Available languages

Taxonomy tags

Info

References in this case

Share

Highlight in text

Go

Ediție provizorie

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)

7 aprilie 2022(*)

„Trimitere preliminară – Fiscalitate – Articolele 63 și 65 TFUE – Libera circulație a capitalurilor – Restricții – Impozit pe venitul persoanelor juridice – Scutirea fondurilor de investiții – Condiții privind scutirea – Condiție referitoare la forma contractuală a fondului”

În cauza C-342/20,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Helsingin hallinto-oikeus (Tribunalul Administrativ din Helsinki, Finlanda), prin decizia din 9 iulie 2020, primită de Curte la 23 iulie 2020, în procedura

A SCPI

cu participarea:

Veronsaajien oikeudenvalvontayksikkö

CURTEA (Camera a doua),

compusă din domnul A. Arabadjiev, președintele Camerei întâi, îndeplinind funcția de președinte al Camerei a doua, doamna I. Ziemele (raportoare) și domnii T. von Danwitz, P. G. Xuereb și A. Kumin, judecători,

avocat general: domnul H. Saugmandsgaard Øe,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru guvernul finlandez, inițial de H. Leppo, A. Laine și S. Hartikainen, ulterior de H. Leppo şi A. Laine, în calitate de agenți;

–        pentru Comisia Europeană, inițial de W. Roels și I. Koskinen, ulterior de W. Roels, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 6 octombrie 2021,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolelor 49, 63 și 65 TFUE.

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unei proceduri inițiate de A SCPI, o societate de drept francez, în legătură cu decizia prealabilă a Verohallinto (Administrația fiscală, Finlanda) din 13 iunie 2019 privind impozitarea veniturilor locative și a beneficiilor obținute din vânzarea unor imobile situate în Finlanda și a unor acțiuni ale unor societăți proprietare de imobile situate în Finlanda, încasate de A în acest stat membru în cursul exercițiilor fiscale 2019 și 2020 (denumită în continuare „decizia din 13 iunie 2019”).

 Cadrul juridic

 Dreptul Uniunii

3        Articolul 1 alineatele (1)-(3) din Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (JO 2009, L 302, p. 32) prevede:

„(1)      Prezenta directivă se aplică organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) stabilite pe teritoriul statelor membre.

(2)      În sensul prezentei directive și sub rezerva articolului 3, «OPCVM» cuprinde organismele:

(a)      al căror unic obiect este investiția colectivă în valori mobiliare și/sau alte active financiare lichide prevăzute la articolul 50 alineatul (1) de capital atras de la public și a căror operare este supusă principiului diversificării riscurilor; și

(b)      ale căror titluri de participare sunt, la cererea deținătorilor de titluri de participare, răscumpărate sau rambursate, direct sau indirect, din activele acestor organisme. Activitatea OPCVM-ului de a se asigura că valoarea titlurilor sale de participare tranzacționate pe piață nu variază semnificativ în raport cu valoarea activului net unitar este considerată echivalentă unor astfel de răscumpărări sau rambursări.

Statele membre pot permite ca OPCVM-urile să fie constituite din mai multe compartimente de investiții.

(3)      Organismele menționate la alineatul (2) pot fi constituite în conformitate cu legea aplicabilă în materie de contracte (ca fonduri deschise de investiții administrate de o societate de administrare), sub formă de fonduri de investiții de tip «unit trust» sau sub formă statutară (societate de investiții).

[…]”

4        Articolul 2 alineatele (1) și (2) din Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2011 privind administratorii fondurilor de investiții alternative și de modificare a Directivelor 2003/41/CE și 2009/65/CE și a Regulamentelor (CE) nr. 1060/2009 și (UE) nr. 1095/2010 (JO 2011, L 174, p. 1) prevede:

„(1)      Sub rezerva alineatului (3) din prezentul articol și a articolului 3, prezenta directivă se aplică:

(a)      AFIA din UE care administrează unul sau mai multe [fonduri de investiții alternative (FIA)], indiferent dacă este vorba de FIA din UE sau FIA din afara UE;

(b)      AFIA din afara UE care administrează unul sau mai multe FIA din UE; și

(c)      AFIA din afara UE care distribuie unități sau acțiuni ale unuia sau mai multor FIA în Uniune, indiferent dacă este vorba de FIA din UE sau FIA din afara UE.

(2)      În sensul alineatului (1), nu are importanță:

(a)      dacă FIA este de tip deschis sau închis;

(b)      dacă FIA este constituit în conformitate cu legea aplicabilă în materie de contracte, în temeiul dreptului în materie de trusturi, prin act constitutiv sau sub orice altă formă juridică;

(c)      care este structura juridică a AFIA.”

5        Potrivit articolului 4 alineatul (1) litera (a) din această directivă:

„În sensul prezentei directive […]:

(a)      «FIA» înseamnă organisme de plasament colectiv, inclusiv compartimentele de investiții ale acestora, care:

i)      atrag capital de la o serie de investitori, în vederea plasării acestuia în conformitate cu o politică de investiții definită în interesul respectivilor investitori; și

ii)      nu necesită autorizare în conformitate cu articolul 5 din Directiva 2009/65.”

 Dreptul finlandez

6        Potrivit articolului 3 punctul 4) din tuloverolaki (1535/1992) [Legea privind impozitul pe venit (1535/1992)] din 30 decembrie 1992, astfel cum a fost modificată prin Legea 528/2019 din 12 aprilie 2019 (denumită în continuare „Legea privind impozitul pe venit”), prin „colectivități” se înțelege, printre altele, societățile pe acțiuni, fondurile de investiții și fondurile de investiții speciale.

7        Potrivit articolului 9 primul paragraf punctul 2) din Legea privind impozitul pe venit, persoanele fizice care nu au domiciliul în Finlanda în cursul exercițiului fiscal și colectivitățile străine sunt obligate în Finlanda la plata impozitului pe veniturile obținute în acest stat.

8        Articolul 10 din această lege prevede:

„Venitul obținut în Finlanda cuprinde:

1)      veniturile generate de bunuri imobile situate în Finlanda sau de spații deținute în temeiul unor acțiuni într-o societate pe acțiuni imobiliară sau în altă societate pe acțiuni finlandeză ori în temeiul apartenenței la o cooperativă imobiliară finlandeză sau la o altă cooperativă;

[…]

6)      dividendele, excedentele obținute dintr-o cooperativă și orice alte venituri comparabile generate de o societate pe acțiuni, de o cooperativă sau de orice altă colectivitate finlandeză, precum și participațiile la profitul unui grup de întreprinderi finlandez;

[…]

10)      profitul generat de vânzarea unui bun imobil situat în Finlanda ori a unor acțiuni sau părți deținute într-o societate pe acțiuni imobiliară, într-o altă societate pe acțiuni sau într-o cooperativă finlandeză, ale cărei active totale sunt constituite, în proporție de peste 50 %, din unul sau mai multe bunuri imobile situate în Finlanda.”

9        Articolul 20a din legea menționată, aplicabil de la 1 ianuarie 2020, prevede la primul, al doilea, al patrulea și al șaptelea paragraf:

„Sunt scutite de impozitul pe venit fondurile de investiții, în sensul articolului 2 primul paragraf punctul 2) din capitolul 1 din sijoitusrahastolaki (213/2019) [Legea privind fondurile de investiții (213/2019)], și fondurile de investiții străine deschise comparabile, constituite prin contract, ale căror unități sunt deținute de cel puțin 30 de asociați.

Dispozițiile primului paragraf referitoare la scutirea fondurilor de investiții se aplică și fondurilor de investiții speciale, în sensul articolului 1 al doilea paragraf din capitolul 2 din vaihtoehtorahastojen hoitajista annettu laki (162/2014) [Legea privind administratorii fondurilor de investiții alternative (162/2014)], și fondurilor de investiții speciale străine comparabile, constituite prin contract, cu condiția ca fondul să fie deschis, iar părțile sociale să fie deținute de cel puțin 30 de asociați.

[…]

Scutirea unui fond de investiții special, în sensul articolului 1 al doilea paragraf din capitolul 2 din Legea privind administratorii fondurilor de investiții alternative, sau a unui fond de investiții special străin comparabil, constituit prin contract, care își investește resursele în principal în bunuri imobile și în valori de plasament imobiliar conform modalităților prevăzute la articolul 4 din capitolul 16a din legea menționată, este supusă condiției ca acest fond să distribuie anual deținătorilor de părți sociale cel puțin trei sferturi din profitul aferent exercițiului fiscal, fără a lua în considerare plusvalorile latente.

[…]

În cazul în care un fond de investiții sau un fond de investiții special este constituit din două sau mai multe compartimente de investiții, acestea sunt supuse dispozițiilor privind fondurile de investiții sau fondurile de investiții speciale.”

 Litigiul principal și întrebarea preliminară

10      A este o societate civilă de plasament imobiliar cu capital variabil de drept francez ce investește în bunuri imobile situate în zona euro care sunt închiriate unor întreprinderi. În calitate de fond de investiții alternativ, în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2011/61, A este supusă controlului Autorității Piețelor Financiare (Franța).

11      A Asset Management SAS, o societate pe acțiuni simplificată de drept francez, asigură administrarea societății A și adoptă toate deciziile care o privesc. Aceste două societăți au sediul social în Franța și nu dispun de nicio unitate de lucru în Finlanda.

12      Investitorii care au subscris părți sociale ale A obțin un profit anual corespunzător venitului locativ net și celorlalte venituri financiare nete încasate de A. Distribuirea profiturilor este decisă de adunarea generală a acestei societăți.

13      În Franța, A este o entitate transparentă din punct de vedere fiscal care nu este supusă impozitului pe venit. Investitorii sunt cei care datorează impozitul pe venitul obținut din profitul părților sociale ale A, precum și din vânzarea sau din rambursarea acestor părți sociale.

14      A a prevăzut semnarea, în luna iunie 2019, a unui contract privind achiziționarea de acțiuni la două societăți pe acțiuni imobiliare mutuale cu sediul în Finlanda și proprietare de imobile comerciale situate în acest stat membru, pe care A intenționa să le închirieze cel puțin cinci ani. A intenționa de asemenea să realizeze și alte investiții imobiliare de acest tip sau să achiziționeze direct imobile în Finlanda.

15      Pentru a ști dacă veniturile și profiturile obținute din aceste investiții ar fi impozabile în Finlanda, A a sesizat administrația fiscală cu o cerere de decizie prealabilă obligatorie referitoare la exercițiile fiscale 2019 și 2020.

16      Prin decizia din 13 iunie 2019, administrația fiscală a considerat că, în ceea ce privește exercițiul fiscal 2019, în temeiul dispozițiilor fiscale în vigoare în cursul acestui exercițiu fiscal, A putea, date fiind caracteristicile sale esențiale, să fie considerată ca aflându-se într-o situație comparabilă cu cea a unui fond de investiții în sensul articolului 3 punctul 4) din Legea privind impozitul pe venit. Această administrație a considerat, în consecință, că veniturile obținute de A în Finlanda provenind din închirierea sau vânzarea de imobile situate în acest stat membru, precum și din cesiunea de acțiuni la societăți pe acțiuni proprietare de imobile situate în acest stat membru erau scutite de impozitul pe venit.

17      În schimb, în ceea ce privește exercițiul fiscal 2020, administrația fiscală a considerat, în temeiul modificărilor aduse Legii privind impozitul pe venit aplicabile începând de la 1 ianuarie 2020, că A, în calitate de societate cu capital variabil, nu trebuia asimilată unui fond de investiții constituit sub forma contractuală prevăzută la articolul 20a din legea menționată, ci unei societăți pe acțiuni de drept finlandez.

18      În consecință, această administrație a apreciat că, în cursul exercițiului fiscal 2020, veniturile obținute de A în Finlanda provenind din închirierea sau vânzarea de imobile situate în acest stat membru, precum și din cesiunea de acțiuni ale unor societăți pe acțiuni proprietare de imobile situate în acest stat membru sunt impozabile în Finlanda, în temeiul articolului 10 punctele 1), 6) și 10), precum și al articolului 20a primul paragraf din Legea privind impozitul pe venit.

19      A a sesizat Helsingin hallinto-oikeus (Tribunalul Administrativ din Helsinki, Finlanda), care este instanța de trimitere, cu o acțiune împotriva deciziei din 13 iunie 2019, întrucât aceasta a refuzat să accepte scutirea veniturilor imobiliare din surse finlandeze în exercițiul fiscal 2020. În această acțiune, A arată că articolul 20a din Legea privind impozitul pe venit contravine dreptului Uniunii și susține că, independent de forma sa statutară prevăzută de legislația franceză privind fondurile de investiții, caracteristicile sale funcționale sunt comparabile cu cele ale unui fond de investiții finlandez scutit de impozitul pe venit.

20      Veronsaajien oikeudenvalvontayksikkö (Serviciul administrației fiscale însărcinat cu apărarea drepturilor destinatarilor veniturilor fiscale, Finlanda) apreciază că, în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii a formelor sub care pot fi constituite organismele de plasament colectiv și a normelor privind impozitarea veniturilor lor, măsurile naționale care reglementează impozitarea organismelor de plasament colectiv, precum și formele, modalitățile de funcționare sau activitățile acestor organisme pot varia de la un stat membru la altul. A nu ar îndeplini condițiile prevăzute la articolul 20a al patrulea paragraf din Legea privind impozitul pe venit pentru a beneficia de scutirea de impozitul pe venit, care ar conferi această scutire doar fondurilor constituite în temeiul unui contract.

21      Instanța de trimitere constată că din decizia din 13 iunie 2019 reiese că, din cauza intrării în vigoare, la 1 ianuarie 2020, a articolului 20a din Legea privind impozitul pe venit, A nu mai poate fi asimilată unui fond de investiții finlandez scutit de impozitul pe venit, fiind impozabilă în prezent pe veniturile sale imobiliare obținute în Finlanda.

22      Instanța de trimitere arată că din lucrările pregătitoare adoptării articolului 20a din Legea privind impozitul pe venit reiese că intenția legiuitorului național era, printre altele, de a identifica cu precizie cazurile în care un fond străin trebuie asimilat unui fond finlandez scutit, indiferent dacă este vorba despre un fond de investiții sau despre un fond de investiții special, în scopul de a îmbunătăți previzibilitatea impozitării, de a crește securitatea juridică și de a elimina sarcini administrative.

23      Legiuitorul național ar fi intenționat totodată să asigure o concurență nedenaturată așezând fondurile finlandeze și fondurile străine pe picior de egalitate. În lipsa unei definiții a noțiunii de fond de investiții, caracterul general al dispozițiilor fiscale naționale ar fi contribuit, în trecut, la facilitarea asimilării fondurilor străine fondurilor de investiții finlandeze, în condițiile în care acestea din urmă nu ar fi beneficiat neapărat în străinătate de un tratament comparabil, ba chiar ar fi fost supuse unei legislații mai stricte.

24      Potrivit acestei instanțe, modificările adoptate de legiuitor nu ar urmări să repună în discuție norma potrivit căreia tratamentul fiscal în Finlanda depinde de forma juridică a instrumentului de investiții, ci să facă legislația fiscală mai precisă în ceea ce privește situația fondurilor constituite sub forma contractuală, indiferent dacă sunt rezidente sau nerezidente, fără a extinde totuși aplicarea scutirii la alte forme de organisme de plasament colectiv. Instanța de trimitere mai arată că, potrivit legislației finlandeze aplicabile fondurilor de investiții, fondurile de investiții pot fi constituite numai în temeiul unui contract.

25      Instanța de trimitere consideră, în consecință, că trebuie să se răspundă la întrebarea dacă A trebuie asimilată, pentru exercițiul fiscal 2020, fondurilor de investiții finlandeze scutite de impozitul pe veniturile obținute în Finlanda sau dacă trebuie să plătească un impozit la sursă pentru veniturile locative și pentru profiturile obținute din activitatea sa imobiliară în acest stat membru.

26      În special, această instanță ridică problema dacă articolele 49, 63 și 65 TFUE se opun articolului 20a din Legea privind impozitul pe venit, în temeiul căruia numai fondurile de investiții deschise străine, constituite prin contract, sunt asimilate fondurilor de investiții finlandeze scutite de impozitul pe venit, astfel încât, de exemplu, fondurile de investiții constituite sub forma unei societăți precum A nu mai pot fi asimilate, de la intrarea în vigoare a articolului 20a din Legea privind impozitul pe venit, fondurilor de investiții finlandeze care sunt scutite.

27      În aceste condiții, Helsingin hallinto-oikeus (Tribunalul Administrativ din Helsinki) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolele 49, 63 și 65 TFUE trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislații naționale în temeiul căreia doar fondurile de investiții străine de tip deschis constituite prin contract pot fi asimilate unor fonduri de investiții finlandeze scutite de impozitul pe venit, în sensul că fondurile de investiții străine care sunt constituite într-o altă formă juridică decât prin contract sunt supuse impozitării prin reținere la sursă în Finlanda, chiar dacă între acestea și fondurile de investiții finlandeze nu există alte diferențe obiective semnificative?”

 Cu privire la întrebarea preliminară

 Observații introductive

28      Trebuie arătat mai întâi că litigiul principal privește posibilitatea reclamantei din litigiul principal, care este un fond de investiții alternativ în sensul Directivei 2011/61, constituit în Franța sub forma unei societăți nesupuse la plata impozitului pe venit și care beneficiază în acest stat membru de regimul de transparență fiscală, de a obține în Finlanda scutirea de impozitul pe venit a veniturilor locative și a profiturilor obținute în acest stat membru din vânzarea de imobile și de acțiuni ale unor societăți pe acțiuni imobiliare.

29      Potrivit deciziei din 13 iunie 2019, veniturile menționate, scutite de impozit în exercițiul fiscal 2019, au devenit impozabile în exercițiul fiscal 2020 ca urmare a intrării în vigoare a articolului 20a din Legea privind impozitul pe venit, ținând seama în special de faptul că reclamanta din litigiul principal nu este constituită sub formă contractuală, ci sub formă statutară.

30      În continuare, trebuie precizat că, potrivit explicațiilor furnizate de guvernul finlandez, pe de o parte, noțiunea de „fonduri de investiții”, în sensul Legii privind fondurile de investiții (213/2019), desemnează doar un OPCVM în sensul Directivei 2009/65 constituit sub formă contractuală. Noțiunea de „fonduri de investiții speciale”, în sensul Legii privind administratorii de fonduri alternative (162/2014), desemnează una dintre formele juridice ale fondurilor de investiții alternative prevăzute de Directiva 2011/61 și se referă de asemenea numai la fondurile sub formă contractuală. Pe de altă parte, un fond de investiții alternativ, în sensul Directivei 2011/61, poate fi înființat în Finlanda și sub formă statutară și poate efectua investiții imobiliare fără a beneficia însă de scutirea prevăzută la articolul 20a din Legea privind impozitul pe venit.

31      În sfârșit, în conformitate cu articolul 20a al patrulea paragraf din Legea privind impozitul pe venit, se acordă o scutire de impozitul pe venit unui fond de investiții special, în sensul Legii privind administratorii fondurilor alternative (162/2014), sau unui fond de investiții special străin comparabil, constituit prin contract, care își investește resursele în principal în bunuri imobile sau în valori de plasament imobiliar, cu condiția ca acest fond să distribuie anual deținătorilor de părți sociale cel puțin trei sferturi din profitul aferent exercițiului fiscal, fără a lua în considerare plusvalorile latente.

32      Fără a se pronunța cu privire la respectarea de către A a acestei condiții referitoare la distribuirea minimă anuală a profiturilor, instanța de trimitere arată că situația acestei societăți este comparabilă cu cea a unui fond de investiții rezident, cu excepția formei sale statutare. Întrebarea preliminară privește exclusiv acest ultim element.

33      Prin urmare, trebuie să se aprecieze că, prin întrebarea formulată, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolele 49, 63 și 65 TFUE trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care, prin acordarea scutirii veniturilor locative și a profiturilor obținute din vânzarea de imobile sau de acțiuni ale unor societăți proprietare de imobile doar fondurilor de investiții constituite sub formă contractuală, exclude de la beneficiul acestei scutiri un fond de investiții alternativ nerezident constituit sub formă statutară, în condițiile în care acesta, întrucât beneficiază în statul membru în care are sediul de un regim de transparență fiscală, nu este supus impozitului pe venit în acest stat membru.

 Cu privire la libertatea de circulație aplicabilă

34      Întrucât întrebarea preliminară face referire deopotrivă la dispozițiile Tratatului FUE referitoare la libertatea de stabilire și la libera circulație a capitalurilor, trebuie să se determine libertatea aplicabilă în litigiul principal (Hotărârea din 6 martie 2018, SEGRO și Horváth, C-52/16 și C-113/16, EU:C:2018:157, punctul 52 și jurisprudența citată).

35      În această privință, rezultă dintr-o jurisprudență consacrată că, pentru a stabili dacă o reglementare națională ține de una sau de alta dintre libertățile fundamentale garantate de Tratatul FUE, trebuie luat în considerare obiectul reglementării în cauză (Hotărârea din 16 decembrie 2021, UBS Real Estate, C-478/19 și C-479/19, EU:C:2021:1015, punctul 28, precum și jurisprudența citată).

36      Atunci când obiectul acestei legislații nu permite să se stabilească dacă aceasta intră în mod preponderent sub incidența articolului 49 TFUE sau a articolului 63 TFUE, Curtea ia în considerare elementele de fapt ale cazului în speță pentru a stabili dacă situația vizată în litigiul principal intră sub incidența uneia sau a alteia dintre dispozițiile menționate (Hotărârea din 11 iunie 2020, KOB, C-206/19, EU:C:2020:463, punctul 25 și jurisprudența citată).

37      În plus, atunci când o măsură națională se raportează atât la libertatea de stabilire, cât și la libera circulație a capitalurilor, Curtea examinează măsura în discuție, în principiu, numai din perspectiva uneia dintre aceste două libertăți dacă se dovedește că, în împrejurările cauzei principale, una dintre ele este cu totul secundară în raport cu cealaltă și poate fi analizată în cadrul acesteia (a se vedea prin analogie Hotărârea din 30 aprilie 2020, Société Générale, C-565/18, EU:C:2020:318, punctul 19 și jurisprudența citată).

38      În speță, legislația națională în discuție în litigiul principal privește scutirea acordată fondurilor de investiții constituite sub formă contractuală care investesc în principal în imobile sau în valori de plasament imobiliar.

39      Or, în primul rând, în ceea ce privește investițiile imobiliare, conform unei jurisprudențe constante, măsurile naționale care se raportează la operațiunile prin care nerezidenții efectuează astfel de investiții pe teritoriul unui stat membru pot intra atât sub incidența articolului 49 TFUE privind libertatea de stabilire, cât și a articolului 63 TFUE referitor la libera circulație a capitalurilor (Hotărârea din 16 decembrie 2021, UBS Real Estate, C-478/19 și C-479/19, EU:C:2021:1015, punctul 29).

40      Astfel, pe de o parte, mișcările de capital cuprind operațiunile prin care nerezidenții efectuează investiții imobiliare pe teritoriul unui stat membru, după cum rezultă din nomenclatorul mișcărilor de capital ce figurează în anexa I la Directiva 88/361/CEE a Consiliului din 24 iunie 1988 pentru punerea în aplicare a articolului 67 din tratat (JO 1988, L 178, p. 5, Ediție specială, 10/vol. 1, p. 10), nomenclator care își păstrează valoarea indicativă pe care o avea pentru a defini noțiunea de mișcări de capital (Hotărârea din 6 martie 2018, SEGRO și Horváth, C-52/16 și C-113/16, EU:C:2018:157, punctul 56, precum și jurisprudența citată).

41      Pe de altă parte, dreptul de a dobândi, de a exploata și de a înstrăina bunuri imobile pe teritoriul unui alt stat membru, care constituie completarea necesară a libertății de stabilire generează, atunci când este exercitat, mișcări de capital (Hotărârea din 16 decembrie 2021, UBS Real Estate, C-478/19 și C-479/19, EU:C:2021:1015, punctul 30 și jurisprudența citată).

42      În aceste condiții, pentru ca dispozițiile referitoare la dreptul de stabilire să poată fi aplicate, este necesar, în principiu, să se asigure o prezență permanentă în statul membru gazdă și, în cazul achiziționării și al posesiei bunurilor imobile, ca administrarea acestor bunuri să fie activă (Hotărârea din 14 septembrie 2006, Centro di Musicologia Walter Stauffer, C-386/04, EU:C:2006:568, punctul 19).

43      Or, în speță, din cererea de decizie preliminară reiese că A nu dispune nici de spatii profesionale, nici de o altă unitate în Finlanda de unde să administreze, fie și numai parțial, investițiile sale imobiliare în Finlanda sau de unde să ia decizii cu privire la acestea din urmă.

44      În al doilea rând, în ceea ce privește participațiile la societățile de capital, rezultă dintr-o jurisprudența constantă a Curții că tratamentul fiscal al dividendelor plătite de astfel de societăți poate de asemenea să intre sub incidența nu doar a articolului 63 TFUE, ci și a articolului 49 TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 septembrie 2018, EV, C-685/16, EU:C:2018:743, punctul 33 și jurisprudența citată).

45      În această privință, s-a statuat deja că o reglementare națională care este aplicabilă numai participațiilor care permit exercitarea unei influențe certe asupra deciziilor unei societăți și determinarea activităților acesteia intră în domeniul de aplicare al articolului 49 TFUE referitor la libertatea de stabilire. În schimb, dispozițiile naționale care își găsesc aplicarea în cazul participațiilor efectuate numai cu intenția de a realiza un plasament financiar, fără a exista intenția de a influența administrarea și controlul întreprinderii, trebuie examinate exclusiv din perspectiva liberei circulații a capitalurilor (Hotărârea din 13 martie 2014, Bouanich, C-375/12, EU:C:2014:138, punctul 28 și jurisprudența citată).

46      Or, astfel cum s-a amintit la punctul 38 din prezenta hotărâre, reglementara în discuție în litigiul principal are ca obiect tratamentul fiscal al veniturilor provenind din investiții imobiliare efectuate de organisme de plasament colectiv.

47      Fără a exclude din domeniul său de aplicare situații care intră sub incidența libertății de stabilire, această reglementare vizează investițiile efectuate în vederea realizării unui plasament financiar, fără intenția de a influența administrarea și controlul întreprinderii. În consecință, aceasta poate afecta în mod preponderent libera circulație a capitalurilor. Eventualele restricții privind libertatea de stabilire ce rezultă din reglementarea respectivă ar constitui o consecință inevitabilă a restricției privind libera circulație a capitalurilor și nu justifică, așadar, o analiză autonomă a aceleiași reglementări în raport cu articolul 49 TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 decembrie 2021, UBS Real Estate, C-478/19 și C-479/19, EU:C:2021:1015, punctul 33 și jurisprudența citată).

48      Ținând seama de cele ce precedă, este necesar să se examineze măsura națională în discuție în litigiul principal exclusiv în raport cu articolele 63 și 65 TFUE.

 Cu privire la existența unei restricții privind libera circulație a capitalurilor

49      Rezultă dintr-o jurisprudență constantă că măsurile interzise prin articolul 63 alineatul (1) TFUE ca restricții privind circulația capitalurilor le includ pe cele care sunt de natură să descurajeze nerezidenții să facă investiții într-un stat membru sau să descurajeze rezidenții acestui stat membru să facă investiții în alte state (Hotărârea din 30 aprilie 2020, Société Générale, C-565/18, EU:C:2020:318, punctul 22 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 16 decembrie 2021, UBS Real Estate, C-478/19 și C-479/19, EU:C:2021:1015, punctul 36 și jurisprudența citată).

50      În particular, faptul că un stat membru acordă veniturilor plătite organismelor de plasament colectiv nerezidente un tratament mai puțin favorabil decât cel rezervat veniturilor plătite unor organisme de plasament colectiv rezidente este de natură să descurajeze organismele cu sediul în alt stat membru decât acest stat membru să facă investiții în acest ultim stat membru și constituie, prin urmare, o restricție privind libera circulație a capitalurilor interzisă, în principiu, de articolul 63 TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 noiembrie 2019, College Pension Plan of British Columbia, C-641/17, EU:C:2019:960, punctul 49 și jurisprudența citată).

51      Constituie un astfel de tratament mai puțin favorabil scutirea veniturilor obținute de un organism de plasament colectiv rezident, în condițiile în care veniturile obținute de un organism de plasament colectiv nerezident sunt supuse unei rețineri la sursă definitive (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 noiembrie 2019, College Pension Plan of British Columbia, C-641/17, EU:C:2019:960, punctul 50).

52      În speță, reglementarea națională în cauză instituie o diferență de tratament nu în funcție de statul de reședință al organismului de plasament colectiv, ci în funcție de forma juridică sub care este constituit organismul respectiv. Astfel, numai organismele de plasament colectiv constituite sub formă contractuală pot beneficia de scutirea de impozit în condițiile prevăzute de această reglementare.

53      Potrivit textului articolului 20a al patrulea paragraf din Legea privind impozitul pe venit, condiția privind forma contractuală a fondului pare să se raporteze numai la fondurile străine. Cu toate acestea, astfel cum arată instanța de trimitere și guvernul finlandez, fondurile de investiții și fondurile de investiții speciale nu pot fi constituite în conformitate cu dreptul finlandez decât sub formă contractuală, astfel încât scutirea prevăzută de dispoziția menționată este rezervată organismelor de plasament colectiv constituite sub formă contractuală, indiferent de statul de reședință al acestor organisme.

54      În această privință, trebuie subliniat că o legislație națională care este aplicabilă în mod nediferențiat operatorilor rezidenți și operatorilor nerezidenți poate constitui o restricție privind libera circulație a capitalurilor. Astfel, rezultă din jurisprudența Curții că și o diferențiere care se întemeiază pe criterii obiective poate de fapt să defavorizeze situațiile transfrontaliere (a se vedea Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Köln-Aktienfonds Deka, C-156/17, EU:C:2020:51, punctul 55 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 16 decembrie 2021, UBS Real Estate, C-478/19 și C-479/19, EU:C:2021:1015, punctul 39).

55      Aceasta este situația mai ales în cazul în care o reglementare națională care este aplicabilă în mod nediferențiat operatorilor rezidenți și nerezidenți conferă un avantaj fiscal situațiilor în care un operator îndeplinește condițiile sau obligațiile care sunt, prin natura lor sau de facto, proprii pieței naționale, astfel încât numai operatorii prezenți pe piața națională le pot îndeplini, iar operatorii nerezidenți care prezintă caracteristici comparabile nu le îndeplinesc în general (Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Köln-Aktienfonds Deka, C-156/17, EU:C:2020:51, punctul 56 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 16 decembrie 2021, UBS Real Estate, C-478/19 și C-479/19, EU:C:2021:1015, punctul 40).

56      Astfel cum s-a arătat la punctul 53 din prezenta hotărâre, fondurile de investiții și fondurile de investiții speciale nu pot fi constituite în Finlanda decât sub formă contractuală.

57      Desigur, întrucât dreptul Uniunii nu este armonizat în această privință, statele membre sunt libere să stabilească forma juridică în care se pot constitui fondurile pe teritoriul lor.

58      Pentru a încuraja recurgerea la organismele de plasament colectiv, statele membre sunt de asemenea libere să prevadă un regim de impozitare special aplicabil acestor organisme și dividendelor și altor venituri obținute de acestea, precum și să definească condițiile materiale și formale care trebuie respectate pentru a beneficia de un astfel de regim (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Köln-Aktienfonds Deka, C-156/17, EU:C:2020:51, punctul 43 și jurisprudența citată).

59      În plus, libera circulație a capitalurilor nu poate fi înțeleasă în sensul că un stat membru este obligat să își adapteze normele fiscale în funcție de cele ale unui alt stat membru pentru a garanta în toate situațiile o impozitare care șterge orice neconcordanță rezultând din reglementările fiscale naționale, dat fiind că deciziile luate de un contribuabil în ceea ce privește investițiile în alt stat membru pot fi, după caz, mai mult sau mai puțin avantajoase ori dezavantajoase pentru un astfel de contribuabil (Hotărârea din 7 noiembrie 2013, K, C-322/11, EU:C:2013:716, punctul 80 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Köln-Aktienfonds Deka, C-156/17, EU:C:2020:51, punctul 72).

60      Cu toate acestea, astfel cum a arătat în esență domnul avocat general la punctele 53 și 54 din concluzii, din moment ce un stat membru prevede un avantaj fiscal în favoarea anumitor organisme de plasament colectiv, condițiile în care este acordat acest avantaj nu trebuie să constituie o restricție privind libera circulație a capitalurilor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Köln-Aktienfonds Deka, C-156/17, EU:C:2020:51, punctul 46).

61      Or, ținând seama de lipsa armonizării amintite la punctul 57 din prezenta hotărâre, libera circulație a capitalurilor ar fi lipsită de efectele sale dacă un organism de plasament colectiv nerezident, constituit în conformitate cu forma juridică autorizată sau impusă de legislația statului membru în care acesta își are sediul și care își desfășoară activitatea în conformitate cu legislația menționată, ar fi privat de un avantaj fiscal în alt stat membru în care investește, pentru simplul motiv că forma sa juridică nu corespunde formei juridice impuse pentru organismele de plasament colectiv în acest din urmă stat membru.

62      Această apreciere nu este contrazisă de împrejurarea că, în conformitate cu explicațiile guvernului finlandez, în Finlanda ar fi permisă constituirea a fondurilor de investiții alternative în sensul Directivei 2011/61 sub formă statutară și că aceste fonduri ar fi autorizate să realizeze investițiile imobiliare, fără a beneficia totuși de scutirea prevăzută la articolul 20a din Legea privind impozitul pe venit.

63      Astfel, organismele de plasament colectiv cu sediul în Finlanda pot adopta forma juridică care le permite să beneficieze de scutire, în timp ce organismele de plasament colectiv nerezidente sunt supuse condițiilor impuse de legislația statului membru în care au sediul.

64      În consecință, deși condiția referitoare la forma contractuală nu constituie o condiție pe care numai organismele de plasament colectiv rezidente sunt susceptibile să o îndeplinească, nu este mai puțin adevărat că respectiva condiție este de natură să avantajeze aceste din urmă organisme în detrimentul organismelor de plasament colectiv constituite sub formă statutară, în conformitate cu legislația statului membru în care au sediul.

65      Rezultă că o astfel de legislație poate descuraja organismele de plasament colectiv nerezidente să efectueze investiții imobiliare în Finlanda și constituie, prin urmare, o restricție privind libera circulație a capitalurilor interzisă, în principiu, de articolul 63 TFUE.

66      Așadar, potrivit articolului 65 alineatul (1) litera (a) TFUE, articolul 63 TFUE nu aduce totuși atingere dreptului statelor membre de a aplica dispozițiile relevante ale legislației lor fiscale, care stabilesc o distincție între contribuabilii care nu se găsesc în aceeași situație în ceea ce privește reședința lor sau locul unde sunt investite capitalurile lor.

67      Rezultă dintr-o jurisprudență constantă că articolul 65 alineatul (1) litera (a) TFUE, întrucât constituie o derogare de la principiul fundamental al liberei circulații a capitalurilor, trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte. Prin urmare, această dispoziție nu poate fi interpretată în sensul că orice legislație fiscală care prevede o distincție între contribuabili în funcție de locul în care aceștia au reședința sau în funcție de statul în care își investesc capitalurile este în mod automat compatibilă cu tratatul [Hotărârea din 26 februarie 2019, X (Societăți intermediare stabilite în țări terțe), C-135/17, EU:C:2019:136, punctul 60 și jurisprudența citată].

68      Astfel, diferențele de tratament autorizate de articolul 65 alineatul (1) litera (a) TFUE nu trebuie să constituie, potrivit alineatului (3) al aceluiași articol, un mijloc de discriminare arbitrară și nici o restricție disimulată. Curtea a statuat, prin urmare, că astfel de diferențe de tratament nu pot fi autorizate decât atunci când privesc situații care nu sunt comparabile în mod obiectiv sau, în caz contrar, atunci când sunt justificate de un motiv imperativ de interes general [Hotărârea din 26 februarie 2019, X (Societăți intermediare stabilite în țări terțe), C-135/17, EU:C:2019:136, punctul 61 și jurisprudența citată].

 Cu privire la existența unor situații comparabile în mod obiectiv

69      Decurge din jurisprudența Curții că analiza caracterului comparabil al unei situații transfrontaliere cu o situație internă a statului membru trebuie efectuată ținând cont de obiectivul urmărit de dispozițiile naționale în cauză, precum și de obiectul și de conținutul acestora din urmă (Hotărârea din 16 decembrie 2021, UBS Real Estate, C-478/19 și C-479/19, EU:C:2021:1015, punctul 47 și jurisprudența citată).

70      Pe de altă parte, numai criteriile de distincție relevante instituite de reglementarea în cauză trebuie să fie luate în considerare pentru a aprecia dacă diferența de tratament care rezultă dintr-o astfel de reglementare reflectă o diferență obiectivă a situațiilor (Hotărârea din 16 decembrie 2021, UBS Real Estate, C-478/19 și C-479/19, EU:C:2021:1015, punctul 48 și jurisprudența citată).

71      În speță, guvernul finlandez arată, pe de o parte, că scutirea prevăzută la articolul 20a din Legea privind impozitul pe venit are ca obiectiv evitarea dublei impuneri a veniturilor provenind din investiții și tratarea din punct de vedere fiscal a investițiilor realizate prin intermediul fondurilor ca investiții directe. În conformitate cu această dispoziție, tratamentul fiscal ar fi determinat de forma juridică a entității și ar depinde după cum impozitarea se efectuează atât la nivelul entității, cât și la nivelul proprietarului acesteia, cum este cazul societăților pe acțiuni, sau impozitarea are loc numai la nivelul proprietarului, cum este cazul societăților în comandită, al fondurilor de investiții și al fondurilor de investiții speciale.

72      Pe de altă parte, acest guvern arată că un organism de plasament colectiv, constituit sub formă statutară, și un fond de investiții special de drept finlandez, constituit sub formă contractuală, nu se află într-o situație comparabilă, ținând seama de obiectivul protecției investitorilor în cazul falimentului fondurilor urmărit de Legea privind fondurile de investiții (213/2019) și de Legea privind administratorii fondurilor alternative (162/2014).

73      Or, în această privință, este necesar să se arate, în primul rând, că, având în vedere obiectivele care urmăresc evitarea dublei impuneri a veniturilor din investiții și tratarea din punct de vedere fiscal a investițiilor realizate în mod indirect, prin intermediul fondurilor, în același mod ca investițiile directe, faptul că un organism de plasament colectiv are o formă statutară nu îl plasează neapărat într-o situație diferită de cea a unui organism de plasament colectiv constituit sub formă contractuală.

74      Astfel, asemenea obiective pot fi atinse și atunci când un organism de plasament colectiv este constituit sub formă statutară, dar beneficiază în statul membru în care are sediul de o scutire de impozitul pe venit sau de un regim de transparență fiscală.

75      Acest element este de altfel confirmat de împrejurarea, menționată de guvernul finlandez, că, potrivit legislației naționale, un fond de investiții alternativ constituit sub forma juridică statutară implică impozitarea veniturilor atât la nivelul acestui fond, cât și la nivelul investitorilor, în timp ce, pentru un fond constituit sub formă contractuală, impozitarea intervine numai la nivelul investitorilor.

76      În al doilea rând, în ceea ce privește considerațiile guvernului finlandez referitoare la cea mai mare protecție a investitorilor care ar decurge din forma contractuală a unui fond de investiții, este necesar să se arate că, deși aceste considerații menționează motivele care pot să fi determinat legiuitorul național să impună ca fondurile de investiții rezidente să fie constituite sub această formă, astfel de considerații nu permit diferențierea în mod obiectiv a organismelor de plasament colectiv constituite sub formă contractuală de cele care au o altă formă juridică în ceea ce privește scutirea de impozitul pe venit acordată de articolul 20a din Legea privind impozitul pe venit.

77      Prin urmare, trebuie să se considere că, în ceea ce privește dispozițiile naționale care au ca obiect o scutire care urmărește să asimileze din punct de vedere fiscal investițiile realizate prin fonduri investițiilor directe, un organism de plasament colectiv nerezident care este constituit sub formă statutară și care beneficiază în statul în care își are sediul de o scutire a veniturilor sale sau de un regim de transparență fiscală se află într-o situație comparabilă cu cea a unui fond de investiții rezident constituit sub formă contractuală.

78      În aceste condiții, trebuie să se examineze dacă restricția instituită de reglementarea în discuție în litigiul principal poate fi justificată prin motive imperative de interes general.

 Cu privire la existența unui motiv imperativ de interes general

79      Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, o restricție privind libera circulație a capitalurilor poate fi acceptată dacă este justificată de motive imperative de interes general, dacă este de natură să asigure realizarea obiectivului pe care îl urmărește și nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv (Hotărârea din 16 decembrie 2021, UBS Real Estate, C-478/19 și C-479/19, EU:C:2021:1015, punctul 60, precum și jurisprudența citată).

80      În speță, din indicațiile instanței de trimitere referitoare la lucrările pregătitoare ale articolului 20a din Legea privind impozitul pe venit rezultă că dispoziția menționată a fost adoptată pentru a ameliora previzibilitatea impozitării, pentru a crește securitatea juridică, pentru a elimina sarcinile administrative și pentru a asigura o concurență nedenaturată între fondurile de investiții rezidente și nerezidente.

81      Guvernul finlandez arată că limitarea scutirii prevăzute la articolul 20a din Legea privind impozitul pe venit la fondurile de investiții speciale constituite sub formă contractuală ar fi justificată de motive imperative de interes general legate de garantarea eficacității controlului fiscal și a perceperii impozitelor, precum și de necesitatea de a asigura coerența regimului fiscal.

82      Acest guvern subliniază că dispoziția menționată derogă, în condiții precise și nediscriminatorii, de la norma generală privind impozitarea fondurilor de investiții speciale, permițând astfel asigurarea eficienței controlului fiscal și a perceperii impozitelor.

83      În ceea ce privește coerența regimului fiscal, guvernul menționat arată că scutirea prevăzută de dispoziția menționată privește fondurile de investiții speciale în sensul legislației finlandeze și toate fondurile străine asimilate acestora. Un fond constituit sub forma unei societăți ar fi asimilat unei societăți pe acțiuni finlandeze, supusă de asemenea impozitului pe venitul obținut din activitatea investițională.

84      În această privință, trebuie amintit, în primul rând, că, potrivit principiului securității juridice, în domeniile reglementate de dreptul Uniunii, normele de drept ale statelor membre trebuie formulate într-un mod neechivoc, care să permită persoanelor vizate să își cunoască drepturile și obligațiile într-un mod clar și precis, iar instanțelor naționale să asigure respectarea acestora (Hotărârea din 15 aprilie 2021, Finanzamt für Körperschaften Berlin, C-868/19, nepublicată, EU:C:2021:285, punctul 50 și jurisprudența citată).

85      Cu toate acestea, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctele 97 și 99 din concluzii, obiectivul securității juridice nu poate justifica o restricție privind libertățile de circulație. Astfel, dacă aceasta ar fi situația, statele membre ar fi libere să impună asemenea restricții din moment ce sunt formulate în mod univoc.

86      În al doilea rând, în ceea ce privește obiectivul privind asigurarea unei concurențe nedenaturate între fondurile de investiții rezidente și cele nerezidente, acesta ar conduce la acceptarea faptului că tratamentul fiscal defavorabil aplicat organismelor de plasament colectiv constituite sub formă statutară este justificat prin aceea că, în alte state membre, aceste organisme primesc un tratament mai favorabil decât cel rezervat fondurilor de investiții finlandeze constituite sub formă contractuală.

87      Or, rezultă din jurisprudența constantă a Curții că un tratament fiscal defavorabil care contravine unei libertăți fundamentale nu poate fi justificat de existența altor avantaje fiscale, chiar presupunând că astfel de avantaje există (Hotărârea din 9 octombrie 2014, van Caster, C-326/12, EU:C:2014:2269, punctul 31 și jurisprudența citată).

88      În al treilea rând, în ceea ce privește necesitatea de a garanta eficacitatea controalelor fiscale invocată de guvernul finlandez, o astfel de necesitate constituie un motiv imperativ de interes general, susceptibil să justifice o restricție privind libera circulație a capitalurilor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 octombrie 2014, van Caster, C-326/12, EU:C:2014:2269, punctul 46, și Hotărârea din 22 noiembrie 2018, Huijbrechts, C-679/17, EU:C:2018:940, punctul 36). De asemenea, necesitatea de a asigura o percepere eficientă a impozitului constituie un obiectiv legitim care poate justifica o restricție privind libertățile fundamentale (Hotărârea din 22 noiembrie 2018, Sofina și alții, C-575/17, EU:C:2018:943, punctul 67).

89      Totuși, pentru a asigura eficacitatea controalelor fiscale, administrația fiscală poate impune contribuabilului să prezinte dovezile pe care ea le consideră necesare pentru a aprecia dacă sunt îndeplinite condițiile privind acordarea avantajului fiscal în discuție, prevăzute de reglementarea în cauză, și, prin urmare, dacă se impune sau nu acordarea avantajului solicitat (a se vedea prin analogie Hotărârea din 27 ianuarie 2009, Persche, C-318/07, EU:C:2009:33, punctul 54), dar și pentru a asigura perceperea eficientă a impozitului.

90      În ceea ce privește sarcina administrativă pe care ar implica-o, pentru administrația fiscală a statului membru de impozitare, posibilitatea oferită contribuabililor de a furniza informații pentru a dovedi îndeplinirea condițiilor menționate, trebuie subliniat că inconvenientele administrative nu sunt în sine suficiente pentru a justifica un obstacol în calea liberei circulații a capitalurilor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 octombrie 2014, van Caster, C-326/12, EU:C:2014:2269, punctul 56 și jurisprudența citată).

91      În al patrulea rând, Curtea a statuat deja că necesitatea de a menține coerența unui regim fiscal poate justifica o reglementare de natură să restrângă libertățile fundamentale (Hotărârea din 16 decembrie 2021, UBS Real Estate, C-478/19 și C-479/19, EU:C:2021:1015, punctul 65, precum și jurisprudența citată).

92      Cu toate acestea, pentru ca un argument întemeiat pe o asemenea justificare să poată fi admis, trebuie, potrivit unei jurisprudențe constante, să se stabilească existența unei legături directe între avantajul fiscal respectiv și compensarea acestui avantaj printr-o prelevare fiscală determinată, aprecierea caracterului direct al acestei legături trebuind să fie făcută în raport cu obiectivul reglementării în cauză (Hotărârea din 16 decembrie 2021, UBS Real Estate, C-478/19 și C-479/19, EU:C:2021:1015, punctul 66, precum și jurisprudența citată).

93      În speță, guvernul finlandez nu a demonstrat că avantajul fiscal acordat fondurilor de investiții constituite sub formă contractuală este compensat printr-o prelevare fiscală determinată care justifică astfel excluderea organismelor de plasament colectiv nerezidente constituite sub formă statutară de la acordarea acestui avantaj.

94      Ținând seama de tot ceea ce precedă, este necesar să se răspundă la întrebarea preliminară că articolele 63 și 65 TFUE trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care, prin acordarea scutirii veniturilor locative și a profiturilor obținute din vânzarea de imobile sau de acțiuni ale unor societăți proprietare de imobile doar fondurilor de investiții constituite sub formă contractuală, exclude de la beneficiul acestei scutiri un fond de investiții alternativ nerezident constituit sub formă statutară, în condițiile în care acesta, întrucât beneficiază în statul membru în care are sediul de un regim de transparență fiscală, nu este supus impozitului pe venit în acest stat membru.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

95      Întrucât, în privința părților din litigiile principale, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:

Articolele 63 și 65 TFUE trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care, prin acordarea scutirii veniturilor locative și a profiturilor obținute din vânzarea de imobile sau de acțiuni ale unor societăți proprietare de imobile doar fondurilor de investiții constituite sub formă contractuală, exclude de la beneficiul acestei scutiri un fond de investiții alternativ nerezident constituit sub formă statutară, în condițiile în care acesta, întrucât beneficiază în statul membru în care are sediul de un regim de transparență fiscală, nu este supus impozitului pe venit în acest stat membru.

Semnături

*      Limba de procedură: finlandeza.