Available languages

Taxonomy tags

Info

References in this case

Share

Highlight in text

Go

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

PEDRO CRUZ VILLALÓN

prezentate la 16 octombrie 2014(1)

Cauza C-266/13

L. Kik

[cerere de decizie preliminară formulată de Hoge Raad der Nederlanden (Țările de Jos)]

„Securitatea socială a lucrătorilor migranți – Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 – Lucrător angajat pe o navă specializată în instalarea de conducte în apele internaționale și pe platoul continental adiacent a două state membre – Obligație de afiliere – Legislație națională aplicabilă”





1.        Curtea este din nou chemată să se pronunțe cu privire la normele de stabilire a legislației aplicabile cuprinse în Regulamentul (CEE) nr. 1408/71(2). Cu această ocazie, motivul este o situație în care se pune din nou și problema naturii juridice a platoului continental și a sensului și sferei extinderii funcționale a suveranității statelor membre cu privire la acest spațiu. În orice caz, adevăratul interes al prezentei cauze rezidă în aparenta dificultate de a plasa în cadrul prevederilor regulamentului menționat o situație de fapt care, în opinia părților, ar admite numai o soluție bazată pe analogie. Totuși, astfel cum vom încerca să demonstrăm, însuși regulamentul oferă un răspuns propriu.

I –    Cadrul normativ

A –    Dreptul internațional

2.        Convenția Organizației Națiunilor Unite privind dreptul mării, semnată la 10 decembrie 1982 la Montego Bay (Jamaica), care a intrat în vigoare la 16 noiembrie 1994, a fost ratificată de Regatul Țărilor de Jos la 28 iunie 1996 și a fost aprobată în numele Comunității Europene prin Decizia 98/392/CE a Consiliului din 23 martie 1998(3).

3.        Articolul 60 din aceasta, intitulat „Insule artificiale, instalații și structuri în zona economică exclusivă”, prevede următoarele:

„(1)      În zona economică exclusivă, statul de coastă are dreptul exclusiv de a construi, precum și pe cel de a autoriza și de a reglementa construirea, exploatarea și utilizarea de:

(a)      insule artificiale;

(b)      instalații și structuri în scopurile prevăzute la articolul 56 și în alte scopuri economice;

(c)      instalații și structuri care pot împiedica exercitarea drepturilor statului de coastă în zonă.

(2)      Statul de coastă are jurisdicție exclusivă asupra acestor insule artificiale, instalații și structuri, inclusiv jurisdicția în ceea ce privește actele cu putere de lege și normele administrative vamale, fiscale, sanitare, privind siguranța și imigrarea.

[…]”

4.        Articolul 77 din convenție, intitulat „Drepturi ale statului de coastă asupra platformei continentale”, prevede următoarele:

„(1)      Statul de coastă exercită drepturi suverane asupra platformei continentale în sensul explorării acesteia și al exploatării resurselor naturale ale acesteia.

(2)      Drepturile prevăzute la alineatul (1) sunt exclusive în sensul că, în cazul în care statul de coastă nu explorează platforma continentală sau nu îi exploatează resursele naturale, nimeni nu poate să întreprindă aceste activități fără consimțământul expres al statului respectiv.

(3)      Drepturile statului de coastă asupra platformei continentale nu depind de ocuparea efectivă sau fictivă și nici de vreo declarație expresă.

[…]”

5.        Cuprinsul articolului 79 din convenție, intitulat „Cabluri și conducte submarine pe platforma continentală”, este următorul:

„(1)      Toate statele au dreptul de a instala cabluri și conducte submarine pe platforma continentală în conformitate cu dispozițiile prezentului articol.

(2)      Sub rezerva dreptului său de a lua măsuri rezonabile pentru explorarea platformei continentale, pentru exploatarea resurselor naturale ale acesteia și pentru prevenirea, reducerea și controlul poluării cauzate prin conducte, statul de coastă nu poate împiedica instalarea sau întreținerea acestor cabluri sau conducte.

(3)      Stabilirea traseului conductelor instalate pe platforma continentală este supusă consimțământului statului de coastă.

(4)      Nicio dispoziție a prezentei părți nu afectează dreptul statului de coastă de a impune condiții în legătură cu cablurile sau conductele care intră pe teritoriul său sau în marea sa teritorială și nici jurisdicția acestuia asupra cablurilor și conductelor construite sau utilizate în legătură cu explorarea platformei sale continentale sau cu exploatarea resurselor sale sau cu exploatarea insulelor artificiale, a instalațiilor și a structurilor aflate sub jurisdicția sa.

[…]”

6.        Conform articolului 80 („Insule artificiale, instalații și structuri pe platforma continentală”), „[a]rticolul 60 se aplică, mutatis mutandis, insulelor artificiale, instalațiilor și structurilor situate pe platforma continentală”.

B –    Dreptul Uniunii

1.      Regulamentul nr. 1408/71

7.        Dintre considerentele Regulamentului nr. 1408/71, pentru speță prezintă interes următoarele:

„întrucât dispozițiile de coordonare a legislațiilor naționale de securitate socială se înscriu în cadrul liberei circulații a lucrătorilor care sunt cetățeni ai statelor membre și trebuie să contribuie la îmbunătățirea nivelului lor de viață și a condițiilor de angajare a acestora;

[…]

întrucât, din cauza diferențelor considerabile existente între legislațiile naționale cu privire la persoanele cărora li se aplică, este preferabil să se stabilească principiul conform căruia regulamentul se aplică tuturor persoanelor asigurate în cadrul unor regimuri de securitate socială existente pentru lucrătorii salariați și pentru lucrătorii care desfășoară activități independente sau în temeiul desfășurării unei activități salariate sau independente;

întrucât este necesar să se respecte caracteristicile speciale ale legislațiilor naționale de securitate socială și să se elaboreze doar un sistem de coordonare;

[…]

întrucât este necesar ca lucrătorii salariați și cei care desfășoară activități independente care se deplasează în interiorul Comunității să fie cuprinși în regimul de securitate socială al unui singur stat membru, pentru a se evita suprapunerea legislațiilor naționale aplicabile și complicațiile care ar putea rezulta din această situație;

[…]

întrucât, pentru a garanta în fapt egalitatea de tratament a tuturor lucrătorilor ocupați pe teritoriul unui stat membru, este bine să se stabilească că legislația aplicabilă este, ca regulă generală, legislația statului membru pe teritoriul căruia persoana în cauză își desfășoară activitatea salariată sau independentă;

întrucât, în anumite situații care justifică alte criterii de aplicabilitate, este posibil să se deroge de la această regulă generală;

[…]”

8.        Articolul 1 din Regulamentul nr. 1408/71, intitulat „Definiții”, prevede următoarele:

„În sensul prezentului regulament:

(a)      lucrător salariat și lucrător care desfășoară o activitate independentă înseamnă:

(i)      [orice persoană] care este asigurată în temeiul unei asigurări obligatorii sau facultative continue împotriva unuia sau mai multor evenimente neprevăzute corespunzătoare ramurilor unui regim de asigurări sociale care se aplică lucrătorilor salariați sau lucrătorilor care desfășoară activități independente ori printr-un regim special pentru funcționari;

[…]”

9.        Articolul 2, intitulat „Persoanele aflate sub incidența regulamentului”, prevede la alineatul (1):

„Prezentul regulament se aplică lucrătorilor salariați sau lucrătorilor care desfășoară activități independente și studenților care se află ori s-au aflat sub incidența legislației din unul sau mai multe state membre și care sunt resortisanți ai unuia dintre statele membre sau sunt persoane apatride ori refugiați cu reședința pe teritoriul unuia dintre statele membre, precum și membrilor familiilor acestora și supraviețuitorilor lor.”

10.      Titlul II din regulament, care poartă denumirea „Stabilirea legislației aplicabile”, începe cu articolul 13 („Reguli generale”), în care se prevăd următoarele:

„(1)      Sub rezerva articolelor 14c și 14f, persoanele cărora li se aplică prezentul regulament se află sub incidența legislației unui singur stat membru. Această legislație se stabilește în conformitate cu dispozițiile prezentului titlu.

(2)      Sub rezerva articolelor 14-17:

(a)      persoana care desfășoară o activitate salariată pe teritoriul unui stat membru se supune legislației statului respectiv chiar dacă are domiciliul pe teritoriul altui stat membru sau dacă întreprinderea sau angajatorul la care persoana este încadrată are sediul social sau adresa pe teritoriul altui stat membru;

[…]

(c)      persoana care desfășoară o activitate salariată la bordul unei nave sub pavilionul unui stat membru se supune legislației statului respectiv;

[…]

(f)      persoana căreia nu îi mai este aplicabilă legislația unui stat membru, fără ca legislația altui stat membru să îi fie aplicabilă în conformitate cu una dintre regulile stabilite în paragrafele anterioare sau în conformitate cu una dintre excepțiile sau dispozițiile speciale stabilite la articolele 14-17, face obiectul legislației statului membru pe teritoriul căruia are reședința, în conformitate exclusiv cu dispozițiile legislației respective.”

11.      Articolul 14 din Regulamentul nr. 1408/71 (intitulat „Reguli speciale aplicabile persoanelor, altele decât marinarii, care desfășoară o activitate salariată”) are următorul cuprins:

„Articolul 13 alineatul (2) litera (a) se aplică sub rezerva următoarelor excepții și împrejurări:

[…]

2.      legislația aplicabilă unei persoane care desfășoară în mod obișnuit o activitate salariată pe teritoriul a două sau mai multe state membre se stabilește după cum urmează:

(a)      persoana care este membră a personalului navigant al unei întreprinderi care desfășoară, pe seama altei persoane sau pentru sine, servicii internaționale de transport feroviar, rutier, aerian sau fluvial de pasageri sau marfă și are sediul social pe teritoriul unui stat membru face obiectul legislației acestui stat; cu toate acestea:

(i)      dacă întreprinderea respectivă are o sucursală sau o reprezentanță permanentă pe teritoriul unui stat membru altul decât cel în care se află sediul său, persoana angajată de o astfel de sucursală sau reprezentanță permanentă se supune legislației statului membru pe al cărui teritoriu se află sucursala sau reprezentanța permanentă respectivă;

(ii)      dacă o persoană este angajată în principal pe teritoriul statului membru unde are reședința, ea se supune legislației statului respectiv, chiar dacă întreprinderea al cărei angajat este nu are sediul și nici o sucursală sau reprezentanță permanentă pe teritoriul respectiv;

(b)      persoana, alta decât cele prevăzute la litera (a), se supune:

(i)      legislației statului membru pe al cărui teritoriu are reședința, dacă își desfășoară activitatea parțial pe acel teritoriu sau dacă aparține mai multor întreprinderi sau mai multor angajatori care își au sediul social pe teritoriul unor state membre diferite;

(ii)      legislației statului membru unde se află sediul întreprinderii sau angajatorului […] care l-a încadrat în muncă, dacă nu are reședința pe teritoriul niciunuia dintre statele membre unde își desfășoară activitatea.”

[…]”

12.      Conform articolului 14b („Reguli speciale aplicabile marinarilor”):

„Articolul 13 alineatul (2) litera (c) se aplică sub rezerva următoarelor excepții și împrejurări:

[…]

(4)      persoana care desfășoară o activitate salariată la bordul unei nave sub pavilionul unui stat membru și este remunerată pentru acea activitate de o întreprindere sau de o persoană fizică avându-și sediul sau domiciliul pe teritoriul altui stat membru face obiectul legislației acestui din urmă stat dacă are reședința pe teritoriul acestuia; întreprinderea sau persoana fizică plătitoare a remunerației se consideră ca angajator în sensul legislației respective.”

13.      Articolul 15 din regulament („Reguli privind asigurarea voluntară sau asigurarea facultativă continuă”) are următorul cuprins:

„(1)      Articolele 13-14d nu se aplică asigurării voluntare sau asigurării facultative continue, cu excepția cazului în care, în ceea ce privește una dintre ramurile prevăzute la articolul 4, într-un stat membru nu există decât un singur regim de asigurare voluntară.

(2)      Dacă aplicarea legislațiilor a două sau mai multe state membre conduce la un cumul de asigurare:

–      la un regim de asigurare obligatorie și la unul sau mai multe regimuri de asigurare voluntară sau facultativă continuă, persoanei respective i se aplică numai regimul de asigurare obligatorie;

[…]”

C –    Acordul cu Confederația Elvețiană(4)

14.      În temeiul articolului 8 din Acordul CE-Elveția:

„Părțile contractante adoptă dispoziții, în conformitate cu anexa II, pentru coordonarea sistemelor de securitate socială, în special în scopul:

(a)      de a asigura egalitatea de tratament;

(b)      de a determina legislația aplicabilă;

(c)      de a totaliza, în scopul dobândirii și menținerii dreptului la prestații, precum și pentru a calcula aceste prestații, toate perioadele luate în considerare de legislația națională a țărilor în cauză;

(d)      de a plăti prestații persoanelor rezidente pe teritoriul părților contractante;

(e)      de a promova asistența administrativă reciprocă și cooperarea între autorități și instituții.”

15.      Articolul 1 din anexa II la Acordul CE-Elveția:

„(1)      Părțile contractante convin, în ceea ce privește coordonarea sistemelor de securitate socială, să aplice între ele actele comunitare la care se face trimitere, astfel cum sunt în vigoare la data semnării acordului și astfel cum au fost modificate de secțiunea A din prezenta anexă, sau normele echivalente acestor acte.

(2)      Termenii «stat membru» sau «state membre» care figurează în actele menționate la secțiunea A din prezenta anexă cuprind și Elveția pe lângă statele a căror situație este reglementată de actele comunitare relevante.”

16.      Secțiunea A din anexa II menționată se referă la Regulamentul nr. 1408/71, înlocuit prin Regulamentul nr. 883/2004(5), aplicabil începând cu 1 mai 2010. Însăși anexa II la Acordul CE-Elveția a fost actualizată prin Decizia nr. 1/2012 a Comitetului mixt instituit în temeiul acordului menționat(6) începând cu 1 aprilie 2012. Noua versiune a anexei II se referă la Regulamentul nr. 883/2004 menționat. Fără a aduce atingere acesteia, potrivit articolului 90 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004 și punctului 3 din secțiunea A din anexa II la Acordul CE-Elveția, în versiunea sa modificată, faptelor anterioare datei de 1 aprilie 2012 li se aplică Regulamentul nr. 1408/71.

D –    Dreptul olandez

17.      Potrivit ordonanței de trimitere, în conformitate cu legislația olandeză în materie de securitate socială, regula generală este că persoanele cu reședința în Țările de Jos sunt asigurate în mod obligatoriu și trebuie să achite contribuții pentru asigurările prevăzute de lege. În mod excepțional și în temeiul articolului 12 alineatul 1 din Decretul privind extinderea și limitarea grupului de persoane asigurate la securitatea socială din 1999 (Besluit uitbreiding en beperking kring verzekerden volksverzekeringen 1999), persoana cu reședința în Țările de Jos nu va fi afiliată la securitatea socială dacă lucrează numai în afara Țărilor de Jos o perioadă neîntreruptă de cel puțin trei luni, cu excepția cazului în care munca respectivă este efectuată în temeiul unui raport de muncă cu un angajator cu sediul sau cu reședința în Țările de Jos.

18.      Potrivit Decretului privind obligația de afiliere a marinarilor (Besluit verzekeringsplicht zeevarenden), în cazul în care un marinar cu reședința într-un stat membru își exercită activitatea pe o navă cu pavilion al unui stat terț care nu este parte la Acordul privind Spațiul economic european pentru un angajator cu sediul în Țările de Jos, se aplică legislația olandeză privind asigurările sociale ale lucrătorilor salariați.

II – Situația de fapt

19.      Trimiterea preliminară rezultă dintr-un litigiu între securitatea socială olandeză și domnul Kik, cetățean olandez cu reședința în Țările de Jos, angajat al unei întreprinderi elvețiene pe o navă specializată în instalarea de conducte care, sub pavilion panamez, a lucrat până la 31 mai 2004 pe teritoriul olandez (fiind afiliat în mod obligatoriu la securitatea socială a Țărilor de Jos) și între 1 iunie și 24 august 2004 a lucrat succesiv pe platoul continental al Statelor Unite, în apele internaționale și în părțile olandeză, britanică și din nou olandeză ale platoului continental.

20.      Problema dezbătută în cadrul procesului a quo este aceea dacă domnul Kik era sau nu era obligat să achite contribuții la securitatea socială olandeză în perioada cuprinsă între 1 iunie și 24 august 2004.

21.      Instanțele naționale au considerat (în primă instanță și în apel) că răspunsul trebuie să fie afirmativ, întrucât dreptul național prevede că persoanele cu reședința în Țările de Jos sunt asigurate în mod obligatoriu și trebuie să achite contribuțiile corespunzătoare.

22.      Domnul Kik a declarat recurs în fața Hoge Raad der Nederlanden, instanță care formulează prezenta trimitere preliminară.

III – Întrebările adresate

23.      Dispozitivul trimiterii preliminare, adresată la 15 mai 2013, este următorul:

„1)      a)     Normele privind domeniul de aplicare personal al Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 și normele privind aplicarea teritorială a regulilor de stabilire a legislației aplicabile prevăzute la titlul II al regulamentului trebuie interpretate în sensul că aceste reguli de stabilire a legislației sunt aplicabile într-un caz precum cel din speță, în care este vorba despre un lucrător care (a) are reședința în Țările de Jos, (b) are cetățenie olandeză, (c) a fost, în orice caz, asigurat anterior în mod obligatoriu în Țările de Jos, (d) lucrează ca marinar pentru un angajator cu sediul în Elveția, (e) își desfășoară activitatea la bordul unui vas pentru pozare de conducte sub pavilion panamez, (f) și-a desfășurat activitatea inițial în afara teritoriului Uniunii (aproximativ trei săptămâni pe platoul continental al Statelor Unite și aproximativ două săptămâni în apele internaționale), iar apoi pe platoul continental al Țărilor de Jos (perioade de o lună și de aproximativ o săptămână) și al Regatului Unit (o perioadă de circa o săptămână), timp în care (g) veniturile obținute astfel au fost supuse impozitului pe venit olandez?

      b)      În cazul unui răspuns afirmativ, Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 este aplicabil numai zilelor în care persoana interesată a lucrat pe platoul continental al unui stat membru al Uniunii sau și perioadei anterioare, în care a lucrat în afara teritoriului Uniunii?

2)      În cazul în care Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 este aplicabil unui lucrător precum cel despre care este vorba la întrebarea 1 a), care este legislația (legislațiile) pe care regulamentul o stabilește ca fiind aplicabilă? (dispozitivul ordonanței de trimitere).

IV – Procedura în fața Curții

24.      Domnul Kik, guvernul olandez și Comisia au participat la procedură prezentând observații scrise. Toți au participat la ședința care a avut loc la 3 iulie 2014 și în cadrul căreia Curtea i-a invitat să își concentreze observațiile asupra celei de a doua întrebări adresate de Hoge Raad.

V –    Observații

A –    Cu privire la prima întrebare

25.      Toate părțile sunt de acord cu privire la aprecierea că Regulamentul nr. 1408/71 este aplicabil circumstanțelor cauzei. În particular, guvernul olandez consideră că regulamentul în cauză este aplicabil pentru întreaga perioadă vizată.

B –    Cu privire la a doua întrebare

26.      Domnul Kik și Comisia consideră că, în circumstanțele cauzei și în acord cu doctrina stabilită în cauza Aldewereld(7), competența revine statului în care are sediul angajatorul, și anume Confederația Elvețiană.

27.      Guvernul olandez consideră că, în temeiul articolului 13 alineatul (2) litera (f) și al articolului 14 alineatul (2) litera (b) punctul (i) din Regulamentul nr. 1408/71, statul competent este cel de reședință al lucrătorului.

VI – Apreciere

28.      Hoge Raad solicită Curții să stabilească dacă, în circumstanțele cauzei expuse în litigiul principal, este aplicabil Regulamentul nr. 1408/71 și, în cazul în care acesta este aplicabil, care este legislația națională la care fac trimitere normele de conflict din respectivul regulament, dat fiind că, atât în opinia sa, cât și în opinia părților, normele menționate nu privesc în mod specific o situație precum cea în litigiu.

29.      Pentru expunerea corectă a întrebării, se impune stabilirea cu precizie a circumstanțelor exacte ale prezentei cauze.

A –    Situația profesională a domnului Kik în perioada la care se referă trimiterea preliminară

30.      Domnul Kik este cetățean olandez și are reședința în Țările de Jos. Până la 31 mai 2004, a lucrat pentru o întreprindere stabilită în Țările de Jos și a fost asigurat în mod obligatoriu în acest stat membru.

31.      Începând cu 1 iunie 2004, este angajat ca marinar într-o întreprindere elvețiană și lucrează pe o navă sub pavilion panamez. Acest lucru nu înseamnă că începând cu acest moment a fost asigurat în Elveția, însă începând cu 25 august 2004 nu a mai fost asigurat în mod obligatoriu în Țările de Jos întrucât, potrivit legislației olandeze, obligația de a fi asigurat în țară încetează după o perioadă de muncă de cel puțin trei luni neîntrerupte în afara Țărilor de Jos și pentru un angajator care nu are sediul în Țările de jos. În plus, domnul Kik a fost întotdeauna supus impozitului în Țările de Jos.

32.      Perioada în litigiu este cuprinsă între 1 iunie și 24 august 2004. În această perioadă domnul Kik a lucrat: a) trei săptămâni pe platoul continental al Statelor Unite; b) două săptămâni în apele internaționale; c) o lună și o săptămână pe platoul continental al Țărilor de Jos; d) o săptămână pe platoul continental al Regatului Unit.

33.      În aceste condiții, din totalul de trei luni în litigiu, domnul Kik a lucrat o lună și o săptămână pe platoul continental olandez. O săptămână a lucrat pe platoul continental britanic, astfel încât, din totalul de trei luni care prezintă interes în speță, a lucrat cinci săptămâni pe un teritoriu complet străin Uniunii (apele internaționale și platoul continental al unui stat terț). Cu alte cuvinte, mai mult de jumătate din perioada în litigiu a lucrat pe platoul continental al unui stat membru(8).

B –    Cu privire la prima întrebare

34.      Instanța de trimitere întreabă în primul rând dacă, în circumstanțele speței, este aplicabil Regulamentul nr. 1408/71 și, în cazul unui răspuns afirmativ, dacă acest lucru este valabil numai pentru zilele în care domnul Kik a lucrat pe platoul continental al unui stat membru sau și pentru timpul în care a lucrat în afara teritoriului Uniunii.

35.      În opinia noastră, care coincide cu cea a tuturor părților, aplicabilitatea Regulamentului nr. 1408/71 este neîndoielnică atât timp cât articolul 2 alineatul (1) din acesta prevede că „se aplică lucrătorilor salariați […] care s-au supus sau fac obiectul legislației unuia sau mai multor state membre și care sunt cetățeni ai unuia dintre statele membre”. În speță, domnul Kik a fost supus regimului general al securității sociale olandeze până la 25 august 2004, fiind incert dacă începând cu 1 iunie ar fi trebuit în realitate să fie supus legislației unui alt stat membru sau asimilat, ceea ce impune recurgerea la normele de conflict prevăzute în articolul 13 din Regulamentul nr. 1408/71 pentru a se determina legislația națională aplicabilă.

36.      În opinia noastră, nu ridică dificultăți aspectul dacă munca efectuată de domnul Kik pe platoul continental adiacent Țărilor de Jos sau Regatului Unit trebuie considerată ca fiind efectuată pe teritoriul Uniunii. Potrivit doctrinei stabilite de Curte în Hotărârea din 17 ianuarie 2012, Salemink(9), munca efectuată pe platoul continental adiacent unui stat membru este parte, din punct de vedere funcțional, a teritoriului său suveran și, prin urmare, nu se poate sustrage de la aplicarea dreptului Uniunii. Desigur, Curtea a considerat atunci că acest lucru este valabil în raport cu o activitate profesională desfășurată „în zona respectivului platou continental, în cadrul activităților de explorare și/sau de exploatare a resurselor [sale] naturale”(10). În speță, domnul Kik a lucrat pe o navă specializată în instalarea de conducte care a operat pe platoul continental adiacent teritoriului Uniunii, cu alte cuvinte exercitând o activitate care, în principiu, nu ar putea fi considerată „de explorare și/sau de exploatare a resurselor naturale ale platoului continental”.

37.      Desigur, platoul continental rămâne supus într-o oarecare măsură suveranității statului adiacent atunci când pe acesta se întind cabluri și conducte submarine întrucât, în conformitate cu articolul 79 alineatul (3) din Convenția privind dreptul mării, „[s]tabilirea traseului conductelor instalate pe platoul continental este supusă consimțământului statului de coastă”, iar potrivit alineatului (4) al aceluiași articol nu se aduce atingere nici „[dreptului] statului de coastă de a impune condiții în legătură cu cablurile sau conductele care intră pe teritoriul său” și nici „[jurisdicției] acestuia asupra cablurilor și conductelor construite sau utilizate în legătură cu explorarea platoului său continental sau cu exploatarea resurselor sale sau cu exploatarea insulelor artificiale, a instalațiilor și a structurilor aflate sub jurisdicția sa”.

38.      Acest, să îi spunem, minim vestigiu de putere suverană garantată de Convenția privind dreptul mării ar putea, la o primă aproximare, să fie suficient pentru a considera că și în acest caz platoul continental este, din punct de vedere funcțional și în mod limitat, teritoriu al Uniunii. Cu toate acestea, în Hotărârea Salemink s-a stabilit un raport de necesitate între profitul „din prerogativele […] economice de explorare și/sau de exploatare a resurselor exercitate în zona platoului continental care […] este adiacent [unui stat membru]” și imposibilitatea de „[a fi] exceptat de la aplicarea dispozițiilor dreptului Uniunii care vizează garantarea liberei circulații a lucrătorilor care își desfășoară activitatea profesională pe aceste instalații”(11). În aceste condiții, pare clar că „funcționalitatea” suveranității statului membru de coastă asupra platoului continental operează numai în cazul în care acesta face obiectul unei activități de explorare și/sau de exploatare care impune participarea lucrătorilor, însă nu operează în cazul în care platoul continental reprezintă doar spațiul asupra căruia se exercită o altă activitate decât cea de explorare și/sau de exploatare și în privința căreia revine statului de coastă posibilitatea unui consimțământ a cărui exercitare nu implică nicio activitate profesională.

39.      Cele precizate anterior nu prezintă însă relevanță pentru cazul în discuție, întrucât considerăm că Regulamentul nr. 1408/71 este aplicabil și în situația în care se consideră că domnul Kik a lucrat în orice moment al perioadei în litigiu în afara teritoriului Uniunii.

40.      Într-adevăr și în acord cu jurisprudența constantă, această împrejurare este irelevantă în cazul în care raportul de muncă are o legătură suficient de strânsă cu teritoriul unui stat membru(12). Curtea a interpretat că, în cazul unui lucrător care își exercită activitatea pe o navă, indică o legătură de această natură locul în care a fost angajat lucrătorul, legea aplicabilă contractului de muncă, afilierea la un regim de securitate socială și locul de impozitare a salariului său(13). În opinia noastră, în speță există o legătură suficient de strânsă cu teritoriul Uniunii din moment ce domnul Kik este supus impozitului în Țările de Jos și, potrivit observațiilor guvernului olandez(14), primește salariul fie în Țările de Jos, fie în Elveția, putându-se prezuma – dat fiind că domnul Kik nu a furnizat elemente doveditoare care să permită să se concluzioneze altceva – că legislația aplicabilă contractului de muncă este cea a unuia dintre statele menționate.

41.      Pe cale de consecință și ca primă concluzie intermediară, propunem Curții să răspundă la prima dintre întrebările adresate de Hoge Raad în sensul că, în circumstanțele speței, Regulamentul nr. 1408/71 este aplicabil pentru întreaga perioadă în litigiu, și anume între 1 iunie și 24 august 2004.

C –    Cu privire la a doua întrebare

42.      Acestea fiind spuse, se impune în prezent stabilirea, în aplicarea Regulamentului nr. 1408/71, a legislației aplicabile unui lucrător aflat în circumstanțele domnului Kik în perioada care face obiectul litigiului principal.

43.      Dificultatea acestei chestiuni constă în aceea că nu rezultă că Regulamentul nr. 1408/71 are în vedere printre normele sale de conflict vreuna specific aplicabilă unei situații precum cea în speță. Totuși, trebuie să verificăm confirmarea acestei prime impresii.

44.      Dintre numeroasele situații avute în vedere în titlul II („Stabilirea legislației aplicabile”; articolele 13-17a) din Regulamentul nr. 1408/71, ne interesează numai cele prevăzute în articolul 13 („Reguli generale”) și în articolul 14b („Reguli speciale aplicabile marinarilor”)(15). Dintre acestea toate, în opinia noastră, următoarele nu corespund circumstanțelor în care se află domnul Kik:

a)      Persoana care desfășoară o activitate salariată pe teritoriul unui stat membru [articolul 13 alineatul (2) litera (a)], caz în care se aplică legislația statului membru respectiv și care nu este cel al domnului Kik, care, după cum am văzut, nu își exercită activitatea profesională pe teritoriul vreunui stat membru sau, dacă se consideră că în scopurile relevante pentru prezenta cauză platoul continental adiacent unui stat membru reprezintă teritoriu al Uniunii, nu a lucrat pe teritoriul unui singur stat membru, ci pe teritoriul a două state membre (Țările de Jos și Regatul Unit).

b)      Persoana care desfășoară o activitate independentă pe teritoriul unui stat membru [articolul 13 alineatul (2) litera (b)], căreia i se aplică legislația statului respectiv și care în mod clar nu corespunde profilului domnului Kik, care lucrează ca salariat.

c)      Persoana care desfășoară o activitate salariată la bordul unei nave sub pavilionul unui stat membru [articolul 13 alineatul 2 litera (c)], caz în care este aplicabilă legislația respectivului stat membru și care nu se aseamănă nici el cu cazul în discuție, întrucât domnul Kik lucrează pe o navă panameză.

d)      Funcționar și personalul asimilat [articolul 13 alineatul (2) litera (d)].

e)      Persoana chemată să își satisfacă serviciul militar, concentrarea sau serviciul civil [articolul 13 alineatul (2) litera (e)].

f)      Persoana care desfășoară o activitate salariată în cadrul unei întreprinderi căreia îi aparține în mod normal, fie pe teritoriul unui stat membru, fie la bordul unei nave care arborează pavilionul unui stat membru, și care este detașată de întreprinderea respectivă la bordul unei nave aflate sub pavilionul altui stat membru (articolul 14b punctul 1), caz în care se aplică legislația celui dintâi stat membru. În mod clar, nici acesta nu este cazul domnului Kik, întrucât nu este evident că „aparține în mod normal” de angajatorul elvețian, nici că a lucrat, având în vedere cele expuse anterior, pe teritoriul Uniunii și nici că a lucrat pe o navă sub pavilionul unui stat membru.

g)      Persoana care desfășoară în mod obișnuit o activitate independentă pe teritoriul unui stat membru sau la bordul unei nave sub pavilionul unui stat membru (articolul 14b punctul 2), toate aceste circumstanțe neexistând în situația în discuție.

h)      Persoana care prestează o muncă în apele teritoriale sau într-un port al unui stat membru (articolul 14b punctul 3), știut fiind că domnul Kik nu a lucrat în niciunul dintre cele două locuri.

i)      Persoana care desfășoară o activitate salariată la bordul unei nave sub pavilionul unui stat membru și este remunerată pentru acea activitate de o întreprindere sau de o persoană fizică cu sediul sau domiciliul pe teritoriul altui stat membru (articolul 14b punctul 4): se aplică legislația acestui din urmă stat membru dacă lucrătorul are reședința pe teritoriul acestuia. [Aceasta nu este situația domnului Kik întrucât lipsește prima condiție, dat fiind că lucrează pe o navă panameză].

45.      Având în vedere imposibilitatea de a utiliza soluțiile prevăzute pentru situațiile anterioare, ar putea fi luată în considerare oportunitatea de a recurge, prin analogie, la prevederile articolului 14 din același regulament. Astfel, guvernul olandez sugerează aplicarea prin analogie a articolului 14 alineatul (2) litera (b), referitor la cazul unei persoane care desfășoară în mod obișnuit o activitate salariată pe teritoriul a două sau mai multe state membre și care nu este membră a personalului navigant al unei întreprinderi care desfășoară servicii internaționale de transport.

46.      Prin urmare, recurgerea la analogie ar fi o soluție legitimă în cazul în care dispozițiile care sunt de imediată aplicare marinarilor, precum domnul Kik, nu ar permite stabilirea legislației aplicabile cauzei.

47.      Cu toate acestea, o dispoziție din regulament și la care se referă la un moment dat guvernul olandez face inutil efortul de a căuta o soluție în termeni de analogie. Într-adevăr, este vorba despre articolul 13 alineatul (2) litera (f) din Regulamentul nr. 1408/71, potrivit căruia „persoana căreia nu îi mai este aplicabilă legislația unui stat membru, fără ca legislația altui stat membru să îi fie aplicabilă în conformitate cu una dintre regulile stabilite în paragrafele anterioare […], face obiectul legislației statului membru pe teritoriul căruia are reședința în conformitate exclusiv cu dispozițiile legislației respective”. Aplicarea acestei dispoziții în prezenta situație a fost invocată în cursul ședinței și, în opinia noastră, se potrivește exact cazului domnului Kik.

48.      Astfel, după cum s-a stabilit – și nimeni nu a contestat acest lucru –, domnul Kik a fost supus legislației olandeze până la 31 mai 2004. Începând cu această dată, această legislație nu a mai fost, în principiu, aplicabilă, dat fiind că niciuna dintre normele prevăzute de Regulamentul nr. 1408/71 examinate anterior nu conduce la aplicarea dreptului olandez. Cu toate acestea, asemenea norme nici nu determină în mod necesar aplicarea dreptului altui stat membru, dat fiind că situația profesională a domnului Kik nu corespunde niciunuia dintre acele cazuri.

49.      În fața unei astfel de ipoteze, și anume neaplicarea dreptului aplicat până atunci și inaplicabilitatea vreunui alt drept – tocmai situația prevăzută la articolul 13 alineatul (2) litera (f) –, Regulamentul nr. 1408/71 utilizează, în general, criteriul reședinței lucrătorului pentru a stabili legislația aplicabilă. Potrivit criteriului menționat, domnul Kik, care are reședința în Țările de Jos, trebuie să se supună în continuare legislației acestui stat membru.

50.      Desigur, începutul prevederii („persoana căreia nu îi mai este aplicabilă legislația unui stat membru […]”) sugerează în mod intuitiv că este puțin probabil ca efectul acesteia să poată fi aplicabilitatea tocmai a legislației care nu mai este aplicabilă. Cu alte cuvinte, dacă legislația olandeză nu mai este aplicabilă în cazul domnului Kik începând cu 31 mai 2004, poate părea surprinzător ca Regulamentul nr. 1408/71 să conducă la aplicarea aceleiași legislații care nu mai este aplicabilă tocmai prin efectul regulamentului însuși.

51.      Cu toate acestea, întrucât de fapt aceeași legislație – olandeză – este cea care nu mai este aplicabilă începând cu 31 mai 2004 și cea care, în consecință, este din nou aplicabilă prin efectul Regulamentului nr. 1408/71, rezultă că, în fiecare caz, temeiul juridic pentru care respectiva legislație reiese că, în mod succesiv, inaplicabilă și de aplicare obligatorie este diferit.

52.      Astfel, dreptul olandez a fost aplicabil până la 31 mai 2004 deoarece până la această dată domnul Kik a lucrat pentru o întreprindere cu sediul în Țările de Jos, unde și el avea reședința, lucra și era supus impozitului. Potrivit dreptului olandez, acesta nu a mai fost aplicabil din momentul în care domnul Kik a lucrat trei luni neîntrerupte în afara Țărilor de Jos și pentru un angajator cu reședința în Elveția. În aceste circumstanțe, odată îndeplinită condiția că „nu îi mai este aplicabilă legislația unui stat membru”, astfel cum prevede articolul 13 alineatul (2) litera (f) din Regulamentul nr. 1408/71 (și „fără ca legislația altui stat membru să îi fie aplicabilă”), criteriul determinant, potrivit aceleiași prevederi, în vederea identificării legii care trebuie să se aplice este cel al reședinței lucrătorului. Întâmplător, în circumstanțele speței, respectivul criteriu conduce din nou la dreptul olandez, și anume la același drept a cărui inaplicabilitate a impus căutarea altei legislații aplicabile. Însă fiind de fapt vorba în mod material despre același drept, este cert că aplicabilitatea sa corespunde în fiecare caz unui temei juridic distinct: nu a mai fost aplicabil atunci când s-a modificat situația profesională a domnului Kik (la 31 mai 2004) și a redevenit aplicabil când s-a impus astfel potrivit criteriului de identificare a legii aplicabile prevăzut de Regulamentul nr. 1408/71 pentru situația în care se afla domnul Kik începând cu 31 mai 2004. Într-un caz dreptul olandez era aplicabil deoarece domnul Kik avea reședința și lucra în Țările de Jos pentru o întreprindere stabilită în acest stat membru, iar în celălalt deoarece, nemaifiind aplicabil din cauza modificării acestor circumstanțe, era dreptul locului său de reședință.

53.      În definitiv, fără a fi necesar să se recurgă la aplicarea prin analogie a dispozițiilor Regulamentului nr. 1408/71 care nu sunt prevăzute pentru o situație precum cea în discuție, considerăm că articolul 13 alineatul (2) litera (f) menționat oferă, cu caracter imediat și principal, răspunsul la întrebarea privind legea aplicabilă în speță.

54.      Prin urmare și ca a doua concluzie intermediară, propunem Curții să răspundă la doua întrebare în sensul că, potrivit articolului 13 alineatul (2) litera (f) din Regulamentul nr. 1408/71, legislația aplicabilă domnului Kik este cea a Țărilor de Jos, ca teritoriu de reședință al acestuia.

VII – Concluzie

55.      În temeiul considerațiilor prezentate, propunem Curții să răspundă la întrebările adresate după cum urmează:

„1)      În circumstanțele cazului dezbătut în litigiul principal, pentru întreaga perioadă în litigiu este aplicabil Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 de aplicare a regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996.

2)      Potrivit articolului 13 alineatul (2) litera (f) din Regulamentul nr. 1408/71, legislația aplicabilă unui lucrător în circumstanțele cazului dezbătut în litigiul principal este cea a statului membru pe al cărui teritoriu are reședința respectivul lucrător.”

1 –      Limba originală: spaniola.

2 – Regulamentul Consiliului din 14 iunie 1971 de aplicare a regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată şi actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996 (JO 1997, L 28, p. 1, Ediţie specială, 05/vol. 4, p. 35), la rândul său în versiunea modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1606/98 al Consiliului din 29 iunie 1998 (JO L 209, p. 1) şi prin Regulamentul (CE) nr. 307/1999 al Consiliului din 8 februarie 1999 (JO L 38, p. 1, Ediţie specială, 05/vol. 5, p. 103) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 1408/71”).

3 – JO L 179, p. 1, Ediţie specială, 04/vol. 4, p. 103.

4 – Acord între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Confederația Elvețiană, pe de altă parte, privind libera circulație a persoanelor, semnat la Luxemburg la 21 iunie 1999, aprobat în numele Comunităţii Europene prin Decizia 2002/309/CE, Euratom a Consiliului şi a Comisiei din 4 aprilie 2002 privind acordul de cooperare ştiinţifică şi tehnologică (JO L 114, p. 1, Ediţie specială, 11/vol. 27, p. 25), denumit în continuare „Acordul CE-Elveţia”.

5 – Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO L 166, p. 1, Ediţie specială, 05/vol. 7, p. 82).

6 – Decizia nr. 1/2012 a Comitetului mixt instituit în temeiul Acordului dintre Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Confederația Elvețiană, pe de altă parte, privind libera circulație a persoanelor din 31 martie 2012 în ceea ce privește înlocuirea anexei II la acordul respectiv referitoare la coordonarea sistemelor de securitate socială (JO L 103, p. 51).

7 –      Hotărârea din 29 iunie 1994 (C-60/93, EU:C:1994:271).

8 –      După data de 25 august 2004 şi până la data de 31 decembrie 2004, domnul Kik nu a lucrat în Ţările de Jos, pe teritoriul altui stat membru lucrând numai 18 zile. Activitatea sa profesională în această perioadă (angajat al aceluiaşi angajator elveţian) s-a desfăşurat în următoarele locuri: a) între 25 august şi 14 septembrie, 3 zile în apele internaţionale şi 18 zile pe platforma continentală spaniolă; b) între 21 octombrie şi 17 noiembrie, 7 zile în apele internaţionale şi 21 de zile în apele teritoriale australiene; c) între 15 şi 31 decembrie, 17 zile în apele teritoriale australiene.

9 –      Cauza C-347/10 (EU:C:2012:17, punctele 35-37).

10 –      Hotărârea Salemink, punctul 35.

11 –      Hotărârea Salemink, punctul 36.

12 –      În acest sens, a se vedea Hotărârea din 12 iulie 1984, Prodest (237/83, EU:C:1984:277, punctul 6).

13 –      Hotărârea din 27 septembrie 1989, Lopes da Veiga (9/88, EU:C:1989:346, punctul 17).

14 –      Punctul 27 din observaţiile sale scrise.

15 –      Având în vedere circumstanţele domnului Kik, sunt vădit inaplicabile articolele 14 şi 14a („Reguli speciale aplicabile persoanelor, altele decât marinarii […]”), articolul 14c („Reguli speciale aplicabile persoanelor care desfășoară simultan o activitate salariată și o activitate independentă […]”), articolul 14d („Dispoziţii diverse”, referitoare la situaţii prevăzute la articolele 14, 14a, 14c şi la cazul titularului unei pensii sau al unei indemnizaţii), articolele 14e şi 14f („Norme speciale aplicabile funcționarilor […]”), articolul 15 („Reguli privind asigurarea voluntară sau asigurarea facultativă continuă”), articolul 16 („Reguli speciale privind personalul misiunilor diplomatice […]”), articolul 17 („Excepţii […]” prevăzute de comun acord de state membre) şi articolul 17a („Reguli speciale privind titularii pensiilor sau indemnizațiilor […]”).