EU tax law WEB Hotărâre - 22/09/2022 - W (Déductibilité des pertes définitives d’un établissement stable non-résident) - C-538/20

1.2.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 35/25

1)

Dispozițiile coroborate ale articolelor 43 și 48 CE (devenite articolele 49 și 54 TFUE) trebuie să fie interpretate în sensul că se opun legislației unui stat membru care interzice unei societăți rezidente să deducă din profitul său impozabil pierderile înregistrate de un sediu permanent situat într-un alt stat membru atunci când, pe de o parte, societatea a epuizat toate posibilitățile de deducere a acestor pierderi oferite de legislația statului membru în care se află sediul permanent, iar pe de altă parte, nu mai obține venituri prin intermediul acestui sediu permanent, astfel încât nu mai există nicio posibilitate ca pierderile să fie luate în considerare în acest stat membru (pierderi „finale”), și atunci când legislația în cauză are ca obiect scutirea profitului și a pierderilor în temeiul unei convenții bilaterale pentru evitarea dublei impuneri, convenite între cele două state membre?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare:

Dispozițiile coroborate ale articolelor 43 și 48 CE (devenite articolele 49 și 54 TFUE) trebuie să fie interpretate în sensul că se opun de asemenea legii germane privind impozitul comercial [Gewerbesteuer] care interzice unei societăți rezidente să deducă din profitul său impozabil pierderi „finale” de tipul celor menționate la prima întrebare ale unui sediu permanent situat într-un alt stat membru?

3)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare:

În cazul închiderii sediului permanent situat în celălalt stat membru, pot exista pierderi „finale” de tipul celor menționate la prima întrebare, deși există posibilitatea, cel puțin teoretică, ca societatea să redeschidă un sediu permanent în statul membru respectiv, din al cărui profit ar putea eventual să fie deduse pierderile anterioare?

4)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima și la a treia întrebare:

Pot fi avute în vedere ca pierderi „finale” de tipul celor menționate la prima întrebare, care trebuie luate în considerare de statul de reședință al societății-mamă, și acele pierderi ale sediului permanent care, în temeiul dreptului statului pe teritoriul căruia este situat sediul permanent, au putut fi reportate cel puțin o dată într-o perioadă de impozitare ulterioară?

5)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima și la a treia întrebare:

Obligația de a lua în considerare pierderile „finale” transfrontaliere este plafonată în funcție de cuantum la acele pierderi pe care societatea le-ar fi putut utiliza în statul în care este situat sediul permanent, dacă luarea în considerare a pierderilor nu era exclusă în statul respectiv?