Available languages

Taxonomy tags

Info

References in this case

Share

Highlight in text

Go

Ediție provizorie

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a cincea)

11 iulie 2018(*)

„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Securitate socială – Regulamentul (CE) nr. 883/2004 – Articolele 11 și 12, precum și articolul 76 alineatul (6) – Regulamentul (CE) nr. 987/2009 – Articolul 5 – Detașarea unui lucrător – Afiliere la un regim de securitate socială – Combaterea fraudei – Certificatul A1 – Refuzul recunoașterii de către statul membru în care se desfășoară activitatea profesională în caz de fraudă sau de abuz”

În cauza C-356/15,

având ca obiect o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor formulată în temeiul articolului 258 TFUE, introdusă la 13 iulie 2015,

Comisia Europeană, reprezentată de D. Martin, în calitate de agent, cu domiciliul ales în Luxemburg,

reclamantă,

susținută de:

Irlanda, reprezentată de E. Creedon, de M. Browne, de G. Hodge și de A. Joyce, în calitate de agenți, asistați de C. Toland, BL,

intervenientă,

împotriva

Regatului Belgiei, reprezentat de L. Van den Broeck și de M. Jacobs, în calitate de agenți, asistați de P. Paepe, avocat,

pârât,

CURTEA (Camera a cincea),

compusă din domnul J. L. da Cruz Vilaça, președinte de cameră, domnii E. Levits și A. Borg Barthet, doamna M. Berger (raportor) și domnul F. Biltgen, judecători,

avocat general: domnul H. Saugmandsgaard Øe,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin cererea introductivă, Comisia Europeană solicită Curții să constate că, prin adoptarea articolelor 23 și 24 din loi-programme (legea-program) din 27 decembrie 2012 (Moniteur belge din 31 decembrie 2012, p. 88860, denumită în continuare „legea-program”), Regatul Belgiei nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 11 și 12, precum și al articolului 76 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO 2004, L 166, p. 1, rectificare în JO 2004, L 200, p. 1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 465/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012 (JO 2012, L 149, p. 4) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 883/2004”), al articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului nr. 883/2004 (JO 2009, L 284, p. 1) și al Deciziei nr. A1 a Comisiei administrativepentru coordonarea sistemelor de securitate socială din 12 iunie 2009 în ceea ce privește stabilirea unei proceduri de dialog și conciliere privind validitatea documentelor, determinarea legislației aplicabile și acordarea de prestații în conformitate cu Regulamentul nr. 883/2004 (JO 2010, C 106, p. 1, denumită în continuare „Decizia A1”).

 Cadrul juridic

 Dreptul Uniunii

 Regulamentul nr. 883/2004

2        Considerentele (5), (8), (15) și (17) ale Regulamentului nr. 883/2004 au următorul cuprins:

„(5)      În cadrul acestei coordonări, este necesar să se garanteze tratamentul egal în Comunitate, conform diferitelor legislații interne, pentru persoanele în cauză.

[…]

(8)      Principiul general al egalității de tratament este de o deosebită importanță pentru lucrătorii care nu sunt rezidenți în statul membru în care lucrează, inclusiv pentru lucrătorii frontalieri.

[…]

(15)      Este necesar ca persoanele care se deplasează în Comunitate să se supună regimului de securitate socială al unui singur stat membru, pentru a se evita suprapunerea dispozițiilor legislațiilor interne aplicabile, precum și complicațiile care pot rezulta din această cauză.

[…]

(17)      În vederea garantării, într-un mod cât mai eficient, a egalității de tratament pentru toate persoanele încadrate în muncă pe teritoriul unui stat membru, este adecvat să se stabilească, în general, ca legislație aplicabilă legislația statului membru în care persoana în cauză își desfășoară activitatea salariată sau independentă.”

3        Articolul 11 din acest regulament, intitulat „Reguli generale”, prevede la alineatele (1) și (3):

„(1)      Persoanele cărora li se aplică prezentul regulament sunt supuse legislației unui singur stat membru. Această legislație se stabilește în conformitate cu prezentul titlu.

[…]

(3)      Sub rezerva articolelor 12-16:

(a)      persoana care desfășoară o activitate salariată sau independentă într-un stat membru se supune legislației din statul membru respectiv;

[…]”

4        Articolul 12 din regulamentul menționat, intitulat „Reguli speciale”, prevede la alineatul (1):

„Persoana care desfășoară o activitate salariată într-un stat membru, pentru un angajator care își desfășoară în mod obișnuit activitățile în acest stat membru, și care este detașată de angajatorul respectiv în alt stat membru pentru a lucra pentru angajator continuă să fie supusă legislației primului stat membru, cu condiția ca durata previzibilă a activității să nu depășească 24 de luni și ca persoana să nu fi fost trimisă pentru a înlocui o altă persoană detașată.”

5        Articolul 76 din Regulamentul nr. 883/2004, intitulat „Cooperarea”, prevede la alineatul (6):

„În cazul unor dificultăți de interpretare sau de aplicare a prezentului regulament, care ar putea pune în pericol drepturile unei persoane pe care acesta le reglementează, instituția din statul membru competent sau din statul membru de reședință al persoanei interesate ia legătura cu instituția sau instituțiile din statul sau statele membre în cauză. În cazul în care nu se poate găsi o soluție într-un termen rezonabil, autoritățile respective pot sesiza Comisia administrativă.”

 Regulamentul nr. 987/2009

6        Considerentul (2) al Regulamentului nr. 987/2009 are următorul cuprins:

„Cooperarea mai strânsă și mai eficientă între instituțiile de securitate socială reprezintă un factor-cheie pentru a permite persoanelor vizate de Regulamentul (CE) nr. 883/2004 să beneficieze de drepturile lor cât mai curând posibil și în condiții optime.”

7        Articolul 5 din regulamentul menționat, intitulat „Valoarea juridică a documentelor și a documentelor justificative eliberate într-un alt stat membru”, prevede:

„(1)      Documentele eliberate de către instituția unui stat membru și care fac dovada statutului unei anumite persoane în scopul aplicării regulamentului de bază și a regulamentului de punere în aplicare, precum și documentele justificative pe baza cărora au fost eliberate documentele sunt acceptate de către instituțiile celorlalte state membre atât timp cât aceste documente nu au fost retrase sau declarate nule de către statul membru în care au fost emise.

(2)      În cazul în care există îndoieli cu privire la valabilitatea unui document sau la acuratețea elementelor de fapt pe care se bazează conținutul acestuia, instituția statului membru care primește documentul solicită instituției emitente lămuririle necesare și, dacă este cazul, retragerea documentului respectiv. Instituția emitentă reexaminează motivele eliberării documentului și îl retrage, dacă este necesar.

(3)      În temeiul alineatului (2), în cazul în care există îndoieli cu privire la informațiile furnizate de persoana vizată, valabilitatea documentului sau a documentelor justificative sau acuratețea elementelor de fapt pe care se bazează informațiile cuprinse în acestea, instituția de la locul de ședere sau de reședință, la cererea instituției competente, poate, în măsura posibilului, proceda la verificarea informațiilor sau a documentului respectiv.

(4)      În cazul în care nu se ajunge la un acord între instituțiile în cauză, cazul poate fi supus atenției Comisiei administrative de către autoritățile competente cel devreme în termen de o lună de la data la care instituția care a primit documentul și-a prezentat cererea. Comisia administrativă încearcă să reconcilieze punctele de vedere în termen de șase luni de la data la care a fost sesizată cu privire la cazul respectiv.”

8        Articolul 6 din Regulamentul nr. 987/2009, intitulat „Aplicarea provizorie a legislației și acordarea provizorie a prestațiilor”, prevede la alineatul (1):

„Dacă nu se specifică altfel în regulamentul de punere în aplicare, în cazul în care intervine o divergență de opinii între instituțiile sau autoritățile din două sau mai multe state membre cu privire la determinarea legislației aplicabile, persoana vizată este supusă cu titlu provizoriu legislației unuia dintre statele membre respective, ordinea de prioritate fiind determinată în funcție de următoarele criterii:

(a)      legislația statului membru în care persoana își desfășoară efectiv activitatea salariată sau o activitate profesională independentă, în cazul în care activitatea salariată sau activitatea profesională independentă este exercitată într-un singur stat membru;

[…]”

9        Decizia A1 stabilește o procedură de dialog și conciliere atunci când există îndoieli cu privire la validitatea unui document sau cu privire la corectitudinea elementelor justificative sau atunci când există diferențe de opinii între statele membre cu privire la determinarea legislației aplicabile sau cu privire la instituția care ar trebui să acorde prestația.

 Dreptul belgian

10      Legea-program cuprinde, în capitolul 1 din titlul 3 din aceasta, intitulat „Frauda socială și aplicarea corectă a legii”, dispoziții cu privire la combaterea fraudei la detașare. A doua secțiune din acest capitol, intitulată „Abuzul de drept”, cuprinde articolele 22-25 din legea-program.

11      Articolul 22 din aceasta prevede:

„În sensul prezentului capitol, se aplică următoarele definiții:

1°      «Regulamentele europene privind coordonarea»:

a)      Titlul II din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială salariaților și familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității [(JO 1971, L 149, p. 2)];

b)      Titlul III din Regulamentul (CEE) nr. 574/72 al Consiliului din 21 martie 1972 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a [Regulamentului nr. 1408/71 (JO 1972, L 74, p. 1)],

c)      Regulamentul (CE) nr. 859/2003 al Consiliului din 14 mai 2003 de extindere a dispozițiilor Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 și Regulamentului (CEE) nr. 574/72 la resortisanții unor țări terțe care nu fac obiectul dispozițiilor respective exclusiv pe motive de cetățenie [(JO 2003, L 124, p. 1)];

d)      Titlul II din Regulamentul [nr. 883/2004];

e)      Titlul II din Regulamentul [nr. 987/2009];

f)      Regulamentul (UE) nr. 1231/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de extindere a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 și a Regulamentului (CE) nr. 987/2009 la resortisanții țărilor terțe care nu fac deja obiectul regulamentelor respective exclusiv pe motive de cetățenie [(JO 2010, L 344, p. 1)];

2°      «Ghid practic»: ghidul practic pentru determinarea legislației aplicabile pe teritoriul Uniunii Europene, al Spațiului Economic European și al Elveției elaborat de Comisia administrativă;

3°      «Comisia administrativă»: Comisia administrativă pentru coordonarea sistemelor de securitate socială.

[…]”

12      Articolul 23 din legea-program prevede:

„Constituie abuz cu privire la normele pentru determinarea legislației aplicabile în regulamentele europene de coordonare aplicarea în privința lucrătorului salariat sau care desfășoară activități independente a unor dispoziții ale regulamentelor de coordonare într-o situație în care nu sunt respectate condițiile stabilite în regulamente și precizate în ghidul practic sau în deciziile Comisiei administrative, pentru a eluda legislația belgiană privind securitatea socială care ar fi trebuit să se aplice în această situație dacă actele cu putere de lege și normele administrative citate anterior ar fi fost respectate corespunzător.”

13      Articolul 24 din legea-program prevede:

„§ 1.      Atunci când instanța națională, o instituție publică de securitate socială sau un inspector social constată un abuz în sensul prezentului capitol, lucrătorul salariat sau care desfășoară activități independente în cauză va fi supus legislației belgiene privind securitatea socială dacă această legislație ar fi trebuit să se aplice în conformitate cu actele cu putere de lege și normele administrative citate la articolul 22.

§ 2.      Legislația belgiană privind securitatea socială se va aplica din prima zi în care sunt îndeplinite condițiile privind aplicarea sa, ținând seama de termenele de prescripție prevăzute la articolul 42 primul paragraf a doua teză din Legea din 27 iunie 1969 de revizuire a Decretului-lege din 28 decembrie 1944 privind securitatea socială a lucrătorilor și la articolul 16 din Decretul regal nr. 38 din 27 iulie 1967 privind organizarea statutului social al lucrătorilor care desfășoară activități independente.”

14      Articolul 25 din legea-program prevede:

„Revine instituției sau inspectorului care invocă abuzul menționat la articolul 23 sarcina de a face dovada acestui abuz.”

 Procedura precontencioasă

15      La 21 noiembrie 2013, Comisia a adresat Regatului Belgiei o scrisoare de punere în întârziere cu privire la incompatibilitatea articolelor 23 și 24 din legea-program cu articolele 11 și 12, precum și cu articolul 76 alineatul (6) din Regulamentul nr. 883/2004, articolul 5 din Regulamentul nr. 987/2009, precum și Decizia A1.

16      În această scrisoare, Comisia a imputat Regatului Belgiei că a adoptat respectivele articole 23 și 24 prin care a abilitat autoritățile naționale competente să impună, în mod unilateral, fără a urma procedura de dialog și conciliere prevăzută de aceste regulamente, aplicarea legislației naționale în materie de securitate socială unui lucrător detașat supus deja securității sociale în statul membru în care angajatorul său își desfășoară în mod obișnuit activitățile, pentru motivul că eliberarea de către organismul de securitate socială din acest din urmă stat membru a unui document care să ateste că lucrătorul este supus sistemului său de securitate socială (denumit în continuare un „certificat A1”), în temeiul Regulamentelor nr. 883/2004 și nr. 987/2009, constituie un abuz de drept.

17      Prin scrisoarea din 20 ianuarie 2014, Regatul Belgiei a răspuns la scrisoarea de punere în întârziere din 21 noiembrie 2013 invocând în special adagiul fraus omnia corrumpit și interzicerea abuzului de drept ca principii generale ale dreptului care ar permite statelor membre să adopte dispoziții naționale derogatorii de la dreptul derivat al Uniunii.

18      În plus, guvernul belgian a susținut că Regulamentele nr. 883/2004 și nr. 987/2009 permit statelor membre adoptarea de măsuri unilaterale, cum sunt cele prevăzute la articolele 23 și 24 din legea-program, în cazul în care aceste state membre apreciază că aplicarea regulamentelor menționate generează fraude și abuzuri de drept.

19      La 25 septembrie 2014, Comisia a notificat un aviz motivat Regatului Belgiei, care a răspuns prin scrisoarea datată 24 noiembrie 2014, prin care Comisia a fost în special informată cu privire la suspendarea temporară a aplicării măsurilor prevăzute la articolele 23 și 24 din legea-program ca urmare a procedurii în curs de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

20      Întrucât a considerat acest răspuns nesatisfăcător, Comisia a formulat prezenta acțiune.

21      Prin Decizia președintelui Curții din 10 noiembrie 2015, a fost admisă cererea de intervenție în susținerea concluziilor Comisiei formulată de Irlanda.

 Cu privire la acțiune

 Cu privire la admisibilitatea acțiunii

 Cu privire la admisibilitatea acțiunii în ansamblu

–       Argumentația părților

22      Cu titlu principal, Regatul Belgiei invocă inadmisibilitatea acțiunii în ansamblu pentru motivul că Comisia nu dovedește existența pretinsei neîndepliniri a obligațiilor și, mai precis, imposibilitatea de a interpreta și de a aplica dispozițiile în litigiu ale legii-program în conformitate cu dispozițiile dreptului Uniunii, în condițiile în care, în răspunsul său la avizul motivat, a menționat o astfel de posibilitate.

23      În plus, potrivit Regatului Belgiei, afirmația Comisiei potrivit căreia articolul 24 din legea-program ar contrazice în mod expres articolele 11 și 12, precum și articolul 76 alineatul (6) din Regulamentul nr. 883/2004 și articolul 5 din Regulamentul nr. 987/2009 nu ar fi dovedită.

24      Comisia solicită respingerea excepției de inadmisibilitate.

–       Aprecierea Curții

25      Este adevărat că, potrivit unei jurisprudențe constante, revine Comisiei obligația de a dovedi existența pretinsei neîndepliniri a obligațiilor. Astfel, aceasta din urmă este cea care trebuie să prezinte Curții elementele necesare pentru ca aceasta să verifice existența neîndeplinirii obligațiilor, fără a se putea întemeia pe o simplă prezumție (Hotărârea din 4 septembrie 2014, Comisia/Franța, C-237/12, EU:C:2014:2152, punctul 32).

26      Aspectul dacă Comisia a dovedit existența neîndeplinirii obligațiilor nu ține însă de examinarea admisibilității acțiunii sale, ci de fond (Hotărârea din 4 iunie 2015, Comisia/Polonia, C-678/13, nepublicată, EU:C:2015:358, punctul 18 și jurisprudența citată).

27      Excepția de inadmisibilitate a acțiunii în ansamblul său invocată de Regatul Belgiei nu este, așadar, întemeiată și trebuie respinsă.

 Cu privire la admisibilitatea motivelor întemeiate pe o încălcare a articolului 11 din Regulamentul nr. 883/2004, a articolului 5 din Regulamentul nr. 987/2009 și a Deciziei A1

–       Argumentația părților

28      În subsidiar, Regatul Belgiei arată, în primul rând, că motivul întemeiat pe o încălcare a articolului 11 din Regulamentul nr. 883/2004 este lipsit de precizie întrucât cererea introductivă nu permite să se determine în mod clar dacă motivul vizează acest articol 11 considerat în ansamblul său sau exclusiv alineatul (1) al acestuia. În orice caz, Comisia nu ar prezenta niciun argument specific, precis și coerent în legătură cu acest alineat (1).

29      În al doilea rând, Regatul Belgiei arată că argumentele invocate în cererea introductivă în susținerea motivului întemeiat pe încălcarea articolului 5 din Regulamentul nr. 987/2009 se raportează numai la alineatul (1) al acestui articol. Comisia ar fi dedus tardiv, în memoriul său în replică, o încălcare a articolului 5 alineatele (2)-(4) din Regulamentul nr. 987/2009 dintr-o încălcare a articolului 76 alineatul (6) din Regulamentul nr. 883/2004.

30      În al treilea rând, în ceea ce privește motivul întemeiat pe o încălcare a Deciziei A1, Regatul Belgiei susține că, în cererea sa introductivă, Comisia se limitează la a menționa această decizie fără a prezenta motivele unei astfel de încălcări.

31      Comisia solicită respingerea excepției de inadmisibilitate.

–       Aprecierea Curții

32      Trebuie să se constate că, din cuprinsul articolului 120 litera (c) din Regulamentul de procedură al Curții și din jurisprudența referitoare la acesta rezultă că orice cerere de sesizare trebuie să indice obiectul litigiului și expunerea sumară a motivelor și că această indicație trebuie să fie suficient de clară și de precisă pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Curții să își exercite controlul. Rezultă că elementele esențiale de fapt și de drept pe care se întemeiază o acțiune trebuie să reiasă în mod coerent și comprehensibil din însuși textul cererii introductive, iar concluziile acesteia din urmă trebuie să fie formulate în mod neechivoc, pentru a evita ca Curtea să se pronunțe ultra petita sau să omită să se pronunțe asupra unui motiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 iunie 2016, Comisia/Țările de Jos, C-233/14, EU:C:2016:396, punctele 32 și 34, precum și jurisprudența citată).

33      Curtea a statuat de asemenea că, în cadrul unei acțiuni introduse în temeiul articolului 258 TFUE, aceasta trebuie să prezinte motivele în mod coerent și precis pentru a permite statului membru și Curții să determine cu exactitate întinderea încălcării dreptului Uniunii imputate, condiție necesară pentru ca statul respectiv să poată invoca în mod util mijloacele sale de apărare, iar Curtea să poată verifica existența pretinsei neîndepliniri a obligațiilor (Hotărârea din 2 iunie 2016, Comisia/Țările de Jos, C-233/14, EU:C:2016:396, punctul 33 și jurisprudența citată).

34      În special, acțiunea formulată de Comisie trebuie să cuprindă o expunere coerentă și detaliată a rațiunilor care au determinat-o să ajungă la convingerea că statul membru în cauză nu și-a îndeplinit una dintre obligațiile care îi revin în temeiul tratatelor (Hotărârea din 2 iunie 2016, Comisia/Țările de Jos, C-233/14, EU:C:2016:396, punctul 35 și jurisprudența citată).

35      În speță, cererea introductivă a Comisiei îndeplinește cerințele jurisprudenței amintite la punctele anterioare.

36      În ceea ce privește, în primul rând, admisibilitatea motivului întemeiat pe încălcarea articolului 11 din Regulamentul nr. 883/2004, atât din concluziile cererii introductive, cât și din motivele expuse în aceasta reiese fără ambiguitate că acțiunea formulată de Comisie are ca obiect incompatibilitatea articolelor 23 și 24 din legea-program cu mai multe dispoziții ale dreptului Uniunii privind detașarea lucrătorilor. Situația salariaților detașați face obiectul articolului 12 alineatul (1) din acest regulament, care pune în aplicare, pentru respectiva categorie de salariați, principiul care guvernează regulamentul menționat, potrivit căruia persoanele care intră în domeniul de aplicare al aceluiași regulament sunt supuse legislației unui singur stat membru. Acest principiu este consacrat la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004. Alineatele (2)-(5) ale acestui articol nu privesc situația lucrătorilor detașați.

37      Deși este adevărat că în cadrul acțiunii sale Comisia a vizat în general articolul 11 din regulamentul menționat, trebuie să se constate că această acțiune conține o expunere clară a elementelor de fapt și de drept pe care se întemeiază. Atât din procedura precontencioasă și în special din avizul motivat adresat de Comisie Regatului Belgiei, cât și din expunerea cadrului juridic și a motivelor cererii introductive reiese că neîndeplinirea obligațiilor imputată de această instituție, în măsura în care are legătură cu respectivul articol, privește numai alineatul (1) al acestuia.

38      Pe de altă parte, din memoriile depuse de Regatul Belgiei reiese că acesta a răspuns la motivul întemeiat pe o încălcare a articolului 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004. Prin urmare, este cert că Regatul Belgiei nu se putea înșela în mod rezonabil cu privire la faptul că motivele Comisiei priveau alineatul (1) al acestui articol și a putut răspunde în mod util la respectivele motive.

39      În ceea ce privește, în al doilea rând, admisibilitatea motivului întemeiat pe încălcarea articolului 5 din Regulamentul nr. 987/2009, trebuie amintit că articolul 76 alineatul (6) din Regulamentul nr. 883/2004 prevede o obligație generală de cooperare pentru statele membre în cazul unor dificultăți de interpretare sau de aplicare a acestui din urmă regulament, inclusiv sesizarea Comisiei administrative.

40      Articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul nr. 987/2009 prevede că documentele eliberate de instituția unui stat membru și care fac dovada statutului unei anumite persoane în scopul aplicării Regulamentelor nr. 883/2004 și 987/2009, precum și documentele justificative pe baza cărora au fost eliberate documentele sunt acceptate de instituțiile celorlalte state membre. Alineatele (2)-(4) ale articolului 5 din Regulamentul nr. 987/2009 descriu procedura de dialog și conciliere între instituțiile în cauză care trebuie respectată de statul membru care are îndoieli cu privire la valabilitatea acestor documente sau la acuratețea elementelor de fapt pe care se bazează conținutul lor. Aceste din urmă dispoziții precizează astfel conținutul obligației generale de cooperare între instituțiile competente ale statelor membre, prevăzută la articolul 76 alineatul (6) din Regulamentul nr. 883/2004.

41      Trebuie să se constate în această privință că Comisia a amintit, la punctul 10 din cererea sa introductivă, conținutul articolului 5 alineatul (1) din Regulamentul nr. 987/2009, precum și pe cel al articolului 76 alineatul (6) din Regulamentul nr. 883/2004. În plus, din expunerea cadrului juridic și din motivele cererii introductive reiese fără ambiguitate că Regatului Belgiei i se impută că nu și-a îndeplinit obligația de a respecta principiile instituite prin articolul 76 alineatul (6) din Regulamentul nr. 883/2004, astfel cum sunt precizate la articolul 5 din Regulamentul nr. 987/2009. În sfârșit, atât din schimbul de documente din cursul procedurii precontencioase, în special din avizul motivat adresat de Comisie Regatului Belgiei, cât și din cererea introductivă a Comisiei reiese că această instituție invocă o nerespectare de către acest stat membru a articolului 5 din Regulamentul nr. 987/2009 în ansamblul său.

42      Prin urmare, este cert, pe de o parte, că Regatul Belgiei, care nu putea în mod rezonabil să se înșele în ceea ce privește obiectul motivelor Comisiei în măsura în care se raportau la articolul 5 din regulamentul menționat în ansamblul său, era în măsură să răspundă în mod util la acestea și, pe de altă parte, că argumentul întemeiat pe legătura dintre această dispoziție și articolul 76 alineatul (6) din Regulamentul nr. 883/2004 nu a fost invocat tardiv.

43      În ceea ce privește, în al treilea rând, admisibilitatea motivului întemeiat pe încălcarea Deciziei A1, trebuie să se constate că, la punctul 11 din cererea sa introductivă, Comisia, citând jurisprudența Curții referitoare la certificatul A1, descrie obiectul și sfera de aplicare a acestuia. În plus, din examinarea tuturor argumentelor prezentate în această cerere introductivă, în special din cuprinsul punctelor 10-12 din aceasta, reiese că Comisia a prezentat motivele pentru care impută acestui stat membru că a încălcat procedurile prevăzute de Decizia A1.

44      Din considerațiile de mai sus rezultă că excepția de inadmisibilitate ridicată de Regatul Belgiei împotriva motivelor întemeiate pe încălcarea articolului 11 din Regulamentul nr. 883/2004, a articolului 5 din Regulamentul nr. 987/2009 și a Deciziei A1 nu este întemeiată și trebuie respinsă.

45      Prin urmare, acțiunea este admisibilă.

 Cu privire la fond

 Argumentația părților

46      Comisia amintește în cererea sa introductivă, cu titlu preliminar, că articolul 11 din Regulamentul nr. 883/2004 instituie un principiu de bază potrivit căruia persoanele cărora le este aplicabil acest regulament sunt în principiu supuse legislației unui singur stat membru. În ceea ce privește lucrătorii detașați, Comisia subliniază că aceștia sunt în continuare supuși, potrivit regulii prevăzute la articolul 12 din Regulamentul nr. 883/2004, legislației statului membru în care își desfășoară în mod obișnuit activitatea, acesta din urmă furnizându-le lucrătorilor respectivi un certificat A1 care are ca obiect să ateste statutul lor de asigurat în acest stat membru.

47      În această privință, Comisia arată că articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul nr. 987/2009 prevede că documentele eliberate de către autoritatea competentă a unui stat membru sunt acceptate de către instituțiile celorlalte state membre atât timp cât aceste documente nu au fost retrase sau declarate nule de către statul membru în care au fost emise.

48      Comisia adaugă că, în cazul unor dificultăți de interpretare sau de aplicare a Regulamentului nr. 883/2004 care ar putea pune în pericol drepturile unei persoane pe care acesta le reglementează, articolul 76 din regulamentul menționat prevede că instituția competentă din statul membru de detașare o contactează pe cea din statul membru de proveniență și, în lipsa unei soluții într-un termen rezonabil, poate sesiza Comisia administrativă.

49      În plus, Curtea ar fi confirmat, în Hotărârea din 26 ianuarie 2006, Herbosch Kiere (C-2/05, EU:C:2006:69, punctele 24 și 25), că certificatul A1, întrucât creează o prezumție de legalitate a afilierii lucrătorilor detașați la sistemul de securitate socială al statului membru în care este stabilită întreprinderea care a detașat acești lucrători, este obligatoriu pentru instituția competentă a statului membru în care sunt detașați acești lucrători și implică în mod necesar că regimul din acest din urmă stat membru nu se poate aplica.

50      Potrivit Comisiei, din această jurisprudență rezultă că adoptarea articolelor 23 și 24 din legea-program este contrară articolelor 11, 12 și 76 din Regulamentul nr. 883/2004 și articolului 5 alineatul (1) din Regulamentul nr. 987/2009, astfel cum au fost interpretate de Curte.

51      În ceea ce privește argumentul Regatului Belgiei, invocat în cursul procedurii precontencioase, potrivit căruia acest stat membru ar fi obligat să adopte respectivele dispoziții naționale în temeiul cerințelor care decurg din adagiul fraus omnia corrumpit și din principiul general al interzicerii abuzului de drept, Comisia susține că, conform jurisprudenței Curții, în cazul în care există suspiciuni cu privire la un comportament abuziv sau fraudulos, statele membre sunt supuse unor constrângeri importante. Astfel, pentru a refuza cetățenilor Uniunii beneficiul unor dispoziții ale dreptului Uniunii, instanțele unui stat membru ar trebui nu numai să țină seama de comportamente abuzive sau frauduloase de la caz la caz, ci și să se întemeieze pe elemente obiective și să aprecieze astfel de comportamente ținând seama de obiectivele urmărite de respectivele dispoziții ale dreptului Uniunii.

52      Or, Comisia arată că dispozițiile menționate la punctul 50 din prezenta hotărâre prevăd în mod precis și detaliat modalitățile de cooperare în cazul în care există suspiciuni de fraudă sau de abuz, astfel încât nu este necesar să se deroge de la normele dreptului Uniunii în temeiul principiului fraus omnia corrumpit.

53      Pe de altă parte, potrivit acestei instituții, principiul general al securității juridice impune ca, atât timp cât nu este retras sau declarat nul de autoritățile statului membru care l-a emis, certificatul A1 să fie obligatoriu pentru instituțiile de securitate socială și instanțele din statul membru în care sunt detașați lucrătorii în cauză, în măsura în care atestă afilierea acestor lucrători la sistemul de securitate social al statului membru în care este stabilită întreprinderea lor. Adoptarea unilaterală a articolelor 23 și 24 din legea-program ar încălca acest principiu, precum și principiul cooperării loiale dintre statele membre, consacrat la articolul 4 alineatul (3) TUE.

54      Din aceleași motive, Comisia respinge argumentul invocat de Regatul Belgiei potrivit căruia simplul fapt că Regulamentele nr. 883/2004 și nr. 987/2009 au stabilit proceduri de dialog și conciliere specifice în cazul în care există suspiciuni de fraudă sau de abuz nu poate priva statele membre de posibilitatea de a combate aceste fraude sau aceste abuzuri prin alte mijloace.

55      Irlanda, intervenientă în susținerea concluziilor Comisiei, subliniază în special că regulamentele menționate instituie un sistem de desemnare a legislației aplicabile care respectă principiul securității juridice și care se întemeiază pe regula unicității legislației aplicabile și pe recunoașterea certificatului A1. Pe de altă parte, ar fi prevăzut un sistem de soluționare a conflictelor.

56      În ceea ce privește principiul fraus omnia corrumpit, Irlanda arată că, fără a încălca principiul securității juridice, un astfel de principiu general al dreptului Uniunii nu permite să se excludă dispoziții exprese și lipsite de ambiguitate fără ca valoarea lor să fie repusă în discuție.

57      Regatul Belgiei precizează în memoriul în răspuns, cu titlu introductiv, că noțiunea de „abuz cu privire la normele pentru determinarea legislației aplicabile în regulamentele europene de coordonare”, definită la articolul 23 din legea-program, cuprinde un element material și un element intențional.

58      Ar fi în special calificate drept „fraude”, cu titlu de exemplu, certificatele A1 false, detașările unor rezidenți belgieni la finalul perioadei în care sunt supuși securității sociale belgiene, detașările neîntrerupte a căror durată depășește termenul maxim de 24 de luni sau absența totală a unei legături directe între lucrătorul detașat și angajatorul său, precum și situațiile descrise în ghidul practic vizat la articolul 22 din legea-program.

59      În astfel de situații, ar trebui dovedită, în temeiul articolului 23 din legea-program, voința „[de] a eluda legislația belgiană privind securitatea socială care ar fi trebuit să se aplice în această situație dacă actele cu putere de lege și normele administrative […] ar fi fost respectate corespunzător”. În schimb, nu ar intra sub incidența acestui articol cazurile de optimizare socială sau cazurile în care certificatele A1 nu conțin decât simple erori materiale.

60      Regatul Belgiei precizează, în plus, că dovada unui abuz, în sensul articolului 24 alineatul 1 din legea-program, poate fi adusă numai după o examinare, de la caz la caz, a elementelor obiective.

61      Regatul Belgiei susține astfel că articolele 23 și 24 din legea-program se aplică numai în ipotezele rare în care autoritățile sau instanțele belgiene competente ajung să dovedească un caz de fraudă care a condus la eliberarea unui certificat A1 fără ca dispozițiile Regulamentelor nr. 883/2004 și nr. 987/2009 să fi fost respectate, cu intenția de a evita supunerea la legislația națională aplicabilă în temeiul acestor dispoziții, și anume legislația belgiană. În consecință, afirmația Comisiei potrivit căreia dispozițiile incriminate urmăresc să anuleze un certificat A1 ar fi inexactă.

62      Regatul Belgiei arată de asemenea că, întrucât dialogul dintre statele membre cu privire la retragerea certificatelor A1 nu funcționează în mod satisfăcător ținând seama de cadrul foarte rudimentar și fragmentar existent, este necesar să se dispună de mijloace efective pentru a combate frauda.

63      Amintind în continuare importanța principiului prevăzut la articolul 11 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul nr. 883/2004, potrivit căruia legislația care se aplică este cea a statului de încadrare în muncă, precum și excepția de la acest principiu prevăzută pentru lucrătorii detașați, Regatul Belgiei susține că lucrătorul care beneficiază în mod fraudulos de această excepție este tratat într-un mod mai favorabil decât celelalte persoane care lucrează pe teritoriul statului membru de încadrare în muncă.

64      Regatul Belgiei mai arată că sistemul privind conflictul de legi instituit de Regulamentul nr. 1408/71 și preluat de Regulamentul nr. 883/2004 depinde numai de situația obiectivă în care se află lucrătorul interesat. Or, aplicarea frauduloasă a articolului 12 din Regulamentul nr. 883/2004 ar conduce la a conferi asiguraților sociali un drept de opțiune cu încălcarea caracterului imperativ al normelor de conflict.

65      În ceea ce privește principiul general fraus omnia corrumpit, Regatul Belgiei, întemeindu-se pe jurisprudența Curții, precum și pe doctrină, arată că un stat membru nu ar putea adopta măsuri de punere în executare a Regulamentelor nr. 883/2004 și nr. 987/2009 care să încalce un astfel de principiu general al dreptului Uniunii. Confruntate cu situații frauduloase, autoritățile și instanțele naționale ar trebui să fie autorizate, așadar, să ia măsuri corective imediate.

66      În ceea ce privește, mai precis, motivul întemeiat pe încălcarea Deciziei A1, Regatul Belgiei, făcând trimitere la Hotărârea din 8 iulie 1992, Knoch (C-102/91, EU:C:1992:303), arată că această decizie nu constituie un act cu caracter normativ și că, în consecință, nerespectarea acesteia nu poate face obiectul unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor.

67      În ceea ce privește motivul întemeiat pe o încălcare a articolelor 11 și 12 din Regulamentul nr. 883/2004, Regatul Belgiei susține că autoritățile și instanțele belgiene sunt autorizate, în cadrul unei aplicări corecte a Regulamentelor nr. 883/2004 și nr. 987/2009, să refuze „beneficiul avantajului oferit” de articolul 12 din Regulamentul nr. 883/2004 atunci când acest beneficiu este invocat în mod fraudulos. În această privință, Regatul Belgiei respinge argumentul invocat de Comisie potrivit căruia existența unor proceduri de dialog și conciliere și forța obligatorie a certificatelor A1 ar împiedica aplicarea principiului fraus omnia corrumpit.

68      În ceea ce privește o eventuală încălcare a principiului potrivit căruia beneficiarii Regulamentului nr. 883/2004 sunt supuși legislației unui singur stat membru, Regatul Belgiei susține că este posibil ca, în caz de fraudă, instituția pretins competentă să nu fi emis niciodată respectivul certificat A1, ca lucrătorul să nu fie supus legislației acestui stat și ca acesta să nu beneficieze, în realitate, de nicio protecție în materie de securitate socială. Într-o asemenea ipoteză, nu ar exista o încălcare gravă a acestui principiu. În plus, aranjamente frauduloase ar conduce la situații de concurență neloială și de dumping social. Astfel, aplicarea articolelor 23 și 24 din legea-program ar garanta un „drept la prestațiile de securitate socială și la avantajele sociale” în sensul articolului 34 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

69      Chiar și în cazurile în care persoana în cauză ar fi deja supusă sistemului de securitate socială al statului membru în care se află instituția emitentă, supunerea la sistemul de securitate socială belgian nu ar conduce la o afiliere dublă, dat fiind că articolul 6 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 987/2009 prevede în mod expres că, în caz de dezacord între statele membre cu privire la determinarea legislației aplicabile, persoana vizată este supusă cu titlu provizoriu legislației unuia dintre statele membre respective. În acest caz, s-ar aplica cu prioritate legislația statului membru în care persoana își desfășoară efectiv activitatea economică, sub rezerva ca aceasta să se desfășoare într-un singur stat membru.

70      În ceea ce privește motivul întemeiat pe o încălcare a articolului 5 alineatul (1) din Regulamentul nr. 987/2009, Regatul Belgiei consideră că, dat fiind că aplicarea sistemului privind conflictul de legi instituit de Regulamentul nr. 883/2004 depinde de situația obiectivă în care se află lucrătorul interesat, în cazul în care autoritățile și instanțele belgiene competente constată că un certificat A1 este un fals sau că comportamente frauduloase au condus la emiterea unui astfel de document, trebuie să se considere că prezumția de legalitate a afilierii lucrătorilor detașați este răsturnată.

71      În plus, potrivit Regatului Belgiei, Curtea nu s-a exprimat încă cu privire la aspectul dacă astfel de documente sunt obligatorii, în mod absolut, pentru instituțiile de securitate socială și instanțele din statul membru în care sunt detașați lucrători, chiar dacă aceste documente sunt falsuri sau au fost obținute în mod fraudulos. Așadar, acesta este de părere că, în cazul în care s-a dovedit că certificatele A1 au fost obținute în mod fraudulos sau este vorba despre falsuri, aceste documente nu trebuie să beneficieze de prezumția de legalitate a afilierii lucrătorilor detașați și, în consecință, să fie obligatorii pentru instituțiile de securitate socială și pentru instanțele din statul membru în care sunt detașate persoanele în cauză.

72      În sfârșit, în ceea ce privește motivul întemeiat pe o încălcare a procedurilor de dialog și conciliere prevăzute la articolul 76 alineatul (6) din Regulamentul nr. 883/2004 și la articolul 5 din Regulamentul nr. 987/2009, Regatul Belgiei contestă argumentul invocat de Comisie potrivit căruia utilizarea acestor proceduri este singurul instrument pentru a face față unor cazuri de fraudă, cu excluderea altor instrumente, aplicarea paralelă a procedurilor de dialog și conciliere nefiind exclusă.

73      În memoriul său în replică, Comisia reiterează motivele invocate în cererea introductivă și își menține afirmația potrivit căreia articolele 23 și 24 din legea-program permit să se anuleze certificatul A1 în caz de fraudă, întrucât aplicarea acestor articole conduce la o schimbare a legislației aplicabile.

74      În ceea ce privește principiul general fraus omnia corrumpit, Comisia afirmă că Curtea a statuat în mod explicit, în Hotărârea din 10 februarie 2000, FTS (C-202/97, EU:C:2000:75, punctul 53), că statele membre nu au competența de a decide în mod unilateral că un document emis de statul membru din care provine lucrătorul detașat este afectat de fraudă.

75      În ceea ce privește motivul întemeiat pe încălcarea articolului 11 alineatul (1) și a articolului 12 din Regulamentul nr. 883/2004, Comisia arată că, contrar celor susținute de Regatul Belgiei, articolul 6 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 987/2009 se aplică în ipotezele în care nu a fost încă determinată nicio legislație aplicabilă. Obiectivul acestei dispoziții ar fi de a garanta o asigurare tranzitorie pentru persoanele în cauză, iar nu de a impune o a doua asigurare obligatorie cu încălcarea articolului 11 alineatul (1) și a articolului 12 din Regulamentul nr. 883/2004.

76      În ceea ce privește motivul întemeiat pe încălcarea articolului 76 alineatul (6) din Regulamentul nr. 883/2004 și a articolului 5 din Regulamentul nr. 987/2009, Comisia precizează că acțiunea sa nu urmărește să împiedice Regatul Belgiei să combată abuzul sau manevrele frauduloase, ci să garanteze că procedurile instituite de Regulamentele nr. 883/2004 și nr. 987/2009 sunt respectate. Or, arogându-și dreptul, prin adoptarea articolelor 23 și 24 din legea-program, să adopte în mod unilateral decizii de afiliere la legislația belgiană a lucrătorilor detașați pentru motivul că propriii inspectori și propriile instituții de securitate socială au „atestat” sau au „dovedit” un caz de fraudă, Regatul Belgiei ar fi încălcat aceste regulamente, inclusiv principiul cooperării loiale, care, ca principiu general, este în continuare aplicabil, chiar și în caz de suspiciune de fraudă sau de abuz.

77      În sfârșit, în ceea ce privește Decizia A1, Comisia amintește că aceasta detaliază modalitățile procedurii de dialog și conciliere instituite prin articolul 76 din Regulamentul nr. 883/2004 și prin articolul 5 din Regulamentul nr. 987/2009. Articolul 23 din legea-program ar aminti, de altfel, faptul că se impune respectarea procedurii menționate. Cu toate acestea, potrivit Comisiei, dreptul unilateral pe care această dispoziție coroborată cu articolul 24 din aceeași lege îl conferă instituțiilor belgiene permite Regatului Belgiei tocmai să nu respecte modalitățile aceleiași proceduri, astfel cum sunt detaliate în Decizia Al.

78      Regatul Belgiei, în memoriul său în duplică, contestă în special interpretarea dată de Comisie articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 987/2009. Potrivit acestui stat membru, din textul acestei dispoziții nu reiese că poate fi aplicată numai în cazurile în care legislația aplicabilă nu a fost încă determinată. Această dispoziție ar fi aplicabilă imediat ce apare un dezacord între instituțiile sau autoritățile din două sau mai multe state membre în ceea ce privește determinarea legislației aplicabile. Or, atunci când autoritățile sau instanțele competente vor să aplice articolele 23 și 24 din legea-program, cu alte cuvinte în rarele cazuri în care frauda este dovedită, ar exista, prin ipoteză, un dezacord cu privire la legislația aplicabilă.

 Aprecierea Curții

79      În ceea ce privește motivele întemeiate pe o încălcare a articolelor 11 și 12, precum și a articolului 76 alineatul (6) din Regulamentul nr. 883/2004 și a articolului 5 din Regulamentul nr. 987/2009, trebuie să se arate, cu titlu introductiv, că dispozițiile Regulamentului nr. 883/2004 care stabilesc legislația aplicabilă urmăresc în special ca persoanele în cauză să fie supuse regimului de securitate socială al unui singur stat membru, astfel încât să se evite situațiile de suprapunere a legislațiilor naționale aplicabile și complicațiile care pot rezulta din acestea. Acest principiu se regăsește în special la articolul 11 alineatul (1) din regulamentul menționat (a se vedea prin analogie Hotărârea din 12 iunie 2012, Hudzinski și Wawrzyniak, C-611/10 și C-612/10, EU:C:2012:339, punctul 41, precum și Hotărârea din 12 februarie 2015, Bouman, C-114/13, EU:C:2015:81, punctul 33).

80      Articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004 prevede că legislația aplicabilă lucrătorului detașat este, în condițiile menționate de această dispoziție, cea a statului membru în care angajatorul acestui lucrător își desfășoară în mod obișnuit activitățile, iar nu cea a statului membru în care această persoană este detașată.

81      Autoritățile competente ale statului membru în care angajatorul își desfășoară în mod obișnuit activitățile furnizează lucrătorului detașat certificatul A1 al cărui obiect este să ateste calitatea de asigurat a acestui lucrător în statul membru respectiv.

82      Articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul nr. 987/2009 prevede, în ceea ce privește valoarea juridică a documentelor eliberate de instituția unui stat membru și care fac dovada statutului unei anumite persoane în scopul aplicării Regulamentelor nr. 883/2004 și nr. 987/2009, precum și a documentelor justificative pe baza cărora au fost eliberate documentele, că acestea sunt acceptate de instituțiile celorlalte state membre atât timp cât aceste documente nu au fost retrase sau declarate nule de către statul membru în care au fost emise.

83      În temeiul articolului 76 alineatul (6) din Regulamentul nr. 883/2004, în cazul unor dificultăți de interpretare sau de aplicare a acestui regulament, care ar putea pune în pericol drepturile persoanelor cărora li se aplică, instituția din statul membru competent sau din statul membru de reședință al persoanei interesate ia legătura cu instituția sau cu instituțiile din statul membru în cauză. În cazul în care nu se poate găsi o soluție într-un termen rezonabil, autoritățile respective pot sesiza Comisia administrativă.

84      Este necesar să se arate că articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004 preia în esență conținutul articolului 14 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1408/71. Or, întrucât Regulamentul nr. 883/2004 menține regula supunerii lucrătorului detașat legislației statului membru în care angajatorul acestui lucrător își desfășoară în mod obișnuit activitatea, iar obiectivele urmărite de regulamentele respective sunt identice, trebuie să se facă referire prin analogie la jurisprudența Curții referitoare la Regulamentul nr. 1408/71.

85      Curtea a statuat în jurisprudența menționată că instituția competentă a statului membru în care acest lucrător își desfășoară în mod obișnuit activitatea declară în certificatul A1 că propriul regim de securitate socială va fi în continuare aplicabil lucrătorilor detașați în perioada de detașare. Astfel, în temeiul principiului potrivit căruia lucrătorii trebuie să fie afiliați la un singur regim de securitate socială, certificatul A1 implică în mod necesar că nu se poate aplica regimul de securitate socială al statului membru în care lucrătorul este detașat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 februarie 2000, FTS, C-202/97, EU:C:2000:75, punctul 49, Hotărârea din 26 ianuarie 2006, Herbosch Kiere, C-2/05, EU:C:2006:69, punctul 21).

86      Principiul cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) TUE și obiectivele urmărite de articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004 și de articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul nr. 987/2009 ar fi încălcate dacă statul membru în care sunt detașați lucrătorii ar adopta o legislație prin care să autorizeze propriile instituții să considere în mod unilateral că mențiunile de pe certificatul respectiv nu sunt obligatorii pentru ele și să îi supună pe acești lucrători propriului său regim de securitate socială (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 februarie 2000, FTS, C-202/97, EU:C:2000:75, punctul 52, Hotărârea din 26 ianuarie 2006, Herbosch Kiere, C-2/05, EU:C:2006:69, punctul 23, și Hotărârea din 6 februarie 2018, Altun și alții, C-359/16, EU:C:2018:63, punctul 38).

87      În consecință, certificatul A1, în măsura în care creează o prezumție de legalitate a afilierii lucrătorilor detașați la regimul de securitate socială al statului membru în care este stabilită întreprinderea care i-a detașat pe acești lucrători, se impune, în principiu, instituției competente din statul membru în care sunt detașați acești lucrători (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 februarie 2000, FTS, C-202/97, EU:C:2000:75, punctul 53, Hotărârea din 26 ianuarie 2006, Herbosch Kiere, C-2/05, EU:C:2006:69, punctul 24, precum și Hotărârea din 27 aprilie 2007, A–Rosa Flussschiff, C-620/15, EU:C:2017:309, punctul 41).

88      Soluția contrară ar fi de natură să aducă atingere principiului afilierii lucrătorilor salariați la un singur regim de securitate socială, precum și previzibilității regimului aplicabil și, așadar, securității juridice. Astfel, în cazul în care există dificultăți în determinarea regimului aplicabil, fiecare dintre instituțiile competente din cele două state membre în cauză ar putea considera că se aplică propriul regim de securitate socială, ceea ce ar fi în dezavantajul lucrătorilor în cauză (Hotărârea din 26 ianuarie 2006, Herbosch Kiere, C-2/05, EU:C:2006:69, punctul 25, și Hotărârea din 27 aprilie 2007, A–Rosa Flussschiff, C-620/15, EU:C:2017:309, punctul 42).

89      Principiul cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) TUE impune însă instituției competente din statul membru care a eliberat certificatul A1 să facă o apreciere corectă a faptelor pertinente pentru aplicarea normelor privind stabilirea legislației aplicabile în materie de securitate socială și, prin urmare, să garanteze exactitatea mențiunilor care figurează în acest certificat (Hotărârea din 27 aprilie 2007, A–Rosa Flussschiff, C-620/15, EU:C:2017:309, punctul 39, și Hotărârea din 6 februarie 2018, Altun și alții, C-359/16, EU:C:2018:63, punctul 37).

90      În plus, revine instituției respective sarcina de a reconsidera temeinicia acestei eliberări și, dacă este cazul, retragerea certificatului A1 atunci când instituția competentă a statului membru în care sunt detașați lucrătorii are îndoieli în ceea ce privește exactitatea faptelor care stau la baza acelui document și, prin urmare, a mențiunilor care figurează în certificatul amintit, în special pentru că acestea nu corespund cerințelor prevăzute la articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 februarie 2018, Altun și alții, C-359/16, EU:C:2018:63, punctul 43 și jurisprudența citată).

91      În ipoteza în care instituțiile în cauză nu ar reuși să se pună de acord în special cu privire la aprecierea faptelor specifice unei anumite situații, instituțiile vizate au posibilitatea de a sesiza Comisia administrativă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 februarie 2018, Altun și alții, C-359/16, EU:C:2018:63, punctul 44 și jurisprudența citată).

92      Dacă aceasta din urmă nu reușește să concilieze punctele de vedere ale instituțiilor competente în legătură cu legislația aplicabilă în speță, statul membru în care sunt detașați lucrătorii în cauză dispune cel puțin de posibilitatea – și aceasta fără a aduce atingere eventualelor căi de atac de natură jurisdicțională care există în statul membru din care face parte instituția emitentă – de a iniția o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, conform articolului 259 TFUE, pentru a permite Curții să examineze, cu ocazia unei asemenea acțiuni, chestiunea legislației naționale aplicabile lucrătorilor respectivi și, prin urmare, exactitatea mențiunilor care figurează în certificatul A1 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 februarie 2018, Altun și alții, C-359/16, EU:C:2018:63, punctul 45).

93      Astfel, în cazul unei erori, fie și vădite, de apreciere privind condițiile de aplicare a Regulamentului nr. 883/2004 și chiar dacă s-ar demonstra că condițiile în care se desfășoară activitatea lucrătorilor în cauză nu intră în mod vădit în domeniul de aplicare material al dispoziției în temeiul căreia a fost eliberat certificatul A1, procedura care trebuie urmată pentru soluționarea eventualelor diferende dintre instituțiile statelor membre în cauză privind validitatea sau exactitatea unui certificat A1 trebuie să fie respectată (Hotărârea din 6 februarie 2018, Altun și alții, C-359/16, EU:C:2018:63, punctul 46 și jurisprudența citată)

94      Dacă s-ar admite că statul membru în care este detașat lucrătorul poate să adopte o legislație prin care să autorizeze propriile instituții să declare nul în mod unilateral un certificat A1 prin sesizarea unei instanțe din același stat membru, sistemul întemeiat pe cooperarea loială dintre instituțiile competente ale statelor membre ar risca să fie compromis. Prin urmare, atât timp cât nu este retras sau declarat nul, certificatul A1 se impune, în principiu, în ordinea juridică internă a statului membru în care sunt detașați lucrătorii în cauză și, prin urmare, este obligatoriu pentru instituțiile sale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 ianuarie 2006, Herbosch Kiere, C-2/05, EU:C:2006:69, punctele 29 și 30).

95      În consecință, o legislație, cum este cea constituită de articolele 23 și 24 din legea-program, care permite autorităților competente din Regatul Belgiei să supună în mod unilateral un lucrător legislației belgiene în materie de securitate socială se opune principiului afilierii lucrătorilor salariați la un singur regim de securitate socială, prevăzut la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004, precum și principiului securității juridice, care impune printre altele ca normele de drept să fie clare, precise și cu efecte previzibile, în special atunci când pot avea consecințe defavorabile pentru particulari sau pentru întreprinderi (a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 12 decembrie 201, Test Claimants in the Franked Investment Income Group Litigation, C-362/12, EU:C:2013:834, punctul 44 și jurisprudența citată).

96      În plus, o legislație cum este cea în cauză nu este compatibilă nici cu dispozițiile Regulamentelor nr. 883/2004 și nr. 987/2009 care guvernează procedura care trebuie urmată în cazul unor dificultăți de interpretare sau de aplicare a acestora din urmă, în special atunci când statul membru în care este detașat un lucrător apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile de aplicare a articolului 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004.

97      Această constatare nu poate fi repusă în discuție de argumentul invocat de Regatul Belgiei potrivit căruia autoritățile naționale din acest stat membru sunt, în prezența unei fraude dovedite, autorizate să refuze aplicarea articolului 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004

98      În primul rând, trebuie să se constate că nicio dispoziție din acest regulament sau din Regulamentul nr. 987/2009 nu conține o autorizare a statelor membre să prevadă în mod unilateral, pe cale legislativă, neaplicarea articolului 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004 în caz de fraudă sau de abuz, astfel încât principiul cooperării loiale exprimat la articolul 76 alineatul (6) din Regulamentul nr. 883/2004 și la articolul 5 din Regulamentul nr. 987/2009, este aplicabil și în asemenea ipoteze.

99      Desigur, conform jurisprudenței Curții, justițiabilii nu se pot prevala în mod fraudulos sau abuziv de normele dreptului Uniunii, principiul interzicerii fraudei și a abuzului de drept constituind un principiu general al dreptului Uniunii, a cărui respectare se impune justițiabililor. În acest sens, aplicarea reglementării Uniunii nu poate fi extinsă astfel încât să acopere operațiunile care sunt realizate în scopul de a beneficia în mod fraudulos sau abuziv de avantajele prevăzute de dreptul Uniunii (Hotărârea din 6 februarie 2018, Altun și alții, C-359/16, EU:C:2018:63, punctele 48 și 49 și jurisprudența citată).

100    În acest context, Curtea a constatat că, atunci când, în cadrul dialogului prevăzut la articolul 76 alineatul (6) din Regulamentul nr. 883/2004, instituția statului membru în care au fost detașați lucrătorii sesizează instituția emitentă a certificatelor A1 cu elemente concrete care oferă motive pentru a crede că aceste certificate au fost obținute în mod fraudulos, revine celei de a doua instituții, în temeiul principiului cooperării loiale, sarcina de a reexamina, în lumina acestor elemente, temeinicia eliberării certificatelor menționate și, dacă este cazul, de a le retrage (Hotărârea din 6 februarie 2018, Altun și alții, C-359/16, EU:C:2018:63, punctul 54).

101    În cazul în care această din urmă instituție nu procedează la o astfel de reexaminare într-un termen rezonabil, elementele menționate trebuie să poată fi invocate în cadrul unei proceduri judiciare, în scopul obținerii, din partea instanței statului membru în care au fost detașați lucrătorii, a înlăturării certificatelor în cauză (Hotărârea din 6 februarie 2018, Altun și alții, C-359/16, EU:C:2018:63, punctul 55).

102    Într-un asemenea caz, instanța națională poate înlătura certificatele A1 vizate și ei îi revine sarcina să determine dacă persoanele bănuite că au recurs la lucrători detașați pe baza certificatelor obținute în mod fraudulos pot fi trase la răspundere pe baza dreptului național aplicabil (Hotărârea din 6 februarie 2018, Altun și alții, C-359/16, EU:C:2018:63, punctul 60).

103    Cu toate acestea, persoanele cărora li se reproșează, în cadrul unei asemenea proceduri, că au recurs la lucrători detașați pe baza certificatelor obținute în mod fraudulos trebuie să dispună de posibilitatea de a contesta elementele pe care se întemeiază această procedură, cu respectarea garanțiilor legate de dreptul la un proces echitabil, înainte ca instanța națională să decidă, dacă este cazul, să înlăture aceste certificate și să se pronunțe cu privire la responsabilitatea persoanelor menționate, în sensul dreptului național aplicabil (Hotărârea din 6 februarie 2018, Altun și alții, C-359/16, EU:C:2018:63, punctul 56).

104    Or, trebuie să se constate că, în speță, reglementarea națională în litigiu nu îndeplinește condițiile descrise la punctele 100 și 101 din prezenta hotărâre.

105    Astfel, pe de o parte, reglementarea în litigiu nu prevede nicio obligație de a deschide procedura de dialog și de conciliere prevăzută de Regulamentele nr. 883/2004 și nr. 987/2009. Pe de altă parte, reglementarea respectivă nu se limitează la a conferi numai instanței naționale competența de a constata existența unei fraude și de a înlătura, din acest motiv, un certificat A1, ci prevede că, în afara oricărei proceduri judiciare, instituțiile de securitate socială belgiene, precum și inspectorii sociali belgieni decid să îi supună pe lucrătorii detașați legislației belgiene în materie de securitate socială.

106    În al doilea rând, dintr-o jurisprudență constantă rezultă că un stat membru nu se poate întemeia pe faptul că nici alte state membre nu și-au îndeplinit obligațiile pentru a-și justifica neîndeplinirea obligațiilor care îi revin în temeiul tratatului. Astfel, în ordinea juridică a Uniunii instituită de Tratatul FUE, aplicarea dreptului Uniunii de către statele membre nu poate face obiectul unei condiții de reciprocitate. Articolele 258 și 259 TFUE prevăd căile de atac adecvate pentru prevenirea neîndeplinirii de către statele membre a obligațiilor care decurg din Tratatul FUE (a se vedea Hotărârea din 19 noiembrie 2009, Comisia/Finlanda, C-118/07, EU:C:2009:715, punctul 48 și jurisprudența citată).

107    În al treilea rând, în ceea ce privește argumentul potrivit căruia cadrul legal al retragerii certificatelor A1 este foarte rudimentar și fragmentar, astfel încât statele membre întâmpină dificultăți atunci când trebuie să ia măsuri imediate pentru a sancționa frauda, trebuie să se constate că, deși nu este exclus ca procedura de cooperare și conciliere să nu funcționeze întotdeauna în practică în mod satisfăcător și fără dificultăți, statele membre nu se pot întemeia pe eventualele dificultăți întâmpinate în obținerea informațiilor solicitate sau pe deficiențele care pot interveni în cooperarea dintre administrațiile lor competente pentru a justifica nerespectarea obligațiilor care le revin în temeiul dreptului Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 iunie 2013, Comisia/Belgia, C-383/10, EU:C:2013:364, punctul 53 și jurisprudența citată).

108    În al patrulea rând, în ceea ce privește argumentul invocat de Regatul Belgiei potrivit căruia, chiar și în cazul în care persoana în cauză ar fi deja supusă securității sociale a statului membru în care se află instituția care l-a emis, afilierea la securitatea socială belgiană nu ar conduce la o dublă afiliere întrucât, conform articolului 6 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 987/2009, persoana în cauză ar fi supusă provizoriu legislației statului membru în care își desfășoară efectiv activitatea salariată sau o activitate profesională independentă, trebuie să se constate că printr-o astfel de interpretare articolul 5 alineatele (2)-(4) din acest regulament ar rămâne fără obiect. Astfel, în prezența unui document întocmit conform articolului 5 alineatul (1) din regulamentul menționat, procedura prevăzută la articolul 5 alineatele (2)-(4) din același regulament trebuie aplicată în caz de dezacord cu privire la acest document între autoritățile competente din diferite state membre, aplicarea articolului 6 din Regulamentul nr. 987/2009 fiind exclusă într-o asemenea ipoteză.

109    În aceste condiții, trebuie admise motivele Comisiei întemeiate pe neîndeplinirea de către Regatul Belgiei a obligațiilor care îi revin în temeiul articolului 11 alineatul (1), al articolului 12 alineatul (1) și al articolului 76 alineatul (6) din Regulamentul nr. 883/2004, precum și al articolului 5 din Regulamentul nr. 987/2009.

110    În ceea ce privește motivul întemeiat pe o încălcare a Deciziei A1, trebuie să se constate că dintr-o jurisprudență constantă rezultă că o asemenea decizie, deși poate fi de ajutor instituțiilor de securitate socială însărcinate cu aplicarea dreptului Uniunii în acest domeniu, nu este de natură să oblige aceste instituții să urmeze anumite metode sau să adopte anumite interpretări atunci când aplică norme ale Uniunii (Hotărârea din 8 iulie 1992, Knoch, C-102/91, EU:C:1992:303, punctul 52, precum și Hotărârea din 1 octombrie 1992, Grisvard și Kreitz, C-201/91, EU:C:1992:368, punctul 25).

111    Prin urmare, întrucât Decizia A1 nu are caracter normativ, nu se poate imputa Regatului Belgiei că, prin adoptarea articolelor 23 și 24 din legea-program, a încălcat această decizie.

112    În aceste condiții, este necesar să se respingă ca nefondat motivul întemeiat pe o încălcare a Deciziei A1.

113    Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se constate că, prin adoptarea articolelor 23 și 24 din legea-program, Regatul Belgiei nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 11 alineatul (1), al articolului 12 alineatul (1) și al articolului 76 alineatul (6) din Regulamentul nr. 883/2004, precum și al articolului 5 din Regulamentul nr. 987/2009.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

114    Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a solicitat obligarea Regatului Belgiei la plata cheltuielilor de judecată, iar neîndeplinirea obligațiilor a fost în esență constatată, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară și hotărăște:

1)      Prin adoptarea articolelor 23 și 24 din Legea-program din 27 decembrie 2012, Regatul Belgiei nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 11 alineatul (1), al articolului 12 alineatul (1) și al articolului 76 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 465/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012, precum și al articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului nr. 883/2004.

2)      Respinge în rest acțiunea.

3)      Obligă Regatul Belgiei la plata cheltuielilor de judecată.

Semnături

*      Limba de procedură: franceza.