Available languages

Taxonomy tags

Info

References in this case

Share

Highlight in text

Go

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera întâi)

10 noiembrie 2016(*)

„Recurs – Ajutoare de stat – Schemă de ajutor în favoarea organismului public național de radiodifuziune – Obligații de serviciu public – Compensație – Articolul 106 alineatul (2) TFUE – Decizie prin care schema de ajutor este declarată compatibilă cu piața internă – Modificarea modului de finanțare – Măsuri fiscale – Taxă impusă operatorilor de televiziune cu plată – Decizie prin care schema de ajutor modificată este declarată compatibilă cu piața internă – Luare în considerare a modului de finanțare – Existența unei legături de alocare obligatorii între taxă și schema de ajutor – Impactul direct al venitului din taxă asupra cuantumului ajutorului – Acoperirea costurilor nete legate de îndeplinirea misiunii de serviciu public – Raport de concurență între persoana obligată la plata taxei și beneficiarul ajutorului – Denaturarea dreptului național”

În cauza C-449/14 P,

având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, introdus la 23 septembrie 2014,

DTS Distribuidora de Televisión Digital SA, cu sediul în Tres Cantos (Spania), reprezentată de H. Brokelmann și de M. Ganino, abogados,

recurentă,

celelalte părți din procedură fiind:

Comisia Europeană, reprezentată de C. Urraca Caviedes, de B. Stromsky și de G. Valero Jordana, în calitate de agenți, cu domiciliul ales în Luxemburg,

pârâtă în primă instanță,

Telefónica de España SA, cu sediul în Madrid (Spania),

Telefónica Móviles España SA, cu sediul în Madrid,

reprezentate de F. González Díaz, de F. Salerno și de V. Romero Algarra, abogados,

Regatul Spaniei, reprezentat de M. A. Sampol Pucurull, în calitate de agent,

Corporación de Radio y Televisión Española SA (RTVE), cu sediul în Madrid, reprezentată de A. Martínez Sánchez și de J. Rodríguez Ordóñez, abogados,

interveniente în primă instanță,

CURTEA (Camera întâi),

compusă din doamna R. Silva de Lapuerta, președinte de cameră, și domnii E. Regan (raportor), A. Arabadjiev, C. G. Fernlund și S. Rodin, judecători,

avocat general: domnul Y. Bot,

grefier: doamna L. Carrasco Marco, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 16 martie 2016,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 7 iulie 2016,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin recursul formulat, DTS Distribuidora de Televisión Digital SA (denumită în continuare „DTS”) solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 11 iulie 2014, DTS Distribuidora de Televisión Digital/Comisia (T-533/10, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2014:629), prin care s-a respins acțiunea având ca obiect anularea Deciziei 2011/1/UE a Comisiei din 20 iulie 2010 privind schema de ajutor C 38/09 (ex NN 58/09) pe care Spania intenționează să o pună în aplicare în favoarea organismului public spaniol de radiodifuziune (RTVE) (JO 2011, L 1, p. 9, denumită în continuare „decizia în litigiu”).

 Istoricul litigiului

2        DTS este o societate specializată în gestionarea și în exploatarea pe piața spaniolă a unei platforme cu plată de televiziune digitală prin satelit, denumită Digital +, precum și în dezvoltarea de canale tematice.

3        Corporación de Radio y Televisión Española SA (denumită în continuare „RTVE”) este organismul public de radiodifuziune și de teledifuziune spaniol care a fost învestit cu o misiune de serviciu public în aceste domenii prin Ley 17/2006 de la radio y la televisión de titularidad estatal (Legea nr.°17/2006 privind serviciile publice de radio și televiziune) din 5 iunie 2006 (BOE nr.°134 din 6 iunie 2006, p. 21270).

4        Legea nr. 17/2006 prevedea o schemă de finanțare mixtă, RTVE beneficiind, pe de o parte, de venituri provenite din activitățile sale comerciale, în special din vânzarea de spații publicitare, și, pe de altă parte, de o compensație de la statul spaniol pentru îndeplinirea misiunii de serviciu public.

5        Comisia Europeană a aprobat acest sistem de finanțare prin Decizia C(2005) 1163 final din 20 aprilie 2005 privind un ajutor de stat în favoarea RTVE (E 8/05) (rezumat în JO 2006, C 239, p. 17) și prin Decizia C(2007) 641 final din 7 martie 2007 privind finanțarea măsurilor de reducere a personalului la RTVE (NN 8/07) (rezumat în JO 2007, C 109, p. 2).

6        Acest sistem de finanțare a fost modificat prin Ley 8/2009 de financiación de la Corporación de Radio y Televisión Española (Legea nr. 8/2009 privind finanțarea RTVE) din 28 august 2009 (BOE nr. 210 din 31 august 2009, p. 74003). Această lege a intrat în vigoare la 1 septembrie 2009.

7        Mai întâi, Legea nr. 8/2009 prevedea că, începând cu sfârșitul anului 2009, publicitatea, programele de teleshopping, sponsorizarea și serviciile cu plată nu mai constituiau surse de finanțare pentru RTVE. Singurele venituri comerciale de care RTVE continua să dispună după această dată erau cele provenite din prestarea de servicii către terți, precum și din vânzarea producțiilor proprii. Aceste venituri erau limitate la o sumă de aproximativ 25 de milioane de euro.

8        În continuare, pentru a compensa pierderea celorlalte venituri comerciale, Legea nr. 8/2009 a introdus sau a modificat, la articolul 2 alineatul 1 literele b)-d) și la articolele 4-6, mai multe măsuri fiscale (denumite în continuare „măsurile fiscale în discuție”), inclusiv o nouă taxă de 1,5 % din veniturile operatorilor de televiziune cu plată cu sediul în Spania (denumită în continuare „taxa aplicată operatorilor de televiziune cu plată”). Contribuția acestei taxe la bugetul RTVE nu putea depăși 20 % din sprijinul anual total destinat RTVE, orice venit fiscal superior fiind vărsat la bugetul general al statului. Legea respectivă prevedea de asemenea, printre altele, o nouă taxă pe veniturile operatorilor de servicii de telecomunicații cu sediul în Spania.

9        Pe de altă parte, a fost menținută compensația pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu public, prevăzută de Legea nr. 17/2006. Astfel, în cazul în care sursele de finanțare sus-menționate nu erau suficiente pentru acoperirea tuturor costurilor RTVE prevăzute pentru îndeplinirea acestor obligații, statul era obligat, în temeiul articolului 2 alineatul 2 din Legea nr. 8/2009 și al articolului 33 din Legea nr. 17/2006, să acopere această diferență, transformând astfel sistemul de finanțare mixt al RTVE într-un sistem de finanțare aproape exclusiv public.

10      În sfârșit, articolul 3 alineatul 2 din Legea nr. 8/2009 prevedea un plafon pentru veniturile RTVE. Pentru anii 2010 și 2011, veniturile totale respective nu puteau depăși valoarea de 1 200 de milioane de euro pe an, ceea ce corespundea deopotrivă plafonului cheltuielilor RTVE pentru fiecare exercițiu financiar. Pentru anii 2012-2014, creșterea maximă a acestei valori a fost stabilită la 1 %, iar pentru anii următori creșterea era determinată de evoluția anuală a indicelui prețurilor de consum.

11      După ce, la 22 iunie 2009, a fost sesizată cu o plângere privind proiectul de lege care s-a finalizat prin Legea nr. 8/2009, la 2 decembrie 2009, Comisia a notificat Regatului Spaniei decizia sa de deschidere a procedurii prevăzute la articolul 108 alineatul (2) TFUE privind modificarea schemei de finanțare a RTVE (rezumat în JO 2010, C 8, p. 31).

12      La 18 martie 2010, Comisia a inițiat procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de către un stat membru prevăzută la articolul 258 TFUE, considerând că taxa pe veniturile operatorilor de servicii de telecomunicații cu sediul în Spania era contrară articolului 12 din Directiva 2002/20/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind autorizarea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice (JO 2002, L 108, p. 21, Ediție specială, 13/vol. 35, p. 183). La 30 septembrie 2010, într-un aviz motivat, Comisia a solicitat Regatului Spaniei să elimine taxa respectivă din cauza incompatibilității sale cu această directivă.

13      La 20 iulie 2010, Comisia a adoptat decizia în litigiu, în care a declarat că modificarea sistemului de finanțare a RTVE prevăzută de Legea nr. 8/2009 era compatibilă cu piața internă în temeiul articolului 106 alineatul (2) TFUE. În acest cadru, Comisia a considerat în special că măsurile fiscale în discuție nu făceau parte integrantă din noile elemente de ajutor prevăzute de legea menționată și că, prin urmare, o eventuală incompatibilitate a acestor măsuri fiscale cu Directiva 2002/20 nu aducea atingere examinării compatibilității acesteia cu piața internă. Pe de altă parte, ea a apreciat că schema financiară modificată a RTVE era conformă cu articolul 106 alineatul (2) TFUE, deoarece respecta principiul proporționalității.

 Hotărârea atacată

14      Prin cererea depusă la grefa Tribunalului la 24 noiembrie 2010, DTS a formulat o acțiune având ca obiect anularea deciziei în litigiu. În susținerea acestei acțiuni, DTS invoca trei motive, întemeiate pe încălcarea noțiunii „ajutor”, în sensul articolului 107 TFUE, în ceea ce privește caracterul disociabil al măsurilor fiscale în discuție, a articolului 106 alineatul (2) TFUE și, respectiv, a articolelor 49 și 63 TFUE.

15      Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins fiecare motiv cu privire la fond și, prin urmare, acțiunea în totalitate.

 Procedura în fața Curții și concluziile părților în recurs

16      Prin recursul formulat, DTS, susținută de Telefónica de España SA și de Telefónica Móviles España SA (denumite, împreună, în continuare societățile „Telefónica”), solicită Curții:

–        anularea hotărârii atacate;

–        anularea deciziei în litigiu sau, cu titlu subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului și

–        obligarea Comisiei și a celorlalte părți la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fața Curții și a Tribunalului.

17      Comisia solicită Curții respingerea recursului și obligarea DTS la plata cheltuielilor de judecată. Regatul Spaniei și RTVE invocă, cu titlu principal, inadmisibilitatea recursului și, cu titlu subsidiar, solicită Curții respingerea acestuia ca nefondat.

18      Societățile Telefónica au formulat un recurs incident prin care solicită Curții anularea hotărârii atacate și obligarea Comisiei, precum și a celorlalte părți care au intervenit în susținerea acesteia la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fața Curții și a Tribunalului. RTVE, Regatul Spaniei și Comisia solicită respingerea acestui recurs incident.

 Cu privire la recursul principal

19      În susținerea recursului formulat, DTS, după ce a precizat că, prin intermediul acestuia, reproșează Tribunalului numai că, prin hotărârea atacată, acesta a statuat că în mod întemeiat, potrivit deciziei în litigiu, Comisia a decis că nu trebuia să examineze compatibilitatea cu Tratatul FUE a taxei pe operațiunile de televiziune cu plată, invocă trei motive.

20      Primul motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE ca urmare a unei interpretări eronate a noțiunii de ajutor. Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea aceleiași dispoziții, în condițiile în care Tribunalul, în hotărârea atacată, nu a exercitat un control complet referitor la existența unui ajutor și a denaturat dreptul spaniol. Al treilea motiv este întemeiat pe o eroare de drept în aplicarea articolului 106 alineatul (2) TFUE.

 Cu privire la admisibilitatea recursului

 Argumentele părților

21      RTVE susține că recursul, în ansamblul său, este inadmisibil, întrucât, având 40 de pagini, depășește în mod substanțial lungimea maximă de 25 de pagini permisă în instrucțiunile practice pentru părți referitoare la cauzele cu care este sesizată Curtea (JO 2014, L 31, p. 1, denumite în continuare „instrucțiunile practice”), fără ca DTS să justifice această depășire.

22      Pe de altă parte, RTVE și Regatul Spaniei consideră că recursul nu arată cu precizie care sunt punctele contestate din hotărârea atacată. Recursul s-ar limita astfel să reitereze argumentele prezentate în primă instanță.

23      DTS apreciază că recursul său este admisibil.

 Aprecierea Curții

24      În primul rând, trebuie arătat că instrucțiunile practice pentru părți sunt indicative, iar nu obligatorii din punct de vedere juridic. Astfel, după cum rezultă din considerentele (1)-(3) ale acestor instrucțiuni, acestea au fost adoptate pentru a completa și a clarifica normele aplicabile desfășurării procedurii în fața Curții, în interesul unei bune administrări a justiției, și nu au vocația de a se substitui dispozițiilor relevante din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și din Regulamentul de procedură al Curții [a se vedea în acest sens Ordonanța Președintelui Curții din 30 aprilie 2010, Ziegler/Comisia, C-113/09 P(R), nepublicată, EU:C:2010:242, punctul 33].

25      Astfel, din textul punctului 20 din aceste instrucțiuni practice, potrivit căruia „recurs[ul] […], care, în afara unor împrejurări speciale, nu ar trebui să depășească 25 de pagini”, rezultă clar că acesta nu impune o limită absolută a numărului de pagini căreia i-ar fi subordonată admisibilitatea unui asemenea recurs, ci că se limitează să furnizeze în această privință o recomandare părților.

26      Rezultă că recursul nu poate fi respins drept inadmisibil pentru motivul că depășește un anumit număr de pagini.

27      În al doilea rând, trebuie amintit că, potrivit articolului 256 alineatul (1) al doilea paragraf TFUE, articolului 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și articolului 168 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul de procedură, un recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod concret această cerere, sub sancțiunea inadmisibilității recursului sau a motivului în cauză (a se vedea în special Hotărârea din 10 iulie 2014, Telefónica și Telefónica de España/Comisia, C-295/12 P, EU:C:2014:2062, punctul 29 și jurisprudența citată).

28      Pe de altă parte, din aceleași dispoziții rezultă că un recurs este inadmisibil în măsura în care se limitează să repete motivele și argumentele care au fost deja prezentate în fața Tribunalului, inclusiv cele întemeiate pe fapte respinse expres de această instanță. Așadar, un astfel de recurs constituie, în realitate, o cerere prin care se urmărește o simplă reexaminare a cererii introductive depuse la Tribunal, ceea ce nu este de competența Curții în cadrul unui recurs (a se vedea Hotărârea din 30 mai 2013, Quinn Barlo și alții/Comisia, C-70/12 P, nepublicată, EU:T:2013:351, punctul 26 și jurisprudența citată).

29      În schimb, dacă un recurent contestă interpretarea sau aplicarea dreptului Uniunii de către Tribunal, aspectele de drept analizate în primă instanță pot fi rediscutate în cadrul procedurii de recurs. Astfel, dacă un recurent nu ar putea să se bazeze în acest mod în recurs pe motive și pe argumente utilizate deja în fața Tribunalului, procedura respectivă ar fi lipsită de o parte din sensul său (a se vedea Hotărârea din 30 mai 2013, Quinn Barlo și alții/Comisia, C-70/12 P, nepublicată, EU:T:2013:351, punctul 27 și jurisprudența citată).

30      Or, în speță, este necesar să se constate că din examinarea recursului rezultă că DTS a indicat cu claritate și cu precizie punctele din hotărârea atacată vizate de motivele sale, precum și rațiunile pentru care această hotărâre ar fi, potrivit acesteia, afectată de erori de drept.

31      De asemenea, contrar celor arătate de RTVE și de Regatul Spaniei, DTS nu se limitează, prin recursul său, să reitereze argumentele invocate în primă instanță. Ea contestă astfel, în esență, modul în care Tribunalul a interpretat și a aplicat dreptul Uniunii, în special articolul 107 alineatul (1) TFUE, atunci când a considerat, în hotărârea atacată, că taxa aplicată operatorilor de televiziune cu plată pe care aceasta o datorează nu face parte integrantă din ajutorul acordat RTVE și, în rest, îi reproșează că aceeași hotărâre este afectată de mai multe vicii de denaturare.

32      În consecință, prezentul recurs trebuie considerat admisibil.

33      Este necesar, prin urmare, să se analizeze temeinicia acestuia prin examinarea în primul rând a celui de al doilea motiv, apoi a primului și a celui de al treilea motiv.

A –  Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE, întrucât Tribunalul nu a exercitat un control complet privind existența unui ajutor și a denaturat dreptul spaniol

 Argumentele părților

34      DTS și societățile Telefónica arată că Tribunalul nu a exercitat un control complet privind aprecierile efectuate de Comisie în privința condițiilor enunțate la punctele 106-111 din Hotărârea din 22 decembrie 2008, Régie Networks (C-333/07, EU:C:2008:764). Astfel, Tribunalul nu ar fi examinat în ce măsură cuantumul previzional al veniturilor influențează calculul ajutorului, denaturând în această privință, la punctele 65-70 din hotărârea atacată, dispozițiile dreptului național pe care s-a întemeiat pentru a ajunge la concluzia că valoarea încasărilor efectuate cu titlu de taxă aplicată operatorilor de televiziune cu plată nu influențează cuantumul ajutorului destinat RTVE, omițând totodată să ia în considerare alte dispoziții pertinente ale acestui drept.

35      În primul rând, DTS susține că, contrar celor statuate de Tribunal la punctul 69 din această hotărâre, articolul 2 alineatul 2 din Legea nr. 8/2009 nu obligă statul, atunci când veniturile de care dispune RTVE nu sunt suficiente pentru a acoperi costurile nete legate de misiunea de serviciu public, să furnizeze resurse din bugetul său general pentru a acoperi aceste costuri determinate în mod obiectiv. Astfel, pe de o parte, această dispoziție ar impune statului obligația de a completa „bugetul prevăzut” pentru RTVE atunci când, în executarea acestuia, cuantumul veniturilor fiscale este mai mic decât estimările bugetare. Pe de altă parte, contribuțiile din bugetul general al statului nu ar fi autorizate în cazul în care cheltuielile depășesc estimările bugetare.

36      De asemenea, articolul 2 alineatul 2 din Legea nr. 8/2009 ar trebui interpretat în coroborare cu articolul 34 din Legea nr. 17/2006 și cu articolul 44 din Mandato-marco a la Corporación RTVE previsto en el artículo 4 de la Ley 17/2006 de la radio y la televisión de titularidad estatal, aprobado por los Plenos del Congreso de los Diputados y del Senado (misiunea-cadru alocată RTVE, prevăzută la articolul 4 din Legea nr. 17/2006, aprobată în ședința plenară a Camerei Deputaților și a Senatului) (BOE nr. 157 din 30 iunie 2008, p. 28833).

37      Astfel, din aceste din urmă dispoziții, care nu ar fi fost luate în considerare de Tribunal, ar rezulta că RTVE își stabilește ea însăși bugetul, ținând seama nu doar de costurile previzionale ale misiunii de serviciu public, ci și de veniturile estimate, inclusiv veniturile din măsurile fiscale în discuție. În consecință, în ipoteza în care veniturile reale rezultate din aceste măsuri ar fi inferioare cuantumului previzional al încasărilor și nu ar permite acoperirea costurilor serviciului public bugetat de RTVE, statul ar avea obligația să completeze „bugetul prevăzut”, pe baza contribuțiilor de la bugetul său general. Or, „bugetul prevăzut” ar trebui stabilit pe baza cuantumului previzional al încasărilor rezultate în special din taxa aplicată operatorilor de televiziune cu plată și, în consecință, această valoare ar avea un impact direct asupra cuantumului ajutorului. Așadar, impactul veniturilor din această taxă asupra execuției bugetului nu ar trebui să fie confundat cu cel al cuantumului previzional al veniturilor din taxa menționată asupra stabilirii inițiale a bugetului și, prin urmare, asupra cuantumului ajutorului.

38      Societățile Telefónica adaugă că există indicii evidente care dezmint eventualitatea unei pretinse contribuții suplimentare la bugetul general al statului, expunerea de motive a Legii nr. 8/2009 arătând, de exemplu, că „nu pare rezonabil ca asigurarea finanțării să ducă la o creștere a contribuției statului”. Pe de altă parte, această eventualitate ar ține de o ipoteză subsidiară. Astfel, în temeiul articolului 2 alineatul 2 din Legea nr.°8/2009, ar trebui îndeplinite două condiții pentru ca statul să finanțeze o parte din costurile obligației de serviciu public. În primul rând, în cadrul unui anumit exercițiu financiar, veniturile din taxa aplicată operatorilor de televiziune cu plată ar trebui să fie inferioare costurilor necesare pentru îndeplinirea misiunii de serviciu public și, în al doilea rând, cuantumul fondului de rezervă ar trebui să fie insuficient pentru a acoperi costurile RTVE pentru acest exercițiu financiar. Faptul că această dispoziție instituie o garanție a statului astfel limitată, care constituie un nou ajutor, nu ar exclude posibilitatea ca ajutorul acordat RTVE să fie stabilit pe baza veniturilor din această taxă și ca, în cazul în care acestea nu sunt suficiente, statul să se angajeze să acopere diferența.

39      În al doilea rând, DTS reproșează Tribunalului că a denaturat, la punctele 66-68 din hotărârea atacată, articolul 33 din Legea nr. 17/2006 și articolul 8 din Legea nr.°8/2009, în ceea ce privește rolul statului, atunci când veniturile din taxa aplicată operatorilor de televiziune cu plată depășesc costurile nete ale serviciului public. Astfel, pe de o parte, faptul că veniturile RTVE fac obiectul unui plafon absolut ar fi lipsit de pertinență, întrucât ar fi necesar să se verifice dacă, în limitele acestui plafon, cuantumul ajutorului depinde de previziunile veniturilor din această taxă. Pe de altă parte, Tribunalul s-ar fi limitat să afirme că, din articolul 8 alineatul 3 din Legea nr. 8/2009 rezultă că excedentul vărsat la fondul de rezervă va putea fi utilizat de RTVE numai cu autorizarea expresă a Ministerului Economiei și Finanțelor, omițând primii termeni ai acestei dispoziții, potrivit cărora „[f]ondul nu poate fi utilizat decât pentru compensarea pierderilor din exercițiile financiare anterioare și pentru a face față unor situații neprevăzute în raport cu furnizarea serviciului public”. Or, cuantumul acestor resurse suplimentare ar depinde în mod necesar de veniturile din taxe, întrucât fondul respectiv este alimentat de acestea.

40      Pe de altă parte, societățile Telefónica susțin că Tribunalul a interpretat în mod eronat articolul 33 alineatul 1 din Legea nr. 17/2006 și articolul 3 alineatul 2 din Legea nr. 8/2009, constatând că aceste dispoziții elimină orice raport între valoarea ajutorului și valoarea încasărilor efectuate pe baza măsurilor fiscale în discuție. Pe de o parte, faptul că aceste venituri pot fi vărsate la bugetul general al statului nu ar constitui decât o posibilitate secundară. Astfel, numai veniturile care depășesc limita de 10 % din cheltuielile anuale ale RTVE ar fi vărsate la trezoreria publică. Pe de altă parte, nu ar reieși că valoarea ajutorului nu depinde de valoarea veniturilor fiscale. Articolul 33 alineatul 1 din Legea nr. 17/2006 ar stabili cel mult o limită a valorii acestui ajutor, ceea ce nu ar exclude posibilitatea ca veniturile totale ale încasărilor fiscale să fie convertite în ajutoare în limita stabilită de legiuitor.

41      Societățile Telefónica adaugă că rezultă, de asemenea, din mai multe elemente probante că statul nu este dispus să completeze bugetul RTVE. Deși aceste elemente sunt ulterioare deciziei în litigiu, ele ar confirma termenii lucrărilor pregătitoare ale Legii nr. 8/2009, potrivit cărora „nu pare rezonabil ca garantarea finanțării să ducă la o creștere a contribuției statului”.

42      RTVE, Regatul Spaniei și Comisia apreciază că al doilea motiv este inadmisibil și, în orice caz, lipsit de orice temei.

 Aprecierea Curții

43      Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, odată ce Tribunalul a constatat sau a apreciat faptele, doar Curtea este competentă să exercite, în temeiul articolului 256 TFUE, un control asupra calificării juridice a acestor fapte și a consecințelor juridice care au fost stabilite pe baza lor. Aprecierea faptelor nu constituie, așadar, cu excepția cazului denaturării elementelor de probă prezentate în fața Tribunalului, o problemă de drept supusă ca atare controlului Curții (a se vedea în special Hotărârea din 3 aprilie 2014, Franța/Comisia, C-559/12 P, EU:C:2014:217, punctul 78).

44      Astfel, în ceea ce privește examinarea, în cadrul unui recurs, a aprecierilor Tribunalului din perspectiva dreptului național, Curtea este competentă numai să verifice dacă a existat o denaturare a acestui drept (a se vedea Hotărârea din 3 aprilie 2014, Franța/Comisia, C-559/12 P, EU:C:2014:217, punctul 79 și jurisprudența citată).

45      În această privință, trebuie amintit că o denaturare trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile dosarului, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor (Hotărârea din 3 aprilie 2014, Franța/Comisia, C-559/12 P, EU:C:2014:217, punctul 80).

46      În speță, trebuie amintit că, la punctele 65-86 din hotărârea atacată, Tribunalul a stabilit, având în vedere formularea Legii nr. 8/2009, că, astfel cum Comisia a considerat pe bună dreptate, în opinia sa, cuantumul ajutorului destinat RTVE nu depinde de valoarea sarcinilor fiscale impuse DTS, întrucât cuantumul ajutorului este stabilit în raport cu costurile nete legate de îndeplinirea misiunii sale de serviciu public.

47      În această privință, Tribunalul, pe de o parte, a arătat la punctul 66 din această hotărâre că, în temeiul articolului 33 din Legea nr. 17/2006, în ipoteza în care veniturile de care dispune RTVE depășesc costurile legate de îndeplinirea misiunii de serviciu public de radiodifuziune, excedentul va fi reatribuit, după cum este sau nu este inferior procentului de 10 % din cheltuielile anuale bugetate ale RTVE, unui fond de rezervă sau trezoreriei publice. În ceea ce privește primul dintre aceste cazuri, Tribunalul a precizat la punctul 67 din hotărârea respectivă că, potrivit articolului 8 din Legea nr. 8/2009, capitalul va putea fi utilizat numai cu autorizarea expresă a Ministerului Economiei și Finanțelor și că, în situația în care nu este utilizat timp de patru ani, acesta va trebui să fie destinat reducerii compensațiilor în sarcina bugetului general al statului spaniol. Pe de altă parte, Tribunalul a arătat, la punctul 68 din aceeași hotărâre, că articolul 3 alineatul 2 din Legea nr. 8/2009 prevede o limită absolută pentru veniturile RTVE, care este stabilită la 1 200 de milioane de euro pentru anii 2010 și 2011, și că orice excedent peste această limită va fi reatribuit direct la bugetul general al statului spaniol.

48      Pe de altă parte, la punctele 69, 76 și 80 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că, în temeiul articolului 2 alineatul 2 din Legea nr. 8/2009, în ipoteza în care veniturile de care dispune RTVE nu sunt suficiente pentru a acoperi costurile legate de îndeplinirea misiunii de serviciu public de radiodifuziune, statul spaniol este obligat să acopere diferența prin contribuții de la bugetul general.

49      Or, în speță, trebuie constatat că, sub pretextul de a imputa Tribunalului săvârșirea unei erori de drept în exercitarea controlului său jurisdicțional privind decizia în litigiu și de a fi denaturat aceste dispoziții de drept național, omițând totodată să ia în considerare altele, DTS și societățile Telefónica se limitează, în realitate, să critice interpretarea dreptului național reținută de Tribunal la punctele 65-86 din hotărârea atacată. Ele urmăresc astfel să îi substituie o interpretare alternativă și, prin urmare, să obțină, prin invocarea în special a dispozițiilor naționale nedezbătute în primă instanță, o nouă apreciere a faptelor și a probelor. Ele nu caută nicidecum să stabilească că Tribunalul ar fi efectuat unele constatări prin nerespectarea vădită a conținutului dreptului național menționat sau că, în raport cu elementele dosarului, Tribunalul ar fi atribuit acestui drept un domeniu de aplicare pe care este evident că nu îl are.

50      În aceste condiții, al doilea motiv trebuie respins ca fiind inadmisibil.

B –  Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE ca urmare a unei interpretări eronate a noțiunii de ajutor

1.     Cu privire la primul aspect, întemeiat pe faptul că raportul care există între taxa aplicată operatorilor de televiziune cu plată și ajutorul acordat RTVE nu este comparabil cu cel care există între o taxă cu un domeniu da aplicare general și o scutire de aceasta

–       Argumentele părților

51      DTS consideră că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat, la punctele 92 și 93 din hotărârea atacată, că, prin intermediul acțiunii sale, urmărea să repună în discuție jurisprudența Curții rezultată din Hotărârea din 20 septembrie 2001, Banks (C-390/98, EU:C:2001:456). Astfel, această jurisprudență s-ar raporta doar la situația în care anumite categorii de întreprinderi sunt scutite de o taxă cu aplicabilitate generală. Or, în speță, DTS nu s-ar opune perceperii taxei aplicate operatorilor de televiziune cu plată pentru motivul că RTVE beneficiază de o scutire care constituie un ajutor de stat. Ea arată, în schimb, că taxa respectivă, întrucât i-a fost impusă în mod asimetric pentru finanțarea directă a schemei de ajutor în favoarea RTVE, constituie ea însăși un ajutor, la fel ca taxa în discuție în cauza în care s-a pronunțat Hotărârea din 7 septembrie 2006, Laboratoires Boiron (C-526/04, denumită în continuare „Hotărârea Laboratoires Boiron”, EU:C:2006:528).

52      RTVE și Comisia susțin că motivul, cu privire la acest aspect, este inoperant și că, în orice caz, este lipsit de temei, astfel cum susține și Regatul Spaniei.

–       Aprecierea Curții

53      Trebuie amintit că, la punctele 92 și 93 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că, prin argumentele sale întemeiate pe încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE, ca urmare a raportului care există între măsurile fiscale în discuție și avantajul concurențial de care se bucură RTVE, DTS urmărea repunerea în discuție a principiului rezultat din jurisprudența constantă a Curții, consacrat la punctul 80 din Hotărârea din 20 septembrie 2001, Banks (C-390/98, EU:C:2001:456), potrivit căruia persoanele obligate la plata unei contribuții obligatorii nu pot invoca faptul că scutirea de care beneficiază alte persoane constituie un ajutor de stat pentru a se sustrage de la plata contribuției respective.

54      Or, critica formulată de DTS în privința acestor constatări în cadrul primului aspect al primului motiv nu este întru nimic susceptibilă să conducă la anularea hotărârii atacate, întrucât, astfel cum arată în mod întemeiat RTVE și Comisia, Tribunalul a respins argumentele DTS în discuție pentru motivele enunțate nu la punctele 92 și 93 din această hotărâre, ci la punctele 94-105 din aceasta, care privesc pertinența Hotărârii Laboratoires Boiron pentru examinarea ajutorului în discuție, motivele respective făcând obiectul celui de al doilea aspect al prezentului motiv.

55      În consecință, primul aspect al primului motiv trebuie respins ca fiind inoperant.

2.     Cu privire la cel de al doilea aspect, întemeiat pe faptul că taxa aplicată operatorilor de televiziune cu plată este o taxă asimetrică ce constituie un ajutor în sensul Hotărârii Laboratoires Boiron

–       Argumentele părților

56      În primul rând, DTS susține că taxa aplicată operatorilor de televiziune cu plată face parte integrantă din ajutorul acordat RTVE, întrucât constituie o taxă asimetrică asimilabilă celei în discuție în Hotărârea Laboratoires Boiron. Astfel, această taxă ar fi impusă unei singure categorii de operatori, și anume operatorii de televiziune cu plată, care se află într-o situație de concurență în raport cu RTVE. Ajutorul ar rezulta astfel atât din faptul că, pe de o parte, un concurent al beneficiarului ajutorului este supus unei taxe, cât și din faptul că, pe de altă parte, venitul din taxa respectivă este destinat să finanțeze ajutorul în discuție.

57      În al doilea rând, DTS arată că diferențele identificate de Tribunal între taxa aplicată operatorilor de televiziune cu plată și cea analizată în Hotărârea Laboratoires Boiron nu sunt pertinente.

58      În primul rând, faptul, arătat de Tribunal la punctul 100 din hotărârea atacată, că obiectivul principal al taxei aplicate operatorilor de televiziune cu plată nu ar fi acela de a reechilibra condițiile de concurență dintre RTVE și ceilalți operatori, nu ar fi un element determinant. Astfel, noțiunea de ajutor ar fi o noțiune obiectivă. În orice caz, finalitatea acestei taxe ar fi în mare parte analogă celei a taxei în discuție în cauza în care s-a pronunțat Hotărârea Laboratoires Boiron, întrucât ar urmări să contribuie la finanțarea costurilor suportate de RTVE pentru îndeplinirea misiunii sale de serviciu public.

59      În al doilea rând, nu ar fi corect să se considere, astfel cum a făcut Tribunalul la punctul 101 din hotărârea atacată, că legătura dintre taxa aplicată operatorilor de televiziune cu plată și ajutor este mai puțin strânsă decât cea identificată în Hotărârea Laboratoires Boiron. În această privință, Tribunalul ar fi constatat în mod eronat că eventuala incompatibilitate a acestei taxe cu dreptul Uniunii nu ar avea drept consecință directă repunerea în discuție a ajutorului acordat RTVE. Hotărârea atacată ar omite, astfel, să țină seama de faptul că obligația impusă DTS de a contribui la finanțarea unui concurent consolidează denaturarea concurenței rezultate din transferul de fonduri acestuia din urmă. RTVE ar beneficia astfel de un avantaj concurențial pe piețele achiziției de conținuturi audiovizuale, nu doar datorită fondurilor pe care aceasta le primește pentru îndeplinirea misiunii sale de serviciu public, ci și ca urmare a faptului că aceste fonduri nu profită concurenților săi. Or, acest din urmă avantaj ar dispărea complet dacă taxa aplicată operatorilor de televiziune cu plată ar fi eliminată.

60      În al treilea rând, Tribunalul ar fi considerat în mod eronat, la punctele 102-104 din hotărârea atacată, că, spre deosebire de situația în discuție în cauza în care s-a pronunțat Hotărârea Laboratoires Boiron, cuantumul ajutorului acordat RTVE nu este determinat de valoarea taxei aplicate operatorilor de televiziune cu plată. Astfel, în speță, avantajul concurențial de care beneficiază RTVE ar crește cu cuantumul acestei taxe impuse DTS, întrucât, cu cât aceasta este mai ridicată, cu atât resursele de care dispune pentru a face concurență RTVE vor fi mai reduse. Legătura dintre taxa respectivă și ajutor ar fi, astfel, mai strânsă decât cea identificată în Hotărârea Laboratoires Boiron. Astfel, în decizia în litigiu, Comisia ar fi ajuns la concluzia că transferul de fonduri publice către RTVE constituie un ajutor de stat, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

61      Societățile Telefónica consideră, în primul rând, că Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept interpretând în mod restrictiv cerințele necesare pentru ca modul de finanțare a unui ajutor să facă parte integrantă din acesta, în timp ce normele în materie de ajutoare de stat ar trebui să facă obiectul unei interpretări teleologice.

62      În al doilea rând, societățile Telefónica arată că condițiile desprinse din jurisprudența Curții pentru a stabili că o măsură fiscală face parte integrantă dintr-un ajutor, și anume alocarea taxei pentru finanțarea ajutorului în discuție și impactul direct al venitului din această taxă asupra cuantumului ajutorului respectiv, nu sunt condiții distincte și cumulative. Astfel, alocarea însăși ar implica existența unei legături necesare între cuantumul încasărilor și ajutor. Tribunalul ar fi reținut, astfel, o interpretare eronată a Hotărârii din 13 ianuarie 2005, Streekgewest (C-174/02, EU:C:2005:10), întrucât, în această hotărâre, Curtea ar fi analizat numai dacă exista în mod necesar o legătură de alocare obligatorie între taxă și ajutor, în temeiul reglementării naționale relevante, și ar fi considerat că, în caz afirmativ, impactul direct al măsurii fiscale asupra cuantumului ajutorului este o consecință logică.

63      În al treilea rând, societățile Telefónica apreciază că interpretarea reținută de Tribunal din Hotărârea din 21 octombrie 2003, van Calster și alții (C-261/01 și C-262/01, EU:C:2003:571), și din Hotărârea din 27 noiembrie 2003, Enirisorse (C-34/01-C-38/01, EU:C:2003:640) este eronată. Faptul că Curtea nu se pronunță cu privire la cerința unui impact direct al măsurii fiscale asupra cuantumului ajutorului nu ar însemna că a considerat că această cerință reprezintă o condiție suplimentară pentru a determina dacă modul de finanțare a unui ajutor face parte din acesta, însă acest lucru poate fi explicat prin faptul că hotărârile respective priveau primele cauze în care Curtea a clarificat problema caracterului disociabil.

64      RTVE, Regatul Spaniei și Comisia apreciază că al doilea aspect al primului motiv nu este întemeiat.

–       Aprecierea Curții

65      Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, taxele nu intră în domeniul de aplicare al dispozițiilor tratatului în materie de ajutoare de stat, cu excepția cazului în care constituie modalitatea de finanțare a unei măsuri de ajutor, astfel încât fac parte integrantă din acea măsură (Hotărârea din 13 ianuarie 2005, Streekgewest, C-174/02, EU:C:2005:10, punctul 25, Hotărârea din 13 ianuarie 2005, Pape, C-175/02, EU:C:2005:11, punctul 14, și Hotărârea din 27 octombrie 2005, Distribution Casino France și alții, C-266/04-C-270/04, C-276/04 și C-321/04-C-325/04, EU:C:2005:657, punctul 34).

66      Astfel, pe de o parte, este posibil ca un ajutor propriu-zis să nu modifice substanțial schimburile dintre statele membre și să fie astfel recunoscut drept admisibil, însă ca efectul său perturbator să fie agravat printr-o modalitate de finanțare care ar determina incompatibilitatea cu piața internă a ansamblului schemei de ajutor. Pe de altă parte, în cazul în care o taxă destinată în mod expres finanțării unui ajutor se dovedește a fi contrară altor dispoziții ale tratatului, Comisia nu poate declara schema de ajutor, din care taxa respectivă reprezintă o parte integrantă, drept compatibilă cu piața internă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 octombrie 2003, van Calster și alții, C-261/01 și C-262/01, EU:C:2003:571, punctele 47 și 48, precum și jurisprudența citată).

67      În consecință, modul de finanțare a unui ajutor poate determina incompatibilitatea cu piața internă a ansamblului schemei de ajutor pe care o finanțează. Prin urmare, examinarea unui ajutor nu poate fi separată de modul său de finanțare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 aprilie 2005, AEM și AEM Torino, C-128/03 și C-129/03, EU:C:2005:224, punctul 45).

68      Potrivit jurisprudenței Curții, pentru ca o taxă să poată fi considerată parte integrantă dintr-o măsură de ajutor, trebuie să existe o legătură de alocare obligatorie între taxă și ajutor în temeiul reglementării naționale relevante, în sensul că venitul din taxă este alocat în mod obligatoriu finanțării ajutorului și influențează în mod direct cuantumul acestuia și, pe cale de consecință, aprecierea compatibilității acestui ajutor cu piața internă (a se vedea printre altele Hotărârea din 15 iunie 2006, Air Liquide Industries Belgium, C-393/04 și C-41/05, EU:C:2006:403, punctul 46 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 22 decembrie 2008, Régie Networks, C-333/07, EU:C:2008:764, punctul 99).

69      În speță, Tribunal a constatat, la punctele 65-86 din hotărârea atacată, inutil criticate în cadrul celui de al doilea motiv, că, din dispozițiile dreptului național aplicabile, rezultă că cuantumul ajutorului atribuit RTVE nu depinde direct de încasările rezultate din măsurile fiscale în discuție, întrucât acest cuantum este stabilit în funcție de costurile nete privind îndeplinirea misiunii de serviciu public încredințate RTVE.

70      În particular, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 47 și 48 din prezenta hotărâre, Tribunalul a arătat, în această privință, că, atunci când veniturile fiscale de care dispune RTVE depășesc costurile aferente îndeplinirii misiunii de serviciu public exercitate de aceasta din urmă, excedentul trebuie reatribuit, după caz, unui fond de rezervă sau trezoreriei publice, aceleași venituri făcând, în plus, obiectul unei limite absolute, astfel încât orice excedent este de asemenea reatribuit la bugetul general al statului. Pe de altă parte, Tribunalul a constatat că, atunci când veniturile menționate sunt insuficiente pentru a acoperi aceste costuri, statul spaniol este obligat să acopere diferența.

71      În aceste condiții, deși este cert că finanțarea ajutorului atribuit RTVE este asigurată prin măsurile fiscale în discuție, Tribunalul, contrar celor arătate de DTS și de societățile Telefónica, a putut concluziona însă, fără a săvârși vreo eroare de drept, la punctul 104 din hotărârea atacată, că aceste măsuri fiscale nu fac parte integrantă din ajutorul respectiv.

72      Astfel, întrucât venitul din măsurile fiscale în discuție nu exercită niciun impact direct asupra cuantumului ajutorului acordat RTVE, nici acordarea, nici cuantumul acestuia nedepinzând de venitul respectiv, iar acesta din urmă nefiind în mod necesar alocat pentru finanțarea ajutorului, în condițiile în care o parte din venitul menționat poate fi reatribuită în alte scopuri, nu se poate considera că există o legătură de alocare obligatorie între aceste măsuri fiscale și ajutorul în discuție.

73      În această privință, este irelevant faptul că măsurile fiscale în discuție au fost introduse pentru a compensa eliminarea veniturilor comerciale de care beneficia anterior RTVE, în special cele rezultate din publicitate (a se vedea prin analogie Hotărârea din 13 ianuarie 2005, Streekgewest, C-174/02, EU:C:2005:10, punctul 27).

74      Argumentele DTS întemeiate pe Hotărârea Laboratoires Boiron nu sunt în măsură să repună în discuție aceste considerații.

75      În această privință, trebuie amintit că, în această hotărâre, Curtea a statuat, în esență, că, în cazul aplicării asimetrice a unei taxe, și anume atunci când o taxă este datorată doar de una dintre cele două categorii de operatori aflați în situație concurențială, operatorii obligați la plata taxei pot invoca nelegalitatea acesteia. Astfel, într-un asemenea caz, ajutorul rezultă din faptul că o altă categorie de operatori economici cu care categoria taxată se află în raport direct de concurență nu este supusă taxei respective. Măsura de ajutor este, prin urmare, taxa însăși, aceasta din urmă și ajutorul constituind cele două elemente indisociabile ale uneia și aceleiași măsuri fiscale. Această situație nu este, astfel, asimilabilă celei a unei scutiri oarecare de o taxă cu aplicabilitate generală de care această taxă ar putea fi disociată (a se vedea în acest sens Hotărârea Laboratoires Boiron, punctele 30-48).

76      Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept atunci când a considerat, la punctele 98-103 din hotărârea atacată, că taxa aplicată operatorilor de televiziune cu plată la care este obligată DTS nu este comparabilă cu taxa asimetrică în discuție în cauza în care s-a pronunțat Hotărârea Laboratoires Boiron.

77      Astfel, în speță, măsurile fiscale în discuție și ajutorul acordat în favoarea RTVE nu constituie, după cum Tribunalul a arătat la punctul 101 din hotărârea atacată, cele două elemente indisociabile ale uneia și aceleiași măsuri, întrucât, spre deosebire de situația în discuție în cauza în care s-a pronunțat Hotărârea Laboratoires Boiron, eventuala inaplicabilitate a măsurilor fiscale în discuție ca urmare a eventualei lor incompatibilități cu dreptul Uniunii nu ar avea drept consecință directă repunerea în discuție a ajutorului, întrucât, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 48 și 70 din prezenta hotărâre, statul spaniol este ținut să completeze diferența dintre sursele financiare de care dispune RTVE și ansamblul costurilor acesteia pentru îndeplinirea obligațiilor sale de serviciu public.

78      În plus și astfel cum și Tribunalul a arătat în mod întemeiat la punctul 102 din hotărârea atacată, în cauza în care s-a pronunțat Hotărârea Laboratoires Boiron, cuantumul ajutorului era determinat doar de valoarea taxei, întrucât avantajul pe care beneficiarii îl obțineau în urma aplicării acestei taxe concurenților lor depindea în mod necesar de nivelul acesteia. În schimb, în speță, cuantumul ajutorului este determinat, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 69-71 din prezenta hotărâre, de costurile nete legate de îndeplinirea obligației misiunii de serviciu public.

79      Desigur, astfel cum DTS arată în mod întemeiat, în prezenta cauză, taxa aplicată operatorilor de televiziune cu plată este de asemenea destinată să finanțeze o schemă de ajutor în favoarea RTVE, despre care Comisia a considerat că reprezenta un ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE. Obligația achitării acestei taxe creează astfel DTS un dezavantaj concurențial suplimentar pe piețele pe care își desfășoară activitățile sale în concurență cu RTVE, aceasta din urmă nefiind, în ceea ce o privește, obligată la plata taxei respective.

80      Cu toate acestea, astfel cum Tribunalul a arătat în mod întemeiat la punctele 84 și 102 din hotărârea atacată, această simplă împrejurare nu poate fi suficientă pentru a dovedi că o asemenea taxă face parte integrantă din ajutor.

81      Așadar, pe de o parte, după cum a statuat deja Curtea, aspectul dacă o taxă face parte integrantă dintr-un ajutor finanțat printr-o taxă nu depinde de existența unui raport de concurență între debitorul acestei taxe și beneficiarul ajutorului, ci doar de existența unei legături de alocare obligatorii între taxa respectivă și ajutorul în cauză în temeiul reglementării naționale relevante (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 decembrie 2008, Régie Networks, C-333/07, EU:C:2008:764, punctele 93-39).

82      Astfel, reiese din jurisprudența Curții că nu există nicio legătură obligatorie între o taxă și scutirea de aceasta în favoarea unei categorii de întreprinderi, iar aceasta chiar dacă acestea din urmă și-ar desfășura activitățile în concurență cu întreprinderile obligate la plata taxei în discuție. Astfel, aplicarea unei scutiri fiscale și întinderea acesteia nu depind de venitul din taxă. Ca atare, persoanele obligate la plata unei taxe nu pot invoca faptul că scutirea de care beneficiază alte întreprinderi constituie un ajutor de stat pentru a evita plata taxei respective sau pentru a obține rambursarea ei (a se vedea în acest sens printre altele Hotărârea din 27 octombrie 2005, Distribution Casino France și alții, C-266/04-C-270/04, C-276/04 și C-321/04-C-325/04, EU:C:2005:657, punctele 41 și 42).

83      Pe de altă parte și astfel cum s-a arătat deja la punctul 65 din prezenta hotărâre, taxele nu intră, în principiu, în domeniul de aplicare al normelor referitoare la ajutoarele de stat. Or, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 96 din concluzii, dacă ar fi urmate argumentele DTS, s-ar ajunge să se considere că orice taxă percepută la nivel sectorial și care este aplicată unor operatori care se află într-o situație de concurență cu beneficiarul unui ajutor finanțat din aceasta trebuie examinată în raport cu articolele 107 și 108 TFUE.

84      Din considerațiile care precedă rezultă că Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept atunci când a considerat că taxa aplicată operatorilor de televiziune cu plată nu face parte din schema de ajutor acordată în favoarea RTVE.

85      În consecință, al doilea aspect al primului motiv trebuie respins ca fiind nefondat.

 Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe o eroare de drept în aplicarea articolului 106 alineatul (2) TFUE

 Argumentele părților

86      DTS arată că, în hotărârea atacată, Tribunalul a denaturat temeiul celui de al doilea motiv de anulare invocat în primă instanță, întemeiat pe încălcarea articolului 106 alineatul (2) TFUE. Astfel, contrar celor statuate de Tribunal la punctele 151 și 152 din această hotărâre, ea nu ar fi invocat, în fața acestei instanțe, niciun argument privind efectele ajutorului propriu-zis acordat RTVE, ci ar fi arătat doar că modul de finanțare a acestui ajutor agrava denaturarea concurenței care rezulta din aceasta și determina incompatibilitatea cu interesul comun a ansamblului alcătuit din ajutor și din modul de finanțare. Tribunalul ar fi interpretat în mod eronat, în această privință, mai multe dintre argumentele sale.

87      Potrivit DTS, această denaturare a determinat Tribunalul să statueze ultra petita, modificând astfel obiectul litigiului. Clarificând ea însăși, în cadrul ședinței, în fața Tribunalului că al doilea motiv de anulare nu ar fi fost operant decât în ipoteza în care primul motiv ar fi admis, Tribunalul, întrucât l-a respins pe cel din urmă, nu putea examina acest al doilea motiv. În orice caz, chiar presupunând că Tribunalul era în măsură să se pronunțe asupra acestui motiv, nu putea să îl respingă decât pentru motivul prezentat la punctul 151 din hotărârea atacată, potrivit căruia Comisia nu era obligată să ia în considerare efectele taxei aplicate operatorilor de televiziune cu plată, întrucât această măsură fiscală nu face parte integrantă din ajutor. Tribunalul ar modifica, însă, obiectul litigiului reinterpretând al doilea motiv invocat în fața sa, la punctul 152 din această hotărâre, ca referindu-se la efectele ajutorului propriu-zis.

88      Procedând astfel, Tribunalul a depășit, potrivit DTS, limitele competenței sale în materie de control jurisdicțional al aprecierilor efectuate de Comisie cu privire la respectarea principiului proporționalității enunțat la articolul 106 alineatul (2) TFUE. Astfel, în cadrul acestui control, Tribunalul ar putea verifica doar dacă Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere, fără a putea înlocui aprecierea acesteia cu propria apreciere și fără a examina a fortiori puncte pe care aceasta nu le-a analizat. Astfel, faptul că Tribunalul a confirmat decizia Comisiei potrivit căreia taxa aplicată operatorilor de televiziune cu plată nu face parte integrantă din ajutor nu putea decât să confirme că această instituție era îndreptățită să autorizeze ajutorul în discuție. El nu putea statua, în schimb, asupra unor chestiuni precum riscul adoptării, de către RTVE, a unor comportamente anticoncurențiale, printre altele, de supralicitare, Comisia neexaminând asemenea chestiuni.

89      RTVE susține că al treilea motiv este inadmisibil. În orice caz, aceasta consideră, la fel ca Regatul Spaniei și Comisia, că acest motiv este inoperant sau, cel puțin, nefondat.

 Aprecierea Curții

90      Trebuie arătat că al treilea motiv se întemeiază în întregime pe premisa potrivit căreia Tribunalul a interpretat în mod eronat conținutul celui de al doilea motiv de anulare invocat în primă instanță, întemeiat pe încălcarea articolului 106 alineatul (2) TFUE.

91      Este însă necesar să se constate că, prin recursul său, DTS nu contestă niciuna dintre aprecierile efectuate de Tribunal la punctele 113-167 din hotărârea atacată, pentru a justifica respingerea acestui al doilea motiv.

92      În particular, DTS nu arată nicidecum că această parte a hotărârii atacate ar fi afectată de erori de drept, ea subliniind de la bun început că recursul său nu are ca obiect examinarea compatibilității ajutorului acordat RTVE cu articolul 106 alineatul (2) TFUE.

93      Rezultă că al treilea motiv, chiar dacă ar fi întemeiat, nu este cu nimic susceptibil să determine anularea hotărârii atacate.

94      În aceste condiții, acest motiv trebuie respins ca fiind inoperant.

 Cu privire la motivele invocate de societățile Telefónica întemeiate pe încălcarea articolului 40 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și a articolului 106 alineatul (2) TFUE

95      În memoriul lor în răspuns, societățile Telefónica au invocat un motiv întemeiat pe încălcarea articolului 40 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, prin care susțin că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept respingând ca inadmisibile argumentele acestora privind încălcarea articolului 108 TFUE.

96      Societățile Telefónica au invocat de asemenea, în acest memoriu, un motiv întemeiat pe încălcarea articolului 106 alineatul (2) TFUE, prin care arată că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept exercitând un control excesiv de limitat asupra aspectului dacă schema de ajutor în discuție respectă principiul proporționalității, întemeindu-se în această privință pe marja de apreciere de care dispune Comisia.

97      Este cert că aceste motive urmăresc obținerea anulării hotărârii atacate pentru motive care nu au fost invocate de DTS în cadrul recursului său.

98      Astfel, pe de o parte, DTS nu a invocat nicidecum încălcarea articolului 40 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene în susținerea recursului formulat. Pe de altă parte, deși al treilea motiv este întemeiat formal pe încălcarea articolului 106 alineatul (2) TFUE, DTS a precizat ea însăși în recursul formulat, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 92 din prezenta hotărâre, că nu urmărește să conteste examinarea compatibilității ajutorului acordat RTVE prin prisma acestei dispoziții, limitându-se, în cadrul acestui motiv, să reproșeze Tribunalului că a denaturat unele dintre argumentele sale.

99      Or, în temeiul articolului 174 din Regulamentul de procedură, prin memoriul în răspuns, se poate cere admiterea sau respingerea, în tot sau în parte, a recursului.

100    Pe de altă parte, conform articolului 172 din acest regulament, părțile din cauza în fața Tribunalul pot prezenta, printr-un act separat, distinct de memoriul în răspuns, un memoriu incident care, potrivit articolului 178 alineatul (1) și alineatul (3) a doua teză din regulamentul respectiv trebuie să aibă ca obiect anularea, în tot sau în parte, a hotărârii atacate în temeiul unor motive și argumente de drept distincte de cele invocate în memoriul în răspuns.

101    Reiese din aceste dispoziții, interpretate coroborat, că memoriul în răspuns nu poate avea ca obiect anularea hotărârii atacate pentru motive distincte și autonome de cele invocate în recurs, asemenea motive nepunând fi invocate decât în cadrul unui recurs incident.

102    În consecință, este necesară respingerea motivelor invocate de societățile Telefónica, întemeiate pe încălcarea articolului 40 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și a articolului 106 alineatul (2) TFUE, ca fiind inadmisibile.

 Cu privire la recursul incident

103    În susținerea recursului incident formulat, societățile Telefónica invocă un motiv unic, întemeiat pe încălcarea articolului 40 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, întrucât Tribunalul a respins ca fiind inadmisibile argumentele acestora privind încălcarea articolului 108 TFUE.

 Argumentele părților

104    Societățile Telefónica susțin că Tribunalul nu putea respinge drept inadmisibile motivele de anulare pe care le-au invocat în primă instanță, întemeiate pe încălcarea articolului 108 TFUE, pentru motivul că, fiind invocate pentru prima dată în memoriul în intervenție, acestea nu erau asociate obiectului litigiului.

105    Mai întâi, la punctul 216 din hotărârea atacată, Tribunalul nu ar fi fost îndreptățit să invoce Hotărârea din 19 noiembrie 1998, Regatul Unit/Consiliul (C-150/94, EU:C:1998:547), având în vedere că societățile Telefónica nu făcuseră trimitere la această hotărâre.

106    Pe de altă parte, la punctul 217 din hotărârea atacată, Tribunalul nu ar explica de ce Hotărârea din 8 iulie 2010, Comisia/Italia (C-334/08, EU:C:2010:414) ar justifica faptul că, atunci când înțelege să invoce motive care nu au fost invocate de partea principală, intervenientul din cadrul unui acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor dispune de o libertate mai mare decât intervenientul din cadrul unei acțiuni în anulare. Dacă intervenientul ar trebui să se limiteze la motivele formulate de partea principală, articolul 132 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, care îi impune să își formuleze motivele, ar fi lipsit de sens.

107    RTVE susține că recursul incident este inadmisibil. Pe de o parte, acest recurs ar invoca, cu încălcarea articolului 178 alineatul (3) a doua teză din Regulamentul de procedură, un motiv unic care este identic cu unul dintre motivele invocate de societățile Telefónica în memoriul lor în răspuns la recursul principal. Pe de altă parte, acest recurs incident nu ar identifica cu precizie, încălcând prima teză a aceleiași dispoziții, motivele contestate ale hotărârii atacate. În orice caz, recursul incident respectiv ar fi nefondat. Regatul Spaniei și Comisia apreciază de asemenea că argumentele societăților Telefónica trebuie respinse.

 Aprecierea Curții

 Cu privire la admisibilitatea recursului incident

108    În ceea ce privește admisibilitatea recursului incident, trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 178 alineatul (3) a doua teză din Regulamentul de procedură, motivele și argumentele de drept invocate în susținerea unui recurs incident trebuie să fie, astfel cum s-a arătat deja la punctul 100 din prezenta hotărâre, distincte de cele invocate în memoriul în răspuns la recursul principal.

109    În speță, rezultă că, desigur, motivul unic invocat de societățile Telefónica în susținerea recursului lor incident, întemeiat pe încălcarea articolului 40 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, corespunde sub toate aspectele unuia dintre motivele invocate în memoriul lor în răspuns la recursul principal formulat de DTS.

110    Cu toate acestea, cu riscul de a repune în discuție distincția efectuată de Regulamentul de procedură între recursul principal și recursul incident, cerința impusă la articolul 178 alineatul (3) a doua teză din acest regulament nu poate fi înțeleasă decât în sensul că se întemeiază pe premisa potrivit căreia motivele și argumentele care figurează în memoriul în răspuns sunt ele înseși analoge celor invocate în recursul principal.

111    Or, în speță, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 95-102 din prezenta hotărâre, motivul dezvoltat de societățile Telefónica în memoriul lor în răspuns la recursul principal formulat de DTS, întemeiat pe încălcarea articolului 40 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, este inadmisibil, întrucât este distinct de cele din recurs.

112    În ceea ce privește respectarea cerinței prevăzute la articolul 178 alienatul (3) prima teză din Regulamentul de procedură, este suficient să se constate că recursul incident vizează explicit punctele 207-218 din hotărârea atacată și că, prin urmare, acesta identifică cu precizia necesară motivele contestate ale acestei hotărâri.

113    În aceste condiții, este necesar să se considere că recursul incident este admisibil în măsura în care vizează punctele 207-218 din hotărârea atacată.

 Cu privire la fond

114    În ceea ce privește temeinicia recursului incident, trebuie amintit că o parte care, în temeiul articolului 40 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, este admisă ca intervenientă într-un litigiu supus acesteia din urmă nu poate să modifice obiectul litigiului, astfel cum a fost circumscris prin concluziile și prin motivele părților principale. În consecință, doar argumentele unui intervenient care se înscriu în cadrul definit prin aceste concluzii și motive sunt admisibile (Hotărârea din 7 octombrie 2014, Germania/Consiliul, C-399/12, EU:C:2014:2258, punctul 27).

115    În speță, prin motivul unic al recursului incident formulat, societățile Telefónica impută Tribunalului respingerea ca inadmisibile, la punctele 207-218 din hotărârea atacată, a motivelor de anulare invocate în memoriul lor în intervenție în fața acestei instanțe, prin care reproșau Comisiei o încălcare a articolului 108 TFUE.

116    Or, este cert că DTS nu invocase încălcarea acestei dispoziții în susținerea acțiunii sale în primă instanță, cele trei motive invocate de aceasta în vederea obținerii anulării deciziei în litigiu fiind întemeiate pe încălcarea articolului 107 TFUE, a articolelor 49 și 64 TFUE, precum și, respectiv, a articolului 106 alineatul (2) TFUE.

117    Rezultă că, astfel cum Tribunalul a statuat la punctul 212 din hotărârea atacată, motivele formulate de societățile Telefónica în cadrul memoriului în intervenție formulat de acestea în fața Tribunalului nu erau asociate, prin urmare, obiectului litigiului, astfel cum a fost definit de DTS, modificând cadrul acestuia într-o măsură care contravine articolului 40 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

118    În această privință, în mod întemeiat Tribunalul a considerat, la punctul 217 din hotărârea atacată, că soluția reținută în Hotărârea din 8 iulie 2010, Comisia/Italia (C-334/08, EU:C:2010:414), în cadrul unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 260 TFUE, nu putea fi transpusă unei acțiuni în anulare în temeiul articolului 263 TFUE.

119    Astfel, procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor are la bază constatarea obiectivă a nerespectării de către un stat membru a obligațiilor pe care i le impune dreptul Uniunii (a se vedea în special Hotărârea din 6 octombrie 2009, Comisia/Spania, C-562/07, EU:C:2009:614, punctul 18).

120    Rezultă că, astfel cum Tribunalul a statuat în mod întemeiat la punctul 217 din hotărârea atacată, în cadrul unei asemenea acțiuni, Curtea trebuie să efectueze toate constatările necesare pentru a reține neîndeplinirea obligațiilor, astfel că un motiv invocat în apărare de o parte intervenientă, care vizează un element de fapt sau de drept pe care Comisia trebuie să îl examineze în mod necesar în cadrul analizei sale, nu este susceptibil să modifice cadrul litigiului, chiar dacă nu a fost invocat de statul membru în cauză. În schimb, o acțiune în anulare este delimitată, în special, de motivele invocate de reclamant.

121    Pe de altă parte, deși, potrivit articolului 132 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, memoriul în intervenție trebuie să conțină motivele și argumentele invocate de intervenient, aceasta nu înseamnă că, în consecință, el este liber să invoce motive noi, diferite de cele invocate de reclamant. Astfel, conform celor arătate de avocatul general la punctul 219 din concluzii, această dispoziție se înscrie în cadrul limitelor stabilite prin procedura de intervenție și trebuie interpretată în lumina articolului 129 din acest regulament, potrivit căruia intervenția nu poate avea alt obiect decât susținerea, în tot sau în parte, a concluziilor uneia dintre părți, aceasta este accesorie litigiului principal, iar partea intervenientă acceptă litigiul în starea în care se află la momentul intervenției sale.

122    În ceea ce privește obiecția potrivit căreia societățile Telefónica reproșează Tribunalului că s-a referit, la punctul 216 din hotărârea atacată, la Hotărârea din 19 noiembrie 1998, Regatul Unit/Consiliul (C-150/94, EU:C:1998:547), este suficient să se constate că acesta este total inoperant, întrucât nu este de natură să afecteze hotărârea atacată printr-o eroare de drept, societățile respective neinvocând de altfel nicidecum că aprecierea efectuată de Tribunal la punctul respectiv este eronată în drept.

123    În consecință, motivul unic al recursului incident trebuie respins ca fiind nefondat.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

124    În temeiul articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată. Articolul 138 alineatul (1) din același regulament, devenit aplicabil mutatis mutandis procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, prevede că partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

125    Întrucât DTS a căzut în pretenții, iar Comisia a solicitat obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, este necesar să se decidă că DTS va suporta propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Comisie în cadrul recursului principal.

126    În ceea ce privește recursul incident, întrucât societățile Telefónica au căzut în pretenții, iar Comisia a solicitat obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, se impune de asemenea obligarea acestora la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum și a cheltuielilor de judecată efectuate de Comisie în cadrul recursului incident.

127    În conformitate cu articolul 184 alineatul (4) din acest regulament, societățile Telefónica suportă propriile cheltuieli de judecată aferente recursului principal, în timp ce RTVE suportă propriile cheltuieli de judecată aferente recursului principal și recursului incident.

128    În temeiul articolului 140 alineatul (1) din regulamentul menționat, devenit aplicabil mutatis mutandis procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din același regulament, statele membre care intervin în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. În conformitate cu aceste dispoziții, Regatul Spaniei suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară și hotărăște:

1)      Respinge recursul.

2)      Obligă DTS Distribuidora de Televisión Digital SA să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Comisia Europeană în cadrul recursului principal.

3)      Obligă Telefónica de España SA și Telefónica Móviles España SA să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Comisia Europeană în cadrul recursului incident.

4)      Corporación de Radio y Televisión Española SA (RTVE) și Regatul Spaniei suportă propriile cheltuieli de judecată.

Semnături

* Limba de procedură: spaniola.