EU tax law WEB Kik - C-266/13

—

pentru domnul Kik, de H. Menger;

—

pentru guvernul olandez, de B. Koopman, de M. Bulterman, de C. Schillemans și de M. Gijzen, în calitate de agenți;

—

pentru Comisia Europeană, de M. van Beek și de J. Enegren, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 de aplicare a regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996 (JO 1997, L 28, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 4, p. 35), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 307/1999 al Consiliului din 8 februarie 1999 (JO L 38, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 5, p. 103, denumit în continuare „Regulamentul nr. 1408/71”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Kik, pe de o parte, și Staatssecretaris van Financiën (secretarul de stat pentru finanțe), pe de altă parte, în legătură cu afilierea domnului Kik la regimul general de asigurări sociale olandez pentru perioada cuprinsă între 1 iunie și 24 august 2004.

3

Convenția Organizației Națiunilor Unite privind dreptul mării, semnată la Montego Bay (Jamaica) la 10 decembrie 1982, intrată în vigoare la 16 noiembrie 1994, a fost ratificată de Regatul Țărilor de Jos la 28 iunie 1996, iar de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la 25 iulie 1997 și a fost aprobată în numele Comunității Europene prin Decizia 98/392/CE a Consiliului din 23 martie 1998 (JO L 179, p. 1, Ediție specială, 04/vol. 4, p. 103, denumită în continuare „Convenția privind dreptul mării”).

4

Această convenție prevede la articolul 60, intitulat „Insule artificiale, instalații și structuri în zona economică exclusivă”:

„(1)   În zona economică exclusivă, statul de coastă are dreptul exclusiv de a construi, precum și pe cel de a autoriza și de a reglementa construirea, exploatarea și utilizarea de:

(2)   Statul de coastă are jurisdicție exclusivă asupra acestor insule artificiale, instalații și structuri, inclusiv jurisdicția în ceea ce privește actele cu putere de lege și normele administrative vamale, fiscale, sanitare, privind siguranța și imigrarea.

[…]”

5

Articolul 77 din Convenția privind dreptul mării, intitulat „Drepturi ale statului de coastă asupra platformei continentale”, prevede:

„(1)   Statul de coastă exercită drepturi suverane asupra platformei continentale în sensul explorării acesteia și al exploatării resurselor naturale ale acesteia.

(2)   Drepturile prevăzute la alineatul (1) sunt exclusive în sensul că, în cazul în care statul de coastă nu explorează platforma continentală sau nu îi exploatează resursele naturale, nimeni nu poate să întreprindă aceste activități fără consimțământul expres al statului respectiv.

(3)   Drepturile statului de coastă asupra platformei continentale nu depind de ocuparea efectivă sau fictivă și nici de vreo declarație expresă.

[…]”

6

Potrivit articolului 79 din această convenție, intitulat „Cabluri și conducte submarine pe platforma continentală”:

„(1)   Toate statele au dreptul de a instala cabluri și conducte submarine pe platforma continentală în conformitate cu dispozițiile prezentului articol.

(2)   Sub rezerva dreptului său de a lua măsuri rezonabile pentru explorarea platformei continentale, pentru exploatarea resurselor naturale ale acesteia și pentru prevenirea, reducerea și controlul poluării cauzate prin conducte, statul de coastă nu poate împiedica instalarea sau întreținerea acestor cabluri sau conducte.

(3)   Stabilirea traseului conductelor instalate pe platforma continentală este supusă consimțământului statului de coastă.

(4)   Nicio dispoziție a prezentei părți nu afectează dreptul statului de coastă de a impune condiții în legătură cu cablurile sau conductele care intră pe teritoriul său sau în marea sa teritorială și nici jurisdicția acestuia asupra cablurilor și conductelor construite sau utilizate în legătură cu explorarea platformei sale continentale sau cu exploatarea resurselor sale sau cu exploatarea insulelor artificiale, a instalațiilor și a structurilor aflate sub jurisdicția sa.

[…]”

7

Articolul 80 din Convenția privind dreptul mării, intitulat „Insule artificiale, instalații și structuri pe platforma continentală”, prevede că articolul 60 din această convenție se aplică, mutatis mutandis, insulelor artificiale, instalațiilor și structurilor situate pe platforma continentală.

8

Regulamentul nr. 1408/71 face trimitere, printre altele, la articolul 51 din Tratatul CEE (devenit articolul 51 din Tratatul CE, devenit și acesta, după modificare, articolul 42 CE), căruia îi corespunde în prezent articolul 48 TFUE. Aceste articole privesc în special coordonarea regimurilor de securitate socială ale statelor membre și plata prestațiilor în cadrul acestor regimuri astfel coordonate. După respectiva trimitere, regulamentul menționat cuprinde între altele următoarele considerente:

„întrucât dispozițiile de coordonare a legislațiilor naționale de securitate socială se înscriu în cadrul liberei circulații a lucrătorilor care sunt cetățeni ai statelor membre și trebuie să contribuie la îmbunătățirea nivelului lor de viață și a condițiilor de angajare a acestora;

[…]

întrucât, din cauza diferențelor considerabile existente între legislațiile naționale cu privire la persoanele cărora li se aplică, este preferabil să se stabilească principiul conform căruia regulamentul se aplică tuturor persoanelor asigurate în cadrul unor regimuri de securitate socială existente pentru lucrătorii salariați și pentru lucrătorii care desfășoară activități independente sau în temeiul desfășurării unei activități salariate sau independente;

întrucât este necesar să se respecte caracteristicile speciale ale legislațiilor naționale de securitate socială și să se elaboreze doar un sistem de coordonare;

[…]

întrucât este necesar ca lucrătorii salariați și cei care desfășoară activități independente care se deplasează în interiorul Comunității să fie cuprinși în regimul de securitate socială al unui singur stat membru, pentru a se evita suprapunerea legislațiilor naționale aplicabile și complicațiile care ar putea rezulta din această situație;

[…]

întrucât, pentru a garanta în fapt egalitatea de tratament a tuturor lucrătorilor ocupați pe teritoriul unui stat membru, este bine să se stabilească că legislația aplicabilă este, ca regulă generală, legislația statului membru pe teritoriul căruia persoana în cauză își desfășoară activitatea salariată sau independentă;

întrucât, în anumite situații care justifică alte criterii de aplicabilitate, este posibil să se deroge de la această regulă generală;

[…]”

9

Potrivit articolului 1 din Regulamentul nr. 1408/71:

„În sensul prezentului regulament:

[…]”

10

Articolul 2 din acest regulament, intitulat „Persoanele aflate sub incidența regulamentului”, prevede la alineatul (1):

„Prezentul regulament se aplică lucrătorilor salariați sau lucrătorilor care desfășoară activități independente și studenților care se află ori s-au aflat sub incidența legislației din unul sau mai multe state membre și care sunt resortisanți ai unuia dintre statele membre sau sunt persoane apatride ori refugiați cu reședința pe teritoriul unuia dintre statele membre, precum și membrilor familiilor acestora și supraviețuitorilor lor.”

11

Titlul II din Regulamentul nr. 1408/71 cuprinde articolele 13-17a din acesta, referitoare la stabilirea legislației aplicabile. Articolul 13 menționat, după ce prevede, la alineatul (1), regula potrivit căreia persoanele cărora li se aplică acest regulament se află, în principiu, sub incidența legislației unui singur stat membru, continuă în următorii termeni:

„(2)   Sub rezerva articolelor 14-17:

[…]

[…]

12

Articolul 14 din Regulamentul nr. 1408/71, intitulat „Reguli speciale aplicabile persoanelor, altele decât marinarii, care desfășoară o activitate salariată”, cuprinde următoarele dispoziții:

„Articolul 13 alineatul (2) litera (a) se aplică sub rezerva următoarelor excepții și împrejurări:

[…]

[…]”

13

Articolul 14b din Regulamentul nr. 1408/71, care stabilește reguli speciale aplicabile marinarilor, prevede:

„Articolul 13 alineatul (2) litera (c) se aplică sub rezerva următoarelor excepții și împrejurări:

[…]

14

Potrivit articolului 15 din acest regulament, intitulat „Reguli privind asigurarea voluntară sau asigurarea facultativă continuă”:

„(1)   Articolele 13-14d nu se aplică asigurării voluntare sau asigurării facultative continue, cu excepția cazului în care, în ceea ce privește una dintre ramurile prevăzute la articolul 4, într-un stat membru nu există decât un singur regim de asigurare voluntară.

(2)   Dacă aplicarea legislațiilor a două sau mai multe state membre conduce la un cumul de asigurare:

[…]”

15

Acordul dintre Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Confederația Elvețiană, pe de altă parte, privind libera circulație a persoanelor, semnat la Luxemburg la 21 iunie 1999 și aprobat în numele Comunității Europene prin Decizia 2002/309/CE, Euratom a Consiliului și a Comisiei privind Acordul de cooperare științifică și tehnologică din 4 aprilie 2002 privind încheierea a șapte acorduri cu Confederația Elvețiană (JO L 114, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 27, p. 25, denumit în continuare „Acordul CE-Elveția”), prevede la articolul 8:

„Părțile contractante adoptă dispoziții, în conformitate cu anexa II, pentru coordonarea sistemelor de securitate socială, în special în scopul:

16

Anexa II la Acordul CE-Elveția, referitoare la coordonarea sistemelor de securitate socială, prevede la articolul 1:

„(1)   Părțile contractante convin, în ceea ce privește coordonarea sistemelor de securitate socială, să aplice între ele actele comunitare la care se face trimitere, astfel cum sunt în vigoare la data semnării acordului și astfel cum au fost modificate de secțiunea A din prezenta anexă, sau normele echivalente acestor acte.

(2)   Termenii «stat membru» sau «state membre» care figurează în actele menționate la secțiunea A din prezenta anexă cuprind și Elveția pe lângă statele a căror situație este reglementată de actele comunitare relevante.”

17

Secțiunea A din anexa menționată se referă, printre altele, la Regulamentul nr. 1408/71.

18

Regulamentul nr. 1408/71 a fost înlocuit prin Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO L 166, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 82), care a devenit aplicabil la 1 mai 2010, dată de la care Regulamentul nr. 1408/71 a fost abrogat. Anexa II la Acordul CE-Elveția a fost actualizată prin Decizia nr. 1/2012 a Comitetului mixt instituit în temeiul Acordului dintre Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Confederația Elvețiană, pe de altă parte, privind libera circulație a persoanelor din 31 martie 2012 în ceea ce privește înlocuirea anexei II la acordul respectiv referitoare la coordonarea sistemelor de securitate socială (JO L 103, p. 51), intrată în vigoare la 1 aprilie 2012. Anexa menționată face trimitere în prezent la Regulamentul nr. 883/2004. Cu toate acestea, faptelor anterioare datei intrării în vigoare a acestei decizii li se aplică Regulamentul nr. 1408/71, atât în temeiul articolului 90 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004, potrivit căruia Regulamentul nr. 1408/71 rămâne în vigoare și continuă să aibă efect juridic, între altele, cu privire la Acordul CE-Elveția atât timp cât acest acord nu se modifică, cât și în temeiul anexei II secțiunea A punctul 3 din acordul menționat, în versiunea modificată, care face trimitere în continuare la Regulamentul nr. 1408/71 „atunci când se referă la cazuri care au avut loc în trecut”.

19

Din decizia de trimitere rezultă că, în conformitate cu legislația olandeză privind regimul general de asigurări sociale, regula generală este că lucrătorii salariați cu reședința în Țările de Jos sunt asigurați în mod obligatoriu la diferitele ramuri ale acestui regim. Prin excepție, în temeiul articolului 12 alineatul 1 din Decretul din 1999 privind extinderea și limitarea grupului de persoane afiliate la asigurările sociale (Besluit uitbreiding en beperking kring verzekerden volksverzekeringen 1999), această afiliere încetează dacă se lucrează pentru o perioadă de cel puțin trei luni consecutive în afara Țărilor de Jos, cu excepția cazului în care munca respectivă este efectuată în serviciul unui angajator stabilit în acest stat membru. Potrivit precizărilor furnizate de guvernul olandez, Decretul privind obligația de afiliere a marinarilor (Besluit verzekeringsplicht zeevarenden) prevede, în același sens, că, în cazul în care un marinar cu reședința într-un stat membru își exercită activitatea pe o navă care arborează pavilionul unui stat terț care nu este parte la Acordul privind Spațiul Economic European din 2 mai 1992 (JO 1994, L 1, p. 3, Ediție specială, 11/vol. 53, p. 4), pentru un angajator stabilit în Țările de Jos, se aplică legislația olandeză privind asigurările sociale ale lucrătorilor salariați.

20

În cursul anului 2004, domnul Kik, resortisant olandez cu reședința în Țările de Jos, a lucrat pe o navă specializată în instalarea de conducte care arbora pavilionul panamez. Până la data de 31 mai a anului respectiv, el a fost angajat de o societate stabilită în Țările de Jos și a fost supus regimului general de asigurări sociale din acest stat membru. Începând cu data de 1 iunie 2004, a fost angajat de o societate stabilită în Elveția pentru aceeași activitate. Salariul său a rămas supus impozitului pe venit olandez. În conformitate cu legislația olandeză, afilierea la regimul general de asigurări sociale menționat încetează în cazul unei munci prestate în afara Țărilor de Jos pentru un angajator care nu este stabilit în acest stat membru pentru o perioadă de cel puțin trei luni consecutive.

21

Chestiunea care se află în centrul litigiului principal privește problema dacă, ținând seama de Regulamentul nr. 1408/71, domnul Kik a avut obligația de a contribui la sistemul de asigurări sociale olandez pentru perioada cuprinsă între 1 iunie și 24 august 2004. În această perioadă, nava pe care lucra s-a aflat în mod succesiv la nivelul platformei continentale adiacente unui stat terț, în apele internaționale și la nivelul acelei părți a platformei continentale adiacente anumitor state membre (Țările de Jos și Regatul Unit).

22

Domnul Kik susține că reiese din Regulamentul nr. 1408/71 că el nu intra sub incidența regimului de asigurări sociale olandez în perioada menționată.

23

Fiind sesizat cu un recurs formulat de domnul Kik împotriva deciziei pronunțate în ultimă instanță prin care se declara că era obligat la plata cotizațiilor la regimul de asigurări sociale olandez pentru perioada în cauză, Hoge Raad der Nederlanden (Curtea Supremă a Țărilor de Jos) ridică problema aplicabilității acestui regulament.

24

Instanța respectivă își pune mai întâi întrebarea dacă regulamentul menționat se aplică exclusiv lucrătorilor migranți și, în această ipoteză, dacă domnul Kik poate fi considerat ca atare, având în vedere locurile în care și-a desfășurat activitatea în mod succesiv în perioada în litigiu, ținând seama de natura specială a navei la bordul căreia lucra și de calificarea sa în raport cu Convenția privind dreptul mării, precum și, dacă este cazul, de destinația conductelor instalate.

25

În special, instanța de trimitere își pune întrebarea dacă, în perioadele în care nava în cauză se afla la nivelul acelei părți a platformei continentale adiacente fie Țărilor de Jos, fie Regatului Unit, trebuie să se considere că domnul Kik și-a desfășurat activitatea pe teritoriul acestor state membre. În funcție de răspunsul la această întrebare, ar trebui să se constate că, fie în toată perioada în litigiu, fie într-o mare parte din perioada respectivă, persoana interesată a lucrat în afara teritoriului Uniunii Europene și nu poate fi considerată lucrător migrant care intră, în acest temei, în domeniul de aplicare personal al Regulamentului nr. 1408/71.

26

Cu toate acestea, referindu-se la Hotărârea Aldewereld (C-60/93, EU:C:1994:271), instanța de trimitere consideră că, și în cazul exercitării activității profesionale în afara teritoriului Uniunii, existența unei legături suficient de strânse cu acest teritoriu conduce la aplicarea dispozițiilor din titlul II din acest regulament în cazul unui lucrător care are cetățenia unui stat membru.

27

În această privință, ea are în vedere posibilitatea ca factorii de legătură relevanți să poată fi reținuți atât în raport cu Confederația Elvețiană – stat care trebuie asimilat unui stat membru în ceea ce privește aplicarea regulamentului menționat – (locul de stabilire al angajatorului), cât și în raport cu teritoriul Uniunii (perceperea impozitului pe venit în Țările de Jos și, eventual, munca pe teritoriul Regatului Țărilor de Jos și al Regatului Unit, în cazul în care munca la bordul navei specializate în instalarea de conducte în discuție în litigiul principal, atunci când aceasta opera la nivelul acelei părți a platformei continentale adiacente respectivelor state membre, este asimilabilă unei munci pe teritoriul acestora). Totuși, în ceea ce privește acest din urmă element, presupunând că este relevant, ar trebui stabilit dacă el trebuie luat în considerare doar pentru perioadele în care nava opera la nivelul acelei părți a platformei continentale adiacente statelor membre menționate sau pentru ansamblul perioadei în litigiu, ceea ce ar putea eventual să depindă de împrejurarea că acest lucru a fost sau nu a fost planificat de la început.

28

Presupunând că domnul Kik intră în domeniul de aplicare personal al Regulamentului nr. 1408/71 și, prin urmare, că trebuie făcută aplicarea regulilor care figurează în titlul II din acesta pentru stabilirea legislației aplicabile în materie de securitate socială, instanța de trimitere ridică problema regulii pertinente.

29

Ea consideră că locul de muncă este un element important și, așadar, că este necesar să se stabilească, și în această privință, dacă o activitate salariată desfășurată la bordul unei nave specializate în instalarea de conducte care operează la nivelul acelei părți a platformei continentale adiacente unui stat membru trebuie asimilată unei munci efectuate pe teritoriul acestui stat membru.

30

În cazul unui răspuns negativ, nicio regulă care figurează în titlul II menționat nu ar fi aplicabilă ca atare. Prin urmare, din moment ce ar fi inacceptabil ca un lucrător căruia i se aplică Regulamentul nr. 1408/71 să nu fie supus niciunui regim de asigurări sociale, trebuie identificat factorul de legătură cel mai pertinent. În speță, reședința lucrătorului trebuie să fie înlăturată, în lipsa unei indicații privind o legătură între aceasta și raportul de muncă. Situația ar fi aceeași în ceea ce privește locul impunerii veniturilor profesionale, în condițiile în care Regulamentul nr. 1408/71 nu ia deloc în considerare acest element. Prin eliminare, locul stabilirii angajatorului ar avea o importanță specială, făcându-se referire în această privință la Hotărârea Aldewereld (EU:C:1994:271).

31

În ipoteza în care activitatea salariată desfășurată la bordul unei nave specializate în instalarea de conducte care operează la nivelul acelei părți a platformei continentale adiacente unui stat membru ar trebui asimilată unei munci efectuate pe teritoriul acestui stat membru, Hoge Raad der Nederlanden are în vedere două soluții posibile.

32

O primă soluție ar consta în a se recurge la regula principală prevăzută la articolul 13 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1408/71, care desemnează legislația locului de muncă, și, prin urmare în a aplica legislația olandeză sau a Regatului Unit pentru perioadele în care munca ar trebui considerată ca fiind efectuată pe teritoriul fiecăruia dintre aceste state membre, legislația elvețiană fiind aplicabilă în rest, pentru identitate de motive cu cele expuse la punctul 30 din prezenta hotărâre.

33

Potrivit celei de a doua soluții avute în vedere, ar trebui să se considere că munca a fost efectuată în mod obișnuit pe teritoriul mai multor state membre, în sensul articolului 14 punctul 2 din acest regulament, și, prin urmare, să se aplice regula menționată la respectivul punct 2 litera (b) subpunctul (i) prima ipoteză, ceea ce ar conduce la reținerea aplicării legii din statul membru de reședință, din moment ce acolo a fost desfășurată o parte a activității.

34

Instanța de trimitere consideră că împrejurarea că, potrivit titlului său, articolul 14 din Regulamentul nr. 1408/71 cuprinde reguli speciale aplicabile altor lucrători salariați decât marinarii ar putea să nu fie determinantă, din moment ce articolul 14b din acesta, unde figurează regulile speciale aplicabile marinarilor, nu cuprinde nicio dispoziție aplicabilă în speță.

35

În schimb, ea ridică problema distincției care trebuie efectuată între această situație și cea în care o activitate salariată este desfășurată mai întâi într-un stat membru și apoi în alt stat membru, situație care este reglementată la articolul 13 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1408/71, întrucât, strict vorbind, două activități nu ar putea niciodată să fie desfășurate în același moment de aceeași persoană în două locuri diferite. În consecință, expresia „desfășoară în mod obișnuit o activitate salariată pe teritoriul a două sau mai multe state membre”, folosită la articolul 14 punctul 2 din acest regulament, ar viza și o activitate care este desfășurată în mod succesiv pe teritoriul mai multor state membre. Or, o interpretare prea strictă a acestei expresii ar fi defavorabilă liberei circulații a lucrătorilor, întrucât ar implica faptul că lucrătorii care nu sunt acoperiți de regulile speciale menționate la acest articol 14 punctul 2 ar fi supuși articolului 13 alineatul (2) litera (a) din regulamentul menționat și, din această cauză, s-ar confrunta cu o modificare frecventă a legislației care le este aplicabilă.

36

În acest context, Hoge Raad der Nederlanden a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

37

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă Regulamentul nr. 1408/71 trebuie interpretat în sensul că un lucrător salariat care, precum domnul Kik, este resortisant al unui stat membru în care are reședința și în care sunt impozitate veniturile sale muncește pe o navă specializată în instalarea de conducte care arborează pavilionul unui stat terț și care navighează în diferite locuri din lume, în special la nivelul acelei părți a platformei continentale adiacente anumitor state membre, și care a fost anterior angajat de o întreprindere stabilită în statul său membru de reședință, dar își schimbă angajatorul și lucrează apoi pentru o întreprindere stabilită în Elveția, continuând totodată să aibă reședința în același stat membru și să navigheze pe aceeași navă, intră în domeniul de aplicare personal al acestui regulament.

38

În această privință, trebuie luat în considerare, în primul rând, faptul că, potrivit articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71, acest regulament se aplică, printre altele, lucrătorilor salariați care se află ori s-au aflat sub incidența legislației din unul sau mai multe state membre și care sunt resortisanți ai unui stat membru.

39

Rezultă din decizia de trimitere că aceasta a fost situația domnului Kik în perioada în discuție în litigiul principal. Astfel, acesta este resortisant olandez și a fost asigurat, în perioada respectivă, în cadrul regimului general de asigurări sociale din Țările de Jos, în considerarea reședinței sale în acest stat membru. De altfel, deși litigiul principal privește problema dacă domnului Kik i-ar fi aplicabilă, în perioada menționată, legislația olandeză sau legislația elvețiană, nu se contestă totuși că acesta s-a aflat sub incidența uneia sau a alteia dintre legislațiile respective.

40

În al doilea rând, trebuie constatat că munca desfășurată la bordul unei nave specializate în instalarea de conducte nu poate fi asimilată unei munci efectuate pe teritoriul unui stat membru în cazul în care nava respectivă se află la nivelul acelei părți a platformei continentale adiacente acestui stat membru.

41

Astfel, competența de jurisdicție pe care articolul 79 alineatul (4) din Convenția privind dreptul mării o recunoaște unui stat de coastă este limitată la cablurile și la conductele construite sau utilizate în legătură cu explorarea platformei sale continentale sau cu exploatarea resurselor acesteia și, prin urmare, nu se extinde la nava care se ocupă cu instalarea acestor cabluri sau conducte. Pe de altă parte, o asemenea navă nu poate fi asimilată unei „insule artificiale”, unei „instalații” sau unei „structuri” situate pe platforma continentală, în sensul articolului 80 din această convenție. În orice ipoteză, nu rezultă din decizia de trimitere că conductele instalate de nava pe care muncea domnul Kik în perioadele în care se afla la nivelul acelei părți a platformei continentale adiacente anumitor state membre erau destinate explorării platformei continentale sau exploatării resurselor acesteia.

42

Cu toate acestea, într-o situație precum cea a domnului Kik, constatarea potrivit căreia munca efectuată la bordul unei nave specializate în instalarea de conducte nu poate fi asimilată unei munci efectuate pe teritoriul unui stat membru nici în cazul în care nava respectivă se află la nivelului acelei părți a platformei continentale adiacente acestui stat membru nu este, în sine, de natură să pună în discuție aplicabilitatea Regulamentului nr. 1408/71. Astfel, simpla împrejurare că activitatea unui lucrător se desfășoară în afara teritoriului Uniunii nu este suficientă pentru a înlătura aplicarea normelor Uniunii cu privire la libera circulație a lucrătorilor din moment ce raportul de muncă păstrează o legătură suficient de strânsă cu acest teritoriu (Hotărârea Aldewereld, EU:C:1994:271, punctul 14).

43

În această privință, reiese din jurisprudența Curții că o legătură suficient de strânsă între raportul de muncă în cauză și teritoriul Uniunii decurge, printre altele, din împrejurarea că un cetățean al Uniunii rezident într-un stat membru a fost angajat de o întreprindere stabilită în alt stat membru și pentru care acesta își desfășoară activitatea (a se vedea în acest sens Hotărârea Petersen, C-544/11, EU:C:2013:124, punctul 42).

44

Or, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 40 din concluzii, munca efectuată de domnul Kik în perioada în discuție în litigiul principal se caracterizează printr-un anumit număr de factori de legătură cu teritoriul Regatului Țărilor de Jos și cu cel al Confederației Elvețiene, stat asimilat unui stat membru în înțelesul Regulamentului nr. 1408/71. Este suficient să se constate în această privință că domnul Kik avea reședința în Țările de Jos și că locul de stabilire a angajatorului său era situat în Elveția.

45

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că Regulamentul nr. 1408/71 trebuie interpretat în sensul că un lucrător salariat care, precum domnul Kik, este resortisant al unui stat membru în care are reședința și în care sunt impozitate veniturile sale muncește pe o navă specializată în instalarea de conducte care arborează pavilionul unui stat terț și care navighează în diferite locuri din lume, în special la nivelul acelei părți a platformei continentale adiacente anumitor state membre, și care a fost anterior angajat de o întreprindere stabilită în statul său membru de reședință, dar își schimbă angajatorul și lucrează apoi pentru o întreprindere stabilită în Elveția, continuând totodată să aibă reședința în același stat membru și să navigheze pe aceeași navă, intră în domeniul de aplicare personal al acestui regulament.

46

Prin intermediul celei de a doua întrebări, adresată în ipoteza în care Regulamentul nr. 1408/71 ar fi aplicabil unui lucrător precum domnul Kik și la care, prin urmare, este necesar să se răspundă, instanța de trimitere solicită să se stabilească legislația pe care dispozițiile care reglementează stabilirea legislației naționale aplicabile prevăzute în titlul II din acest regulament o desemnează ca aplicabilă unui astfel de lucrător.

47

În această privință, trebuie amintit că, din moment ce o persoană intră în domeniul de aplicare personal al Regulamentului nr. 1408/71, astfel cum este definit la articolul 2 din acesta, regula unicității prevăzută la articolul 13 alineatul (1) din regulamentul menționat este în principiu aplicabilă, iar legislația națională aplicabilă este stabilită în conformitate cu dispozițiile titlului II din regulamentul respectiv (Hotărârea Aldewereld, EU:C:1994:271, punctul 10).

48

La punctul 11 din Hotărârea Aldewereld, Curtea a constatat că niciuna dintre dispozițiile titlului II menționat nu vizează în mod direct situația unui lucrător care a fost angajat de o întreprindere din Uniune, însă nu desfășoară nicio activitate pe teritoriul Uniunii ca urmare a faptului că lucrează exclusiv pe teritoriul unui stat terț.

49

Această ipoteză trebuie asimilată celei în care un lucrător a fost angajat de o întreprindere din Uniune pentru a lucra pe o navă care arborează pavilionul unui stat terț.

50

Aceasta este situația independent de introducerea, ulterioară perioadei relevante în cadrul hotărârii menționate, a articolului 13 alineatul (2) litera (f) din Regulamentul nr. 1408/71, care prevede că persoana căreia nu îi mai este aplicabilă legislația unui stat membru, fără ca legislația altui stat membru să îi fie aplicabilă în temeiul unei alte dispoziții din titlul II din acest regulament, face obiectul legislației statului membru pe teritoriul căruia are reședința.

51

În această privință, trebuie amintit că încetarea aplicării legislației unui stat membru constituie o condiție de aplicare a dispoziției respective și că aceasta nu definește ea însăși condițiile potrivit cărora legislația unui stat membru nu mai este aplicabilă (a se vedea Hotărârea Comisia/Belgia, C-347/98, EU:C:2001:236, punctul 31). După cum a arătat Curtea, printre altele, la punctul 33 din Hotărârea van Pommeren-Bourgondiën (C-227/03, EU:C:2005:431), legislația națională a fiecărui stat membru este cea care trebuie să stabilească aceste condiții.

52

Astfel, așa cum se precizează la articolul 10b din Regulamentul (CEE) nr. 574/72 al Consiliului din 21 martie 1972 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului nr. 1408/71 (JO L 74, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 74), în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul nr. 118/97, data și condițiile în care legislația unui stat membru încetează să se aplice unei persoane vizate la articolul 13 alineatul (2) litera (f) din Regulamentul nr. 1408/71 sunt stabilite în conformitate cu dispozițiile din această legislație.

53

Or, în temeiul dreptului olandez, legislația în materie de securitate socială a acestui stat membru rămâne aplicabilă domnului Kik în toată perioada în litigiu. Întrucât condiția privind încetarea aplicării legislației unui stat membru nu este îndeplinită, articolul 13 alineatul (2) litera (f) din Regulamentul nr. 1408/71 nu este aplicabil într-o situație precum cea în discuție în litigiul principal.

54

Prin urmare, trebuie să se considere că, într-o asemenea situație, în măsura în care raportul de muncă prezintă o legătură suficient de strânsă cu teritoriul Uniunii, o legislație este desemnată ca fiind aplicabilă prin referire la alte dispoziții din titlul II din Regulamentul nr. 1408/71 decât articolul 13 alineatul (2) litera (f) din acest regulament.

55

Or, astfel cum s-a constatat la punctul 44 din prezenta hotărâre, o legătură suficient de strânsă cu teritoriul Uniunii există într-o situație precum cea a domnului Kik.

56

În ceea ce privește stabilirea legislației aplicabile într-o asemenea situație în temeiul Regulamentului nr. 1408/71, trebuie considerat că regula generală care figurează la articolul 13 alineatul (2) litera (c) din acesta, care desemnează legislația statului membru al pavilionului în ceea ce privește marinarii, nu este aplicabilă prin analogie, din moment ce în speță este vorba despre o persoană care lucrează pe o navă care arborează pavilionul unui stat terț.

57

Într-o ipoteză similară, Curtea a decis că legislația aplicabilă este cea care rezultă din dispozițiile titlului II din acest regulament, ținând seama de elementele de legătură pe care le prezintă situația în cauză cu legislația statelor membre (a se vedea Hotărârea Aldewereld, EU:C:1994:271, punctul 20).

58

În speță, la fel ca în situația avută în vedere în Hotărârea Aldewereld (EU:C:1994:271, punctul 21), singurele elemente de legătură cu o legislație a unui stat membru sau a unui stat asimilat sunt reședința lucrătorului și locul în care este stabilit angajatorul. Or, după cum a constatat Curtea la punctul 22 din acea hotărâre, aplicarea legislației statului membru de reședință al lucrătorului apare, în sistemul Regulamentului nr. 1408/71, ca o regulă accesorie, care nu intervine decât în ipoteza în care legislația respectivă prezintă o legătură cu raportul de muncă. Astfel, în cazul în care lucrătorul nu are reședința pe teritoriul unuia dintre statele membre unde își desfășoară activitatea, se aplică în mod normal legea sediului sau a domiciliului angajatorului.

59

Într-o situație precum cea în discuție în litigiul principal, această constatare este susținută de articolul 14 alineatul (2) litera (a) prima teză din Regulamentul nr. 1408/71, dispoziție care indică sistemul regulamentului respectiv în ceea ce privește persoanele care desfășoară o muncă de natură în esență itinerantă, care se derulează în astfel de condiții încât desfășurarea ei nu poate fi legată de un loc în special, și în temeiul căreia legislația statului membru al sediului angajatorului este aplicabilă persoanelor menționate.

60

Astfel, chiar dacă această dispoziție cuprinde, după cum reiese din titlul său, reguli speciale aplicabile altor persoane decât marinarii, situația în discuție în litigiul principal, și anume cea a unui lucrător care desfășoară o activitate salariată în afara teritoriului Uniunii la bordul unei nave care arborează pavilionul unui stat terț, este comparabilă cu cea a persoanelor vizate în mod direct de dispoziția menționată, întrucât nici statul pavilionului, nici locul de muncă nu prezintă o legătură cu legislația unui stat membru.

61

În consecință, în situația unui lucrător precum domnul Kik, legislația aplicabilă este cea a statului membru sau a statului asimilat în care are sediul întreprinderea la care este angajat acest lucrător.

62

Cu toate acestea, având în vedere faptul că Curtea nu dispune de informații privind natura regimului de asigurări prevăzut de legislația elvețiană și ținând seama de faptul că, în temeiul legislației olandeze, aceasta din urmă are vocația să reglementeze situația unui lucrător precum domnul Kik în perioada în discuție în litigiul principal, întrucât prevede afilierea unui astfel de lucrător la un regim de asigurare obligatorie, trebuie arătat că, potrivit articolului 15 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1408/71, în cazul în care aplicarea legislațiilor din mai multe state membre, cărora trebuie să le fie asimilată Confederația Elvețiană, atrage afilierea la un regim de asigurare voluntară și la un regim de asigurare obligatorie, persoanei respective i se aplică numai regimul de asigurare obligatorie.

63

În ipoteza în care, în conformitate cu Regulamentul nr. 1408/71, legislația statului de stabilire a angajatorului nu ar prevedea afilierea unui lucrător precum domnul Kik la niciun regim de securitate socială, ar fi aplicabilă legislația statului membru de reședință al unui asemenea lucrător. Astfel, trebuie amintit că dispozițiile titlului II din acest regulament au ca scop și să împiedice ca persoanele care intră în domeniul de aplicare al regulamentului amintit să fie lipsite de protecție în materie de securitate socială din cauza lipsei unei legislații care le-ar fi aplicabilă (Hotărârea van Pommeren-Bourgondiën, EU:C:2005:431, punctul 34 și jurisprudența citată).

64

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că dispozițiile care reglementează stabilirea legislației naționale aplicabile prevăzute în titlul II din Regulamentul nr. 1408/71 trebuie interpretate în sensul că resortisantul unui stat membru, sau al Confederației Elvețiene, stat asimilat unui stat membru în vederea aplicării acestui regulament, care desfășoară o activitate salariată la bordul unei nave care arborează pavilionul unui stat terț în afara teritoriului Uniunii, inclusiv pe platforma continentală a unui stat membru, dar care este angajat de o întreprindere stabilită pe teritoriul Confederației Elvețiene este supus legislației statului de stabilire a angajatorului său. Cu toate acestea, în împrejurări precum cele din cauza principală, în ipoteza în care, în conformitate cu regulamentul menționat, aplicarea acestei legislații ar atrage afilierea la un regim de asigurare voluntară sau nu ar atrage afilierea la niciun regim de securitate socială, acest resortisant ar fi supus legislației statului membru de reședință.

65

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară:

Semnături