Available languages

Taxonomy tags

Info

References in this case

Share

Highlight in text

Go

Ediție provizorie

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL GERARD HOGAN

prezentate la 28 noiembrie 2019(1)

Cauza C-565/18

Société Générale S.A.

împotriva

Agenzia delle Entrate – Direzione Regionale Lombardia Ufficio Contenzioso

[cerere de decizie preliminară formulată de Commissione Tributaria Regionale per la Lombardia (Comisia Fiscală Regională, Lombardia, Italia)]

„Trimitere preliminară – Libera circulație a capitalurilor – Taxa pe tranzacțiile financiare – Acțiuni sau alte instrumente financiare emise de societăți rezidente în Italia”






1.        Prezenta cerere de decizie preliminară, care privește în principal interpretarea articolului 63 TFUE, urmărește să se răspundă la chestiunea esențială dacă cele patru libertăți fundamentale (libera circulație a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor) legate de piața internă stabilesc o limitare a dreptului unui stat membru de a aplica o taxă pe anumite tranzacții în funcție de alte criterii decât cele standard, cum ar fi teritorialitatea. Chestiunea a apărut conform celor descrise în continuare.

2.        Cererea a fost formulată în cadrul unui litigiu între Société Générale S.A. și Agenzia delle Entrate – Direzione Regionale Lombardia (Autoritatea Fiscală – Direcția Regională din Lombardia, Italia) cu privire la o cerere de rambursare a unei taxe pe tranzacțiile financiare plătite de Société Générale la încheierea unor contracte cu instrumente financiare derivate.

3.        Mai precis, chestiunea principală ridicată de prezenta cauză privește criteriul care trebuie aplicat pentru a stabili dacă aceste libertăți fundamentale se opun sau nu adoptării unei taxe aplicate oricărei tranzacții care implică instrumente financiare derivate care au ca activ suport unul sau mai multe instrumente financiare reglementate de dreptul italian, indiferent de locul în care a fost încheiată tranzacția și de statul de reședință al părților contractante.

I.      Dreptul național

4.        Articolul 1 din Legge n. 228 – Disposizioni per la formazione del bilancio annuale e pluriennale dello Stato (Legge di stabilità 2013) [Legea nr. 228 privind dispozițiile pentru constituirea bugetului anual și multianual al statului (Legea stabilității din 2013)] din 24 decembrie 2012 (GURI nr. 302 din 29 decembrie 2012, supliment ordinar nr. 212, p. 1) (denumită în continuare „Legea nr. 228/2012”) prevede la alineatele 491, 492, 494 și 495:

„491.      Transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor și a altor instrumente financiare de participare prevăzute la articolul 2346 alineatul (6) din Codul civil [italian], emise de societăți rezidente pe teritoriul statului, precum și titlurilor care reprezintă aceste instrumente, indiferent de statul de reședință al entității emitente, sunt supuse unei taxe pe tranzacțiile financiare de 0,2 % din valoarea tranzacției. Transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor care rezultă din conversia obligațiunilor este, de asemenea, supus taxei menționate mai sus. […] Valoarea tranzacției este definită ca soldul net al tranzacțiilor zilnice privind același instrument financiar și încheiate în aceeași zi de activitate de o entitate unică, respectiv contraprestația obținută. Taxa este datorată independent de locul încheierii tranzacției și de statul de reședință al părților contractante. Cuantumul taxei se reduce la jumătate pentru transferurile care au loc pe piețele reglementate și pe sistemele multilaterale de tranzacționare. Sunt excluse de la plata taxei emiterea și anularea acțiunilor și a instrumentelor financiare menționate mai sus, precum și conversia în acțiuni nou-create și operațiunile de cesiune temporară a titlurilor de valoare, prevăzută la articolul 2 alineatul (10) din Regulamentul (CE) nr. 1287/2006 al Comisiei din 10 august 2006. Sunt de asemenea scutite de taxă transferurile de proprietate asupra acțiunilor tranzacționate pe piețele reglementate sau în cadrul sistemelor multilaterale de tranzacționare, care sunt emise de societăți a căror capitalizare bursieră medie în luna noiembrie a anului anterior celui în cursul căruia a avut loc transferul proprietății este mai mică de 500 de milioane de euro.

492.      Tranzacțiile cu instrumentele financiare derivate prevăzute la articolul 1 alineatul 3 din Decretul legislativ nr. 58 din 24 februarie 1998, cu modificările ulterioare, care au ca activ suport în principal unul sau mai multe dintre instrumentele financiare prevăzute la alineatul 491 sau a căror valoare depinde în principal de unul sau mai multe dintre instrumentele financiare prevăzute la același alineat și tranzacțiile cu valori mobiliare prevăzute la articolul 1 alineatul 1bis literele c) și d) din același decret legislativ, care permit cumpărarea sau vânzarea în principal a unuia sau a mai multor instrumente financiare prevăzute la alineatul 491 sau care presupun o plată în numerar determinată în principal în legătură cu unul sau mai multe instrumente financiare menționate la alineatul precedent, inclusiv cu garanții, garanții acoperite și certificate, vor fi supuse, la momentul încheierii, unei taxe în cuantum fix, stabilită în funcție de tipul de instrument și de valoarea contractului, în conformitate cu tabelul 3 anexat la prezenta lege. Taxa este datorată independent de locul încheierii tranzacției și de statul de reședință al părților contractante. În ipoteza în care tranzacțiile vizate în prima teză prevăd de asemenea, ca modalitate de plată, cesiunea de acțiuni sau alte instrumente financiare de participare, transferul dreptului de proprietate asupra unor astfel de instrumente financiare, care se realizează la momentul plății, este supusă taxei potrivit modalităților și în cuantumul prevăzut la alineatul 491. […]

[…]

494.      Taxa prevăzută la alineatul 491 este datorată de cesionar; taxa prevăzută la alineatul 492 este datorată în cuantumul stabilit de fiecare dintre părțile la tranzacții. Taxa prevăzută la alineatele 491 și 492 nu se aplică entităților care s-au interpus în aceleași tranzacții. În cazul transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor și al instrumentelor financiare prevăzute la alineatul 491, precum și pentru tranzacțiile cu instrumente financiare prevăzute la alineatul 492, taxa este plătită de bănci, de societățile fiduciare și de societățile de investiții autorizate să furnizeze servicii de investiții și activități publicului cu titlu profesional […], precum și de alte entități implicate în efectuarea tranzacțiilor sus-menționate, inclusiv intermediarii nerezidenți. Atunci când mai multe entități prevăzute de teza a treia intervin în efectuarea tranzacției, taxa este datorată de entitatea care primește ordinul direct de la cumpărător sau de la persoana care este beneficiarul final. În celelalte cazuri, taxa este plătită de contribuabil. Intermediarii nerezidenți și celelalte entități care participă la operațiune pot desemna un reprezentant fiscal […] care este responsabil, în aceleași condiții și cu aceleași responsabilități ca entitatea nerezidentă, pentru obligațiile legate de tranzacțiile prevăzute la alineatele anterioare. […]

495.      Tranzacțiile efectuate pe piața financiară italiană sunt supuse unei taxe pe tranzacțiile cu frecvență ridicată cu privire la instrumentele financiare prevăzute la alineatele 491 și 492 […]”

5.        Tabelul 3 menționat la articolul 1 alineatul 492 din Legea nr. 228/2012, care figurează în anexă, intitulat „Tabel: taxa pe tranzacțiile financiare pentru fiecare instrument financiar (valoare stabilită în euro pentru fiecare parte)”, are următorul conținut:

Valoarea națională a contactului

(în mii de EUR)

Instrumentul financiar

0-2,5

2,5-5

5-10

10-50

50-100

100-500

500-1 000

Peste 1 000

Contracte la termen, certificate, garanții acoperite și contracte de opțiune cu privire la randamente, măsuri sau indicii referitoare la acțiuni

0,01875

0,0375

0,075

0,375

0,75

3,75

7,5

15

Contracte la termen, garanții, certificate, garanții acoperite și contracte de opțiune pe titluri de capital

0,125

0,25

0,5

2,5

5

25

50

100

Operațiuni swap pe acțiuni și randament, indici sau măsuri aferente

Contracte forward pe titluri de capital și randament, indici sau măsuri aferente

Contracte financiare cu plata unei diferențe legate de acțiuni și de randamente, de indici sau de măsuri aferente,

Orice altă garanție în raport cu plățile în numerar stabilite în raport cu acțiunile și cu randamentele, indicii sau măsurile aferente

Combinații ale contractelor sau ale titlurilor de valoare menționate anterior

0,25

0,5

1

5

10

50

100

200


6.        Articolul 2 alineatul (1) din decreto del 21 febbraio 2013 del Ministero dell’Economia e delle Finanze (Decretul din 21 februarie 2013 al ministrului economiei și finanțelor) (GURI nr. 50 din 28 februarie 2013, denumit în continuare „Decretul din 21 februarie 2013”), adoptat în temeiul alineatelor 491-499 ale articolului 1 din Legea nr. 228/2012 menționată, prevede:

„Taxa prevăzută la alineatul 491 se aplică de asemenea transferului proprietății asupra acțiunilor și asupra instrumentelor financiare de participare emise de societățile rezidente pe teritoriul statului. În acest scop, reședința este stabilită în funcție de sediul social. Taxa se aplică și transferului proprietății titlurilor reprezentative, indiferent de locul de reședință al emitentului certificatului și de locul încheierii contractului […]”

II.    Litigiul principal și întrebările preliminare

7.        La 28 martie 2014, sucursala italiană a Société Générale, societate cu sediul în Franța, a prezentat autorităților fiscale italiene o declarație privind taxa pe tranzacțiile financiare instituită prin Legea nr. 228/2012. Această declarație care are ca obiect suma de 55 207 euro privește tranzacțiile cu instrumente financiare derivate menționate la articolul 1 alineatul 492 din această lege, realizate în cursul exercițiului fiscal 2013 de către societatea-mamă franceză.

8.        La 1 august 2014, Société Générale a solicitat autorităților fiscale o restituire a sumelor plătite în acest scop, susținând că dispoziția națională menționată, în măsura în care prevede impozitarea tranzacțiilor financiare referitoare la contractele privind instrumentele financiare derivate atunci când activul suport care stă la baza unui astfel de contract a fost emis de o entitate rezidentă în Italia, indiferent de statul de reședință al operatorilor financiari și al intermediarului, ar fi contrară nu numai Constituției italiene, ci și dreptului Uniunii, în special articolelor 18, 56 și 63 TFUE.

9.        La 28 ianuarie 2015, în lipsa unui răspuns din partea administrației fiscale, Société Générale a introdus o acțiune întemeiată pe motivele menționate anterior la Commissione Tributaria provinciale di Milano (Comisia Fiscală Provincială din Milano, Italia) împotriva acestei decizii tacite de refuz al rambursării. Prin hotărârea din 18 mai 2016, instanța respectivă a respins acțiunea, considerând că taxa pe tranzacțiile financiare nu este nici neconstituțională, nici contrară dreptului Uniunii.

10.      Société Générale a atacat această decizie la Commissione Tributaria Regionale per la Lombardia (Comisia Fiscală Regională din Lombardia, Italia), solicitând rambursarea taxei plătite în temeiul acelorași motive și, în subsidiar, trimiterea cauzei la Corte Costituzionale (Curtea Constituțională, Italia) sau, cu titlu preliminar, la Curtea de Justiție.

11.      Instanța de trimitere arată că articolul 1 alineatele 491-500 din Legea nr. 228/2012 a instituit o taxă pe tranzacțiile financiare pentru a garanta o contribuție la cheltuielile publice a oricărei entități care efectuează tranzacții cu instrumente financiare care au legătură cu teritoriul statului italian. Contrar celor susținute de apelantă cu privire la Constituția italiană, instanța de trimitere consideră că există o legătură teritorială efectivă și obiectivă între taxa prevăzută la articolul 1 alineatul 492 din Legea nr. 228/2012 și ordinea juridică italiană, din moment ce orice operator economic care efectuează operațiuni cu instrumente financiare derivate beneficiază de valoarea activelor suport, care depinde de ordinea juridică italiană.

12.      Această instanță ridică totuși chestiunea conformității articolului 1 alineatul 492 din Legea nr. 228/2012 cu principiile dreptului Uniunii. Astfel, după cum arată Société Générale, se sugerează că articolul 1 alineatul 492 din Legea nr. 228/2012 ar putea fi contrar articolelor 18, 56 și 63 TFUE pentru două motive. Pe de o parte, taxa introdusă de această dispoziție tratează în mod identic contribuabilii rezidenți și pe cei nerezidenți, ceea ce ar putea constitui o discriminare. Pe de altă parte, această taxă ar face activitățile de intermediere financiară mai puțin atractive pentru societățile nerezidente, atât prin aplicarea însăși a taxei respective, cât și prin sarcinile administrative și de raportare care decurg din punerea sa în aplicare. Această taxă ar avea drept consecință împiedicarea accesului pe piață al respectivelor produse, descurajând în același timp oferta și cererea.

13.      În aceste condiții, Commissione Tributaria Regionale per la Lombardia (Comisia Fiscală Regională din Lombardia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolele 18, 56 și 63 TFUE se opun unei reglementări naționale care aplică tranzacțiilor financiare, independent de statul de reședință al operatorilor financiari și al intermediarului, o taxă care este suportată de părțile la tranzacție, care este egală cu un cuantum fix progresiv pe tranșe valorice ale tranzacțiilor și variabil în funcție de tipul de instrument tranzacționat și de valoarea contractului și care este datorată în funcție de faptul că operațiunile supuse taxei au ca obiect tranzacționarea unui instrument derivat bazat pe un titlu emis de o societate rezidentă în statul care instituie taxa în cauză?”

III. Analiză

14.      În măsura în care întrebarea adresată de instanța de trimitere se referă la mai multe dispoziții ale tratatului, trebuie mai întâi să se determine care dintre aceste dispoziții este în realitate pertinentă.

A.      Identificarea dispozițiilor pertinente ale tratatului

15.      În primul rând, instanța de trimitere a făcut referire atât la articolul 56 TFUE, cât și la articolul 63 TFUE.

16.      Potrivit articolului 56 TFUE, „sunt interzise restricțiile privind libera prestare a serviciilor în cadrul Uniunii cu privire la resortisanții statelor membre stabiliți într-un alt stat membru decât cel al beneficiarului serviciilor”. Articolul 63 alineatul (1) TFUE prevede că „sunt interzise orice restricții privind circulația capitalurilor între statele membre, precum și între statele membre și țările terțe”.

17.      În prezenta cauză, apelanta contestă validitatea taxei prevăzute la articolul 1 alineatul 492 din Legea nr. 228/2012 pe instrumentele financiare derivate care au ca activ suport un instrument financiar reglementat de dreptul italian.

18.      În această privință, trebuie arătat că instrumentele financiare derivate sunt contracte în care părțile convin cu privire la fluxuri de trezorerie viitoare care depind de valoarea unui activ suport.

19.      În practică, instrumentele financiare derivate pot fi, așadar, utilizate pentru gestionarea riscurilor economice sau financiare legate de evoluția prețului activului suport (funcție de acoperire împotriva riscurilor) sau în scopul investiției, fie prin specularea unei modificări a prețului activului suport respectiv (funcție speculativă), fie, în cazul în care există o diferență între valoarea unui activ suport și instrumentul său financiar derivat, prin cumpărarea poziției contrare (funcție de arbitraj)(2).

20.      Având în vedere aceste moduri diferite în care pot fi utilizate instrumentele financiare derivate, o reglementare națională care guvernează sau taxează instrumentele financiare derivate poate să intre atât în domeniul de aplicare al articolului 56, cât și în cel al articolului 63 TFUE.

21.      Astfel, în măsura în care instrumentele financiare derivate pot fi utilizate pentru acoperirea unui risc, ele pot, pe de o parte, să fie considerate ca intrând în sfera liberei prestări a serviciilor. Pe de altă parte, nomenclatorul anexat la Directiva 88/361/CEE a Consiliului din 24 iunie 1988 pentru punerea în aplicare a articolului 67 din tratat (JO 1988, L 178, p. 5, Ediție specială, 10/vol. 1, p. 10), care, potrivit jurisprudenței Curții, poate fi utilizată ca un ghid în materie, a definit noțiunea „mișcările de capital” în sensul că acoperă „accesul operatorului economic la toate tehnicile financiare disponibile pe piață [cum ar fi] tranzacții la termen, tranzacții cu primă sau garanție, operațiuni swap contra altor active etc”(3). Având în vedere că opțiunile, garanțiile și operațiunile swap sunt contracte în care părțile convin cu privire la fluxuri de trezorerie viitoare care depind de valoarea unui activ suport, fiind, în consecință, instrumente financiare derivate din acesta, se pare că, în lumina orientărilor prevăzute de Directiva 88/361, aceste instrumente financiare derivate trebuie de asemenea interpretate în sensul că sunt protejate de libera circulație a capitalurilor(4).

22.      Se poate reaminti însă că, dacă o măsură națională se referă atât la libera prestare a serviciilor, cât și la libera circulație a capitalurilor, măsura în discuție trebuie examinată, în principiu, numai în raport cu una dintre aceste două libertăți dacă se dovedește că, în circumstanțele cauzei principale, una dintre ele este cu totul secundară în raport cu cealaltă și poate fi analizată împreună cu aceasta(5).

23.      Or, în procedura principală, nu rezultă din documentele furnizate Curții de instanța de trimitere motivele pentru care Société Générale a emis, a vândut sau a cumpărat(6) instrumentele financiare derivate în cauză, în special dacă aceste operațiuni erau sau nu erau destinate să garanteze un risc.

24.      Totuși, instrumentele financiare derivate reprezintă întotdeauna o investiție pentru cei care le dețin și nu constituie un serviciu de garanție decât în anumite condiții. Rezultă așadar că, în acest context, principiile care reglementează libera circulație a serviciilor trebuie considerate secundare în raport cu cele care reglementează libera circulație a capitalurilor în cazul în care este vorba despre o măsură de reglementare sau de impozitare a instrumentelor financiare derivate(7).

25.      Totuși, pentru ca orice libertate fundamentală asociată cu piața internă să fie aplicabilă, trebuie îndeplinite două condiții: pe de o parte, situația în discuție în litigiul principal nu trebuie să fie pur internă statului membru în cauză(8); în al doilea rând, domeniul acoperit de măsura națională a cărei compatibilitate cu dreptul Uniunii a fost contestată nu trebuie să fi făcut încă obiectul unei armonizări complete(9).

26.      În ceea ce privește cerința potrivit căreia situația în discuție în litigiul principal nu trebuie să fie limitată la interiorul unui singur stat membru, considerăm că este evident că această condiție este pe deplin îndeplinită. Într-adevăr, litigiul principal este caracterizat de factori transfrontalieri: apelanta este o societate cu sediul în alt stat membru, iar taxa în litigiu este datorată nu numai pentru tranzacțiile cu instrumente financiare derivate desfășurate în Italia, ci și în restul lumii.

27.      În ceea ce privește domeniul acoperit de taxa în discuție în litigiul principal, pentru a stabili dacă face obiectul unei armonizări complete la nivelul Uniunii, trebuie să se examineze natura măsurii în discuție în litigiul principal.

28.      În această privință, din moment ce taxa prevăzută la articolul 1 alineatul 492 din Legea nr. 228/2012 este percepută independent de capacitatea contributivă a persoanelor și rezultă din realizarea unei operațiuni specifice, această taxă trebuie să fie considerată o impozitare indirectă în sensul dreptului Uniunii. În consecință, două directive de armonizare pot fi amintite.

29.      Prima este Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO 2006, L 347, p. 1, Ediție specială 09/vol. 3, p. 7)(10). Totuși, potrivit unei jurisprudențe constante, armonizarea efectuată de această directivă nu împiedică un stat membru să mențină sau să introducă impozite indirecte dacă acestea nu prezintă una dintre caracteristicile esențiale ale TVA-ului(11).

30.      Printre caracteristicile esențiale ale TVA-ului, trăsătura principală, care stă la originea numelui său, și care este, așadar, esențială, în opinia noastră, pentru ca taxa să intre în domeniul de aplicare al armonizării realizate de Directiva 2006/112, constă în faptul că taxa este percepută prin intermediul unui proces în etape. Fiecare întreprindere din lanțul de aprovizionare ia parte la procesul de control și colectare a taxei, plătind proporția de taxă corespunzătoare marjei sale(12). Întrucât taxa prevăzută la articolul 1 alineatul 492 din Legea nr. 228/2012 nu este percepută printr-un proces în etape, rezultă că această taxă nu este reglementată de Directiva 2006/112.

31.      A doua măsură legislativă a Uniunii este Directiva 2008/7/CE a Consiliului din 12 februarie 2008 privind impozitarea indirectă a majorării de capital (JO 2008, L 46, p. 11), al cărei articol 5 interzice statelor membre să impună orice formă de impozitare indirectă pentru „crearea, emiterea, admiterea în vederea cotării la bursa de valori, punerea în circulație sau tranzacționarea acțiunilor sau a altor titluri de valoare de același tip sau a certificatelor reprezentând astfel de titluri de valoare, indiferent de emitent”. Or, în măsura în care articolul 1 alineatul 492 din Legea nr. 228/2012 nu se aplică niciuneia dintre aceste operațiuni(13), taxa prevăzută la acest articol nu intră sub incidența acestei interdicții.

32.      În consecință, rezultă că domeniul acoperit de taxa în discuție în litigiul principal nu a făcut obiectul unei armonizări. Prin urmare, această taxă poate fi examinată în raport cu articolul 63 TFUE.

33.      Din moment ce este aplicabilă cel puțin una dintre libertățile fundamentale, nu mai este necesară examinarea taxei menționate în raport cu articolul 18 TFUE. Astfel, articolul 18 TFUE, care prevede interzicerea în general a oricărei discriminări pe motiv de cetățenie sau naționalitate nu are vocația de a se aplica în mod autonom decât în situațiile reglementate de dreptul Uniunii pentru care tratatul nu conține norme speciale de interzicere a discriminării(14). Întrucât principiul nediscriminării a fost pus în aplicare în domeniul liberei circulații a capitalurilor prin articolul 63 TFUE, întrebarea adresată de instanța de trimitere va fi examinată în lumina articolului 63 TFUE.

B.      Cu privire la criteriul care trebuie aplicat

34.      Ca punct preliminar, trebuie reamintit că aplicarea libertăților fundamentale în domeniul impozitării prezintă anumite caracteristici specifice. Astfel, în alte domenii decât cel fiscal, jurisprudența Curții demonstrează că, pentru a stabili existența unei restricții, este suficient ca o măsură să fie susceptibilă să interzică, să îngreuneze ori să facă mai puțin atractivă exercitarea unei libertăți fundamentale(15). Prin urmare, o restricție poate lua forma unei măsuri cu caracter general(16).

35.      În schimb, în context fiscal, noțiunea de „restricție” este aplicată într-un mod mai restrictiv. Aceasta tocmai din cauza naturii înseși a impozitării, din moment ce simplul fapt că o activitate sau o operațiune este taxată face în mod necesar această activitate mai puțin atractivă atunci când este examinată din perspectiva exercitării uneia dintre cele patru libertăți asociate cu piața internă. Rezultă că, pentru a nu compromite în mod nejustificat capacitatea de impozitare a statelor membre(17), numai măsurile discriminatorii constituie restricții în scopul aplicării acestor libertăți(18). Având în vedere această rațiune de a fi a regimului juridic specific măsurilor cu caracter fiscal, aspectul dacă taxa în cauză este directă sau indirectă este, în opinia noastră, lipsit de relevanță.

36.      Astfel, pentru a identifica o restricție privind o libertate fundamentală de circulație, este necesară aplicarea aceluiași criteriu ca cel aplicat cu privire la principiul egalității de tratament, și anume că măsura națională în cauză nu trebuie să trateze în mod diferit două situații care, având în vedere conținutul(19) acestei măsuri sau obiectivul urmărit(20) – cu condiția ca acest obiectiv să fie în sine discriminatoriu –, sau principiile generale care reglementează materia respectivă(21), sunt comparabile, cu consecința defavorizării tranzacțiilor transfrontaliere(22). Invers, măsurile care tratează în mod diferit situații în fapt identice și care au drept consecință discriminarea tranzacțiilor transfrontaliere constituie de asemenea restricții(23).

37.      Deși nu toate hotărârile Curții utilizează termenul „discriminare”, această abordare poate fi totuși considerată o jurisprudență constantă, cel puțin de la pronunțarea Hotărârii din 17 iulie 2014, Nordea Bank Danmark (C-48/13, EU:C:2014:2087). Astfel, în cauza respectivă, Curtea, întrunită în Marea Cameră, a reiterat că era necesar să se țină seama de caracterul comparabil al situațiilor pentru a califica o măsură ca fiind o restricție(24).

38.      În fine, chiar dacă este discriminatorie, o măsură fiscală nu este considerată contrară principiului liberei circulații a capitalurilor dacă este justificată de motive imperative de interes general și dacă respectă principiul proporționalității. În acest context, principiul proporționalității impune ca măsura să fie de natură să asigure realizarea obiectivului urmărit în mod legitim și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia(25).

39.      În prezenta cauză, părțile au pus în discuție chestiunea existenței unei legături teritoriale efective și obiective între taxa prevăzută la articolul 1 alineatul 492 din Legea nr. 228/2012 și ordinea juridică italiană. Deși această chestiune a fost invocată în principal în contextul compatibilității taxei cu Constituția italiană, în măsura în care această chestiune poate avea o anumită relevanță în cadrul prezentei proceduri, propunem să examinăm dacă, în contextul dreptului Uniunii, s-ar impune luarea în considerare a dreptului internațional.

40.      În această privință, considerăm că respectarea principiilor dreptului internațional nu este, ca atare, direct pertinentă pentru a se stabili dacă o măsură intră în domeniul competențelor fiscale ale statului membru, și astfel, care criteriu trebuie aplicat, sau dacă aceasta trebuie considerată o restricție privind libera circulație a capitalurilor în sensul articolului 63 TFUE.

41.      Desigur, în temeiul articolul 113 TFUE, statele membre dispun de o competență partajată cu Uniunea în materie de impozite indirecte. Cu toate acestea, în măsura în care taxele pe instrumente financiare derivate, precum cea în discuție în procedura principală, nu au fost armonizate(26), rămân în competența exclusivă a statelor membre. Astfel, Curtea nu are competența să stabilească dacă statele membre respectă dreptul internațional public atunci când adoptă asemenea măsuri fiscale. Desigur, după cum reiese foarte clar din jurisprudența Curții, atunci când Uniunea decide să-și exercite competențele, ea însăși trebuie să respecte dreptul internațional(27). Dar aceasta nu înseamnă că legislația Uniunii Europene prevede, de asemenea, că statele membre își exercită propriile puteri suverane în conformitate cu principiile dreptului internațional. De aici nu rezultă neapărat nici că existența unei restricții în sensul articolului 63 TFUE poate fi dedusă din simplul fapt că un stat membru a depășit limitele competenței sale conform dreptului internațional.

42.      S-ar mai putea arăta că obiectivul libertăților fundamentale consacrate de tratate este să asigure că funcționarea pieței unice nu este afectată de modul în care statele membre își exercită competențele. Prin urmare, pentru ca aceste libertăți să se opună adoptării unor măsuri naționale, aceste măsuri trebuie să fie susceptibile să afecteze funcționarea pieței unice. Faptul că un stat membru și-a exercitat competențele legislative într-un mod contrar cerințelor dreptului internațional nu presupune că măsura adoptată este susceptibilă să afecteze funcționarea pieței unice. Rezultă, prin urmare, că faptul că un stat membru își exercită competența într-un sens contrar prevederilor dreptului internațional nu este, în sine, direct relevant pentru aprecierea aspectului dacă măsura națională este contrară cerințelor articolului 63 TFUE(28).

43.      În opinia noastră, dacă dreptul internațional are vreun rol, acesta ar fi doar de justificare în raport cu o astfel de măsură fiscală națională. Întrucât Uniunea Europeană trebuie să respecte ea însăși dreptul internațional atunci când își exercită competențele, statele membre se pot baza pe obligațiile lor internaționale, respectând articolul 344 TFUE, pentru a justifica adoptarea unei restricții în sensul articolului 63 TFUE(29). Totuși, atunci când acționează în afara domeniului de aplicare a dreptului Uniunii, aspectul dacă statele membre sunt obligate să respecte dreptul internațional și, în consecință, verificarea îndeplinirii acestei obligații nu intră în competența Curții.

44.      Dacă lucrurile ar sta altfel, acest lucru ar putea însemna că statele cu un sistem dualist sau cele asociate cu dualismul ar trebui să renunțe la acesta și să considere că dreptul internațional este direct aplicabil în ordinea lor juridică internă, chiar și în domenii care intră exclusiv în sfera suveranității lor, din cauza aplicării libertăților fundamentale.

45.      Se poate arăta în trecere că, în orice caz, Curtea nu a procedat niciodată la o astfel de examinare. Astfel, de exemplu, în Hotărârea din 26 mai 2016, NN (L) International (C-48/15, EU:C:2016:356), cu privire la taxele aplicate anual în Belgia acțiunilor organismelor de plasament colectiv (OPC), indiferent de locul de reședință al organismelor emitente ale acestor instrumente sau de locul lor de tranzacționare, Curtea a examinat compatibilitatea acestei taxe cu libertățile fundamentale fără a recurge la o examinare a eventualei competențe a statului membru în cauză în acest scop conform dreptului internațional.

46.      Prin urmare, presupunând chiar că ar putea fi repusă în discuție competența Italiei, în temeiul dreptului internațional, de a percepe taxa în litigiu, având în vedere că taxa se aplică indiferent de locul în care a fost efectuată tranzacția, considerăm că, în realitate, aceste aspecte nu trebuie abordate pentru a răspunde la întrebarea adresată de Commissione Tributaria Regionale per la Lombardia (Comisia Fiscală Regională, Lombardia).

C.      Cu privire la existența unei restricții privind libera circulație a capitalurilor în sensul articolului 63 TFUE

47.      Potrivit Société Générale, articolul 1 alineatul 492 din Legea nr. 228/2012 instituie o dublă restricție. Astfel, taxa prevăzută de această dispoziție ar putea descuraja investitorii străini să investească în instrumente financiare derivate care se bazează pe active care intră sub incidența dreptului italian, în condițiile în care, în primul rând, aceste instrumente sunt taxate. În al doilea rând, punerea în aplicare a acestei taxe creează noi obligații de raportare, pe lângă cele prevăzute deja în statul de reședință al părților.

48.      În această privință, trebuie arătat că, invocând teza sa potrivit căreia articolul 1 alineatul 492 din Legea nr. 228/2012 creează o astfel de dublă restricție, Société Générale invocă în esență în observațiile sale hotărâri ale Curții în cauze care nu privesc aspecte fiscale. Astfel cum am arătat deja anterior, jurisprudența Curții a reținut o definiție mai limitată a noțiunii de „restricție” în domeniul fiscal decât în alte domenii. Pentru a constitui o restricție în materie fiscală, nu este suficient doar ca măsura în cauză să descurajeze nerezidenții să investească în instrumente financiare naționale: în schimb, măsura în cauză trebuie să stabilească o discriminare directă sau indirectă în mod specific în detrimentul operațiunilor transfrontaliere.

49.      Din moment ce, în procedura principală, taxa în discuție este datorată independent de reședința părților la tranzacție sau de eventualii intermediari, această taxă nu creează o discriminare interzisă de articolul 63 TFUE.

50.      Mai întâi, din punctul de vedere al investitorilor, această taxă nu ar constitui o discriminare, întrucât taxa menționată se aplică independent de cetățenia sau de locul lor de reședință(30).

51.      În al doilea rând, este cu siguranță adevărat că, în ceea ce privește instrumentele financiare derivate, o astfel de taxă instituie o diferență de tratament între, pe de o parte, cele care au ca active suport un instrument financiar guvernat de dreptul italian și emis de societăți italiene și, pe de altă parte, cele emise de societăți înregistrate în altă țară.

52.      Totuși, se poate aminti că articolul 1 alineatul 492 din Legea nr. 228/2012 urmărește să taxeze instrumentele financiare derivate care au ca activ suport instrumente financiare reglementate de legislația italiană, care nu constituie în sine o formă de discriminare directă. În lumina acestui obiectiv, instrumentele financiare derivate al căror activ suport este guvernat de legea italiană nu trebuie considerate comparabile cu instrumentele financiare derivate ale căror active suport nu intră sub incidența acestui drept. Această diferență de tratament se situează, așadar, în afara noțiunii de „discriminare” în sensul dreptului Uniunii. Prin urmare, potrivit jurisprudenței Curții, măsura menționată nu constituie o restricție în sensul articolului 63 TFUE.

53.      În ceea ce privește obligațiile de raportare pe care această taxă le creează în plus față de cele existente deja în statul membru de reședință, aceste obligații par să fie limitate la ceea ce este necesar pentru a asigura perceperea efectivă și la timp a taxei. În special, nimic nu indică faptul că entităților nerezidente le sunt impuse obligații diferite de cele impuse resortisanților sau chiar rezidenților italieni. Trebuie să se considere așadar că o astfel de acumulare de obligații decurge pur și simplu din exercitarea în paralel de către două state membre a competenței lor în materie de controale fiscale(31).

54.      Astfel, în măsura în care obligațiile declarative care decurg din taxa prevăzută la articolul 1 alineatul 492 din Legea nr. 228/2012 nu constituie decât o caracteristică accesorie a modalităților de control al acelei taxei, ele nu sunt contrare în sine dreptului Uniunii dacă (astfel cum am concluzionat deja) nici taxa de bază nu este(32).

55.      În opinia noastră, rezultă că taxa prevăzută la articolul 1 alineatul 492 din Legea nr. 228/2012 nu este contrară cerințelor liberei circulații a capitalurilor prevăzute la articolul 63 TFUE.

IV.    Concluzie

56.      Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările adresate de Commissione Tributaria Regionale per la Lombardia (Comisia Fiscală Regională, Lombardia, Italia) după cum urmează:

Articolul 63 TFUE trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care aplică tranzacțiilor financiare, independent de statul de reședință al operatorilor financiari și al intermediarului, o taxă care este suportată de părțile la tranzacție, care este egală cu un cuantum fix progresiv pe tranșe valorice ale tranzacțiilor și variabil în funcție de tipul de instrument tranzacționat și de valoarea contractului și care este datorată în funcție de faptul că operațiunile supuse taxei au ca obiect tranzacționarea unui instrument derivat bazat pe un titlu emis de o societate rezidentă în statul care instituie taxa în cauză.

1      Limba originală: engleza

2      Se pare că domeniul de aplicare al taxei în discuție în litigiul principal nu se limitează la instrumente financiare derivate care pot conduce la o cesiune a proprietății activelor suport. Astfel, tabelul 3, menționat la articolul 1 alineatul 492 din Legea nr. 228/2012, menționează, printre altele, produse derivate bazate pe indici a căror originalitate constă tocmai în lipsa unei livrări efective a activelor suport.

3      Deși Directiva 88/361 a fost abrogată și, ca instrument de drept derivat, nu poate să determine interpretarea adecvată a dreptului primar, în jurisprudența Curții se consideră că anexa are o valoare orientativă. A se vedea în special Hotărârea din 26 aprilie 2012, van Putten (cauzele conexate C-578/10-C-580/10, EU:C:2012:246, punctul 28).

4      Cu toate acestea, faptul că instrumentele financiare derivate intră în domeniul de aplicare al liberei circulații a capitalurilor nu exclude ca acestea să poată intra de asemenea în domeniul de aplicare al liberei circulații a serviciilor. A se vedea de exemplu Hotărârea din 9 iulie 1997, Parodi (C-222/95, EU:C:1997:345, punctul 17).

5      A se vedea Hotărârea din 26 mai 2016, NN (L) International (C-48/15, EU:C:2016:356, punctul 39 și jurisprudența citată). Cu toate acestea, Curtea aplică uneori mai multe libertăți simultan. A se vedea de exemplu Hotărârea din 11 iunie 2009, X și Passenheim-van Schoot (cauzele conexate C-155/08 și C-157/08, EU:C:2009:368, punctul 40).

6      Potrivit articolului 1 alineatul 494, taxa este datorată în cuantumul stabilit de fiecare dintre părțile contractante ale tranzacțiilor.

7      Astfel cum vom explica în continuare, din moment ce taxa respectivă nu creează discriminare, stabilirea aspectului dacă aceasta intră în domeniul de aplicare al unei libertăți fundamentale nu are consecințe deosebite. Astfel, identificarea libertății fundamentale aplicabile este importantă în special pentru o eventuală justificare care ar putea fi invocată în temeiul legislației naționale în cauză.

8      Hotărârea din 15 noiembrie 2016, Ullens de Schooten (C-268/15, EU:C:2016:874, punctul 47).

9      A se vedea de exemplu Hotărârea din 16 octombrie 2014, Comisia/Germania (C-100/13, nepublicată, EU:C:2014:2293, punctul 62).

10      A se vedea considerentele (2)-(7) și articolul 401 din Directiva 2006/112.

11      A se vedea de exemplu Hotărârea din 20 martie 2014, Caixa d’Estalvis i Pensions de Barcelona (C-139/12, EU:C:2014:174, punctul 28), și Hotărârea din 3 octombrie 2006, Banca popolare di Cremona (C-475/03, EU:C:2006:629, punctele 27 și 28).

12      A se vedea OECD, „International VAT/GST Guidelines”, OECD Publishing, Paris 2017, https://doi.org/10.1787/9789264271401-en A se vedea și Hotărârea din 3 octombrie 2006, Banca popolare di Cremona (C-475/03, EU:C:2006:629, punctele 28 și 30).

13      Acțiunile, alte titluri de același tip sau certificatele nu sunt supuse taxei prevăzute la articolul 1 alineatul 492, ci taxei de la articolul 1 alineatul 491 din Legea nr. 228/2012, care exclude în mod expres din domeniul său de aplicare emiterea acestui tip de instrument financiar.

14      Hotărârea din 31 martie 2011, Schröder (C-450/09, EU:C:2011:198, punctul 28).

15      A se vedea de exemplu Hotărârea din 31 martie 1993, Kraus (C-19/92, EU:C:1993:125, punctul 32), Hotărârea din 25 ianuarie 2007, Festersen (C-370/05, EU:C:2007:59, punctul 24), Hotărârea din 22 ianuarie 2015, Stanley International Betting și Stanleybet Malta (C-463/13, EU:C:2015:25, punctul 45), precum și Hotărârea din 22 iunie 2017, Bechtel (C-20/16, EU:C:2017:488, punctul 37).

16      A se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2016, AGET Iraklis (C-201/15, EU:C:2016:972, punctul 49).

17      A se vedea în acest sens Hotărârea din 6 decembrie 2007, Columbus Container Services (C-298/05, EU:C:2007:754, punctul 53), și Hotărârea din 26 mai 2016, NN (L) International (C-48/15, EU:C:2016:356, punctul 47). Ar trebui subliniat, în ceea ce privește libera circulație a capitalurilor, că articolul 65 TFUE prevede în mod expres că: [a]rticolul 63 nu aduce atingere dreptului statelor membre […] de a aplica dispozițiile incidente ale legislațiilor fiscale care stabilesc o distincție între contribuabilii care nu se găsesc în aceeași situație în ceea ce privește reședința lor sau locul unde capitalurile lor au fost investite”. Totuși, această derogare este limitată de alineatul (3) al aceluiași articol, potrivit căruia „[m]ăsurile și procedurile menționate la alineatele (1) și (2) nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară și nici o restrângere disimulată a liberei circulații a capitalurilor și plăților, astfel cum este aceasta definită la articolul 63”.

18      A se vedea de exemplu Hotărârea din 14 februarie 1995, Schumacker (C-279/93, EU:C:1995:31, punctul 24).

19      A se vedea de exemplu Hotărârea din 17 decembrie 2015, Timac Agro Deutschland (C-388/14, EU:C:2015:829, punctul 28).

20      A se vedea de exemplu Hotărârea din 1 decembrie 2011, Comisia/Ungaria (C-253/09, EU:C:2011:795, punctul 61).

21      A se vedea în acest sens Hotărârea din 9 februarie 2017, X (C-283/15, EU:C:2017:102, punctul 37).

22      A se vedea în acest sens Hotărârea din 14 aprilie 2016, Sparkasse Allgäu (C-522/14, EU:C:2016:253, punctul 29).

23      Trebuie arătat că, în materie fiscală, marea majoritate a obstacolelor constatate în jurisprudență sunt indirecte, deoarece se referă mai degrabă la reședință decât la naționalitate.

24      Punctul 23.

25      Hotărârea din 21 mai 2019, Comisia/Ungaria (Uzufruct asupra terenurilor agricole) (C-235/17, EU:C:2019:432, punctul 59). În cazul unei discriminări directe, aceasta nu ar putea fi justificată decât prin unul dintre motivele prevăzute de tratat. A se vedea în special Hotărârea din 22 octombrie 2014, Blanco și Fabretti (C-344/13- și C-367/13-, EU:C:2014:2311, punctul 38).

26      A se vedea punctul 32 din prezentele concluzii.

27      A se vedea în acest sens Hotărârea din 20 noiembrie 2018, Comisia/Consiliul (ZMP în Antarctica) (cauzele conexate C-626/15 și C-659/16, EU:C:2018:925, punctul 127).

28      În ceea ce privește posibilitatea de a deduce existența unei restricții privind libertatea fundamentală din lipsa competenței statului membru, în sensul dreptului internațional, subliniem de asemenea că, astfel cum am arătat anterior, în materie fiscală, pentru ca un act să constituie o restricție, el trebuie să trateze în mod diferit situații comparabile. Având în vedere acest criteriu, întinderea competențelor unui stat membru este lipsită de relevanță. Deși este adevărat că, pentru a aprecia dacă două situații sunt comparabile, trebuie să se țină seama de principiile generale care reglementează domeniul în cauză, acest lucru este necesar numai pentru a examina dacă tratamentul acestor două situații este conform cu ansamblul legislației naționale.

29      A se vedea Ordonanța din 5 septembrie 2019, Caisse pour l'avenir des enfants (C-801/18, EU:C:2019:684, punctul 41 și jurisprudența citată).

30      În mod similar,contrar celor susținute de Société Générale, nu poate fi dedusă nicio discriminare din faptul că această taxă tratează în același mod rezidenții și nerezidenții, din moment ce, în lumina obiectivului urmărit de această taxă, trebuie să se considere că aceste categorii diferite de persoane se află în aceeași situație.

31      A se vedea în acest sens Hotărârea din 14 aprilie 2016, Sparkasse Allgäu (C-522/14, EU:C:2016:253, punctul 25).

32      Instanța de trimitere s-a referit numai la obligațiile de identificare a operațiunii în cauză, la ținerea unui registru și la prezentarea unei declarații, obligații care par intrinseci taxei înseși.