincea)

28 iulie 2011(*)

„Protocol privind privilegiile și imunitățile Comunităților Europene – Articolul 14 primul paragraf – Stabilirea domiciliului fiscal al soțului unui funcționar al Uniunii – Legislație națională care include o normă potrivit căreia persoana interesată care a avut reședința în străinătate timp de trei ani nu mai este considerată rezident în statul de origine și, prin urmare, nu mai este supusă integral la plata impozitului”

În cauza C-270/10,

având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Korkein hallinto-oikeus (Finlanda), prin decizia din 27 mai 2010, primită de Curte la 31 mai 2010, în procedura inițiată de

Lotta Gistö,

CURTEA (Camera a cincea),

compusă din domnul J.-J. Kasel (raportor), președinte de cameră, domnii A. Borg Barthet și M. Ilešič, judecători,

avocat general: domnul P. Cruz Villalón,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru guvernul finlandez, de domnul J. Heliskoski, în calitate de agent;

–        pentru guvernul eston, de doamna M. Linntam, în calitate de agent;

–        pentru Comisia Europeană, de domnii I. Koskinen și D. Martin, precum și de doamna M.-I. Martínez del Peral, în calitate de agenți,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolului 14 primul paragraf din Protocolul privind privilegiile și imunitățile Comunităților Europene, anexat inițial la Tratatul prin care s-au instituit un Consiliu unic și o Comisie unică ale Comunităților Europene (JO 1967, 152, p. 13), iar ulterior, în temeiul Tratatului de la Amsterdam, la Tratatul CE (denumit în continuare „protocolul”).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unei proceduri inițiate de doamna Gistö, care urmărește să se stabilească dacă, pentru exercițiul fiscal 2007, aceasta era integral sau numai parțial supusă la plata impozitului pe venit în Finlanda.

 Cadrul juridic

 Dreptul Uniunii

3        Articolul 13 din protocol avea următorul cuprins:

„În condițiile și respectând procedura stabilită de către Consiliu, hotărând la propunerea Comisiei, toate indemnizațiile, salariile și retribuțiile plătite de Comunități funcționarilor și altor agenți ai acestora sunt impozitate de acestea.

Sunt scutite de impozite naționale indemnizațiile, salariile și retribuțiile plătite de Comunități propriilor funcționari și agenți.”

4        Articolul 14 primul paragraf din protocol prevedea:

„În vederea aplicării impozitelor pe venituri și pe moștenire conform drepturilor de succesiune, precum și a convențiilor de evitare a dublei impuneri încheiate între statele membre ale Comunității, funcționarii și alți agenți ai Comunităților care, din motive exclusiv legate de exercitarea funcțiilor lor în serviciul Comunităților, își stabilesc reședința pe teritoriul unui stat membru, altul decât statul în care au domiciliul fiscal la data intrării în serviciul Comunităților, sunt considerați atât în statul de reședință, cât și în cel de domiciliu fiscal ca și cum și-ar fi păstrat domiciliul în țara lor de origine dacă aceasta din urmă este membră a Comunităților. Această dispoziție se aplică de asemenea soțului/soției, în măsura în care acesta/aceasta nu desfășoară activități profesionale proprii, precum și copiilor aflați în întreținerea și în grija persoanelor prevăzute de prezentul articol.”

 Dreptul național

5        Articolul 9 alineatul 1 din Legea privind impozitul pe venit [Tuloverolaki (1992/1535)] din 30 decembrie 1992 prevede:

„Este o persoană obligată la plata impozitului pe venit:

1)      o persoană fizică sau juridică care are reședința sau domiciliul în Finlanda, o comunitate de interese sau o succesiune din Finlanda, pe durata exercițiului fiscal respectiv, cu privire la veniturile obținute în Finlanda și în străinătate (persoane supuse integral la plata impozitului);

2)      o persoană fizică care nu are reședința în Finlanda pe durata exercițiului fiscal respectiv și orice persoană juridică străină cu privire la veniturile obținute în Finlanda (persoane supuse parțial la plata impozitului).”

6        Articolul 11 alineatul 1 din aceeași lege are următorul cuprins:

„O persoană este considerată rezidentă în Finlanda dacă are reședința reală sau se stabilește în țară pentru o perioadă neîntreruptă mai mare de șase luni, o absență temporară neopunându-se faptului de a considera șederea continuă. Cu toate acestea, se consideră că un resortisant finlandez este rezident în Finlanda chiar dacă nu a locuit aici fără întrerupere mai mult de șase luni pe an până la sfârșitul unei perioade de trei ani ulterioare anului mutării, cu excepția cazului în care dovedește că în exercițiul fiscal respectiv nu a avut legături semnificative cu Finlanda. În măsura în care nu se dovedește contrariul, un resortisant finlandez nu va mai fi considerat rezident în Finlanda după depășirea acestei perioade.”

 Acțiunea principală și întrebările preliminare

7        Doamna Gistö, cetățean finlandez, s-a stabilit împreună cu familia în Luxemburg în primăvara anului 2003, când soțul său a început o carieră de traducător în cadrul Parlamentului European. Din acel moment, Luxemburg reprezintă locul de reședință al soților Gistö.

8        În anul 2007, doamna Gistö era în concediu pentru creșterea copilului de la postul său de educatoare la Turku (Finlanda) și nu desfășura nicio activitate profesională proprie în Luxemburg. În Finlanda, aceasta este proprietara unor valori mobiliare și a mai multor bunuri imobiliare dobândite cu titlu de investiții, pe care le oferă spre închiriere.

9        Pentru a stabili dacă, pentru exercițiul fiscal 2007, doamna Gistö era supusă în continuare la plata integrală a impozitului pe venit în Finlanda, aceasta a sesizat keskusverolautakunta (Comisia Centrală de Impozite), organ al administrației fiscale, care poate, la cererea unui contribuabil, să confere un caracter obligatoriu deciziilor prealabile în materie fiscală. În decizia prealabilă pronunțată la solicitarea doamnei Gistö, comisia menționată a considerat că domiciliul său fiscal este în continuare situat în Finlanda în sensul articolului 14 din protocol și că, prin urmare, aceasta este supusă la plata integrală a impozitului pe venit, dat fiind că nu desfășoară o activitate profesională proprie în Luxemburg.

10      În consecință, doamna Gistö a formulat un recurs împotriva acestei decizii la Korkein hallinto-oikeus.

11      Instanța menționată arată că soluționarea litigiului conform protocolului ar conduce la supunerea persoanei interesate la un tratament fiscal defavorabil din cauza faptului că este stabilită în Luxemburg, întrucât ar fi întotdeauna supusă unei obligații fiscale nelimitate în Finlanda, în timp ce, în temeiul legislației naționale, aceasta ar putea să beneficieze de o obligație fiscală limitată în această țară începând cu exercițiul fiscal 2007.

12      În aceste condiții, Korkein hallinto-oikeus a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 14 din protocol […] trebuie interpretat, în cauza care o vizează pe [doamna] Gistö, în sensul că, potrivit dispozițiilor protocolului, domiciliul său fiscal este în continuare în Finlanda în anul 2007 sau protocolul trebuie interpretat în sensul că, în speță, legislația internă a unui stat membru este cea care stabilește de fapt supunerea integrală la plata impozitului într-un stat membru, respectiv Finlanda?”

 Cu privire la întrebarea preliminară

13      Prin intermediul acestei întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 14 primul paragraf din protocol trebuie interpretat în sensul că se consideră că soțul unei persoane care, pentru unicul motiv că aceasta din urmă intră în serviciul Uniunii Europene, își stabilește reședința pe teritoriul unui alt stat membru decât cel în care avea domiciliul fiscal în momentul intrării în serviciul Uniunii a persoanei menționate își păstrează domiciliul fiscal în acest din urmă stat membru dacă el însuși nu desfășoară o activitate profesională proprie.

14      Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să se observe că articolele 13 și 14 din protocol instituie o repartizare a competențelor fiscale între Uniune și statul membru în care funcționarul sau agentul avea domiciliul fiscal înainte de intrarea în serviciul Uniunii (a se vedea Hotărârea din 25 mai 1993, Kristoffersen, C-263/91, Rec., p. I-2755, punctul 9, și Hotărârea din 17 iunie 1993, X, C-88/92, Rec., p. I-3315, punctul 11).

15      În temeiul articolului 13 din protocol, toate indemnizațiile, salariile și retribuțiile plătite de Uniune funcționarilor și altor agenți ai săi sunt impozitate de aceasta, fiind scutite de impozite naționale (a se vedea Hotărârea Kristoffersen, citată anterior, punctul 10).

16      Conform articolului 14 primul paragraf din protocol, în vederea aplicării, printre altele, a impozitului pe venit, funcționarii și alți agenți ai Uniunii care, din motive exclusiv legate de exercitarea funcțiilor lor în serviciul Uniunii, își stabilesc reședința pe teritoriul unui alt stat membru decât statul în care au domiciliul fiscal la data intrării în serviciul Uniunii sunt considerați atât în statul de reședință, cât și în cel de domiciliu fiscal ca și cum și-ar fi păstrat domiciliul în țara lor de origine dacă aceasta din urmă este membră a Uniunii (a se vedea Hotărârile citate anterior Kristoffersen, punctul 11, și X, punctul 9).

17      Din cele de mai sus rezultă că, în temeiul articolului 14 primul paragraf, statul membru de origine în care continuă să se afle domiciliul fiscal al funcționarului sau al agentului își păstrează în principiu competența de a impozita toate veniturile, cu excepția indemnizațiilor, a salariilor și a retribuțiilor plătite de Uniune, ale acestor persoane și de a le supune la plata impozitului pe venit chiar dacă nu au domiciliul efectiv în statul respectiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 noiembrie 2003, Schilling și Fleck-Schilling, C-209/01, Rec., p. I-13389, punctul 31). Noțiunea de impozit pe venit în sensul articolului 14 primul paragraf din protocol trebuie stabilită pe baza criteriilor din dreptul național aplicabil (a se vedea Hotărârea Kristoffersen, citată anterior, punctul 12).

18      În plus, din jurisprudență rezultă că repartizarea competențelor stabilite la articolul 14 din protocol ar fi repusă în discuție dacă funcționarul sau agentul ar avea libertatea de a-și alege domiciliul fiscal (a se vedea Hotărârea X, citată anterior, punctul 12).

19      Întrucât, potrivit articolului 14 primul paragraf a doua teză din protocol, dispozițiile protocolului menționat în materie fiscală se aplică și soțului funcționarului sau agentului Uniunii în ipoteza în care acest soț nu desfășoară o activitate profesională proprie, nici stabilirea domiciliului fiscal al soțului respectiv nu poate depinde de voința persoanei interesate.

20      Prin urmare, într-o situație precum cea din acțiunea principală, statul membru în care se afla domiciliul fiscal al persoanei interesate înainte de intrarea în serviciul Uniunii a soțului său își păstrează competența de a impozita toate veniturile persoanei interesate, cu excepția indemnizațiilor, a salariilor și a retribuțiilor plătite de Uniune, în măsura în care aceasta nu desfășoară o activitate profesională proprie.

21      Interpretarea care precedă nu contrazice principiul egalității de tratament, în măsura în care dintr-o jurisprudență constantă rezultă că, din punct de vedere fiscal, nu se poate considera că funcționarii și agenții Uniunii, precum și soții lor, cu condiția ca aceștia din urmă să nu desfășoare o activitate profesională proprie în statul membru în care funcționarul sau agentul își exercită funcțiile în cadrul Uniunii, se află în aceeași situație cu un lucrător migrant care se stabilește într-un alt stat membru decât statul său de origine (a se vedea în acest sens Hotărârea Schilling și Fleck-Schilling, citată anterior, punctul 29).

22      Având în vedere considerațiile de mai sus, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 14 primul paragraf din protocol trebuie interpretat în sensul că se consideră că soțul unei persoane care, pentru unicul motiv că aceasta din urmă intră în serviciul Uniunii, își stabilește reședința pe teritoriul unui alt stat membru decât cel în care avea domiciliul fiscal în momentul intrării în serviciul Uniunii a persoanei menționate își păstrează domiciliul fiscal în acest din urmă stat membru dacă el însuși nu desfășoară o activitate profesională proprie.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

23      Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară:

Articolul 14 primul paragraf din Protocolul privind privilegiile și imunitățile Comunităților Europene, anexat inițial la Tratatul prin care s-au instituit un Consiliu unic și o Comisie unică ale Comunităților Europene, iar ulterior, în temeiul Tratatului de la Amsterdam, la Tratatul CE, trebuie interpretat în sensul că se consideră că soțul unei persoane care, pentru unicul motiv că aceasta din urmă intră în serviciul Uniunii Europene, își stabilește reședința pe teritoriul unui alt stat membru decât cel în care avea domiciliul fiscal în momentul intrării în serviciul Uniunii a persoanei menționate își păstrează domiciliul fiscal în acest din urmă stat membru dacă el însuși nu desfășoară o activitate profesională proprie.

Semnături

* Limba de procedură: finlandeza.