EU tax law WEB de Ruyter - C-623/13

—

pentru domnul de Ruyter, de J. Molinié, avocat;

—

pentru guvernul francez, de D. Colas și de R. Coesme, în calitate de agenți;

—

pentru Comisia Europeană, de D. Martin și de W. Roels, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 4 din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996 (JO 1997, L 28, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 4, p. 35), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1606/98 al Consiliului din 29 iunie 1998 (JO L 209, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 5, p. 76, denumit în continuare „Regulamentul nr. 1408/71”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între ministre de l’Économie et des Finances (ministrul economiei și finanțelor), pe de o parte, și domnul de Ruyter, pe de altă parte, având ca obiect plata mai multor contribuții sociale pentru anii 1997-2004, aferente unor rente viagere cu titlu oneros primite din Țările de Jos.

3

Articolul 4 din Regulamentul nr. 1408/71, intitulat „Domeniul de aplicare material”, are următorul cuprins:

„(1)   Prezentul regulament se aplică tuturor legislațiilor referitoare la ramurile de securitate socială care se referă la:

(2)   Prezentul regulament se aplică tuturor regimurilor de securitate socială generale și speciale, de tip contributiv sau necontributiv, precum și regimurilor referitoare la obligațiile unui angajator sau armator în ceea ce privește prestațiile prevăzute la alineatul (1).”

4

Conform articolului 13 din Regulamentul nr. 1408/71:

„(1)   Sub rezerva articolelor 14c și 14f, persoanele cărora li se aplică prezentul regulament se află sub incidența legislației unui singur stat membru. Această legislație se stabilește în conformitate cu dispozițiile prezentului titlu.

(2)   Sub rezerva articolelor 14-17:

[…]”

5

În temeiul articolului L. 136-6 din Codul securității sociale, în versiunea aplicabilă situației de fapt din procedura principală, persoanele fizice cu domiciliul fiscal în Franța, în sensul articolului 4 B din Codul fiscal general, sunt supuse unei contribuții aferente veniturilor din patrimoniu, aplicată asupra cuantumului net reținut pentru stabilirea impozitului pe venit, în special venituri funciare, rente viagere constituite cu titlu oneros și venituri din capitaluri mobiliare.

6

Potrivit articolului 1600-0 C din Codul fiscal general, care face parte din dispozițiile acestui cod destinate „[c]ontribuției sociale generalizate încasate de Caisse nationale des allocations familiales, du fonds de solidarité vieillesse et des régimes obligatoires d’assurance maladie (Casa Națională pentru Alocații Familiale, pentru Fondul de Solidaritate pentru Limită de Vârstă și pentru Sistemele Obligatorii de Asigurări de Sănătate)” (denumită în continuare „CSG”), în versiunea aplicabilă situației de fapt din procedura principală, persoanele fizice cu domiciliul fiscal în Franța în sensul articolului 4 B sunt, așa cum prevede articolul L. 136-6 din Codul securității sociale, supuse unei contribuții aferente veniturilor din patrimoniu, aplicată asupra cuantumului net reținut pentru stabilirea impozitului pe venit, în special pe venituri din bunuri mobiliare, rente viagere constituite cu titlu oneros și venituri din capitaluri mobiliare.

7

Potrivit articolelor 1600-0 G și 1600-0 H din Codul fiscal general, în versiunea aplicabilă situației de fapt din procedura principală, aceste persoane sunt de asemenea supuse unei „contribuții pentru rambursarea datoriei sociale” (denumită în continuare „CRDS”), calculată cu privire la aceleași venituri.

8

Potrivit articolului 1600-0 F bis din Codul fiscal general, în versiunea aplicabilă situației de fapt din procedura principală, aceste persoane sunt, în plus, supuse unei „contribuții sociale obligatorii” de 2 % din aceste venituri, precum și, începând cu 1 iulie 2004, în temeiul articolului L. 14-10-4 din Codul asistenței sociale și al familiei, unei contribuții suplimentare de 0,3 %.

9

Domnul de Ruyter, cetățean olandez domiciliat în Franța, este angajat al societății olandeze Vermeer Verenigde Bedrijven BV.

10

Pentru anii 1997-2004, domnul de Ruyter a declarat în Franța venituri provenite din Țările de Jos, constând în salarii, venituri din capitaluri mobiliare, profituri industriale și comerciale, precum și rente viagere cu titlu oneros plătite de două societăți de asigurări olandeze.

11

Autoritatea fiscală franceză a considerat că rentele viagere cu titlu oneros încasate de domnul de Ruyter reprezentau venituri din patrimoniu și l-a obligat la plata unor cotizații legate de aceste rente, reprezentând CSG, CRDS, contribuția socială obligatorie de 2 %, precum și contribuția suplimentară de 0,3 % la această contribuție obligatorie.

12

Domnul de Ruyter a formulat în fața acestei autorități administrative contestații cu privire la temeinicia acestor impuneri, considerând că obligarea sa la plata unor cotizații pentru aceleași venituri la două sisteme distincte de securitate socială contravenea principiului unicității legislației sociale aplicabile în temeiul articolului 13 din Regulamentul nr. 1408/71, dat fiind că aceste venituri făcuseră deja obiectul unor contribuții de aceeași natură în Țările de Jos. În urma respingerii atât a acestor contestații, cât și a căilor de atac subsecvente introduse în fața tribunaux administratifs (Tribunalele Administrative) din Marsilia și din Nîmes, domnul de Ruyter a declarat apel la cour administrative d’appel de Marseille (Curtea Administrativă de Apel din Marsilia) împotriva sentințelor pronunțate de aceste tribunale.

13

Prin hotărârile din 15 octombrie 2009 și din 1 iulie 2010, cour administrative d’appel de Marseille l-a scutit pe domnul de Ruyter de cotizațiile aferente rentelor viagere cu titlu oneros pe care le primise în perioadele 1997-2000 și 2001-2004, considerând că supunerea rentelor viagere la impunerile contestate încălca principiul liberei circulații a lucrătorilor instituit de articolul 39 CE.

14

Ministre du Budget, des Comptes publics, de la Fonction publique et de la Réforme de l’État (ministrul bugetului, finanțelor publice, funcției publice și reformei statului) a declarat recurs împotriva acestor hotărâri la Conseil d’État (Consiliul de Stat).

15

Prin hotărârea din 17 iulie 2013, Conseil d’État a anulat în parte hotărârea cour administrative d’appel de Marseille din 15 octombrie 2009 și în totalitate hotărârea din 1 iulie 2010 a aceleiași instanțe. Acesta a considerat că simplul fapt că, în Țările de Jos, rentele viagere în cauză au făcut obiectul unei impuneri de aceeași natură cu cele la care au fost supuse în Franța nu este suficient pentru a stabili că există o încălcare a liberei circulații a lucrătorilor, având în vedere că Tratatul CE, aplicabil la momentul respectiv, nu stabilea criterii generale pentru repartizarea competențelor între statele membre în ceea ce privește dubla impunere în interiorul Uniunii Europene.

16

Hotărând să soluționeze pe fond cele două cauze cu care fusese sesizat și întrucât domnul de Ruyter susținea că contribuțiile avute în vedere în litigiul principal încălcau articolul 13 din Regulamentul nr. 1408/71, Conseil d’État a considerat necesar, în scopul evaluării ariei de aplicare a principiului unicității legislației, să stabilească dacă aceste contribuții au o legătură directă și relevantă cu anumite ramuri ale securității sociale enumerate la articolul 4 din Regulamentul nr. 1408/71 și intră astfel în domeniul de aplicare al acestui regulament.

17

În această privință, Conseil d’État a constatat că, pe de o parte, contribuțiile respective participă la finanțarea unor sisteme franceze obligatorii de securitate socială.

18

Pe de altă parte și spre deosebire de situațiile din cauzele în care s-au pronunțat Hotărârile Comisia/Franța (C-34/98, EU:C:2000:84) și Comisia/Franța (C-169/98, EU:C:2000:85), Conseil d’État a evidențiat faptul că contribuțiile avute în vedere în litigiul principal nu se aplică în raport cu veniturile din activități și cu veniturile substitutive, înlocuind astfel în parte cotizațiile de securitate socială, ci se aplică numai veniturilor din patrimoniu obținute de contribuabilul respectiv, independent de exercitarea de către acesta a unei activități profesionale.

19

De asemenea, Conseil d’État a afirmat că aceste contribuții sunt lipsite de orice legătură cu dobândirea unui drept la o prestație sau cu un avantaj acordat de un sistem de securitate socială și sunt, din acest motiv, considerate ca având caracterul unor impozite, iar nu al unor contribuții de securitate socială în sensul dispozițiilor constituționale și legislative naționale.

20

În aceste condiții, Conseil d’État a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Contribuțiile fiscale aferente veniturilor din patrimoniu, precum CSG aferentă veniturilor din patrimoniu, CRDS aferentă acelorași venituri, contribuția socială obligatorie de 2 % și contribuția suplimentară la această contribuție obligatorie, au, pentru simplul fapt că participă la finanțarea sistemelor franceze obligatorii de securitate socială, o legătură directă și relevantă cu anumite ramuri ale securității sociale enumerate la articolul 4 din [R]egulament[ul] [nr. 1408/71] și intră astfel în domeniul de aplicare al acestui regulament?”

21

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă contribuțiile aferente veniturilor din patrimoniu, precum cele avute în vedere în litigiul principal, care participă la finanțarea sistemelor obligatorii de securitate socială, au o legătură directă și relevantă cu anumite ramuri ale securității sociale enumerate la articolul 4 din Regulamentul nr. 1408/71 și intră astfel în domeniul de aplicare al acestui regulament, chiar dacă aceste contribuții se aplică veniturilor din patrimoniu obținute de persoanele impozabile, independent de exercitarea de către acestea a unei activități profesionale.

22

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie amintit că articolul 4 din Regulamentul nr. 1408/71 stabilește domeniul de aplicare al prevederilor acestui regulament în termeni din care rezultă că sunt supuse aplicării normelor dreptului Uniunii sistemele de securitate socială în ansamblul lor (Hotărârea Jansen, C-104/76, EU:C:1977:72, punctul 7, și Hotărârea Rheinhold & Mahla, C-327/92, EU:C:1995:144, punctul 15).

23

Curtea a precizat că elementul decisiv pentru aplicarea Regulamentului nr. 1408/71 constă în legătura directă și suficient de relevantă pe care dispoziția respectivă o are cu legile care guvernează ramurile securității sociale enumerate la articolul 4 din Regulamentul nr. 1408/71 (Hotărârea Rheinhold & Mahla, EU:C:1995:144, punctul 23, Hotărârea Comisia/Franța, EU:C:2000:84, punctul 35, și Hotărârea Comisia/Franța, EU:C:2000:85, punctul 33).

24

Faptul că o contribuție a fost calificată drept impozit potrivit unei legislații naționale nu înseamnă că, din perspectiva Regulamentului nr. 1408/71, contribuția respectivă poate fi considerată ca încadrându-se în domeniul de aplicare al acestui regulament (Hotărârea Comisia/Franța, EU:C:2000:84, punctul 34, și Hotărârea Comisia/Franța, EU:C:2000:85, punctul 32).

25

Această constatare nu poate fi contrazisă nici de faptul că respectiva contribuție este destinată în parte achitării unei datorii către sistemul de securitate socială generate de finanțarea prestațiilor acordate în trecut (Hotărârea Comisia/Franța, EU:C:2000:84, punctul 39), nici de faptul că, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 31 din concluzii, respectiva contribuție nu vizează să se substituie cotizațiilor sociale care au existat în trecut.

26

În același timp, existența sau lipsa unei contraprestații nu prezintă relevanță cu privire la aplicarea Regulamentului nr. 1408/71, criteriul decisiv fiind cel al afectării specifice a unei contribuții pentru finanțarea unui sistem de securitate socială al unui stat membru (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Franța, EU:C:2000:84, punctele 39 și 40, precum și Hotărârea Comisia/Franța, EU:C:2000:85, punctele 37 și 38).

27

Astfel, în cauzele care priveau contribuții fiscale percepute de autoritatea fiscală franceză din veniturile din activități și din veniturile substitutive obținute de lucrători cu reședința în Franța, salariați sau care desfășoară activități independente, care sunt supuși regimului fiscal din Republica Franceză, dar lucrează într-un alt stat membru, Curtea a constatat că aceste contribuții erau afectate în mod specific și direct finanțării securității sociale în Franța și a dedus că prezentau o legătură directă și suficient de relevantă cu legile care guvernează ramurile securității sociale enumerate la articolul 4 din Regulamentul nr. 1408/71 (Hotărârea Comisia/Franța, EU:C:2000:84, punctele 36 și 37, precum și Hotărârea Comisia/Franța, EU:C:2000:85, punctele 34 și 35).

28

Aceeași concluzie trebuie trasă și în ceea ce privește contribuțiile avute în vedere în litigiul principal care nu se referă la veniturile din activități și la veniturile substitutive ale lucrătorilor, ci se aplică veniturilor din patrimoniu, întrucât nu se contestă faptul că veniturile obținute din aceste contribuții sunt afectate în mod specific și direct finanțării anumitor ramuri ale securității sociale din Franța sau compensării deficitelor acestora din urmă.

29

Contribuțiile respective prezintă, așadar, o legătură directă și suficient de relevantă cu legile care guvernează ramurile securității sociale enumerate la articolul 4 din Regulamentul nr. 1408/71, independent de lipsa unei legături între veniturile din patrimoniu ale persoanelor impozabile și exercitarea unei activități profesionale de către acestea din urmă.

30

În această privință, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 41 din concluzii, aplicarea dispozițiilor Regulamentului nr. 1408/71 nu este subordonată exercitării unei activități profesionale.

31

Astfel, reiese dintr-o jurisprudență constantă că existența unui raport de muncă nu prezintă relevanță în vederea aplicării Regulamentului nr. 1408/71, elementul determinant în această privință fiind faptul că o persoană este asigurată, în mod obligatoriu sau facultativ, pentru unul sau mai multe riscuri în cadrul unui regim general sau special de securitate socială prevăzut la articolul 1 litera (a) din regulamentul menționat (a se vedea în acest sens Hotărârea Martínez Sala, C-85/96, EU:C:1998:217, punctul 36, și Hotărârea Borger, C-516/09, EU:C:2011:136, punctele 26 și 28).

32

În plus, noțiunea „legislație” în sensul articolului 1 litera (j) din Regulamentul nr. 1408/71 este deosebit de cuprinzătoare, incluzând toate tipurile de acte cu putere de lege și acte administrative adoptate de statele membre și trebuie interpretată ca vizând ansamblul actelor naționale aplicabile în materie (Hotărârea Bozzone, C-87/76, EU:C:1977:60, punctul 10).

33

Pe de altă parte, această interpretare este coroborată de obiectivul urmărit de Regulamentul nr. 1408/71, precum și de principiile pe care se întemeiază acesta.

34

Astfel, în vederea asigurării liberei circulații a lucrătorilor în Uniune reținând ca principiu egalitatea de tratament a lucrătorilor, în conformitate cu diferitele legislații naționale, Regulamentul nr. 1408/71 a instituit în titlul II un sistem de coordonare, privind în special stabilirea reglementării sau a reglementărilor aplicabile lucrătorilor salariați și lucrătorilor care desfășoară activități independente care își exercită, în diverse circumstanțe, dreptul la liberă circulație (a se vedea în acest sens Hotărârea Derouin, C-103/06, EU:C:2008:185, punctul 20, și Hotărârea Tomaszewska, C-440/09, EU:C:2011:114, punctele 25 și 28).

35

Caracterul complet al acestui sistem de norme privind conflictul de legi are ca efect deposedarea legiuitorului din fiecare stat membru de puterea de a stabili în mod independent întinderea și condițiile de aplicare a legislației sale naționale cu privire la persoanele supuse acesteia și la teritoriul în interiorul căruia dispozițiile naționale își produc efectele (Hotărârea Luijten, 60/85, EU:C:1986:307, punctul 14, și Hotărârea Somova, C-103/13, EU:C:2014:2334, punctul 54).

36

În această privință, articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71 prevede că persoanele cărora li se aplică acest regulament nu se supun decât legislației unui singur stat membru, excluzând astfel, sub rezerva situațiilor prevăzute la articolele 14c și 14f, orice posibilitate de cumulare a mai multor legislații naționale cu privire la aceeași perioadă (a se vedea în acest sens Hotărârea Perenboom, C-102/76, EU:C:1977:71, punctul 11).

37

Acest principiu al unicității legislației aplicabile în materia securității sociale urmărește evitarea complicațiilor care pot rezulta din aplicarea concomitentă a mai multor legislații naționale și suprimarea inegalităților de tratament care, în cazul persoanelor care se deplasează în interiorul Uniunii, ar fi consecința unui cumul parțial sau total al legislațiilor aplicabile (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Franța, EU:C:2000:84, punctul 46, Hotărârea Comisia/Franța, EU:C:2000:85, punctul 43, și Hotărârea Allard, C-249/04, EU:C:2005:329, punctul 28).

38

Din cele de mai sus rezultă că aplicarea dispozițiilor Regulamentului nr. 1408/71 nu se poate limita la veniturile pe care aceste persoane le obțin din raporturile lor de muncă, în caz contrar creându-se discrepanțe în aplicarea articolului 13 din acest regulament, în funcție de originea veniturilor obținute de aceste persoane.

39

Astfel, obligarea acelora dintre rezidenții unui stat membru care sunt afiliați sistemului de securitate socială al unui alt stat membru să finanțeze în plus, chiar dacă numai parțial, sistemul de securitate socială al statului de reședință ar genera o inegalitate de tratament potrivit articolului 13 din Regulamentul nr. 1408/71, întrucât toți ceilalți rezidenți ai acestui din urmă stat membru trebuie să contribuie doar la sistemul său de securitate socială (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Franța, EU:C:2000:84, punctele 45-48, și Hotărârea Comisia/Franța, EU:C:2000:85, punctele 42-45).

40

În speță, dat fiind că domnul de Ruyter, în calitate de lucrător migrant, se supune sistemului de securitate socială din statul membru în care este angajat, respectiv în Țările de Jos, și că nu se încadrează în niciuna dintre excepțiile situațiilor prevăzute la articolele 14c și 14f din Regulamentul nr. 1408/71, care permit cumularea mai multor legislații naționale în materia securității sociale, acesta nu poate fi supus de statul membru de reședință, în ceea ce privește atât veniturile obținute dintr-un raport de muncă, cât și cele provenite din patrimoniul său, prevederilor legale care instituie contribuții care au o legătură directă și suficient de relevantă cu legile care guvernează ramurile securității sociale enumerate la articolul 4 din Regulamentul nr. 1408/71.

41

În plus, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 57 din concluzii, în temeiul principiului unicității legislației aplicabile, prevăzut la articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71, aceste constatări nu pot fi puse în discuție de faptul că veniturile din patrimoniu ale domnului de Ruyter nu ar fi făcut încă obiectul unei impuneri sub forma unor cotizații la sistemul de securitate socială al statului membru în care este angajat.

42

Având în vedere ansamblul considerațiilor de mai sus, este necesar să se răspundă la întrebarea adresată că Regulamentul nr. 1408/71 trebuie interpretat în sensul că contribuții aferente veniturilor din patrimoniu, precum cele avute în vedere în litigiul principal, au, atunci când participă la finanțarea sistemelor obligatorii de securitate socială, o legătură directă și relevantă cu anumite ramuri ale securității sociale enumerate la articolul 4 din Regulamentul nr. 1408/71 și intră astfel în domeniul de aplicare al acestui regulament, chiar dacă aceste contribuții se aplică veniturilor din patrimoniu obținute de persoanele impozabile, independent de exercitarea de către acestea din urmă a vreunei activități profesionale.

43

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară:

Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1606/98 al Consiliului din 29 iunie 1998, trebuie interpretat în sensul că contribuții aferente veniturilor din patrimoniu, precum cele avute în vedere în litigiul principal, au, atunci când participă la finanțarea sistemelor obligatorii de securitate socială, o legătură directă și relevantă cu anumite ramuri ale securității sociale enumerate la articolul 4 din Regulamentul nr. 1408/71 și intră astfel în domeniul de aplicare al acestui regulament, chiar dacă aceste contribuții se aplică veniturilor din patrimoniu obținute de persoanele impozabile, independent de exercitarea de către acestea a vreunei activități profesionale.

Semnături