EU tax law WEB Firma Z - C-802/19

–

pentru Firma Z, de A. Erdbrügger, Rechtsanwalt;

–

pentru guvernul german, de J. Möller și S. Eisenberg, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, inițial de R. Lyal și R. Pethke, ulterior de R. Pethke, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 90 alineatul (1) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO 2006, L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7, rectificare în JO 2007, L 335, p. 60), precum și a principiului neutralității taxei pe valoarea adăugată (TVA).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Firma Z, o întreprindere care desfășoară în Țările de Jos o activitate de vânzare de medicamente prin corespondență, pe de o parte, și Finanzamt Y (Administrația Fiscală Y, Germania), pe de altă parte, în legătură cu reducerea bazei de impozitare în cazul unor reduceri la prețurile medicamentelor de uz uman care se eliberează pe bază de prescripție medicală și livrate din Țările de Jos în Germania.

3

Potrivit articolului 2 alineatul (1) literele (a) și (b) din Directiva 2006/112:

„Următoarele operațiuni sunt supuse TVA-ului:

[…]”

4

Articolul 13 alineatul (1) din directiva menționată prevede:

„Statele, autoritățile regionale și locale și alte organisme de drept public nu sunt considerate persoane impozabile pentru activitățile sau operațiunile în care se angajează ca autorități publice, chiar și atunci când colectează taxe, redevențe, contribuții sau plăți în legătură cu activitățile sau operațiunile respective.

Cu toate acestea, atunci când se angajează în asemenea activități sau operațiuni, ele sunt considerate persoane impozabile pentru activitățile sau operațiunile respective în măsura în care calitatea lor de persoane neimpozabile determină denaturări semnificative ale concurenței.

În orice caz, organismele de drept public sunt considerate persoane impozabile în ceea ce privește activitățile prevăzute în anexa I, cu condiția ca activitățile respective să nu fie efectuate la o scară neglijabilă.”

5

Articolul 20 din aceeași directivă prevede:

„«Achiziție intracomunitară de bunuri» înseamnă obținerea dreptului de a dispune, ca și un proprietar, de bunuri mobile corporale expediate sau transportate către persoana care achiziționează aceste bunuri, de către furnizor, sau de către persoana care achiziționează bunurile sau în numele acestora, într-un alt stat membru decât cel in care a început expedierea sau transportul bunurilor.

[…]”

6

Articolul 33 alineatul (1) din Directiva 2006/112 prevede:

„Prin derogare de la articolul 32, locul livrării de bunuri expediate sau transportate de furnizor sau în numele acestuia dintr-un alt stat membru decât cel în care se încheie expedierea sau transportul bunurilor este considerat a fi locul unde se află bunurile la momentul la care se încheie expedierea sau transportul bunurilor la client, în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:

7

Articolul 73 din directiva menționată are următorul cuprins:

„Pentru livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, altele decât cele prevăzute la articolele 74-77, baza de impozitare include toate elementele care reprezintă contrapartida obținută sau care urmează să fie obținută de către furnizor sau prestator, în schimbul livrării sau al prestării, de la client sau de la un terț, inclusiv subvenții direct legate de prețul livrării sau al prestării.”

8

Potrivit articolului 83 din aceeași directivă:

„Pentru achiziția intracomunitară de bunuri, baza de impozitare se stabilește în funcție de aceleași elemente utilizate în conformitate cu capitolul 2 în scopul determinării bazei de impozitare pentru livrarea acelorași bunuri pe teritoriul statului membru în cauză. […]”

9

Articolul 90 alineatul (1) din Directiva 2006/112 prevede:

„În cazul anulării, al refuzului sau al neplății totale sau parțiale sau în cazul în care prețul este redus după livrare, baza de impozitare se reduce, în consecință, în condițiile stabilite de statele membre.”

10

Articolul 138 alineatul (1) din această directivă prevede:

„Statele membre scutesc livrarea de bunuri expediate sau transportate către o destinație aflată în afara teritoriului lor respectiv, dar în cadrul Comunității, de către vânzător sau persoana care achiziționează bunurile sau în numele acestora, pentru o altă persoană impozabilă sau pentru o persoană juridică neimpozabilă care acționează ca atare într-un alt stat membru decât cel în care începe expedierea sau transportul bunurilor.”

11

Potrivit articolului 1 alineatul (1) punctele 1 și 5 din Umsatzsteuergesetz (Legea privind impozitul pe cifra de afaceri), în versiunea aplicabilă litigiului principal (BGBl. 2005 I, p. 386) (denumită în continuare „UStG”), sunt supuse TVA-ului:

„1. livrările și alte prestații efectuate cu titlu oneros pe teritoriul național de către un întreprinzător în cadrul întreprinderii sale;

[…]

5. achiziția intracomunitară efectuată cu titlu oneros pe teritoriul național.”

12

Articolul 1a alineatul (1) din UStG prevede:

„Există achiziție intracomunitară cu titlu oneros atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții:

[…]”

13

Articolul 17 alineatul (1) prima teză din UStG prevede:

„În cazul modificării bazei de impozitare pentru o operațiune impozabilă în sensul articolului 1 alineatul (1) punctul 1, întreprinzătorul care a realizat această operațiune trebuie să regularizeze valoarea impozitului datorat în mod corespunzător.”

14

Articolul 2 din Fünftes Buch Sozialgesetzbuch (Codul securității sociale, a cincea carte), în versiunea aplicabilă litigiului principal (BGBl. 2011 I, p. 2983) (denumit în continuare „SGB V”), prevede:

„(1)   Casele de asigurări de sănătate pun la dispoziția asiguraților lor prestațiile prevăzute în capitolul al treilea cu respectarea principiului bunei gestiuni (articolul 12), în măsura în care aceste prestații nu intră în propria responsabilitate a asiguraților.

(2)   Persoanele asigurate beneficiază de prestații sub forma unor prestații în natură sau a unor prestări de servicii, sub rezerva derogărilor prevăzute în prezenta carte a V-a sau în cartea a IX-a. […] Furnizarea de servicii în natură și sub formă de servicii face obiectul unor convenții încheiate de casele de asigurări de sănătate cu prestatorii în conformitate cu dispozițiile celui de al patrulea capitol.”

15

Firma Z este o farmacie care, în cursul anului 2013, a livrat din Țările de Jos cu destinația Germania medicamente eliberate pe bază de prescripție medicală. Aceste medicamente au fost expediate, pe de o parte, unor persoane acoperite de asigurarea obligatorie de sănătate și, pe de altă parte, unor persoane acoperite de o asigurare privată de sănătate. Pe baza răspunsului la un chestionar privind afecțiunea de care sufereau, Firma Z a plătit persoanelor interesate o anumită sumă cu titlu de „compensație”.

16

Atunci când Firma Z livra medicamente eliberate numai pe bază de prescripție medicală unor persoane acoperite de o asigurare privată de sănătate, ea considera că a încheiat contracte de vânzare cu privire la aceste medicamente cu aceste persoane și că a efectuat livrarea direct către acestea din urmă. Întemeindu-se pe normele care reglementează vânzarea prin corespondență prevăzute la articolul 33 din Directiva 2006/112 și în dreptul național, Firma Z considera că aceste livrări erau impozabile în Germania. Aceasta considera de asemenea că cuantumul compensației plătite persoanelor respective determina o reducere a bazei de impozitare conform articolului 17 alineatul 1 din UStG. Impozitarea livrărilor menționate către persoanele acoperite de o asigurare privată de sănătate, precum și impozitarea livrărilor de produse în regim de vânzare liberă către aceste persoane sau către persoanele acoperite de asigurarea obligatorie de sănătate pe baza unor contracte de vânzare pe care Firma Z le încheiase direct cu persoanele menționate nu fac obiectul litigiului principal.

17

Atunci când Firma Z livra medicamente eliberate numai pe bază de prescripție medicală unor persoane acoperite de asigurarea obligatorie de sănătate, aceasta efectua, pe de o parte, o decontare cu casele de asigurări obligatorii de sănătate în temeiul dreptului securității sociale și, pe de altă parte, imputa cuantumul compensației plătite persoanelor în cauză din cota-parte care trebuia achitată de acestea pentru medicamentul comandat. Pentru aceste livrări, Firma Z a apreciat că, începând cu 1 octombrie 2013, locul de livrare se situa în Țările de Jos și că putea invoca în acest stat scutirea de TVA prevăzută pentru livrările intracomunitare. Casele de asigurări obligatorii de sănătate trebuiau, la rândul lor, să achite TVA-ul pentru aceste achiziții în Germania în temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (b) punctul (i) din Directiva 2006/112. În plus, Firma Z a considerat că valoarea compensației plătite persoanelor acoperite de asigurarea obligatorie de sănătate determina, în conformitate cu articolul 17 alineatul 1 din UStG, o reducere a bazei de impozitare aferente livrărilor efectuate în Germania persoanelor acoperite de o asigurare privată de sănătate și a efectuat o rectificare în acest temei.

18

Întrucât Administrația Fiscală Y nu a urmat această abordare, ea a emis o decizie de rectificare. În urma respingerii reclamației formulate de Firma Z împotriva acestei decizii, aceasta din urmă a formulat o acțiune la Finanzgericht (Tribunalul Fiscal, Germania).

19

Finanzgericht (Tribunalul Fiscal) a respins această acțiune, pentru motivul că, din moment ce livrarea către casele de asigurări obligatorii de sănătate nu era impozabilă, nu era posibil să se reducă baza de impozitare. Acesta a statuat că nu exista niciun temei juridic pe baza căruia Firma Z putea justifica un drept de a i se rambursa parțial TVA-ul.

20

Apreciind că, potrivit Hotărârii din 24 octombrie 1996, Elida Gibbs (C-317/94, EU:C:1996:400), avea dreptul să procedeze la o reducere a bazei de impozitare ca urmare a unei reduceri a remunerării sale, Firma Z a formulat recurs la Bundesfinanzhof (Curtea Federală Fiscală, Germania) împotriva hotărârii Finanzgericht (Tribunalul Fiscal).

21

Instanța de trimitere amintește că, având în vedere Hotărârea din 24 octombrie 1996, Elida Gibbs (C-317/94, EU:C:1996:400, punctele 28 și 31), și Hotărârea din 16 ianuarie 2014, Ibero Tours (C-300/12, EU:C:2014:8, punctul 29), în cazul în care un producător al unui produs care nefiind legat printr-un contract de consumatorul final, dar fiind prima verigă dintr-un lanț de operațiuni care conduce la acesta din urmă îi acordă o reducere de preț consumatorului final, potrivit jurisprudenței Curții, din baza de impozitare în scopuri de TVA trebuie să se scadă această reducere.

22

Ea arată că, totuși, Curtea a respins o diminuare a bazei de impozitare în cazul în care o agenție de turism, care acționează ca intermediar, acordă consumatorului final, din proprie inițiativă și pe propriile cheltuieli, o reducere de preț aplicată prestației principale a tur-operatorului (Hotărârea din 16 ianuarie 2014, Ibero Tours, C-300/12, EU:C:2014:8, punctul 33).

23

Aceasta susține de asemenea că Curtea a considerat că reducerea acordată, în temeiul unei legi naționale, de o întreprindere farmaceutică unei întreprinderi de asigurări private de sănătate conduce, în sensul articolului 90 alineatul (1) din Directiva 2006/112, la o reducere a bazei de impozitare în favoarea acestei întreprinderi farmaceutice atunci când produsele farmaceutice sunt livrate prin intermediul unor comercianți cu ridicata unor farmacii care le eliberează unor persoane acoperite de o asigurare privată de sănătate care rambursează asiguraților săi prețul de cumpărare a produselor farmaceutice (Hotărârea din 20 decembrie 2017, Boehringer Ingelheim Pharma, C-462/16, EU:C:2017:1006, punctul 46).

24

Potrivit instanței de trimitere, este necesar să se clarifice noțiunea „lanț de operațiuni”, care începe cu persoana care acordă reducerea, în speță Firma Z, și se încheie cu persoana care o primește, și anume persoanele acoperite de asigurarea obligatorie de sănătate. Problema care se ridică ar fi aceea dacă toate operațiunile acestui lanț trebuie sau nu să intre în domeniul de aplicare al TVA-ului în temeiul articolului 2 alineatul (1) din Directiva 2006/112 pentru a putea proceda la reducerea bazei de impozitare prevăzute la articolul 90 alineatul (1) din această directivă.

25

În această privință, ea amintește că principiul neutralității impune ca, în interiorul fiecărei țări, mărfurile similare să suporte aceeași sarcină fiscală, indiferent de lungimea lanțului de producție și de distribuție (Hotărârea din 24 octombrie 1996, Elida Gibbs, C-317/94, EU:C:1996:400, punctul 20, și Hotărârea din 20 decembrie 2017, Boehringer Ingelheim Pharma, C-462/16, EU:C:2017:1006, punctul 33). În consecință, în opinia sa, lungimea acestui lanț de producție și de distribuție ar fi determinată de operațiunile care intră, în temeiul articolului 2 alineatul (1) din Directiva 2006/112, în domeniul de aplicare al TVA-ului.

26

În plus, aceasta apreciază că, în cadrul litigiului în care s-a pronunțat Hotărârea din 20 decembrie 2017, Boehringer Ingelheim Pharma (C-462/16, EU:C:2017:1006), reducerea avusese ca efect diminuarea cheltuielilor întreprinderilor de asigurări private de sănătate și, prin urmare, a cheltuielilor celor care trebuiau să suporte sarcina achiziției impozabile a medicamentelor, situație care nu se regăsește în cauza cu care este sesizată, dat fiind că reducerea acordată persoanelor acoperite de asigurarea obligatorie de sănătate nu are niciun efect asupra cheltuielilor pe care trebuie să le plătească casele de asigurări obligatorii de sănătate.

27

Instanța de trimitere ridică de asemenea problema egalității de tratament a operațiunilor efectuate pe teritoriul național și a celor efectuate pe piața internă.

28

În aceste condiții, Bundesfinanzhof (Curtea Federală Fiscală) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

29

Guvernul german invocă inadmisibilitatea cererii de decizie preliminară, întrucât întrebările adresate ar fi lipsite de pertinență pentru soluționarea litigiului principal și ar avea un caracter ipotetic.

30

Astfel, guvernul german amintește că este cert că livrările în discuție în litigiul principal constituiau livrări intracomunitare și erau, în temeiul Directivei 2006/112, scutite de TVA în statul membru de plecare, și anume Țările de Jos. În consecință, din moment ce nu există o bază de impozitare în ceea ce privește aceste livrări, o reducere a acestei baze în temeiul articolului 90 din această directivă ar fi imposibilă. În această privință, guvernul german amintește de asemenea că, în cauza principală, Firma Z nu a procedat la o reducere a bazei de impozitare în cadrul livrărilor efectuate de aceasta către casa de asigurări obligatorii de sănătate, ci a redus baza de impozitare a livrărilor efectuate către persoanele acoperite de o asigurare privată de sănătate, deși această bază de impozitare nu avea nicio legătură cu livrările efectuate către casa de asigurări obligatorii de sănătate.

31

Astfel, potrivit guvernului german, întrebarea dacă o reducere a bazei de impozitare este posibilă ar privi numai o situație legată de farmaciile stabilite în Germania, în care livrarea de medicamente nu este scutită, ci este impozabilă, ceea ce este lipsit de relevanță pentru soluționarea litigiului principal.

32

În orice caz, reglementarea germană interzice farmaciilor stabilite pe teritoriul național să acorde reduceri pentru medicamente.

33

Firma Z consideră de asemenea că cererea de decizie preliminară este inadmisibilă, întrucât ar exista, între ea și persoanele acoperite de asigurarea obligatorie de sănătate, o relație directă de livrare. În consecință, reducerile de preț ar reduce în mod direct baza de impozitare, iar cele două întrebări adresate de instanța de trimitere ar fi lipsite de pertinență, în timp ce ar fi necesar să se examineze chestiunea prealabilă a naturii relației dintre Firma Z și aceste persoane.

34

Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în cadrul cooperării dintre aceasta din urmă și instanțele naționale, instituită prin articolul 267 TFUE, numai instanța națională care este sesizată cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată are competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile cauzei, atât necesitatea unei decizii preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții. În consecință, în cazul în care întrebările adresate privesc interpretarea dreptului Uniunii, Curtea este, în principiu, obligată să se pronunțe [Hotărârea din 24 noiembrie 2020, Openbaar Ministerie (Fals în înscrisuri), C-510/19, EU:C:2020:953, punctul 25 și jurisprudența citată].

35

Rezultă că întrebările privind dreptul Uniunii beneficiază de o prezumție de pertinență. Curtea poate refuza să se pronunțe asupra unei întrebări preliminare adresate de o instanță națională numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică sau atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i-au fost adresate [Hotărârea din 24 noiembrie 2020, Openbaar Ministerie (Fals în înscrisuri), C-510/19, EU:C:2020:953, punctul 26 și jurisprudența citată].

36

În speță, din cererea de decizie preliminară reiese că instanța de trimitere are îndoieli cu privire la interpretarea și la aplicarea articolului 90 alineatul (1) din Directiva 2006/112 în ceea ce privește dreptul unei farmacii stabilite într-un stat membru la reducerea bazei sale de impozitare atunci când, pe de o parte, efectuează o livrare de medicamente, într-un alt stat membru, unei case naționale de asigurări obligatorii de sănătate, această operațiune intrând, în acest stat membru, în domeniul de aplicare al TVA-ului și, pe de altă parte, acordă o reducere unei persoane afiliate la această casă și căreia medicamentul îi este furnizat în cadrul unei a doua livrări care nu intră în domeniul de aplicare al TVA-ului. În această privință, instanța de trimitere a expus în mod suficient și corect situația de fapt care se află la originea litigiului principal, precum și cadrul juridic din cauza principală din care reiese că întrebările adresate nu sunt de natură ipotetică.

37

În plus, în ceea ce privește argumentația prezentată de Firma Z, trebuie arătat că instanța de trimitere a arătat că, în special în raport cu dreptul național al asigurării de sănătate, nu avea îndoieli cu privire la natura raporturilor de prestație în cauză. În această privință, trebuie amintit că, în temeiul articolului 267 TFUE, care se întemeiază pe o separare clară a funcțiilor între instanțele naționale și Curte, orice apreciere a situației de fapt este de competența instanței naționale. Curtea în special este abilitată să se pronunțe numai cu privire la interpretarea sau la validitatea unui text al Uniunii Europene, pornind de la faptele care îi sunt indicate de instanța națională. În schimb, este de competența exclusivă a instanței de trimitere să interpreteze legislația națională. Tot numai instanței naționale îi revine, în cadrul procedurii preliminare, sarcina de a defini obiectul întrebărilor pe care intenționează să le adreseze Curții. Curtea nu poate, la cererea unei părți din litigiul principal, să examineze întrebări care nu i-au fost adresate de instanța națională (a se vedea în acest sens Ordonanța din 7 octombrie 2013, Società cooperativa Madonna dei miracoli, C-82/13, EU:C:2013:655, punctul 11, precum și Hotărârea din 11 iunie 2015, Berlington Hungary și alții, C-98/14, EU:C:2015:386, punctul 48).

38

Rezultă, pe de o parte, că interpretarea dreptului Uniunii solicitată în speță are legătură cu obiectul litigiului principal și, pe de altă parte, că întrebările adresate nu au un caracter ipotetic, fără a fi necesar să se examineze problema naturii raportului dintre Firma Z și persoanele acoperite de asigurarea obligatorie de sănătate.

39

Prin urmare, cererea de decizie preliminară este admisibilă.

40

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă, în lumina principiilor definite de Curte în Hotărârea din 24 octombrie 1996, Elida Gibbs (C-317/94, EU:C:1996:400), articolul 90 alineatul (1) din Directiva 2006/112 trebuie interpretat în sensul că o farmacie stabilită într-un stat membru poate reduce baza sa de impozitare în cazul în care efectuează, în calitate de livrări intracomunitare scutite de TVA în acest stat membru, livrări de produse farmaceutice unei case de asigurări obligatorii de sănătate stabilite într-un alt stat membru și acordă o reducere de preț persoanelor acoperite de această asigurare.

41

În această privință, articolul 90 alineatul (1) din Directiva 2006/112 prevede că, în cazul anulării, al refuzului sau al neplății totale sau parțiale sau în cazul în care prețul este redus după livrare, baza de impozitare se reduce, în consecință, în condițiile stabilite de statele membre.

42

În speță, din decizia de trimitere reiese că, în împrejurările specifice litigiului principal, vânzarea produselor farmaceutice în cauză face obiectul a două livrări, una efectuată de farmacie către casa de asigurări obligatorii de sănătate, iar a doua de către această casă persoanelor asigurate la aceasta din urmă. Pe de o parte, prima livrare este o livrare intracomunitară care, în temeiul articolului 138 alineatul (1) din Directiva 2006/112, este scutită în Țările de Jos. Astfel, casa de asigurări obligatorii de sănătate are, în calitate de persoană juridică, obligația de a plăti TVA-ul aferent achiziției corespunzătoare acestei livrări în temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (b) punctul (i) din această directivă. Pe de altă parte, a doua livrare efectuată de casa de asigurări obligatorii de sănătate persoanelor asigurate nu intră în domeniul de aplicare al TVA-ului în temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2006/112.

43

Or, în măsura în care Firma Z nu dispune de bază de impozitare care ar putea face obiectul unei regularizări, trebuie să se constate că nu sunt îndeplinite condițiile de aplicare a articolului 90 alineatul (1) din Directiva 2006/112.

44

Reiese de altfel din indicațiile care figurează în decizia de trimitere că Firma Z intenționa să beneficieze, ca urmare a unei reduceri acordate unor persoane acoperite de asigurarea obligatorie de sănătate, de o reducere a bazei sale de impozitare pentru livrări către persoane asigurate cu titlu privat. Or, astfel cum au arătat în mod întemeiat atât instanța de trimitere, cât și Comisia Europeană, imputarea reducerii bazei de impozitare referitoare la o operațiune asupra calculului bazei de impozitare a unei alte operațiuni, în cadrul sistemului comun de TVA-ului, este exclusă.

45

În ceea ce privește Hotărârea din 24 octombrie 1996, Elida Gibbs (C-317/94, EU:C:1996:400), trebuie amintit că Curtea a statuat, în această hotărâre, că, în cazul în care un producător al unui produs care, nefiind legat printr-un contract de consumatorul final, dar fiind prima verigă dintr-un lanț de operațiuni care conduce la acesta din urmă, îi acordă o reducere de preț consumatorului final, potrivit jurisprudenței Curții, din baza de impozitare în scopuri de TVA trebuie să se scadă această reducere (Hotărârea din 16 ianuarie 2014, Ibero Tours, C-300/12, EU:C:2014:8, punctul 29).

46

Curtea a precizat că, în caz contrar, administrația fiscală ar percepe cu titlu de TVA o sumă mai mare decât cea plătită efectiv de consumatorul final, în sarcina persoanei impozabile (Hotărârea din 24 octombrie 1996, Elida Gibbs, C-317/94, EU:C:1996:400, punctul 31).

47

Or, în măsura în care, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 43 din prezenta hotărâre, Firma Z nu dispune de o bază de impozitare care ar putea face obiectul unei regularizări și condițiile de aplicare a articolului 90 alineatul (1) din Directiva 2006/112 nu sunt, prin urmare, îndeplinite, examinarea existenței unui posibil lanț de operațiuni în sensul Hotărârii din 24 octombrie 1996, Elida Gibbs (C-317/94, EU:C:1996:400), nu este necesar, în asemenea împrejurări, să fie efectuată.

48

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 90 alineatul (1) din Directiva 2006/112 trebuie interpretat în sensul că o farmacie stabilită într-un stat membru nu poate reduce baza sa de impozitare în cazul în care efectuează, în calitate de livrări intracomunitare scutite de TVA în acest stat membru, livrări de produse farmaceutice unei case de asigurări obligatorii de sănătate stabilite într-un alt stat membru și acordă o reducere persoanelor acoperite de această asigurare.

49

Având în vedere răspunsul dat la prima întrebare, nu este necesar să se răspundă la a doua întrebare.

50

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șaptea) declară:

Articolul 90 alineatul (1) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretat în sensul că o farmacie stabilită într-un stat membru nu poate reduce baza sa de impozitare în cazul în care efectuează, în calitate de livrări intracomunitare scutite de taxa pe valoarea adăugată în acest stat membru, livrări de produse farmaceutice unei case de asigurări obligatorii de sănătate stabilite într-un alt stat membru și acordă o reducere persoanelor acoperite de această asigurare.

Semnături