Available languages

Taxonomy tags

Info

References in this case

Share

Highlight in text

Go

22.8.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 305/17


Cerere de decizie preliminară introdusă de Conseil d'État (Franța) la 10 iunie 2016 – Marc Jacob/Ministre des finances et des comptes publics

(Cauza C-327/16)

(2016/C 305/24)

Limba de procedură: franceza

Instanța de trimitere

Conseil d'État

Părțile din procedura principală

Recurent: Marc Jacob

Intimat: Ministre des finances et des comptes publics

Întrebările preliminare

1)

Dispozițiile articolului 8 din directiva din 23 iulie 1990 (1) trebuie interpretate în sensul că interzic, în cazul unei operațiuni de schimb de titluri care intră în domeniul de aplicare al directivei, un mecanism de amânare a impozitării care prevede că, prin derogare de la norma potrivit căreia faptul generator al impunerii unei plusvalori este constituit în anul realizării sale, o plusvaloare din schimbul de titluri este constatată și lichidată cu ocazia operațiunii de schimb de titluri și este impozitată în anul în care intervine evenimentul care pune capăt amânării impozitării, care poate fi, printre altele, cesiunea titlurilor primite în momentul schimbului?

2)

Dispozițiile articolului 8 din directiva din 23 iulie 1990 trebuie interpretate în sensul că interzic, în cazul unei operațiuni de schimb de titluri care intră în domeniul de aplicare al directivei, ca plusvaloarea din schimbul de titluri, presupunând că este impozabilă, să fie impozitată de statul în care se află reședința contribuabilului în momentul operațiunii de schimb, în timp ce acesta, la data cesiunii titlurilor primite cu ocazia acestui schimb la care este efectiv impozitată plusvaloarea din schimbul de acțiuni, și-a transferat domiciliul fiscal în alt stat membru?


(1)  Directiva 90/434 a Consiliului din 23 iulie 1990 privind regimul fiscal comun care se aplică fuziunilor, scindărilor, cesionării de active și schimburilor de acțiuni între societățile din diferite state membre (JO 1990, L 225, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 1, p. 92).