Available languages

Taxonomy tags

Info

References in this case

Share

Highlight in text

Go

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

Juliane Kokott

prezentate la 4 septembrie 2014(1)

Cauza C-87/13

Staatssecretaris van Financiën

împotriva

X

(cerere de decizie preliminară formulată de Hoge Raad der Nederlanden [Regatul Țărilor de Jos])

„Dreptul fiscal – Libertatea de stabilire – Impozit național pe venit – Deducere majorată a cheltuielilor efectuate cu întreținerea unui monument național utilizat ca locuință proprie – Cetățean olandez care locuiește într-o clădire protejată ca monument în Belgia, desfășoară o activitate profesională și este supus integral la plata impozitului în Țările de Jos”





I –    Introducere

1.        Regatul Țărilor de Jos dorește să promoveze din punct de vedere fiscal conservarea patrimoniului cultural. Astfel, acesta permite deduceri fiscale mai mari pentru conservarea monumentelor olandeze.

2.        Litigiul principal se referă la un cetățean olandez care locuiește într-un imobil protejat ca monument, pe care îl întreține, însă care este situat în Belgia. În pofida faptului că întregul său venit este supus impozitării în Țările de Jos, acesta nu beneficiază de nicio facilitate fiscală pentru întreținerea monumentului belgian, întrucât Regatul Țărilor de Jos oferă avantaje fiscale numai pentru monumentele olandeze. În prezenta cauză, Curtea va trebui să clarifice dacă această restricționare a promovării din punct de vedere fiscal la patrimoniul cultural național este conformă cu libertățile fundamentale.

II – Cadrul juridic

3.        Potrivit articolului 2.5 alineatul 1 din Legea din 2001 privind impozitul pe venit (Wet inkomstenbelasting 2001, denumită în continuare „Legea privind impozitul pe venit”) în versiunea din 2004, un locuitor al unui alt stat membru poate să opteze pentru aplicarea regimului privind persoanele impozabile rezidente în Țările de Jos.

4.        Potrivit Legii privind impozitul pe venit, sunt supuse impozitării veniturile obținute atât de pe urma închirierii, cât și a utilizării ca locuință proprie a imobilelor aflate în proprietatea persoanei impozabile. Veniturile impozabile rezultate din locuința proprie se stabilesc prin aplicarea unei cote din valoarea locuinței.

5.        Cheltuielile legate de locuință pot fi deduse, într-o anumită limită, din veniturile impozabile rezultate din locuința proprie. În cazul unui imobil protejat ca monument, cheltuielile care depășesc acest cuantum pot fi deduse cu titlu de deducere personală. Această reglementare se aplică și în cazul imobilelor închiriate. Conform articolului 6.31 din Legea privind impozitul pe venit, deducerea presupune ca monumentul să fie înregistrat într-un registru în conformitate cu articolul 6 sau 7 din Legea din 1988 privind protecția monumentelor (Monumentenwet 1988, denumită în continuare „Legea privind protecția monumentelor”). Instanța de trimitere interpretează aceste prevederi în sensul că înregistrarea este posibilă numai dacă imobilul este situat în Țările de Jos.

III – Litigiul principal

6.        Litigiul principal se referă la o decizie de impunere privind impozitul pe venit datorat de X pentru anul 2004.

7.        X este cetățean olandez. În anul 2004, acesta și-a transferat reședința din Țările de Jos într-un castel din Belgia. X este proprietarul castelului, care, împreună cu împrejurimile sale, este protejat prin lege în Belgia, în calitate de monument sau de element peisagistic. În Țările de Jos, X și-a desfășurat în continuare activitatea de administrator al unei societăți, al cărei asociat unic este. El nu a obținut în Belgia niciun venit din vreo activitate profesională.

8.        În sensul stabilirii impozitului olandez pe venit pentru anul 2004, X a optat pentru aplicarea regimului privind persoanele impozabile rezidente. În declarația sa fiscală, el a dedus din venitul său suma de 18 140 de euro, cu titlu de deducere personală, reprezentând cheltuieli de întreținere și cheltuieli de amortizare pentru castelul din Belgia. În situația în care ar fi optat pentru un anumit mod de impozitare, deducerea acestor cheltuieli ar fi fost posibilă și în cadrul impozitului belgian pe venit. Acesta a renunțat însă la această variantă întrucât nu l-ar fi avantajat din punct de vedere fiscal.

9.        Administrația fiscală olandeză a refuzat să autorizeze deducerea personală a cheltuielilor întrucât castelul belgian nu era înscris într-un registru în conformitate cu articolul 6 sau 7 din Legea privind protecția monumentelor. X a atacat această decizie în instanță.

IV – Procedura în fața Curții

10.      Hoge Raad der Nederlanden, care între timp a fost sesizat în cauză, consideră că este posibil ca dispozițiile olandeze privind deducerea personală în cazul clădirilor protejate ca monument să fie contrare dreptului Uniunii. Pentru acest motiv, acesta a adresat Curții, la 21 februarie 2013, în conformitate cu articolul 267 TFUE, următoarele întrebări preliminare:

„1)      Dreptul Uniunii și în special dispozițiile privind libertatea de stabilire și libera circulație a capitalurilor se opun posibilității ca un rezident belgian, care este impozitat, la cererea sa, în Țările de Jos în calitate de rezident și care a efectuat cheltuieli în legătură cu un castel utilizat ca locuință proprie, situat în Belgia, care a fost desemnat în această țară monument și sit rural protejat prin lege, să nu poată deduce cheltuielile respective în Țările de Jos cu ocazia plății impozitului pe venit pentru motivul că respectivul castel nu este înregistrat în Țările de Jos ca monument protejat?

2)      În ce măsură este important în această privință aspectul dacă, în scopul plății impozitului pe venit, persoana interesată poate deduce cheltuielile respective în țara de reședință, Belgia, din veniturile sale prezente sau viitoare obținute din bunuri mobile prin alegerea unui sistem de impozitare progresivă a veniturilor sale?”

11.      Inițial, prezenta cauză a fost conexată cu cauza C-133/13 pentru buna desfășurare a procedurii, precum și în vederea pronunțării hotărârii. În luna iulie 2013, cu privire la cauzele conexate au formulat observații scrise X, Q (parte în litigiul principal din cauza C-133/13), Republica Federală Germania, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Regatul Țărilor de Jos, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și Comisia Europeană. Ulterior s-a anulat conexarea cauzelor.

V –    Apreciere juridică

12.      Prin cele două întrebări preliminare, la care vom formula un răspuns comun, instanța de trimitere dorește să afle în esență dacă o facilitate fiscală națională aplicată în cazul clădirilor protejate ca monument și utilizate ca locuință proprie poate fi acordată în mod limitat numai pentru clădirile situate pe teritoriul național. Instanța de trimitere ia în considerare în special posibilitatea incompatibilității dintre reglementarea olandeză și libertatea de stabilire prevăzută la articolul 43 CE (a se vedea punctul A), precum și a incompatibilității dintre reglementarea olandeză și libera circulație a capitalului prevăzută la articolul 56 alineatul (1) CE (a se vedea punctul B).

A –    Libertatea de stabilire

1.      Restricționare

13.      O reglementare privind facilități fiscale precum cea olandeză ar putea restricționa libertatea de stabilire a unei persoane impozabile precum X.

14.      În principiu, X poate beneficia de libertatea de stabilire. În calitate de administrator al unei societăți al cărei asociat unic este, X desfășoară o activitate independentă în sensul prevăzut la articolul 43 al doilea paragraf CE(2). Aplicării libertății de stabilire nu i se opune nici faptul că X, care își desfășoară activitatea profesională în Țările de Jos, este el însuși cetățean olandez. Desigur, potrivit modului de redactare a articolului 43 primul paragraf prima teză CE, este protejată numai stabilirea „resortisanților unui stat membru pe teritoriul altui stat membru”, aspect care nu se verifică în cazul stabilirii cetățeanului olandez X în Țările de Jos. Cu toate acestea, prin jurisprudența sa, Curtea a extins aria de protecție a libertății de stabilire. Potrivit jurisprudenței, articolul 43 CE se aplică în cazul oricărui cetățean al Uniunii, indiferent de cetățenia sa, în măsura în care acesta exercită o activitate profesională în alt stat membru decât statul de reședință(3). Această situație s-a înregistrat în cazul lui X, întrucât în perioada în cauză acesta era rezident belgian și conducea activitatea societății sale în Țările de Jos.

15.      Libertatea de stabilire poate fi restricționată prin orice reglementare națională care dezavantajează nerezidenții în raport cu rezidenții(4). Potrivit reglementării olandeze, spre deosebire de un rezident, un nerezident nu are posibilitatea unei deduceri personale a cheltuielilor legate de o clădire protejată ca monument pe care o utilizează drept locuință. Împrejurarea că, după cum subliniază Regatul Țărilor de Jos, facilitatea olandeză se aplică inclusiv în cazul clădirilor care nu sunt utilizate drept locuință, tratând astfel în mod egal rezidenții și nerezidenții, nu modifică cu nimic acest rezultat.

16.      Contrar opiniei formulate de Republica Federală Germania, această defavorizare a nerezidenților limitează o persoană ca X inclusiv în cadrul exercitării activității sale profesionale, care este protejată prin libertatea de stabilire. Astfel, reglementarea privind facilitățile fiscale are ca rezultat o impozitare diferită a veniturilor din activitatea profesională în funcție de aspectul dacă X locuiește într-o clădire protejată ca monument situată în Țările de Jos sau în alt stat membru.

17.      Considerăm că această accepțiune în sens larg a noțiunii de restricție are caracter obligatoriu, întrucât, în altă cauză, Curtea a constatat deja că avantajul fiscal acordat numai imobilelor utilizate drept locuință proprie aflate pe teritoriul național restricționează libera circulație a lucrătorilor sau libertatea de stabilire a persoanelor care doresc să achiziționeze o locuință în scopul utilizării ca locuință proprie într-un alt stat membru(5).

18.      Astfel, în prezenta cauză se constată o restricție a libertății de stabilire.

19.      Potrivit jurisprudenței, o astfel de restricție este permisă numai când se referă la situații care nu sunt comparabile în mod obiectiv (a se vedea în acest sens secțiunea 2 de mai jos) sau dacă sunt justificate de un motiv imperativ de interes general(6) (a se vedea în acest sens secțiunea 3).

2.      Comparabilitatea obiectivă a situațiilor

20.      În Hotărârea Nordea Bank Danmark, Curtea nu a acceptat propunerea noastră de a renunța la examinarea comparabilității obiective a situațiilor. Mai mult, în domeniul dreptului fiscal, Curtea pare să acorde chiar o mai mare importanță acestei examinări(7).

21.      În prezenta cauză, problema care se pune este dacă sunt comparabile obiectiv situația unei persoane impozabile a cărei clădire protejată ca monument și utilizată ca locuință proprie se află în Țările de Jos și ale cărei venituri provenite din clădire sunt impozitate în acest stat și situația unei persoane impozabile a cărei clădire protejată ca monument și utilizată ca locuință proprie se află în alt stat membru și ale cărei venituri provenite din clădire sunt impozitate de asemenea în Țările de Jos.

22.      Comparabilitatea obiectivă este incertă întrucât situațiile prezintă două diferențe. În primul rând, una dintre situații vizează un rezident, cealaltă situație un nerezident. În al doilea rând, în una dintre situații imobilul este protejat ca monument în temeiul dreptului olandez, iar în cea de a doua situație, în temeiul dreptului belgian.

a)      Cu privire la reședința diferită a persoanelor impozabile

23.      Cu privire la diferența de reședință a persoanelor impozabile comparate, trebuie să se facă trimitere la jurisprudența constantă potrivit căreia, în materia impozitului pe venit, în principiu, persoanele fizice rezidente și cele nerezidente nu se află în situații comparabile obiectiv, întrucât între acestea există diferențe obiective atât din punctul de vedere al sursei veniturilor, cât și din punctul de vedere al capacității contributive personale sau al situației personale și familiale(8). Astfel, de regulă nu este discriminatoriu dacă un stat membru nu permite unui nerezident să beneficieze de anumite avantaje fiscale pe care le acordă unui rezident(9).

24.      Cu toate acestea, acest principiu din jurisprudență se aplică numai limitat, astfel încât calitatea sa de principiu pare a fi incertă, deoarece, în opinia Curții, există în orice caz discriminare între rezidenți și nerezidenți dacă aceștia, în pofida faptului că au reședința în state membre diferite, se află în situații comparabile ținând cont de obiectul și de conținutul dispozițiilor naționale în cauză(10). Numai o astfel de abordare de la caz la caz corespunde și jurisprudenței constante potrivit căreia analiza caracterului comparabil al situațiilor trebuie să fie realizată ținând cont de obiectivul urmărit de dispoziția în cauză(11). Astfel, în special în cazul avantajelor fiscale, Curtea a impus de asemenea ca între categoria rezidenților și cea a nerezidenților să existe o diferență obiectivă pentru a putea nega comparabilitatea obiectivă a situațiilor acestora(12).

25.      Prin urmare, rezultă că, în cazuri individuale, în temeiul reglementării naționale în cauză, trebuie să se verifice dacă situația rezidenților este comparabilă cu cea a nerezidenților. În concluzie, în temeiul jurisprudenței nu se poate formula un principiu potrivit căruia de regulă ele nu ar fi comparabile.

b)      Cu privire la legislația diferită privind protecția monumentelor

26.      În prezenta cauză, situațiile ar putea să nu fie comparabile obiectiv din cauza celei de a doua diferențe, și anume a împrejurării că, în cazul reședinței pe teritoriul național, locuința este protejată ca monument în temeiul dreptului olandez, iar în cazul lui X, locuința este protejată ca monument în temeiul dreptului belgian.

27.      După cum arată instanța de trimitere, prezenta reglementare privind deducerea fiscală a anumitor cheltuieli, printre care cheltuieli cu întreținerea clădirilor protejate ca monument, urmărește conservarea patrimoniului cultural din Țările de Jos.

28.      Din această perspectivă, un monument belgian nu poate fi comparabil în mod obiectiv cu un monument olandez întrucât reglementarea are ca obiectiv numai conservarea patrimoniului cultural situat în Țările de Jos.

29.      Cu toate acestea, în opinia noastră, o asemenea abordare este inadecvată.

30.      Desigur, Republica Franceză a precizat în mod întemeiat că, în special în Hotărârea Persche, Curtea a considerat că, din punctul de vedere al unui avantaj fiscal, un organism național se află într-o situație comparabilă obiectiv cu situația unui organism străin numai atunci când ambele ar viza promovarea unor interese publice identice(13). O diferență de tratament între acestea este deci posibilă atunci când organismele străine urmăresc alte obiective decât cele prevăzute prin propria legislație(14).

31.      În vederea analizei comparabilității obiective, scopul unei reglementări naționale privind avantaje fiscale nu poate fi definit însă numai la nivel național, întrucât, în caz contrar, orice stat membru ar fi liber să excludă pur și simplu situațiile transfrontaliere prin formularea, pentru reglementarea unui avantaj fiscal, a unui obiectiv definit la nivel pur național. Orientarea pur națională a unei reglementări constituie mai degrabă un motiv pentru a presupune existența unei restricționări a unei libertăți fundamentale. În cea de a doua etapă de analiză a comparabilității obiective, această orientare națională nu poate conduce direct la concluzia că restricționarea este admisibilă. Pentru acest motiv, comparabilitatea obiectivă a situațiilor trebuie analizată din perspectiva obiectivului unei reglementări naționale, însă acest obiectiv trebuie definit fără a lua în considerare orientarea pur națională a reglementării privind avantajele fiscale.

32.      În speță, acesta înseamnă că, în cazul în care clădirea sa trebuie protejată ca obiect de patrimoniu cultural, situația nerezidentului X este comparabilă în mod obiectiv cu cea a unui rezident. Având în vedere că, în temeiul legislației belgiene, castelul lui X este protejat ca monument, în principiu se poate porni de la premisa de mai sus.

33.      Contrar opiniei Republicii Franceze, faptul că imobilul belgian nu este supus legislației olandeze privind protecția monumentelor și nici, în special, obligațiilor și restricțiilor aferente acesteia nu se opune comparabilității obiective a situațiilor, întrucât, pe de o parte, este posibil ca legislația belgiană să cuprindă obligații similare ale proprietarului unui imobil belgian, iar, pe de altă parte, nu se poate nega comparabilitatea obiectivă a situațiilor pentru motivul că o persoană impozabilă precum X se poate eventual supune în mod voluntar reglementărilor olandeze cu privire la protecția monumentelor.

c)      Concluzie privind comparabilitatea obiectivă a situațiilor

34.      În consecință, în speță sunt comparabile obiectiv situația unei persoane impozabile a cărei clădire protejată ca monument și utilizată ca locuință proprie se află în Țările de Jos și ale cărei venituri provenite din clădire sunt impozitate în acest stat și situația unei persoane impozabile a cărei clădire protejată ca monument și utilizată ca locuință proprie se află în alt stat membru și ale cărei venituri provenite din clădire sunt impozitate de asemenea în Țările de Jos.

3.      Motivul imperativ de interes general

35.      Rămâne să se verifice dacă o reglementare privind avantaje fiscale pentru monumente precum cea olandeză, care vizează în mod exclusiv monumente situate pe teritoriul național, este justificată printr-un motiv imperativ de interes general.

36.      Se va preciza de la început că în cadrul justificării nu se poate pune problema dacă Regatul Țărilor de Jos poate promova monumente aflate pe teritoriul național deoarece acest obiectiv ar fi garantat în principiu inclusiv în cazul în care reglementările privind avantajele fiscale olandeze s-ar aplica și în cazul monumentelor situate în alt stat membru. Regatul Țărilor de Jos nu ar putea opune acestui aspect faptul că o extindere a avantajelor fiscale asupra monumentelor străine ar conduce la un volum mai redus al încasărilor bugetare, întrucât, potrivit unei jurisprudențe constante, necesitatea de a preveni reducerea veniturilor fiscale nu figurează printre motivele imperative de interes general susceptibile să justifice o restricție a unei libertăți instituite prin tratat(15).

37.      Așadar, în speță se pune numai întrebarea dacă se poate găsi o justificare pentru faptul că un stat membru limitează acordarea avantajelor fiscale la monumentele situate pe teritoriul național.

38.      Având în vedere cele ce precedă, Hotărârea Comisia/Italia, citată de mai multe părți interesate, prezintă numai o importanță redusă pentru prezenta cauză. Potrivit acestei hotărâri, conservarea patrimoniului istoric și artistic (național) poate reprezenta un motiv imperativ de interes public care justifică o restricție a liberei prestări a serviciilor(16). Hotărârea a vizat însă restricții impuse în statul membru în cauză activității operatorilor economici străini – în respectiva speță, a ghizilor turistici – pentru motive privind conservarea patrimoniului cultural național. Dar nu s-a pus problema dacă un avantaj oferit de un stat membru poate fi limitat la patrimoniul cultural național.

39.      În ceea ce privește această problemă, prezintă relevanță mai degrabă faptul că, potrivit jurisprudenței, în principiu, statele membre pot decide ele însele ce interese publice doresc să sprijine din punct de vedere fiscal(17). Definirea obiectivului urmărit prin reglementarea unui stimulent revine, prin urmare, statelor membre.

40.      Cu toate acestea, în diferite decizii, Curtea nu a admis limitarea acordării avantajelor fiscale la situații naționale pentru motivul că obiectivul urmărit prin acordarea avantajelor ar fi putut fi atins în aceleași mod cu ajutor străin. Astfel, în Hotărârea Petersen, Curtea nu a putut constata de ce politica germană de dezvoltare economică poate fi stimulată numai cu ajutorul întreprinderilor stabilite pe teritoriul german(18). În cadrul hotărârii privind subvenția pentru locuință acordată în Germania, Curtea a apreciat că obiectivul de a satisface cererea de locuințe ar putea fi atins în același mod prin achiziția unor locuințe proprii în străinătate(19). În plus, în mai multe hotărâri cu privire la deducerea donațiilor, Curtea a constatat că un stat membru nu poate acorda avantaje fiscale unor organisme care urmăresc anumite obiective de interes general numai atunci când acestea sunt stabilite pe teritoriul său(20).

41.      Totuși, toate aceste hotărâri vizau în definitiv modul în care obiectivul definit de statul membru poate fi stimulat inclusiv cu ajutorul unor operatori economici stabiliți în alt stat membru. Însă, în prezenta cauză, X, care este stabilit în alt stat membru, nu contribuie la realizarea aceluiași obiectiv urmărit prin reglementarea olandeză privind acordarea unor avantajele fiscale, întrucât cheltuielile cu întreținerea pe care X dorește să le deducă în cadrul impozitării olandeze nu servesc conservării monumentelor de pe teritoriul Țărilor de Jos.

42.      Având în vedere că, în temeiul jurisprudenței, Regatul Țărilor de Jos poate stabili ce obiective dorește să promoveze, decizia de a stimula numai monumente aflate pe teritoriul Țărilor de Jos justifică în speță restricția libertății de stabilire.

43.      Cu toate acestea, în temeiul dreptului Uniunii, definirea obiectivului stimulării nu poate rămâne integral la aprecierea statelor membre. Acest aspect nu vizează numai interdicția privind ajutoarele de stat, prevăzută la articolul 87 alineatul (1) CE [în prezent articolul 107 alineatul (1) TFUE]. Nici pentru justificarea unei restricționări a libertăților fundamentale, obiectivul acordării unor avantaje fiscale nu poate fi ca atare în mod vădit protecționist, ca de exemplu atunci când o reglementare fiscală urmărește numai stimularea activității economice a întreprinderilor naționale sau a produselor naționale(21).

44.      În prezenta cauză, obiectivul urmărit de statul membru prin reglementarea privind acordarea de avantaje fiscale este la rândul său susținut de dispozițiile prevăzute în tratate și poate servi astfel justificării unei limitări a unei libertăți fundamentale. Astfel, în ceea ce privește interdicția restricțiilor cantitative între statele membre, articolul 30 CE (în prezent articolul 36 TFUE) prevede o justificare pentru motivul „protej[ării] unor bunuri de patrimoniu național cu valoare artistică, istorică sau arheologică”. În plus, în temeiul articolului 151 alineatul (1) CE [în prezent articolul 167 alineatul (1) TFUE], Comunitatea are obligația de a contribui „la înflorirea culturilor statelor membre, respectând diversitatea națională și regională a acestora”. În temeiul acestor dispoziții, rezultă că tratatele încadrează păstrarea patrimoniului cultural într-un context pur național. iar promovarea culturii naționale este în dreptul Uniunii un obiectiv legitim(22).

45.      La acestea se adaugă faptul că, în temeiul jurisprudenței, inclusiv voința de a garanta existența unei anumite legături între societatea statului membru în cauză și beneficiarul unei prestații poate constitui de asemenea un motiv obiectiv de interes general(23). Această legătură între societatea Regatului Țărilor de Jos și patrimoniul cultural olandez, a cărui păstrare reprezintă obiectivul avantajelor fiscale acordate, există în prezenta cauză. Întrucât această reglementare nu urmărește să acorde avantaje unui individ ca atare, nu este relevantă existența unor legături între X și societatea olandeză.

46.      Astfel, restricționarea libertății de stabilire prin reglementarea olandeză privind acordarea unor avantaje fiscale este justificată prin obiectivul legitim privind conservarea patrimoniului cultural național. Având în vedere acest obiectiv al promovării, excluderea din aceasta a patrimoniului cultural național al altor state membre nu depășește nici ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivul olandez al promovării.

4.      Concluzie

47.      Libertatea de stabilire nu se opune limitării acordării unor avantaje fiscale naționale privind clădirile protejate ca monument și utilizate ca locuință proprie la clădirile situate pe teritoriul național, atunci când obiectivul promovării este conservarea patrimoniului cultural național.

B –    Libera circulație a capitalurilor

48.      Chiar dacă, în speță, reglementarea olandeză privind acordarea de avantaje fiscale reprezintă și o restricționare a liberei circulații a capitalurilor potrivit articolului 56 alineatul (1) CE, o astfel de restricționare ar fi justificată în orice caz prin obiectivul admisibil al promovării conservării patrimoniului cultural olandez. Comentariile noastre precedente s-ar aplica în mod corespunzător.

C –    Concluzie

49.      Prin urmare, libertățile fundamentale menționate nu se opun unei reglementări naționale precum cea din prezenta cauză, potrivit căreia acordarea de avantaje fiscale pentru clădiri protejate ca monument utilizate ca locuință proprie se limitează la clădirile situate pe teritoriul național.

VI – Concluzie

50.      Pentru aceste motive, propunem să se răspundă la întrebările preliminare formulate de Hoge Raad der Nederlanden după cum urmează:

„Nici dispozițiile articolului 43 CE, privind libertatea de stabilire, și nici dispozițiile articolului 56 alineatul (1) CE, privind libera circulație a capitalurilor, nu se opun unei reglementări naționale potrivit căreia un rezident belgian care este impozitat, la cererea sa, în Țările de Jos în calitate de rezident și care a efectuat cheltuieli în legătură cu un castel utilizat ca locuință proprie situat în Belgia și desemnat în această țară ca monument și sit rural protejat prin lege nu poate deduce cheltuielile respective în Țările de Jos cu ocazia plății impozitului pe venit pentru motivul că respectivul castel nu este înregistrat în Țările de Jos ca monument protejat.”

1 – Limba originală: germana.

2 – A se vedea Hotărârea Asscher (C-107/94, EU:C:1996:251, punctul 26).

3 – A se vedea Hotărârea Comisia/Germania (C-152/05, EU:C:2008:17, punctul 20); a se vedea de asemenea Hotărârea N (C-470/04, EU:C:2006:525, punctul 28); cu privire la libera circulație a lucrătorilor, a se vedea Hotărârea Renneberg (C-527/06, EU:C:2008:566, punctul 36 și jurisprudența citată).

4 – A se vedea în acest sens printre altele Hotărârea Stanton și LʼÉtoile 1905 (C-143/87 P, EU:C:1988:378, punctul 13), Hotărârea Bosman (C-415/93, EU:C:1995:463, punctul 94), Hotărârea Renneberg (EU:C:2008:566, punctul 43) și Hotărârea Filipiak (C-314/08, EU:C:2009:719, punctul 58).

5 – Hotărârea Comisia/Germania (EU:C:2008:17, punctele 24 și 25).

6 – A se vedea Hotărârea Nordea Bank Danmark (C-48/13, EU:C:2014:2087, punctul 23 și jurisprudența citată).

7 – A se vedea Concluziile noastre în cauza Nordea Bank Danmark (C-48/13, EU:C:2014:153, punctele 22-28) și Hotărârea Nordea Bank Danmark (EU:C:2014:2087, punctele 23 și 24).

8 – A se vedea printre altele Hotărârea Schumacker (C-279/93, EU:C:1995:31, punctul 31 și 32), Hotărârea Wielockx (C-80/94, EU:C:1995:271, punctul 18), Hotărârea Gielen (C-440/08, EU:C:2010:148, punctul 43) și Hotărârea Comisia/Estonia (C-39/10, EU:C:2012:282, punctul 50).

9 – A se vedea Hotărârea Schumacker (EU:C:1995:31, punctul 34) și Hotărârea Comisia/Estonia (EU:C:2012:282, punctul 50).

10 – A se vedea Hotărârea Gschwind (C-391/97, EU:C:1999:409, punctul 26) și Hotărârea Comisia/Estonia (EU:C:2012:282, punctul 51).

11 – A se vedea Hotărârea X Holding (C-337/08, EU:C:2010:89, punctul 22) și Hotărârea SCA Group Holding și alții (C-39/13-C-41/13, EU:C:2014:1758, punctul 28).

12 – A se vedea printre altele Hotărârea Talotta (C-383/05, EU:C:2007:181, punctul 19), Hotărârea Renneberg (EU:C:2008:566, punctul 60) și Hotărârea Gielen (EU:C:2010:148, punctul 44).

13 – Hotărârea Persche (C-318/07, EU:C:2009:33, punctele 48-50).

14 – Ibidem, punctul 47.

15 – Hotărârea Comisia/Austria (C-10/10, EU:C:2011:399, punctul 40 și jurisprudența citată).

16 – Hotărârea Comisia/Italia (C-180/89, EU:C:1991:78, punctele 19 și 20).

17 – A se vedea Hotărârea Centro di Musicologia Walter Stauffer (C-386/04, EU:C:2006:568, punctul 39), Hotărârea Persche (EU:C:2009:33, punctul 48) și Hotărârea Tankreederei I (C-287/10, EU:C:2010:827, punctul 30).

18 – Hotărârea Petersen (C-544/11, EU:C:2013:124, punctul 61).

19 – A se vedea Hotărârea Comisia/Germania (EU:C:2008:17, punctul 28).

20 – A se vedea Hotărârea Persche (EU:C:2009:33, punctul 44) și Hotărârea Comisia/Austria (EU:C:2011:399, punctul 33).

21–      A se vedea în acest sens de asemenea Hotărârea Tankreederei I (EU:C:2010:827, punctul 32).

22–      A se vedea de asemenea Hotărârea Centro di Musicologia Walter Stauffer (EU:C:2006:568, punctul 45) în versiunea în limba franceză.

23 – A se vedea Hotărârea Gottwald (C-103/08, EU:C:2009:597, punctul 32 și jurisprudența citată).